2ra-214/22 — repararea prejudiciului material si moral

2ra-214/22 — repararea prejudiciului material si moral (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-214/22

2-21013774-01-2ra-17022022

prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul central – S. Lazari

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – N. Budăi, V. Mihaila, Iu. Cotruță

ÎNCHEIERE

13 aprilie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ivan Melnicenco,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ivan

Melnicenco împotriva lui Oleg Cucu cu privire la repararea prejudiciului material

și moral, și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 04 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a respins apelul declarat de Ivan Melnicenco și s-a menținut hotărârea din

26 februarie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul central, prin care s-a respins

acțiunea ca neîntemeiată,

c o n s t a t ă:

La 29 ianuarie 2021 Ivan Melnicenco a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Oleg Cucu cu privire la repararea prejudiciului material și moral, și

încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul Ivan Melnicenco a indicat că, la 05

decembrie 2020 pârâtul Oleg Cucu i-a deteriorat poarta de la intrare în gospodăria

sa din s. xxxx În rezultat, casa părintească a rămas cu acces liber. Pe acest fapt, în

privința lui Oleg Cucu a fost întocmit proces- verbal cu privire la contravenție în

baza art. 104 Cod contravențional, ultimul fiind sancționat la o pedeapsă sub formă

de amendă în mărime de 18 u.c.

Reclamantul a solicitat încasarea de la pârâtul Oleg Cucu în beneficiul său a

sumei de 5000 de lei cu titlu de prejudiciu material, ce constituie prețul unei porți

noi instalate, a sumei de 3 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral, precum și a

sumei de 2 500 de lei cu titlu de cheltuieli pentru acordarea asistenței juridice.

Prin hotărârea din 26 februarie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul central, s-a

respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Ivan Melnicenco

împotriva lui Oleg Cucu privind repararea prejudiciului material și moral, și

încasarea cheltuielilor de judecată (f.d. 34, 39-45).

La 02 martie 2021, în termenul prevăzut de art. 362 Cod de procedură civilă,

Ivan Melnicenco a contestat cu apel hotărârea din 26 februarie 2021 a Judecătoriei

1

Orhei, sediul central, solicitând casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei

noi hotărâri de admitere a acțiunii (f.d 38, 53-55).

Prin decizia din 04 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de Ivan Melnicenco și s-a menținut hotărârea din 26 februarie

2021 a Judecătoriei Orhei, sediul central (f.d. 88, 89-95).

Respingând pretenția cu privire la repararea prejudiciului material, instanțele

ierarhic inferioare au reținut că reclamantul Ivan Melnicenco nu a prezentat

careva probe, care ar indica gradul de uzură al portiței, pentru a fi stabilit

echivalentul bănesc pentru prejudiciul cauzat de către Oleg Cucu.

Totodată, cu referire la prejudiciul moral, instanțele ierarhic inferioare au

menționat că potrivit prevederilor art. 2036 și 2037 Cod civil, prejudiciul moral

se repară în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale și în cazurile expres

prevăzute de lege. Însă, reclamantul nu a invocat care este norma materială, ce-i

oferă dreptul de a pretinde la repararea prejudiciului moral, la caz fiind încălcate

drepturile patrimoniale prin deteriorarea porții. Repararea prejudiciului moral se

poate pretinde doar în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale.

La 15 februarie 2022 Ivan Melnicenco a declarat recurs împotriva deciziei

din 04 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea integrală a

deciziei recurate și a hotărârii din 26 februarie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul

central, cu adoptarea unei decizii noi, prin care să fie admisă integral acțiunea în

sensul pretențiilor formulate în cererea de chemare în judecată (f.d. 100-101).

În motivarea recursului recurentul Ivan Melnicenco a invocat aprecierea

arbitrară a probelor, precum și interpretarea eronată a normelor de drept material

de către instanțele ierarhic inferioare. A susținut că conform devizului de

cheltuieli, eliberat de Secția de Construcții Capitale de pe lângă Consiliul raional

Orhei, costul bunului deteriorat este evaluat la prețul de 6 394 de lei.

La 26 februarie 2022 Curtea Supremă de Justiție a notificat intimatului Oleg

Cucu copia recursului declarat de Ivan Melnicenco împotriva deciziei din 04

noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, explicându-i dreptul de a depune

referință asupra acestuia. Însă, până la examinarea admisibilității recursului,

intimatul nu a făcut uz de dreptul său procedural și nu a depus referință în care

să-și expună poziția procesuală pe marginea criticilor formulate în recurs (f.d.

106).

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

2

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 04 noiembrie

2021 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

3

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Conform scrisorii de expediere a actului judecătoresc, se atestă că Curtea de

Apel Chișinău la data de 11 martie 2022 a expediat în adresa recurentului Ivan

Melnicenco decizia motivată din 04 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău ,

însă date care să confirme recepționarea deciziei instanței de apel, la materialele

dosarului lipsesc (f.d. 96).

Astfel, completul de admisibilitate consideră în termen recursul declarat de

Ivan Melnicenco la 15 februarie 2022 împotriva deciziei din 04 noiembrie 2021 a

Curții de Apel Chișinău.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

4

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Ivan Melnicenco rezultă că acesta nu a evidențiat

memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se la reiterarea

circumstanțelor faptice ale cauzei.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Ivan Melnicenco nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța

inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de Ivan Melnicenco nu s-a bazat

exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca

5

urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și

nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Ivan Melnicenco a avut posibilitatea de a

fi auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Ivan Melnicenco împotriva deciziei din 04 noiembrie 2021 a

Curții de Apel Chișinău, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Ivan Melnicenco împotriva

deciziei din 04 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

6