2r-93/22 — determinarea cotelor-parti ideale din proprietatea comuna
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- determinarea cotelor-parti ideale din proprietatea comuna
- Temei legal
- Restituirea apelului, depunerea tardivă a apelului, temeiurile repunerii în termen
2r-93/22 — determinarea cotelor-parti ideale din proprietatea comuna (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2r-93/2022 2-20142109-01-2r-10022022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (M. Țurcan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Panov, I. Țurcan, L. Pruteanu) D E C I Z I E 02 martie 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecători Mariana Pitic Victor Burduh examinând recursul declarat de către Șobraneschi Albert, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Șobraneschi Albert împotriva lui Danilov Alexandr, intervenienți accesorii Danilova Olga, Danilov Vadim, Danilov Valentina cu privire la determinarea cotelor-părți ideale din proprietatea comună, împotriva încheierii din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea cu privire la repunerea în termen a apelului și s-a restituit apelul ca fiind depus în afara termenului legal, c o n s t a t ă : La 12 noiembrie 2020, Șobraneschi Albert a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Danilov Alexandr, intervenienți accesorii Danilov Olga, Danilov Vadim, Danilov Valentina cu privire la determinarea cotelor-părți în averea comună, prin care a solicitat determinarea cotelor părți din averea comună, atribuindu-i lui Danilov Alexandr Nicolai ¼ cotă parte ideală din apartamentul nr. xxx, amplasat pe bd.
Xxxx, proprietate comună. Respectiv Danilov Olga Anatoli ¼ cotă-parte, Danilov Vadim Alexandr ¼ cotă parte, Danilov Valentina ¼ cotă parte. Prin hotărârea din 12 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost admis parțial acțiunea. S-a stabilit cota-parte ideală de ¼ cotă-parte din apartamentul nr.xxx, număr cadastral xxxx, situat în mun. xxxx, bd. Xxxx, ce aparține coproprietarului Danilov Alexandr Nicolai. S-a stabilit regimul juridic al ¾ cotă-parte din apartamentul nr.xxx, număr cadastral xxxx, situat în mun. Chișinău, bd. Xxxx, ce aparține coproprietarilor Danilova Olga, Danilov Vadim, Danilov Valentina, ca proprietate comună în devălmășie. S-a încasat de la Danilov Alexandr Nicolai în beneficiul lui Șobraneschi Albert suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de înștiințare publică.
1 În rest, acțiunea fost respinsă ca nefondată. S-a încasat de la Danilov Alexandr în beneficiul statului suma de 100 lei, cu titlu de taxă de stat. Invocând ilegalitatea hotărârii instanței de fond, la 03 septembrie 2021, Șobraneschi Albert a declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond, solicitând repunerea în termenul de declarare a apelului împotriva hotărârii din 12 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Prin încheierea din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea depusă de Șobraneschi Albert privind repunerea în termenul de declarare a apelului. A fost restituit apelul declarat de Șobraneschi Albert, împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 12 aprilie 2021, pe motiv că a fost depus în afara termenului legal, iar instanța a refuzat repunerea în termen.
La 21 ianuarie 2022, Șobraneschi Albert a declarat recurs împotriva încheierii din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, repunerea în termen de declarare a apelului. În motivarea recursului a invocat că, la 16 aprilie 2021, cererea de apel a fost expediată prin poșta electronică, însă din greșeală cererea respectivă a fost expediată pe o altă adresă decât cea a instanței de judecată, și anume, pe adresa electronică jce@justice.md. În opinia recurentului, omiterea termenului de îndeplinire a actului de contestare prin scrierea eronată a unei litere la depunere este una justificată. Despre greșeala admisă a aflat la 24 august 2021 în cancelaria Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Instanța de recurs constată că potrivit materialelor cauzei copia încheierii din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa recurentului și a reprezentantului acestuia la 19 ianuarie 2022 (f.d. 79), astfel, recursul declarat la 21 ianuarie 2022 (f.d. 80-81), este în termen. La 10 februarie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților copia recursului declarat de către Șobraneschi Albert, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței (f.d. 83), însă până în prezent intimații nu și- au valorificat acest drept.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Studiind materialele cauzei în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins, cu menținerea încheierii instanței de apel, din următoarele motive.
Potrivit art. 110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței 2 trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Potrivit art. 111 alin. (1) din Codul de procedură civilă, actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanța judecătorească. În conformitate cu art. 113 din Codul de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată.
Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. Conform art. 362 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Repunerea în termen de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art. 116. Astfel, termenul de declarare a apelului prevăzut la art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă, curge de la data pronunțării dispozitivului hotărârii (dacă legea nu prevede altfel), indiferent de faptul dacă partea a fost sau nu prezentă la pronunțarea dispozitivului hotărârii.
În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Din materialele cauzei rezultă că la 12 aprilie 2021, Judecătoria Chișinău, sediul Centru a pronunțat dispozitivul hotărârii, prin care a fost admisă parțial acțiunea. A fost stabilită cota-parte ideală de ¼ cotă-parte din apartamentul nr. xxx, număr cadastral xxxx, situat în mun. xxxx, bd. Xxxx, ce aparține coproprietarului Danilov Alexandr Nicolai. De asemenea a fost stabilit regimul juridic al ¾ cotă-parte din apartamentul nr. xxx, număr cadastral xxxx, situat în mun.
Chișinău, bd. xxxx, ce aparține coproprietarilor Danilova Olga, Danilov Vadim, Danilov Valentina, ca proprietate comună în devălmășie. S-a încasat de la Danilov Alexandr Nicolai în beneficiul lui Șobraneschi Albert suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de înștiințare publică. În rest, cererea a fost respinsă ca nefondată. A fost încasat de la Danilov Alexandr în beneficiul statului suma de 100 lei, cu titlu de taxă de stat. Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 03 septembrie 2021, Șobraneschi Albert a declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond, solicitând repunerea în termenul de declarare a apelului, împotriva hotărârii din 12 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Ca urmare, prin încheierea din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea depusă de Șobraneschi Albert privind repunerea în termenul de declarare a apelului și a fost restituit apelul declarat de Șobraneschi Albert, împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 12 aprilie 2021, pe motiv că a fost depus în afara termenului legal, iar instanța a refuzat să efectueze repunerea în termen. Verificând circumstanțele cauzei în raport cu normele de drept menționate mai sus și argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră corectă soluția instanței de apel de respingere a cererii privind repunerea în termen al apelului, cu restituirea apelului, 3 deoarece cererea de apel a fost depusă de către Șobraneschi Albert, peste termenul de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii.
Or, după cum rezultă din actele cauzei dispozitivul hotărârii a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost pronunțat la 12 aprilie 2021, iar cererea de apel a fost depusă de către Șobraneschi Albert, abia la 03 septembrie 2021. În conformitate cu art. 116 alin. (1), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.).
Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît în cazul în care partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depășirea termenului de procedură. Din normele legale citate supra rezultă că termenul de declarare a apelului poate fi restabilit dacă persoanele îndreptățite solicită prin cerere acest lucru. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului de procedură. Totodată, prin prisma jurisprudenței CEDO, nemotivarea de către instanță a temeiurilor de repunere a apelului în termen sau repunerea neîntemeiată în termenul de apel reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil.
Deși Șobraneschi Albert a solicitat în cererea de apel repunerea în termen a apelului, totuși contrar art. 116 din Codul de procedură civilă nu a prezentat probe justificative care ar confirma faptul imposibilității depunerii apelului în termenul de atac prevăzut de lege. Colegiul constată că, nu pot constitui motiv întemeiat de omitere a termenului de declarare a apelului afirmațiile recurentului precum că, a omis termenul de declarare a apelului din motive întemeiate și anume faptul că la 16 aprilie 2021 prin poșta electronică a fost expediată cererea de apel, însă cererea respectivă din greșeală a fost expediată pe o altă adresă decât cea a instanței de judecată și anume pe adresa electronică jce@justice.md.
Astfel, în opinia recurentului, omiterea termenului de îndeplinire a actului de contestare prin scrierea eronată a unei litere la depunere este una justificată. În context, este relevant faptul că trimiterile electronice prin intermediul tehnicii de calcul și rețelei internet se efectuează imediat, de aceea recurentul urma să verifice la ce adresă electronică a expediat cererea de apel. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție notează că, termenul de îndeplinire a unui act de procedură poate fi restabilit dacă persoanele îndreptățite solicită acest lucru și prezintă probe veridice ce confirmă imposibilitatea îndeplinirii actului în termen. La caz, deși Șobraneschi Albert a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, argumentele acestuia nu sânt justificate și nu a fac dovadă că a fost în prezența circumstanțelor care l-au împiedicat să depună în termen cererea de apel.
În acest context, instanța de recurs notează că în conformitate cu art. 56 alin. (3) din Codul de procedură civilă, participanții la proces sânt obligați să se 4 folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă.
De altfel, instanța de recurs reiterează că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă or, prevederile art. 15 din Codul de procedură civilă, stipulează expres că participanții la proces și alte persoane interesate ale căror drepturi, libertăți ori interese legitime au fost încălcate printr-un act judiciar pot exercita căile de atac împotriva acestuia în condițiile legii. Față de cele expuse, instanța de recurs consemnează că art. 6 § 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o instanță cu orice contestație referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil.
Instanța europeană a relatat însă, în practica sa constantă că „dreptul la o instanță” nu este absolut. În această privință, Curtea Europeană în mai multe cauze de acest gen, nu exclude niciodată ipoteza că interesele unei bune administrări a justiției pot să justifice impunerea unui termen de exercitare a căii de atac (cauza Bacev contra Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei, Kemp contra Luxembourg, Diaz Ochoa contra Spaniei) în care înalta Curte a arătat că termenul fixat de legea internă este o restricție ce guvernează accesul la justiție.
Relevantă în acest sens este și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Panomaryov vs Ucraina (hotărârea din 03 aprilie 2008, definitivă din 29 septembrie 2008), în conținutul căreia Curtea a notat că, reînnoirea termenului pentru introducerea unei căi ordinare de atac din motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac. Din considerentele menționate și având în vedere că Curtea de Apel Chișinău, corect a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului și a restituit cererea de apel, iar argumentele invocate în recurs poartă un caracter neîntemeiat și declarativ, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul este neîntemeiat și necesită a fi respins, cu menținerea încheierii contestate.
În conformitate cu art. art. 427 lit. a), 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Șobraneschi Albert. Se menține încheierea din 30 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Șobraneschi Albert împotriva lui Danilov Alexandr, intervenienți accesorii Danilova Olga, Danilov Vadim, Danilov Valentina cu privire la determinarea cotelor-părți ideale din proprietatea comună. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, 5 judecătorul Dumitru Mardari judecători Mariana Pitic Victor Burduh 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.