2r-167/22 — incasarea datoriei si cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei si cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- termenul de declarare a apelului restituirea apelului
2r-167/22 — incasarea datoriei si cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2r-167/22 2-21127811-01-2r-04042022 Prima instanță, Judecătoria Edineț, sediul Central (jud.: Gh. Bîrsan) Instanța de apel, Curtea de Apel Bălți (jud.: Iu. Grosu, A. Ciobanu, A. Garbuz) D E C I Z I E 04 mai 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Galina Stratulat Mariana Pitic examinând recursul declarat de Bejenari Victor, în cauza civilă, în procedură de examinarea a cererilor cu valoare redusă, la cererea de chemare în judecată depusă de Agenția Teritorială Nord a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină împotriva lui Bejenari Victor cu privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 31 ianuarie 2022 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost restituit apelul declarat de Bejenari Victor ca fiind depus în afara termenului legal, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen, c o n s t a t ă: La 25 august 2021, Agenția Teritorială Nord a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Bejenari Victor, solicitând încasarea sumei de 4056 de lei cu titlu de prima de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru a. 2019, a sumei de 1111,34 de lei cu titlu de penalitate și a cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 02 septembrie 2021 a Judecătoriei Edineț, sediul Central, a fost acceptată în procedură scrisă de examinare a cererilor cu valoare redusă cererea de chemare în judecată depusă de Agenția Teritorială Nord a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Prin hotărârea din 25 octombrie 2021 a Judecătoriei Edineț, sediul Central, a fost admisă acțiunea depusă de Agenția Teritorială Nord a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. S-a încasat din contul lui Bejenari Victor în beneficiul Agenției Teritoriale Nord a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină suma de 4056 de lei cu titlu de prima de asigurare obligatorie de asistență medicală și suma de 1111,34 de lei cu titlu de penalitate.
S-a încasat din contul lui Bejenari Victor în beneficiul statului suma de 270 de lei cu titlu de taxa de stat. La 30 noiembrie 2021, Bejenari Victor a depus cerere de apel nemotivată și netimbrată împotriva hotărârii primei instanțe. Totodată, a indicat apelantul că apelul 1 motivat îl va prezenta ulterior după ce va lua cunoștință cu hotărârea integrală a primei instanțe. Prin încheierea din 31 ianuarie 2022 a Curții de Apel Bălți, a fost restituit apelul declarat de Bejenari Victor ca fiind depus în afara termenului legal, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen. La 14 februarie 2022, prin intermediul oficiului poștal, Bejenari Victor a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii din 31 ianuarie 2022 a Curții de Apel Bălți, cu soluționarea prin decizie problema respectivă prin repunerea în termen a cererii de apel.
În motivarea recursului Bejenari Victor a indicat că prima instanță a examinat cauza în absența sa, de existența litigiului nu a știut. Despre emiterea hotărârii primei instanțe a aflat la 01 noiembrie 2021, când a recepționat dispozitivul hotărârii prin intermediul oficiului poștal, iar la 30 noiembrie 2021 a depus cererea de apel nemotivată. Respectiv, termenul de 30 de zile pentru depunerea apelului urmează să fie calculat începând cu 01 noiembrie 2021, când i s-a comunicat actul judecătoresc, deoarece în hotărârea primei instanțe este indicat faptul că termenul de atac este de 30 zile, dar nu este indicat din care moment. Consideră că, prin restituirea cererii de apel i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul de ași exercita calea de atac.
În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Materialele cauzei atestă că încheierea din 31 ianuarie 2022 a Curții de Apel Bălți a fost expediată la 31 ianuarie 2022 la adresa poștală a lui Bejenari Victor (f.d. 29) și a fost recepționată de ultimul la data de 07 februarie 2022, conform avizului de recepție anezat la materialele cauzei (f.d.30). Astfel, recursul declarat la 10 februarie 2022 este în termen. La 04 aprilie 2022 în adresa intimatului Agenția Teritorială Nord a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină a fost expediată copia recursului declarat de Bejenari Victor, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței (f.d.44), însă intimatul nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele cauzei în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins, cu menținerea încheierii instanței de apel, din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Conform art. 110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. 2 Potrivit art. 111 alin. (1) din Codul de procedură civilă, actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În conformitate cu art. 113 din Codul de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.
Conform art. 362 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Repunerea în termen de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art. 116. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Din materialele cauzei rezultă că la 25 octombrie 2021 Judecătoria Edineț, sediul Central, a pronunțat dispozitivul hotărârii, prin care a admis acțiunea depusă de Agenția Teritorială Nord a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 30 noiembrie 2021 Bejenari Victor a depus cerere de apel nemotivată și netimbrată. Totodată, a indicat apelantul că apelul motivat îl va prezenta ulterior după ce va lua cunoștință cu hotărârea integrală a primei instanțe, fără însă a solicita repunerea în termen a apelului. Ca urmare, prin încheierea din 31 ianuarie 2022 a Curții de Apel Bălți, a fost restituit apelul declarat de Bejenari Victor ca fiind depus în afara termenului legal, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen.
Verificând circumstanțele cauzei în raport cu argumentele recursului și cadrul legal aplicabil speței, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră justă soluția instanței de apel de restituire a cererii de apel depusă de Bejenari Victor, în temeiul art. 369 alin. (1) lit. b) din CPC, deoarece cererea de apel a fost depusă peste termenul de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii prevăzut la art. 362 alin. (1) din CPC. Or, după cum rezultă din actele cauzei, dispozitivul hotărârii primei instanțe a fost pronunțat la 25 octombrie 2021, iar cererea de apel (nemotivată și netimbrată) a fost depusă de către Bejenari Victor abia la 30 noiembrie 2021, pe când termenul-limită de depunere a apelului a expirat la 24 noiembrie 2021 inclusiv (miercuri).
Totodată, în conformitate cu art. 116 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Din normele legale citate supra rezultă că termenul de declarare a apelului poate fi restabilit dacă persoanele îndreptățite prin cerere invocă această solicitare. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului de procedură.
Prin prisma jurisprudenței CEDO, nemotivarea de către instanță a temeiurilor de repunere a apelului în termen sau repunerea neîntemeiată în termenul de apel reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil. 3 La caz se constată că apelul a fost depus de către Bejenari Victor peste termenul legal de atac, însă apelantul nu a solicitat repunerea în termen a apelului, printr-o cerere formulată în condițiile art. 116 din CPC, cu indicarea motivelor și prezentarea probelor întru confirmarea imposibilității depunerii apelului în termenul legal. Or, repunerea în termenul de atac se face de către instanța de judecată doar în cazurile și în ordinea strict reglementată de art. 116 din CPC, care cert, expres și imperativ stipulează că repunerea în termen a actului de procedură poate fi efectuată doar la cererea persoanei care o solicită și cu anexarea probelor ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.
Prin urmare, Bejenari Victor, contestând hotărârea primei instanțe peste termenul legal de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului, trebuia să depună diligența și să întreprindă măsurile necesare pentru a-și proteja drepturile de acces la instanță prin depunerea unei cereri de repunere în termen a apelului, cu anexarea probelor justificative care să confirme imposibilitatea depunerii cererii de apel în termenul de atac prevăzut de lege. Or, instanța de apel nu era în drept din oficiu să dispună acest fapt, fără ca apelanții să înainteze personal această solicitare.
Subsecvent, în conformitate cu art. 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară. Conform art. 102 alin. (6) din Codul de procedură civilă, citația sau înștiințarea se trimite la adresa menționată de parte sau de un alt participant la proces.
Potrivit art. 105 alin. (1) și (5) din Codul de procedură civilă, citația și înștiințarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmânării citației sau înștiințării se înscrie pe citație sau înștiințare în partea care se înmânează destinatarului, precum și pe cotor, care se restituie instanței. Citația sau înștiințarea adresată persoanei fizice se înmânează personal contra semnătură pe cotor. Nu pot fi reținute argumentele lui Bejenari Victor invocate în cererea de recurs precum că despre emiterea hotărârii primei instanțe a aflat la 01 noiembrie 2021, când a recepționat dispozitivul hotărârii prin intermediul oficiului poștal.
Iar la 30 noiembrie 2021 a depus cererea de apel. Respectiv, termenul de 30 de zile pentru depunerea apelului urmează să fie calculat începând cu 01 noiembrie 2021, când i s-a comunicat actul judecătoresc. Or, legislația procesual civilă în vigoare cert stipulează că indiferent de faptul dacă partea a fost sau nu prezentă la pronunțarea dispozitivului hotărârii, termenul de declarare a apelului de 30 de zile prevăzut la art. 362 din CPC curge de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel, dar nu de la data recepționării (comunicării) actului judecătoresc sau încetării circumstanțelor care au dus la omiterea termenului de procedură.
Mai mult ca atât, Bejenari Victor a cunoscut că prezenta cauză civilă va fi examinată în procedură scrisă de examinare a cererilor cu valoare redusă, fără participarea părților în proces, recepționând încă la data de 09 septembrie 2021 4 încheierea primei instanțe din 02 septembrie 2021, fapt ce se confirmă prin avizul poștal de recepție a corespondenței nr. DS8003509672AS (f.d. 10). Aici Colegiul notează că, în încheierea de acceptare spre examinare este punctat despre faptul că examinarea cauzei se va realiza în procedura cererilor cu valoare redusă, fiind stabilită ședința de judecată pentru data de 25 octombrie 2021, ora 08:00, pârâtului fiindu-i acordat un termen de 30 de zile din data recepționării încheierii instanței pentru prezentarea referinței scrise privind acțiunea reclamantului, însă pârâta/recurentă nu s-a folosit de dreptul procedura respectiv și nu a depus referință în termenul stabilit (f.d.105-106).
Circumstanțele menționate, denotă faptul că Bejenari Victor a cunoscut că prezenta cauză se află pe rolul Judecătoriei Edineț, sediul Central, însă cu toate acestea, contrar dispozițiilor art. 362 CPC, ultimul nu și-a valorificat dreptul de a efectuat actul de procedură în termenul legal și nici nu a solicitat repunerea în termen a acestuia prin prisma art. 116 CPC. La acest capitol se rețin dispozițiile art. 56 alin. (3) și art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care reglementează că, participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă.
Dat fiind cele relatate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră drept întemeiată și legală încheierea din 31 ianuarie 2022 a Curții de Apel Bălți.
Colegiul reține că Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa promovează, cu consecvență cu titlu de principiu obligația părților de a se interesa de soarta procesului în situația în care ele au fost înștiințate despre inițierea și desfășurarea acestuia și de a-și proteja drepturile sale de acces la instanță (cauza Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). Respectarea termenelor legale constituie o obligație pozitivă a părților și are menirea să asigure buna funcționare a justiției, iar repunerea în termen poate fi admisă doar în cazurile expres prevăzute de lege și doar în situația în care partea când înaintează o cerință de repunere în termen, o justifică prin probe pertinente și admisibile în temeiul art. 116, 118, 121, 122 și art. 362 din Codul de procedură civilă, prin care s-ar dovedi că omiterea termenului a fost cauzată din motive întemeiate.
Or, admiterea spre examinare a unui apel tardiv poate duce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice garantat de art. 6§1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Instanța de recurs accentuează că o asemenea soluție este compatibilă cu standardele inserate în textul art. 6§1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, încuviințarea exercitării unei căi ordinare de atac în urma rămânerii definitive a actului jurisdicțional valabil adoptat în lipsa unor circumstanțe fundamentale și obligatorii, ar însemna de fapt încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte pârți la un proces echitabil.
În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție invocă și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în speța Melnic c. Moldovei din 14 noiembrie 2006, definitivă din 5 14 februarie 2007, precum și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Ponomaryov c. Ucrainei, hotărârea din 03 aprilie 2008, definitivă din 29 septembrie 2008, unde se notează că deși în speță nu era vorba despre desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuși reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o soluție care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.
Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a) și art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Bejenari Victor. Se menține încheierea din 31 ianuarie 2022 a Curții de Apel Bălți, în cauza civilă, în procedură de examinarea a cererilor cu valoare redusă, la cererea de chemare în judecată depusă de Agenția Teritorială Nord a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină împotriva lui Bejenari Victor cu privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Galina Stratulat Mariana Pitic 6
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.