3r-362/21 — contestarea actului administrativ

3r-362/21 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3r-360/21

2-21147832-01-3r-12112021

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău – A. Bostan, G. Dașchevici, V. Negru

DECIZIE

29 decembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

examinând recursul depus de Procurorul General Alexandr Stoianoglo,

reprezentat de avocatul Iurie Mărgineanu,

în cauza de contencios administrativ intentată la acțiunea Procurorului

General Alexandr Stoianoglo împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu

privire la contestarea actului administrativ,

împotriva încheierii din 02 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a declarat inadmisibilă acțiunea Procurorului General Alexandr Stoianoglo,

în temeiul art. 207 alin. (2) lit. e) coroborat cu art. 2 alin. (3) lit. b) din Codul

administrativ,

constată:

La 05 octombrie 2021, Procurorul General Alexandr Stoianoglo a depus

acțiune în contencios administrativ împotriva Consiliului Superior al Procurorilor,

prin care a solicitat anularea hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-

122/2021 din 05 octombrie2021 „cu privire la examinarea adresării deputatului în

Parlamentul Republicii Moldova, Lilian Carp, vizând pretinsele acțiuni ilegale

comise de Procurorul General Alexandr Stoianoglo”.

Prin încheierea din 02 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a declarat

inadmisibilă acțiunea Procurorului General Alexandr Stoianoglo, în temeiul

art. 207 alin. (2) lit. e) coroborat cu art. 2 alin. (3) lit. b) din Codul administrativ.

La 10 noiembrie 2021, Procurorul General Alexandr Stoianoglo, reprezentat

de avocatul Iurie Mărgineanu, a depus la Curtea de Apel Chișinău recurs motivat

împotriva încheierii din 02 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând în

conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ anularea încheierii

recurate și restituirea cauzei la Curtea de Apel Chișinău pentru examinare în

același complet de judecată.

În motivarea recursului a invocat că prima instanță a interpretat și aplicat în

mod eronat prevederile Codului administrativ, iar în consecință greșit a ajuns la

1

concluzia că Alexandr Stoianoglo nu a revendicat încălcarea, prin activitatea

administrativă, a unui drept în sensul art. 17 din Codul administrativ.

Recurentul a notat că în conformitate cu prevederile art. 5, art. 10, art. 17,

art. 20, art. 39, art. 189 alin. (1) și 206 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ a

înaintat prezenta acțiune în contencios administrativ întru efectuarea controlului

judecătoresc al acțiunii administrative realizate de Consiliul Superior al

Procurorilor.

Astfel, expresia „revendică încălcarea” din art. 189 alin. (1) din Codul

administrativ denotă doar o anumită posibilitate ca drepturile să fie vătămate.

Conform teoriei posibilităților reclamantul este îndreptățit să acționeze în judecată

dacă, conform prezentării întemeiate a faptelor, există cel puțin posibilitatea ca

drepturile sale subiective publice pot să fi fost încălcate. Aceeași concluzie rezultă

sistemic din imperativul normativ al art. 17 „se aduce atingere”, art. 20 „se

încalcă” și art. 39 din Codul administrativ „orice persoană care revendică un drept

vătămat”.

Dreptul lezat al lui Alexandr Stoianoglo rezultă însăși din efectele hotărârii

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 01-122/2021 din 05 octombrie 2021, și

anume de suspendare din funcția de Procuror General și de desemnare a unui

procuror pentru a urmări penal Procurorul General. Prin urmare, hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 01-122/2021 din 05 octombrie 2021 este un

act administrativ individual defavorabil, prin care s-a încheiat procedura

administrativă conform art. 78 din Codul administrativ.

La fel, recurentul a considerat greșită concluzia primei instanțe, precum că

Consiliul Superior al Procurorilor a acționat în raporturi penale și că părțile nu se

află într-o procedură administrativă, or, la momentul solicitării intentării procedurii

administrative și la emiterea actului administrativ individual nu era inițiat un

proces penal și nici urmărire penală.

Prin urmare, art. 189 alin. (1) din Codul administrativ îi garantează dreptul de

a revendica încălcarea drepturilor sale prin activitatea administrativă a Consiliului

Superior al Procurorilor, deoarece prin hotărârea nr. 01-122/2021 din 05 octombrie

2021 s-a admis o ingerință în dreptul său garantat de art. 17 alin. (13) din Legea cu

privire la procuratură nr. 3/2016, și anume dreptul la un mandat neîntrerupt de 7

ani și drepturile oferite prin garanțiile funcției.

Așa, Curtea de Apel Chișinău, aplicând eronat prevederile art. 207 alin. (2)

lit. e) din Codul administrativ, i-a îngrădit iremediabil accesul la justiție și

nejustificat a exclus hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 01-122/2021

din 05 octombrie 2021 din noțiunea legală de act administrativ individual.

Mai mult ca atât, însăși autoritatea publică Consiliul Superior al Procurorilor

a indicat în dispozitivul hotărârii nr. 01-122/2021 din 05 octombrie 2021, conform

art. 124 din Codul administrativ, calea de atac, și anume acțiunea în contencios

administrativ, termenul de 30 zile, instanța de judecată competentă (Curtea de

Apel Chișinău).

Cu titlu subsecvent, recurentul a învederat că există jurisprudență a Curții

Supreme de Justiție în privința Consiliului Superior al Magistraturii, în care a fost

respins argumentul că, prin prisma art. 2 alin. (3) lit. b) din Codul administrativ,

hotărârile acestuia privind autorizarea acțiunilor penale în privința judecătorilor nu

ar fi supuse prevederilor Codului administrativ.

2

În opinia recurentului, chiar dacă hotărârea Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 01-122/2021 din 05 octombrie 2021 este la hotar între dreptul

administrativ, procesual administrativ și dreptul penal, procesual penal, acest fapt

nu exclude natura acesteia de act administrativ individual care îi afectează direct

drepturile.

Consiliul Superior al Procurorilor nu se relaționează în realizarea sarcinilor și

competentelor sale prin acte de procedură penală. Respectiv, prevederile art. 2

alin. (3) lit. b) din Codul administrativ se referă la autoritățile publice care

acționează exclusiv ca organe de urmărire penală sau agenți constatatori,

efectuează acțiuni și acte de procedură penală și au dreptul de aplicare a normelor

dreptului procesual penal.

Astfel, prin prisma art. 10 alin. (1) și art. 7-8 din Codul administrativ,

hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 01-122/2021 din 05 octombrie

2021 este emisă de o autoritate publică în regim de putere publică, este o

reglementare care se referă la domeniul dreptului public și prevede efecte juridice

ample față de Alexandr Stoianoglo.

În opinia recurentului, hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 01-

122/2021 din 05 octombrie 2021 este act administrativ individual atât din punct de

vedere a criteriilor formale, cât și materiale, iar procedura emiterii este în

exclusivitate administrativă.

Finalmente, recurentul a remarcat că instanța de fond a omis să se expună în

motivare și dispozitivul încheierii judecătorești asupra cererii de suspendare a

actului administrativ și să examineze chestiunea cu privire la atragerea obligatorie

a terțului în procesul de contencios administrativ.

Prin referința din 02 decembrie 2021, Consiliul Superior al Procurorilor,

reprezentat de Iulian Găinaru, a solicitat declararea recursului Procurorului

General Alexandr Stoianoglo ca fiind inadmisibil și menținerea încheierii din 02

noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

În corespundere cu articolul 241 alin. (1) din Codul administrativ, încheierile

primei instanțe și ale instanței de apel pot fi contestate cu recurs, separat de

hotărâre, în cazurile prevăzute de prezentul cod și de alte legi.

Conform articolului 242 din Codul administrativ, recursul împotriva

încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis

încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești,

dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată, care a emis

încheierea contestată, transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii

judecătorești împreună cu dosarul judiciar instanței competente să soluționeze

recursul.

Instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și

a respectat termenele instituite de legiuitor la art. 242 din Codul administrativ

pentru demararea căii de atac în ordine de recurs, deoarece încheierea recurată a

instanței de apel datează cu 02 noiembrie 2021, iar recursul motivat a fost depus la

10 noiembrie 2021.

În corespundere cu art. 191 alin. (5) din Codul administrativ, Curtea Supremă

de Justiție soluționează cererile de recurs împotriva hotărârilor, deciziilor și

încheierilor curților de apel.

3

Potrivit art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă

soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată.

Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces.

Examinând recursul depus, prin prisma argumentelor invocate de recurent și a

materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept pertinente speței, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a-l respinge, cu menținerea încheierii instanței de apel, din motivele ce

succed.

În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând

recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă decizie prin care

respinge recursul.

Articolul art. 21 alin. (1) din Codul administrativ statuează că autoritățile

publice și instanțele de judecată competente trebuie să acționeze în conformitate cu

legea și alte acte normative.

Conform art. 22 alin. (1) din Codul administrativ, autoritățile publice și

instanțele de judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu. Acestea

stabilesc felul și volumul cercetărilor și nu sunt legate nici de expunerile

participanților, nici de cererile lor de reclamare a probelor.

Prin prisma art. 194 din Codul administrativ, (1) în procedura în prima

instanță, în procedura de apel și în procedura de examinare a recursurilor împotriva

încheierilor judecătorești se soluționează din oficiu probleme de fapt și de drept.

(2) În procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile

contestate se examinează din oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și

aplicării corecte a dreptului material.

Cercetând starea fapt în baza materialelor și lucrărilor dosarului, Colegiul

constată că, prin încheierea din 02 noiembrie 2021, Curtea de Apel Chișinău a

declarat inadmisibilă acțiunea Procurorului General Alexandr Stoianoglo, în

temeiul art. 207 alin. (2) lit. e) coroborat cu art. 2 alin. (3) lit. b) din Codul

administrativ.

Efectuând controlul judiciar al încheierii din 02 noiembrie 2021 a Curții de

Apel Chișinău, instanța de recurs a constatat că aceasta a fost emisă în concordanță

cu normele de drept procedural.

Potrivit art. 3 din Codul administrativ, legislația administrativă are drept scop

reglementarea procedurii de înfăptuire a activității administrative și a controlului

judecătoresc asupra acesteia, în vederea asigurării respectării drepturilor și a

libertăților prevăzute de lege ale persoanelor fizice și juridice, ținându-se cont de

interesul public și de regulile statului de drept.

În conformitate cu art. 207 alin. (1) din Codul administrativ, instanța verifică

din oficiu dacă sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea unei acțiuni în

contenciosul administrativ. Dacă este inadmisibilă, acțiunea în contencios

administrativ se declară ca atare prin încheiere judecătorească susceptibilă de

recurs.

Articolul 207 din Codul administrativ prevede la alin. (2) lit. e) că acțiunea în

contencios administrativ se declară inadmisibilă în special când reclamantul nu

poate revendica încălcarea, prin activitatea administrativă, a unui drept în sensul

art. 17.

4

La rândul său, art. 17 din Codul administrativ definește dreptul vătămat ca

orice drept sau libertate stabilit/stabilită de lege căruia/căreia i se aduce atingere

prin activitate administrativă.

Subsidiar, în sensul art. 5 din Codul adminisrtativ, activitatea administrativă

reprezintă totalitatea actelor administrative individuale și normative, a contractelor

administrative, a actelor reale, precum și a operațiunilor administrative realizate de

autoritățile publice în regim de putere publică, prin care se organizează aplicarea

legii și se aplică nemijlocit legea.

Potrivit art. 6 din Codul administrativ, (1) procedura administrativă este

activitatea autorităților publice cu efect în exterior, îndreptată spre examinarea

condițiilor, pregătirea și emiterea unui act administrativ individual, spre

examinarea condițiilor, pregătirea și încheierea unui contract administrativ sau

examinarea condițiilor, pregătirea și întreprinderea unei măsuri strict de autoritate

publică.

(2) Emiterea unui act administrativ individual, încheierea unui contract

administrativ sau întreprinderea unei măsuri strict de autoritate publică sînt părți

ale procedurii administrative.

Conform art. 10 alin. (1) din Codul administrativ, actul administrativ

individual este orice dispoziție, decizie sau altă măsură oficială întreprinsă de

autoritatea publică pentru reglementarea unui caz individual în domeniul dreptului

public, cu scopul de a produce nemijlocit efecte juridice, prin nașterea,

modificarea sau stingerea raporturilor juridice de drept public.

Ținând cont de faptul că o dispoziție legală nu poate fi ruptă din sistemul

normativ din care face parte și nu poate opera în mod izolat, ci trebuie citită în

coroborare cu celelalte dispoziții legale incidente care se completează una pe alta

ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent, instanța de recurs reține la caz și

prevederile art. 20 din Codul administrativ, potrivit căreia dacă printr-o activitate

administrativă se încalcă un drept legitim sau o libertate stabilită prin lege, acest

drept poate fi revendicat printr-o acțiune în contencios administrativ, cu privire la

care decid instanțele de judecată competente pentru examinarea procedurii de

contencios administrativ, conform prezentului cod.

Articolul 39 din Codul administrativ garantează oricărei persoane, care

revendică un drept vătămat de către o autoritate publică în sensul art. 17 sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, dreptul de a se adresa instanței de

judecată competente.

La rândul său, art. 189 alin. (1) statuează că orice persoană care revendică

încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei autorități publice

poate înainta o acțiune în contencios administrativ.

Din coroborarea normelor legale precitate rezultă că unul dintre elementele

definitorii ale acțiunii în contencios administrativ este revendicarea unui drept

propriu, vătămat prin una din formele activității administrative. Or, în esență,

scopul acțiunii în contencios administrativ constă în apărarea unui drept subiectiv

concret recunoscut de lege unei anumite persoane. Prin urmare, pentru a fi

admisibilă, o acțiune în contencios administrativ trebuie să urmărească

revendicarea unui drept subiectiv vătămat.

Astfel, pentru înaintarea acțiunii în contencios administrativ, reclamantul

trebuie să invoce un drept al său căruia i se aduce atingere prin activitatea

5

administrativă. În lipsa revendicării unui drept propriu, în sensul art. 17 din Codul

administrativ, acțiunea eșuează testul de admisibilitate conform art. 207 din Codul

administrativ.

Deci, prevederile art. 17 din Codul administrativ se referă la orice drept

subiectiv reglementat de normele dreptului material. Anume dreptul substanțial

reglementează situațiile juridice subiective ce caracterizează statutul juridic al

persoanelor care participă la viața juridico-publică. Acest argument impune și

raționamentul că dreptul procedural reglementează doar formele ce necesită a fi

respectate pentru a obține pe cale judiciară o protecție a unui drept subiectiv în

sensul art. 17 Cod administrativ.

Raportând la caz cadrul legal enunțat și reieșind din calitatea participanților la

proces și constatările sus-menționate, Colegiul denotă că prima instanță întemeiat a

ajuns la concluzia inadmisibilității acțiunii formulate de către Procurorul General

Alexandr Stoianoglo împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la

contestarea actului administrativ.

Concluziile instanței de recurs rezultă din următoarele circumstanțe de fapt și

de drept.

În speță, Consiliul Superior al Procurorilor a examinat la 05 octombrie 2021

adresa deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Lilian Carp, care este și

președintele Comisiei Securitate Națională, Apărare și Ordine Publică, prin care a

solicitat desemnarea unui procuror pentru investigarea pretinselor acțiuni ilegale

comise de Procurorul General Alexandr Stoianoglo. În temeiul art. 77 din Legea cu

privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 și art. 262 alin. (5) din Codul de

procedură penală, Consiliul Superior al Procurorilor prin hotărârea nr. 1-122/2021

din 05 octombrie2021 l-a desemnat pe Victor Furtuna, procuror în Procuratura

Anticorupție, pentru examinarea aspectelor invocate în adresarea deputatului.

Procurorul General Alexandr Stoianoglo a contestat la Curtea de Apel

Chișinău hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-122/2021 din 05

octombrie 2021, considerând că aceasta este un act administrativ individual

defavorabil ilegal, care a adus atingere drepturilor sale.

Însă, Curtea de Apel Chișinău a declarat inadmisibilă acțiunea, în temeiul

art. 207 alin. (2) lit. e) coroborat cu art. 2 alin. (3) lit. b) din Codul administrativ,

din considerent că hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-122/2021

din 05 octombrie 2021 nu este un act administrativ conform art. 10 din Codul

administrativ.

Pentru a răspunde la întrebarea dacă hotărârea Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 1-122/2021 din 05 octombrie 2021 îmbracă forma unui act

administrativ individual în sensul art. 10 din Codul administrativ și care poate

constitui obiectul controlului judecătoresc de legalitate în contencios administrativ,

Colegiul va analiza competențele Consiliului Superior al Procurorilor.

Așa, prin prisma art. 68 alin. (1) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din

25 februarie 2016, Consiliul Superior al Procurorilor este un organ independent, cu

statut de persoană juridică, format în vederea participării la procesul de constituire,

funcționare și asigurare a autoadministrării sistemului Procuraturii.

Potrivit art. 70 alin. (1) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25

februarie 2016, Consiliul Superior al Procurorilor, ca organ administrativ, are

următoarele competențe strict administrative:

6

a) elaborează și aprobă regulamentele privind activitatea sa, privind

funcționarea colegiilor sale și alte regulamente care îl vizează;

b) elaborează și aprobă regulamentele privind procedura de selecție și cariera

procurorilor;

c) elaborează proiectul de regulament al Adunării Generale a Procurorilor și

proiectele de amendare a acestuia;

d) organizează concursul pentru selectarea candidatului la funcția de Procuror

General, pe care îl propune Președintelui Republicii;

e) organizează concursuri, selectează și numește pe membrii colegiilor sale

din rândul societății civile;

f) examinează contestațiile împotriva hotărîrilor luate de colegiile sale;

g) face propuneri Procurorului General privind numirea, transferul,

promovarea, detașarea sau suspendarea procurorilor în condițiile Codului de

procedură penală și ale prezentei legi, precum și privind eliberarea din funcție a

procurorilor;

h) participă la depunerea jurământului de către procurori și de către

Procurorul General;

i) stabilește numărul de procurori în cadrul fiecărei procuraturi;

j) desemnează procurorii în cadrul Consiliului Institutului Național al

Justiției;

k) aprobă strategia privind formarea inițială și continuă a procurorilor și

prezintă avizul asupra planului de acțiuni pentru implementarea acestei strategii;

l) examinează și prezintă opinii asupra regulamentului de organizare a

concursului de admitere în Institutul Național al Justiției, asupra programelor

didactice și a planurilor de învățământ pentru cursurile de formare inițială și

continuă din cadrul Institutului Național al Justiției, asupra regulamentului de

organizare a concursului pentru suplinirea posturilor didactice, precum și asupra

componenței comisiilor pentru examenele de admitere și de absolvire ale

Institutului Național al Justiției;

m) stabilește numărul de locuri scoase la concursul de admitere pentru

instruirea inițială a procurorilor în cadrul Institutului Național al Justiției;

n) examinează adresările cetățenilor și ale procurorilor privind chestiunile

date în competența sa;

o) elaborează proiectul Codului de etică al procurorilor, precum și proiectele

de modificare a acestuia, și le propune spre aprobare Adunării Generale a

Procurorilor;

p) aprobă proiectul bugetului său, pe care îl prezintă Ministerului Finanțelor;

q) aprobă structura aparatului Consiliului Superior al Procurorilor;

r) participă la elaborarea proiectului de buget al Procuraturii și îl avizează;

s) participă la elaborarea planurilor de dezvoltare strategică a Procuraturii;

t) avizează proiectele priorităților anuale privind activitatea Procuraturii,

elaborate de Procurorul General.

Respectiv, exercitarea atribuțiilor stabilite la art. 70 alin. (1) din Legea cu

privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 pot constitui obiectul controlului

judecătoresc de legalitate în contencios administrativ.

Totodată, legea specială Codul de procedură penală a atribuit Consiliului

Superior al Procurorilor și atribuții din domeniul dreptului procesual penal. Potrivit

art. 262 alin. (5) din Codul de procedură penală, examinarea sesizărilor despre

acțiunile Președintelui Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Prim-

ministrului și examinarea infracțiunilor comise de către aceștia se fac de către

7

Procurorul General sau un procuror desemnat de el. Examinarea sesizărilor despre

infracțiunile comise de către Procurorul General se face de către un procuror

desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor. Organul de urmărire penală care a

primit o sesizare despre infracțiunile săvârșite de persoanele menționate este

obligat să o trimită imediat pentru examinare Procurorului General sau, după caz,

Consiliului Superior al Procurorilor.

Astfel, în sensul art. 262 alin. (5) din Codul de procedură penală, Procurorul

General este autorizat să desemneze un procuror pentru a examina sesizările

despre acțiunile Președintelui Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova,

Prim-ministrului și examinarea infracțiunilor comise de către aceștia. Analogic,

Consiliul Superior al Procurorilor are atribuția de a desemna un procuror pentru

examinarea sesizărilor despre presupusele infracțiuni săvârșite de Procurorul

General.

Prin urmare, atribuțiile Procurorului General și ale Consiliului Superior al

Procurorilor de a desemna un procuror sunt atribuții strict procesual penale și nu

pot forma obiectul controlului judecătoresc de legalitate în contencios

administrativ, deoarece nu acționează în regim de putere publică, conform art. 5

din Codul administrativ.

În acest context, Colegiul reține prevederile art. 2 alin. (1) din Codul

administrativ, care stipulează că prevederile prezentului cod determină statutul

juridic al participanților la raporturile administrative, atribuțiile autorităților

publice administrative și ale instanțelor de judecată competente pentru examinarea

litigiilor de contencios administrativ, drepturile și obligațiile participanților în

procedura administrativă și cea de contencios administrativ.

La fel, art. 2 din Codul administrativ prevede expres la alin. (3) lit. b) că

prevederile sale nu se aplică raporturilor juridice ale autorităților publice care

acționează în baza Codului contravențional sau Codului penal.

Din interpretarea sistemică a normelor relevante din Codul administrativ

coroborate cu Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 și Codul

de procedură penală, Colegiul consideră că prima instanță corect a concluzionat

despre inadmisibilitatea acțiunii, or, în condițiile speței, Consiliul Superior al

Procurilor a acționat în baza competențelor exclusive atribuite de legea procedural

penală, de a desemna un procuror pentru examinarea unei sesizări cu privire la

comiterea unei pretinse fapte penale de către un subiect special, și anume

Procurorul General.

Așadar, hotărârea Consiliului Superior al Procurilor emisă în temeiul art. 77

din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 coroborat cu

art. 262 alin. (5) din Codul de procedură penală nu constituie în sine un act

administrativ individual în sensul art. 10 din Codul administrativ, deoarece la

emiterea acesteia Consiliul Superior al Procurorilor a acționat ca o autoritate

publică în baza Codului de procedură penală, iar prin prisma art. 2 alin. (3) lit. b)

din Codul administrativ aceste raporturi juridico-publice sunt exceptate de

controlul legalității în procedura contenciosului administrativ.

Succesiv, Colegiul nu poate accepta alegațiile recurentului, precum că

jurisprudența Curții Supreme de Justiție, în situații analogice în privința

Consiliului Superior al Magistraturii, denotă că instanțele judecătorești naționale

au respins de fiecare dată argumentul că, prin prisma art. 2 alin. (3) lit. b) din

Codul administrativ, hotărârile acestui organ privind autorizarea acțiunilor penale

8

în privința judecătorilor nu pot fi supuse prevederilor Codului administrativ. Or, în

pct. 21 al deciziei nr. 30 din 29 martie 2018, Curtea Constituțională a observat că

dispozițiile art. 116 alin. (1) din Constituție nu își găsesc aplicabilitatea pentru

soluționarea prezentei excepții, pentru că independența judecătorilor la care se

referă norma constituțională nu poate fi aplicată, mutatis mutandis, în cazul

procurorilor.

În această consecvență, se profilează concluzia că acțiunile Consiliului

Superior al Procurilor, când acționează în baza art. 262 alin. (5) din Codul de

procedură penală, de a desemna un procur pentru examinarea unei sesizări cu

privire la comiterea unei pretinse fapte ilegale de către Procurorul General nu sunt,

din punct de vedere procedural, similare cu cele ale Consiliului Superior al

Magistraturii în care se examinează solicitarea acordului acestui organ de a trage la

răspundere penală a judecătorilor. Prin desemnarea unui procuror pentru

examinarea sesizării despre presupusele fapte prejudiciabile comise de către

Procurorul General se înțelege numirea unei persoane competente pentru

desfășurarea acestei activități, de colectare a probelor necesare cu privire la

existența infracțiunii și pentru a constata dacă este sau nu cazul să se transmită

cauza penală în judecată în condițiile legii și pentru a se stabili răspunderea

acestuia.

Așadar, Consiliul Superior al Procurorilor prin hotărârea nr. 1-122/2021 din

05 octombrie2021 a examinat numai chestiunea privind desemnarea procurorului

competent pentru examinarea unei sesizări penale, dar nu alte chestiuni cum ar fi

admisibilitatea sezizării sau începerea/neînceperea urmăriri penale, iar aspectele ce

țin de competența procurorului desemnat, modul de luare a deciziei date,

legalitatea ei poate fi verificată de instanța competentă conform legii procedural

penale.

În speță, nu poate fi reținut argumentul lui Alexandr Stoianoglo privind

neadmiterea lui la soluționarea chestiunii de desemnare a unui procuror pentru

examinarea sesizării depuse de deputatul în Parlamentul Republicii Moldova,

Lilian Carp, cu privire la pretinsele acțiuni ilegale comise de Procurorul General

Alexandr Stoianoglo ca temei de anulare a hotărârii Consiliului Superior al

Procurilor nr. 1-122/2021 din 05 octombrie2021. Or, în sensul art. 262 alin. (5) din

Codul de procedură penală, Procurorul General este autorizat să desemneze un

procuror pentru a examina sesizările despre acțiunile Președintelui Parlamentului,

Președintelui Republicii Moldova, Prim-ministrului și examinarea infracțiunilor

comise de către aceștia, fără a asculta opinia acestora pe marginea chestiunii de

desemnare a procurorului, care va investiga faptele cuprinse în sesizări. Analogic,

Consiliul Superior al Procurorilor are atribuția de a desemna un procuror pentru

examinarea sesizărilor despre presupusele infracțiuni săvârșite de Procurorul

General, fără a avea obligația de a cere opinia Procurorului General cu privire la

procurorul care urmează să-l desemneze.

Desemnarea de către Consiliul Superior al Procurorilor a unui procuror pentru

examinarea unei sesizări cu privire la comiterea unei pretinse fapte prejudiciabile

de către Procurorul General constituie o garanție a independenței Procurorului

General. Nu orișicare organ de urmărire penală are competență să investigheze o

presupusă faptă ilegală a Procurorului General, dar numai procurorul desemnat de

către Consiliul Superior al Procurorilor.

9

Din interpretarea tezei a treia a alin. (5) al art. 262 din Codul de procedură

penală se deduce că organul de urmărire penală care a primit o sesizare despre

presupusele infracțiuni săvârșite de Procurorul General este obligat să o trimită

imediat pentru examinare Consiliului Superior al Procurorilor.

Sintagma „imediat” din norma precitată exonerează organul de urmărire

penală, care a primit o sesizare despre presupusele infracțiuni comise de

Procurorul General, de obligația de a întreprinde careva acțiuni procedurale,

deoarece aceste acțiuni vor fi întreprinse doar de către procurorul desemnat de

Consiliul Superior al Procurorilor.

Cu atât mai mult că, articolul 270 din Codul de procedură penală stabilește

expres că urmărirea penală împotriva Procurorului General se pornește de către

procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că stabilirea regulilor de

desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești constituie o prerogativă

exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite,

reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiție

presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a-1 utiliza în formele și în

modalitățile prevăzute de lege.

Subsecvent, instanța de recurs nu poate accepta ca fiind decisiv argumentul

recurentului, precum că însăși Consiliul Superior al Procurorilor a indicat în

dispozitivul hotărârii nr. 01-122/2021 din 05 octombrie 2021, conform art. 124 din

Codul administrativ că aceasta poate fi atacată cu acțiune în contencios

administrativ în termen de 30 zile la Curtea de Apel Chișinău. Or, tehnoredactarea

eronată în dispozitivul hotărârii nr. 01-122/2021 din 05 octombrie 2021 a faptului

că aceasta poate fi contestată în contencios administrativ nu presupune că, în speță,

Consiliul Superior al Procurorilor a acționat în regim de putere publică, iar

hotărârea nu îmbracă forma unui act administrativ individual, conform art. 10 din

Codul administrativ.

Din acest considerent, Colegiul consideră că eroarea de tehnoredactare a

dispozitivului hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 01-122/2021 din 05

octombrie 2021, prin indicarea eronată a modului de contestare a acesteia în

conformitate cu Codul administrativ, nu constituie un temei verosimil de anulare a

acestei hotărâri.

Prin urmare, Curtea de Apel Chișinău corect a declarat inadmisibilă acțiunea

Procurorului General Alexandr Stoianoglo, în temeiul art. 207 alin. (2) lit. e) din

Codul administrativ, din moment ce legiuitorul a exceptat raporturile juridice ale

autorităților publice, care acționează în baza legii penale, din categoria de raporturi

de contencios administrativ, excepție prevăzută expres la art. 2 alin. (3) lit. b) din

Codul administrativ.

Cu titlu subsidiar, instanța de recurs apreciază ca fiind irelevante argumentele

recurentului, precum că instanța de fond a omis să se expună asupra cererii de

suspendare a actului administrativ și să examineze chestiunea cu privire la

atragerea obligatorie a terțului în procesul de contencios administrativ. Or,

constatând că revendicările formulate de reclamant în cererea de chemare în

judecată nu pot constitui obiect material al unei acțiuni în contencios administrativ,

conform art. 2 alin. (3) lit. b) din Codul administrativ, Curtea de Apel Chișinău a

constatat inter alia, în mod indirect, că nu este competentă să examineze

10

chestiunea cu privire la suspendarea hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor

nr. 01-122/2021 din 05 octombrie 2021 și atragerea terților în proces, deoarece

actul contestat nu îmbracă forma unui act administrativ individual, conform art. 10

din Codul administrativ. Astfel, odată cu aceste constatări ale Curții de Apel

Chișinău a decăzut necesitatea examinării acestor chestiuni de procedură.

Conjunctura concluziilor trase de instanța de recurs și expuse supra profilează

netemeinicia recursului și necesitatea respingerii acestuia, cu menținerea încheierii

primei instanțe.

Conform articolelor 193, 194, 241 și 243 alin. (1) lit. b), (2) și (3) din Codul

administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

decide:

Se respinge recursul depus de către Procurorul General Alexandr Stoianoglo,

reprezentat de avocatul Iurie Mărgineanu.

Se menține încheierea din 02 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău emisă

în cauza de contencios administrativ intentată la acțiunea Procurorului General

Alexandr Stoianoglo împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la

contestarea actului administrativ.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Nina Vascan

Victor Burduh

11