2ra-201/22 — repararea prejudiciului material si moral cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmarire penala si procuraturii

2ra-201/22 — repararea prejudiciului material si moral cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmarire penala si procuraturii (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-201/22

2-20146125-01-2ra-14022022

prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Sângerei – I. Popescu

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți – S. Procopciuc, N. Chircu, E. Grumeza

ÎNCHEIERE

13 aprilie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursurilor declarate de Procuratura Generală a

Republicii Moldova și de Ministerul Justiției al Republicii Moldova,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ștefan

Horoșii împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient

accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea

prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală și procuraturii, și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Bălți, prin care au

fost respinse apelurile declarate de Ștefan Horoșii, Ministerul Justiției al

Republicii Moldova, Procuratura Generală a Republicii Moldova și a fost

menținută hotărârea din 24 mai 2021 a Judecătoriei Bălți, sediul Sângerei,

c o n s t a t ă:

La 19 noiembrie 2020 Ștefan Horoșii a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la repararea

prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală și procuraturii, și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul Ștefan Horoșii a invocat că a fost învinuit de

către organele de urmărire penală de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190

alin. (5) din Codul penal, precum că având scopul și intenția de dobândire ilicită a

bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, dându-și seama de

caracterul prejudiciabil al acțiunilor, în perioada cuprinsă între 25 martie 2013 -

decembrie 2013, sub pretextul împrumuturilor pe un termen de o lună, a obținut de

la Gheorghe Roșca prin abuz de încredere mijloace bănești în sumă totală de

47 000 de euro, cauzându-i părții vătămate o daună materială considerabilă.

Prin sentința din 12 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sectorul Centru,

Ștefan Horoșii, învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art.190 alin (5) din

Codul penal, a fost achitat, deoarece fapta acestuia nu întrunește elementele

infracțiunii.

Prin decizia din 06 martie 2019 a Curții de Apel Chisinău au fost admise

apelurile declarate de către procurorul în Procuratura mun. Chisinău oficiul Centru,

1

Dumitru Plămădeală și avocatul Alexandru Bot, în interesele părții vătămate

Gheorghe Roșca, fiind casată integral sentința din 12 aprilie 2018 a Judecătoriei

Centru, mun. Chisinau și pronunțată o noua hotărâre potrivit modului stabilit de

prima instanța, prin care Ștefan Horoșii a fost recunoscut vinovat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art.190 alin. (5) din Codul penal, aplicându-i pedeapsa

sub forma de 8 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Termenul executării pedepsei fiind calculat din momentul reținerii. S-a admis

parțial acțiunea civilă înaintată de Gheorghe Roșca privind încasarea prejudiciului

material în sumă de 40 000 de euro și s-a încasat de la Ștefan Horoșii în beneficiul

lui Gheorghe Roșca suma de 27 000 de euro.

Prin decizia din 14 iulie 2020 a Curții Supreme de Justiție a fost respins ca

inadmisibil recursul ordinar declarat de avocatul Alexandru Bot în interesele părții

vătămate Gheorghe Roșca. A fost admis recursul ordinar declarat de către avocatul

Gheorghe Amihalachioaie în interesele lui Ștefan Horoșii și a fost casată integral

decizia din 06 martie 2019 a Curții de Apel Chisinau cu menținerea sentinței din

12 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care Ștefan Horoșii,

învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) din Codul penal, a

fost achitat deoarece fapta acestuia nu întrunește elementele infracțiunii.

În baza deciziei instanței de recurs, la data de 15 iulie 2020 reclamantul

Ștefan Horoșii a fost eliberat din instituția penitenciară.

Reclamantul Ștefan Horoșii a invocat că în urma ilegalităților comise de către

organele de drept, i-au fost cauzate suferințe fizice și psihice, suportate pe

parcursul unei perioade îndelungate (20 noiembrie 2014 – 28 iulie 2015). A fost

privat ilegal de libertate pe o perioadă de 374 zile, fapt care i-a lezat onoarea și

demnitatea.

Reclamantul a solicitat repararea prejudiciului material, ce constă din salariul

mediu lunar, de care a fost lipsit din cauza condamnării la privațiunea de libertate

pe o perioadă de 374 zile, ceea ce constituie suma de 88 020 de lei, repararea

prejudiciului moral estimat la suma de 1 000 000 de lei, precum și încasarea

cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 42 000 de lei, suportate la

examinarea cauzei penale în toate instanțele judecătorești, încasarea cheltuielilor

suportate pentru deplasările la organele de urmărire penală, organul procuraturii

sau instanța de judecată în mărime totală de 5491 de lei, încasarea cheltuielilor de

judecată suportate în prezenta acțiune civilă în sumă de 4 000 de lei.

Prin încheierea din 01 februarie 2021 a Judecătoriei Bălți, sediul Sângerei a

fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu Procuratura Generală.

Prin hotărârea din 24 mai 2021 a Judecătoriei Bălți, sediul Sângerei acțiunea

depusă de Ștefan Horoșii a fost admisă parțial. S-a încasat din contul bugetului de

stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui Ștefan Horoșii

prejudiciul material ce constituie salariul neprimit în sumă de 88 020 de lei, suma

de 5 491 lei cheltuielile efectuate în legătură cu chemările la organele de urmărire

penală, organul procuraturii și instanțele de judecată, suma de 46 000 de lei

cheltuielile de asistență juridică și prejudiciul moral în mărime de 200 000 de lei,

pentru tragerea ilegală la răspundere penală.

Hotărârea instanței de apel a fost contestată, în termenul prevăzut de art. 362

din Codul de procedură civilă, de către Ștefan Horoșii, Procuratura Generală și

Ministerul Justiției (f.d. 88, 91, 92 vol. I).

2

Prin decizia din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Bălți au fost respinse

apelurile declarate de Ștefan Horoșii, Ministerul Justiției și Procuratura Generală

și a fost menținută hotărârea din 24 mai 2021 a Judecătoriei Bălți, sediul Sângerei

(f.d. 242-252 vol. I).

Din perspectiva apariției prejudiciului cauzat prin acțiunile organelor de

urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanțelor de judecată, instanțele

ierarhic inferioare au stabilit existența temeiurilor generale, prevăzute de art.

2007 din Codul civil și temeiurilor speciale, prevăzute de art. 3 alin. (1) din

Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești.

Instanțele ierarhic inferioare au stabilit că Ștefan Horoșii este în drept de a

pretinde repararea prejudiciului cauzat în urma acțiunilor organelor de urmărire

penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, întrucât acesta prin act

judecătoresc irevocabil a fost achitat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.190

alin. (5) din Codul penal, pe motiv că fapta acestuia nu întrunește elementele

infracțiunii. Odată cu constatarea violării drepturilor lui Ștefan Horoșii prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, urmează a fi reparat atât prejudiciul moral, cât cel material cauzat

prin aceste acțiuni.

Cu referire la pretenția privind repararea prejudiciului material în sumă de

88 020 lei cu titlu de salariu neprimit, instanța de apel și prima instanță au

specificat că conform prevederilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 1545 din 25 februarie

1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, în

cazurile menționate la art.3, persoanei fizice sau juridice i se compensează sau i se

restituie salariul și alte venituri provenite din muncă, ce constituie sursa ei

principală de existență, de care a fost privată în urma acțiunilor ilicite.

Astfel, reieșind din probele prezentate și informația anexată, instanțele

ierarhic inferioare au încasat în beneficiul reclamantului Ștefan Horoșii prejudiciu

material cu titlu de salariu neprimit (venit ratat) în mărime de 88 020 lei, dedus din

extrasul din contul personal al lui Ștefan Horoșii, eliberat de Casa Națonală de

Asigurări Sociale pentru perioada 27 aprilie 2018 - 06 martie 2019.

Totodată, ținând cont de natura dreptului lezat, de caracterul și gravitatea

suferințelor suportate, de statutul persoanei, de perioada aflării sub învinuirea

penală și procedurii judiciare, de faptul că Ștefan Horoșii a fost privat de libertate

pe o perioadă de la 08 iulie 2019 și până la 15 iulie 2020, cât și de faptul că Ștefan

Horoșii a fost achitat de săvârșirea infracțiunii încriminate pe motiv că fapta

acestuia nu întrunește elementele infracțiunii, instanțele ierarhic inferioare au

dispus admiterea parțială a pretențiile reclamantului cu privire la repararea

prejudiciului moral și au stabilit cuantumul prejudiciului moral în mărime de

200 000 lei, care este echitabilă suferințelor psihice suportate de ultimul.

Solicitările reclamantului privind încasarea cheltuielilor de judecată suportate

atât în cadrul examinării cauzei penale, cât și în cadrul prezentei cauze civile, de

asemenea au fost admise integral.

Instanțele de judecată au stabilit că Ștefan Horoșii s-a deplasat de mai multe

ori la organele de urmărire penală, organul procuraturii pentru a fi audiat și a

participat nemijlocit la ședințele de judecată în instanțele de judecată, și reieșind

3

din probele anexate la materialele cauzei au constatat cu certitudine că, Ștefan

Horoșii a suportat cheltuieli în legătură cu deplasările la organele de drept în

mărime de 5 491 de lei.

La 12 ianuarie 2022 Procuratura Generală a declarat recurs împotriva

deciziei din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Bălți, solicitând casarea integrală

a deciziei recurate și a hotărârii primei instanțe, cu adoptarea unei decizii noi,

prin care acțiunea să fie respinsă integral (f.d. 1-7 vol. II).

În motivarea recursului a invocat interpretarea eronată de către instanțele

ierarhic inferioare a prevederilor Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind

modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești. La determinarea

prejudiciului moral, instanțele de judecată urmau să respecte criteriul echității,

care presupune că despăgubirile pentru prejudiciul moral trebuie să fie juste,

raționale și echitabile, adică în așa fel trebuie stabilite, încât să asigure o

compensare suficientă și nicidecum exagerată a prejudiciului moral cauzat.

A susținut că pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat

prin erori judiciare și de urmărire penală, sunt necesare unele condiții speciale și

anume existența faptei ilicite. Însă, la materialele cauzei nu există nici un act emis

de către judecătorul de instrucție sau de către instanța de judecată, prin care

acțiunile organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanței de

judecată ar fi fost declarate ilegale.

În opinia recurentei suma prejudiciului material și moral încasate de

instanțele de judecată sunt exagerate și nu corespund realității, nefiind direct

proporțională criteriului de rezonabilitate.

Consideră compensarea cheltuielilor de asistență juridică în cauza penală în

mărime de 46 000 de lei ca fiind exagerate și neîntemeiate.

La 28 martie 2022 Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva deciziei

din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Bălți, solicitând casarea integrală a

deciziei recurate și a hotărârii primei instanțe, cu adoptarea unei decizii noi de

respingere a acțiunii integral (f.d. 1-7 vol. II).

În motivarea recursului a invocat că este neîntemeiată justificarea instanțelor

ierarhic inferioare privind necesitatea reparării prejudiciului material și moral

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și

ale instanțelor judecătorești, precum și încasarea cheltuielilor de judecată în

beneficiul lui Ștefan Horoșii, în condițiile analizate prin prisma prevederilor art. 3

alin. (1) din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești. Nu orice acțiune a organelor de drept și

judecătorești atrage răspunderea statului. Este important și necesar să se constate

ilegalitatea actului procedural emis de către organul de drept. Pentru angajarea

răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erorile judiciare și de urmărire

penală, sunt necesare unele condiții speciale și anume existența faptei ilicite. La

materialele dosarului nu există niciun act procedural definitiv și irevocabil al

instanței de judecată sau a organului ierarhic superior, prin care s-au stabilit ca

fiind ilegale acțiunile organului de urmărire penală.

4

Prin referința din 07 martie 2022 intimatul Ștefan Horoșii a solicitat de a

considera recursul ca fiind unul inadmisibil (f.d.13 vol. II).

Examinând temeiurile recursurilor în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursurile sunt

inadmisibile, din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul cererilor de recurs se referă la decizia din 30 noiembrie

2021 a Curții de Apel Bălți, care intră în categoria de acte specificate în articolul

429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

5

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Curtea de Apel Bălți a pronunțat decizia la data de 30 noiembrie 2021.

Conform extrasului din poșta electronică cu adresa de e-mail

„valentin.ionita@justice.md”, decizia motivată din 30 noiembrie 2021 a Curții de

Apel Bălți a fost comunicată electronic Procuraturii Generale și Ministerului

Justiției la data de 28 ianuarie 2022 (f.d. 256 vol. I).

Astfel, completul de admisibilitate consideră în termen recursul declarat de

Procuratura Generală la 12 ianuarie 2022, precum și recursul declarat de

Ministerul Justiției la 28 martie 2022 împotriva deciziei din 30 noiembrie 2021 a

Curții de Apel Bălți.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

6

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererile de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererilor de recurs depuse de Procuratura Generală și de Ministerul Justiției

rezultă că aceștia nu au evidențiat memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei

recurate, limitându-se la reiterarea circumstanțelor faptice ale cauzei.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererile de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

7

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursurilor declarate, deoarece Procuratura Generală și Ministerul Justiției nu au

invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei

instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursurilor,

deoarece sunt lipsite de conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului

recurenților cu soluția dată de instanța inferioară, precum și lipsa temeiurilor

legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursurile declarate de Procuratura Generale și de

Ministerul Justiției nu s-au bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde

încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespund cerinței de a fi

„efective”, fiind lipsite de șanse de succes și nu sunt capabile să ofere îndreptarea

situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererile de recurs au fost depuse după ce Procuratura Generale și Ministerul

Justiției au avut posibilitatea de a fi auzite de o instanță de fond și de o instanță

de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis

„Levages Prestations Services” v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie

1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurenților le-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recursuri nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursurile declarate de Procuratura Generală și de Ministerul Justiției împotriva

deciziei din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Bălți, în baza articolului 433

lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibile.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

8

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibile recursurile declarate de Procuratura Generală a

Republicii Moldova și de Ministerul Justiției al Republicii Moldova împotriva

deciziei din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Bălți.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

9