3ra-77/22 — cu privire la contestarea actelor administrative

3ra-77/22 — cu privire la contestarea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosar nr. 3ra-77/22

2-20120312-01-3ra-27012022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud. C. Guzun)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, V. Clima, E. Palanciuc)

Î N C H E I E R E

11 mai 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Iurie Bejenaru

Aliona Miron

examinând admisibilitatea recursului depus de Casa Națională de Asigurări

Sociale,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de Ivan Caragheaur împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la

contestarea actelor administrative,

împotriva deciziei din 10 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău prin care s-

a respins cererea de apel înaintată de Casa Națională de Asigurări Sociale și s-a

menținut hotărârea din 18 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani,

c o n s t a t ă:

La 28 septembrie 2020, Ivan Caragheaur a depus acțiune împotriva Casei

Naționale de Asigurări Sociale cu privire la anularea răspunsului nr. C-1850 din 10

septembrie 2020, prin care s-a respins cererea prealabilă privind restabilirea

dreptului la recalcularea pensiei pentru vechimea în muncă, precum și obligarea de a

recalcula pensia pentru vechimea în muncă ținând cont de majorarea salariului

procurorului.

În motivarea acțiunii a invocat că a activat în organele Procuraturii din anul

1971 până în anul 1998, având o vechime în muncă ca procuror de 27 ani. Iar

începând cu 15 iunie 1998, beneficiază de pensie pentru vechimea în muncă ca

procuror, calculată în proporție de 80 % față de salariul funcției de procuror.

Reclamantul a menționat că odată cu majorarea salariului procurorului în

exercițiu conform Legii nr. 355 din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de

salarizare în sectorul bugetar, cuantumul pensiei i-a fost recalculat conform

dreptului dobândit în mod licit la recalcularea pensiei. Iar potrivit art. 29 din Legea

nr. 152 din 01 iulie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative,

începând cu 01 august 2016, salariul de funcție al procurorului s-a stabilit în raport

cu salariul judecătorului, conform Legii nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind

salarizarea judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 3 din 25 februarie 2016 cu

1

privire la Procuratură, ținându-se cont de nivelul procuraturii în care își desfășoară

activitatea și de vechimea în muncă în funcția de procuror.

Astfel a relatat că, la intervenirea modificărilor legislative, Casa Națională de

Asigurări Sociale, din motive neîntemeiate, nu a efectuat recalcularea pensiei

conform prevederilor legii, dar a aplicat greșit mecanismul general de indexare a

acesteia la 01 aprilie a fiecărui an. Și prin urmare, la moment, pensia lui Ivan

Caragheaur, constituie xxx lei, în loc de 80% din salariul procurorului în exercițiu.

Nefiind de acord cu inacțiunile Casei Naționale, reclamantul a depus cerere

prealabilă nr. XXX din 22 august 2020. Cererea prealabilă a fost respinsă și i s-a

refuzat recalcularea pensiei conform prevederilor legislației în vigoare, fiindu-i

explicat faptul că Legile nr. 56 din 09 iunie 2011 și nr. 290 din 16 decembrie 2016

pentru modificarea și completarea unor acte legislative, prin care au fost abrogate

aliniatele (3)-(10) ale art.73 din Legea cu privire la Procuratura nr. 294 din 25

decembrie 2008 și art. 462 din Legea privind sistemul public de pensii nr. 156 din

14 octombrie 1998, nu sunt aplicabile cazului.

Reclamantul a obiectat concluziilor pârâtului, considerând că, la caz relevante

sunt prevederile art.54 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova, în conformitate

cu care în Republica Moldova, nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua

drepturile și libertățile fundamentale ale omului și cetățeanului. De asemenea, sunt

relevante și statuările Curții Constituțional, expuse în Hotărârea nr. 9 din 30 martie

2004 pentru controlul constituționalității unor prevederi legale, potrivit cărora

normele privind protecția de stat, asigurarea materială și socială, inclusiv asigurarea

cu pensie, consfințite în legile anterioare, nu pot fi anulate sau modificate. Or,

potrivit aceleiași hotărâri, dreptul subiectiv constituit în baza unei legi anterioare nu

poate fi atins de cel născut sub imperiul unei legi posterioare. Iar prin urmare, legea

nouă nu este susceptibilă aplicării unor fapte din trecut, cazurile contrare intrând în

contradicție cu art. 22 din Constituție.

Prin hotărârea din 18 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost

admisă acțiunea, fiind anulată decizia de soluționare a cererii prealabile a Casei

Naționale de Asigurări Sociale nr. XXX din 10 septembrie 2020 cu obligarea Casei

Naționale de Asigurări Sociale, să efectueze recalcularea pensiei pentru vechimea în

muncă lui Ivan Caragheaur, ținând cont de majorarea salariului procurorului,

începând cu 05 aprilie 2013.

La 31 martie 2021, Casa Națională de Asigurări Sociale a depus apel împotriva

hotărârii instanței de fond, solicitând admiterea apelului declarat, casarea hotărârii

instanței de fond și pronunțarea unei noi hotărâri prin care cerințele reclamantului să

fie respinse (f.d.46,53-55).

Prin decizia din 10 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de împotriva Casei Națională de Asigurări Sociale și s-a menținut hotărârea

din 18 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.

În consolidarea soluției s-a reținut că, Ivan Caragheaur în perioada 1971-1998 a

activat în diferite funcții de procuror, având o vechime în muncă ca procuror 27 ani,

la atingerea vârstei de 50 ani, i-a fost stabilită pensia pentru vechime în muncă, în

mărime de 80% din salariul mediu lunar potrivit funcției deținute, respectând

principiul recalculării pensiei la fiecare majorare ordinară a salariului lunar al

procurorului în exercițiul funcției respective, iar ulterior, deși întrunește condițiile

2

sus-enunțate, Casa Națională de Asigurări Sociale, neîntemeiat i-a respins în

recalcularea pensiei, stabilindu-i mărimea pensiei cu aplicarea mecanismului general

de indexare a acesteia la 01 aprilie a fiecărui an, aplicând eronat prevederile legii ce

au intrat în vigoare după data ieșirii la pensie a reclamantului, afectându-i în acest

mod dreptul la pensie în condițiile stabilite anterior.

La acest capitol, completul judiciar a reținut că normele de drept de pensionare

stabilite subiectiv posterior nu au putere retroactivă, fapt relevat și în pct.4 (3) din

Hotărârea Curții Constituționale nr.9 din 30 martie 2004 din care urmează că, la

determinarea temeiurilor juridice, condițiilor de stabilire și plată a pensiilor,

modalităților de calculare a cuantumului pensiei legiuitorul are obligația de a ține

cont de faptul că asigurările sociale stabilite anterior nu pot fi anulate fără a fi

substituite prin măsuri echivalente. Noile prevederi legale se vor aplica numai

pentru viitor și numai față de persoanele care au solicitat acordarea pensiei după

intrarea acestora în vigoare, fără a se aduce atingere drepturilor de pensie stabilite

anterior.

Raportând normele citate la circumstanțele cauzei instanța de apel s-a aliniat

concluziei fondului care a conchis anularea deciziei Casei Naționale de Asigurări

Sociale nr. XXX din 10.09.2020 de respingere a cererii prealabile cu privire la

restabilirea dreptului la recalcularea pensiei pentru vechimea în muncă, cu obligarea

Casei Naționale de Asigurări Sociale, de a efectua recalcularea pensiei pentru

vechimea în muncă lui Ivan Caragheaur, ținând cont de majorarea salariului

procurorului, începând cu 05 aprilie 2013. Or, Anexa nr.3 modificată prin LP37 din

07.03.13, MO69-74/05.04.13 art.225 este în vigoare din 05.04.13.

La acest capitol, instanța de apel a mai reținut că, dreptul social cu privire la

beneficierea pensiei pentru vechimea în muncă, inclusiv și recalcularea acesteia, în

dependență de majorarea salariului procurorului în exercițiu, a fost dobândit de către

Ivan Caragheaur, la 15 iunie 1998, în temeiul Legii cu privire la Procuratură nr.902

din 29.01.1992, și are valoare economică incontestabilă. Respectiv, a apreciat ca

neîntemeiat și declarativ argumentul Casei Naționale de Asigurări Sociale, precum

că, la momentul actual, temei legitim de a recalcula pensia ca procuror din salariul

majorat al procurorilor în exercițiu, nu există. Casa Națională de Asigurări Sociale,

la examinarea cererii prealabile, nu a determinat corect raportul juridic în cauză, a

interpretat eronat legea, circumstanțe care, în esență, au și generat aplicarea

incorectă a prevederilor legale ce reglementează raporturile juridice de stabilirea și

recalcularea pensiei, reieșind din salariul mediu lunar achitat procurorilor în

exercițiu, ținându-se cont de majorarea generală a salariului procurorului în funcție.

În așa fel, a fost încălcat grav dreptul de proprietate (pensie) al reclamantului,

dobândit anterior licit, prin aplicarea obligatorie pentru procurori a principiului

recalculării pensiei la majorarea ordinară a salariului lunar al procurorului în funcție.

Totodată, completul judiciar al Curții de Apel Chișinău a apreciat critic

argumentul Casei Naționale de Asigurări Sociale, precum că prin Legea nr. 56 din

09 iunie 2011 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, a fost

modificat art. 73 din Legea nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la

Procuratură și abrogate aliniatele (3)-(10) din art. 73 și ca rezultat, începând cu 01

iulie 2011, procurorii pensionați nu mai beneficiază de dreptul la recalcularea

pensiei în dependență de majorarea salariului procurorului în exercițiu.

3

Instanța de apel a susținut explicația oferită de instanța de fond că noile

reglementări au avut ca scop de a stabili noi reguli în privința colaboratorilor care au

activat în organele procuraturii și au obținut dreptul la pensie după intrarea în

vigoare a modificărilor, adică după 01 iulie 2011 și nicidecum prin noile prevederi

nu se prezumă schimbarea situației pensionarilor, foști colaboratori ai organelor

procuraturii, care au dobândit dreptul la pensie până la intrarea în vigoare a acestor

reglementări.

Prin urmare, Casa Națională de Asigurări Sociale este obligată să-i recalculeze

și stabilească pensia reclamantului, ținându-se cont de majorarea generală a

salariului procurorului în funcție, începând cu 05 aprilie 2013, după creșterea

salariului cu 35%, în caz contrar, respingerea acestei cerințe a reclamantului va duce

la încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra pensiei neprimite, fapt

ce ar încălca atât un drept constituțional, cât și ar contraveni practicii judiciare

naționale și principiilor CEDO.

Succesiv, instanța a reținut drept neîntemeiate argumentele apelantului precum

că stabilirea pensiei pentru vechime în muncă procurorilor se efectuează în baza

Legii nr. 156-1V din 14.10.1998, prin urmare, fiind abrogate alin. (3)-(10) din art.

73 al Legii cu privire la procuratură nr.294 din 25.12.2008. Or, prevederile art.462

din Legea nr.156-IV din 14.10.1998 au fost introduse prin Legea nr.56 din

09.06.2011, în vigoare de la 01.07.2011, iar, reclamantul Ivan Caragheaur, a obținut

dreptul la pensie în baza condițiilor expuse la art. 34 alin. (1) și (6) al Legii cu

privire la procuratură nr.118 din 14.03.2003, la data de la momentul întrunirii

condițiilor: atingerea vârstei de 50 de ani, începând cu data la 15 iunie 1998.

Declarativ, a fost apreciat și argumentul apelantului precum că drepturile de

pensionare a procurorilor sunt reglementate de prevederile art.462 din Legea nr.156

din 14.10.1998, privind pensiile de asigurări sociale de stat, care însă nu prevede

faptul că pensiile procurorilor și indemnizațiile viagere se recalculează în cazul

majorării generale a salariului procurorilor. Or, art.46/2 din Legea menționată a fost

introdus prin LP56 din 09.06.11, MO107-109/01.07.11 art.280, în vigoare 01.07.11,

iar reclamantul beneficiază de pensie din 15.06.1998.

Respectiv, chiar dacă, Legea cu privire la procuratură nr.118 din 14.03.2003 a

fost abrogată prin Legea nr. 294 din 25.12.2008, reclamantul Ivan Caragheaur este

în drept de a-i fi stabilită pensia de procuror, la data întrunirii condițiilor privind

pensionarea procurorilor (atingerea vârstei de 50 de ani, precum și stagiul de

cotizare de cel puțin 20 ani în funcția de procuror), care erau în vigoare la acel

moment, și anume la 15.06.1998, având o vechime în muncă ca procuror de 27 ani.

Completul judiciar a conchis că legea nouă nu poate modifica regimul juridic al

dreptului dobândit anterior, îl poate suprima sau înlocui cu un alt drept, însă legea

nouă nu poate desființa modalitatea prin care legea anterioară a instituit dreptul

respectiv și efectele lui.

Instanțele ierarhic inferioare au apreciat ca fiind relevantă la caz și Hotărârea

Curții Constituționale nr.4 din 27 ianuarie 2000 privind controlul constituționalității

unor prevederi din legile care reglementează asigurarea cu pensii a judecătorilor,

procurorilor, anchetatorilor Procuraturii și funcționarilor publici, care prevede că la

adoptarea unor legi noi și a altor acte juridice este inadmisibil de a diminua protecția

juridică a statutului judecătorului, consfințit în legea cu privire la statutul

4

judecătorului, Curtea Constituțională pronunțându-se univoc asupra faptului că

cuantumul pensiei stabilit printr-o lege anterioară nu poate fi micșorat, iar plata

pensiei fixate nu poate fi suspendată printr-un act normativ adoptat ulterior. Curtea a

decis că stipulările legii privind stabilirea unor garanții materiale ale independenței

procurorilor, judecătorilor trebuie să corespundă înaltului statut de persoane cu

demnitate publică. Aceeași instanță de jurisdicție constituțională, a indicat și pentru

viitor organelor cu drept de inițiativă legislativă că, la adoptarea unor legi noi și a

altor acte juridice este inadmisibil de a diminua protecția juridică a statutului

judecătorului, procurorului.

Totodată, prin Hotărârea Curții Constituționale nr.27 din 20.12.2011 privind

controlul constituționalității unor legi de modificare a condițiilor de asigurare cu

pensii și alte plați sociale pentru unele categorii de salariați, au fost declarat

neconstituționale articolul II și punctele 7 și 9 ale articolului din Legea nr.56 din

09.06.2011 pentru modificarea și completarea unor acte legislative în partea

referitoare la art.46/1 al Legii nr. 156-XIV din 14.10.1998 privind pensiile de

asigurări sociale de stat, iar la pct. 77-80 a menționat că la aprecierea corespunderii

prevederilor legale contestate cu garanțiile dreptului de proprietate statuate de

articolul 46 din Constituție, Curtea Constituțională va ține cont de prevederile

articolului 4 din Constituție în interpretarea normelor constituționale, invocate de

autorii sesizărilor, în concordanță cu prevederile Convenției Europene și

jurisprudența Curții Europene.

Curtea a reiterat că prin hotărârea nr.19 din 18.10.2011, drepturile ce decurg

din sistemele de protecție socială, deși nu sunt menționate expres în Convenția

Europeană, intră totuși în domeniul său de aplicare, protecția socială fiind percepută

în accepțiunea sa largă, cuprinzând asistența socială și cea medicală. Dacă la început

Curtea Europeană a asimilat dreptul la prestații sociale unui drept de proprietate, în

sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană, doar în cazul

persoanelor care au plătit contribuții la un sistem de protecție socială (Muller c.

Austriei, decizia din 16 decembrie 1974), ulterior jurisprudența acesteia a evoluat,

nu fără de ambiguități în ceea ce privește prestațiile non-contributive, spre o

protecție mai largă.

Din jurisprudența Curții Constituționale, rezultă că un drept social poate fi

obiectul protecției constituționale garantate de art.46 și, respectiv, art.1 din

Protocolul nr.1 la Convenția Europeană numai în cazul când dreptul social respectiv

este dobândit și are o valoare economică. Aplicativ la prezenta cauză, un drept

patrimonial dobândit ar însemna dreptul la pensia ce se află în plată, care deja are o

valoare economică și astfel constituie un drept de proprietate al persoanei. În acest

sens, Curtea susține aprecierea autorităților dată drepturilor diminuate prin normele

contestate ca drepturi potențiale sau aleatorii.

Cât privește situația procurorilor pensionați până la 01.01.2004 Curtea

Constituțională în pct.80 din Hotărârea nr.27 din 20.12.2011 privind controlul

Constituționalității unor legi de modificare a condițiilor de asigurare cu pensii și alte

plați sociale pentru unele categorii de salariați și-a menținut concluziile expuse în

Hotărârea nr.9 din 20.03.2004 privind declararea parțial neconstituțională a Legii

nr.358 din 31.07.2003, apreciind ca inadecvată o paralelă între Legea nr.358-XV din

31 iulie 2003, parțial declarată neconstituțională prin Hotărârea Curții nr. 9 din 30

5

martie 2004, și legile contestate în prezenta cauză. Legea nr. 358-XV din 31 iulie

2003, prin dispozițiile sale, anula și pensiile aflate în plată ale unor categorii

speciale de angajați, vizate și în sesizările care fac obiectul prezentei cauze. Astfel,

în sensul constatărilor de la §79 supra, Legea nr. 358-XV din 31 iulie 2003 aducea

atingere unor drepturi de proprietate dobândite – pensiilor aflate în plată.

Astfel, în cazul dat, instanțele au stabilit că un asemenea drept social Ivan

Caragheaur l-a dobândit licit, odată cu acordarea pensiei pentru vechime în muncă la

15.06.1998, iar drepturile diminuate prin normele Legii nr. 56 din 09.06.2011 pentru

modificarea și completarea unor acte legislative, ca drepturi potențiale sau aleatorii

se referă deja la viitorii procurori cu drept de pensionare.

În această ordine de iedei, completul judiciar a conchis că refuzul exprimat de

Casa Națională de Asigurări Sociale prin decizia nr. XXX din 10.09.2020 lezează un

drept al reclamantului prevăzut de lege.

În drept, s-a reținut art.art.3,5,10,17,20,162 alin.(1) și alin.(3), 189 alin. (1),

208 alin.(1), 209 alin.(1) Cod administrativ, art.45 al.(l) al Legii cu privire la

Procuratură nr.902 din 29 ianuarie 1992 (abrogată), art. 34 alin.(6) al Legii 118-XV

din 14 martie 2003 cu privire la Procuratură, art.73 alin. (8) al Legii nr.294 din 25

decembrie 2008, art.60 al.(1), (2) lit.a), al.(3) lit.c) și alin. (4), art.63 Legii nr.3 din

25 februarie 2016 cu privire la Procuratură și art.33 din Legea privind sistemul

public de pensii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998

Luând în considerare cele menționate și având în vedere faptul că prima

instanță a elucidat pe deplin toate circumstanțele cauzei, a apreciat obiectiv și sub

toate aspectele probele administrate la dosar, adoptând o hotărâre legală și

întemeiată, aplicând și interpretând corect normele legale, iar cererea de apel

declarată de către Casa Națională de Asigurări Sociale este neîntemeiată, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ a ajuns la concluzia de a respinge

apelul declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale împotriva hotărârii din

18 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

La 01 decembrie 2021, Casa Națională de Asigurări Sociale a depus recurs

nemotivat împotriva deciziei din 10 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău

(f.d.105-106).

La 10 februarie 2022, Casa Națională de Asigurări Sociale a depus la Curtea

Supremă de Justiție, recurs motivat (f.d.113-117) prin care a solicitat casarea

deciziei recurate emise la 10 noiembrie 2021, cu pronunțarea unei noi decizii de

respingere a acțiunii.

În susținerea cererii de recurs, Casa Națională a reiterat argumentele expuse la

examinarea cauzei în fond și în cererea de apel.

Referitor la decizia atacată, a menționat că soluția instanței de apel este

eronată.

A accentuat în mod repetat că prin hotărârea Curții Constituționale nr.27/2011

privind controlul constituționalității unor legi de modificare a condițiilor de

asigurare cu pensii și alte plăți sociale pentru unele categorii de salariați, Curtea

Constituțională a recunoscut ca fiind constituționale prevederile Legii nr.56/2011,

care prevăd condițiile noi privind asigurarea socială a procurorilor în exercițiu cât și

a celor în demisie.

6

Consideră că noile prevederi legale au exclus posibilitatea recalculării pensiei

procurorului în demisie în dependență de majorarea salariului procurorului în

exercițiu, însă legislatorul a prevăzut și a acordat o substituire echitabilă (în limitele

posibilității resurselor financiare disponibile în buget) în acest sens prin faptul că

pensia procurorilor se indexează anual la data de 1 aprilie, precum prevede art.13 al

Legii nr. 156/1998.

Reieșind din cele menționate supra, Casa Națională a evidențiat, că temei în

vederea satisfacerii pretențiilor intimatului privind recalcularea pensiei pentru

vechimea în muncă, ținând cont de majorarea salariului procurorului, începând cu

05.04.2013, nu este.

În conformitate cu art. 244 alin.(1) din Codul administrativ, hotărârile curții de

apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs.

În conformitate cu art. 245 alin.(1) și (2) din Codul administrativ, recursul se

depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței

de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se

prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei

instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea

recursului se depune la instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 10 noiembrie 2021.

La 01 decembrie 2021, Casa Națională de Asigurări Sociale a depus recurs

nemotivat. Decizia motivată a Curții de Apel Chișinău a fost recepționată de

recurent la 13 ianuarie 2022 (f.d.108), iar la 10 februarie 2021 a fost depus recurs

motivat (f.d.113-117). Astfel, recursul depus la 01 decembrie 2021 și motivarea

recursului prezentată la 10 februarie 2021, sunt în termen.

La 14 februarie 2022, în adresa intimatului a fost expediată copia recursului

motivat, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței. Până la momentul

examinării cauzei, referință nu a fost prezentată.

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Casa Națională de

Asigurări Sociale, în raport cu materialele cauzei și argumentele din referința

depusă, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție îl consideră inadmisibil, din următoarele motive.

În conformitate cu art.246 alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin.(2)

din art.246 Cod administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ

exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri

concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor

de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de

7

a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe

cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în

completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul

nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva

invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material

capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile

Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex

officio a erorilor de drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină

o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest

argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în

Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art.245 alin.

(2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în

circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească

cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu

privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de

drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se

vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara

inadmisibil recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale.

8

În conformitate cu art.230 și art.246 din Codul administrativ, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Iurie Bejenaru

Aliona Miron

9