2ra-17/22 — constatarea încălcării dreptului de a nu fi supus la tratamente degradante si repararea prejudiciului moral

2ra-17/22 — constatarea încălcării dreptului de a nu fi supus la tratamente degradante si repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-17/22

2-20122534-01-2ra-11012022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – S. Vasilache

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Malîi, I. Dutca, M. Guzun

ÎNCHEIERE

16 februarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Gheorghe Străisteanu,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Gheorghe Străisteanu împotriva lui Andrei Chicu cu privire la constatarea

încălcării dreptului de a nu fi supus la tratamente degradante și repararea

prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 27 octombrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a respins apelul declarat de Gheorghe Străisteanu și s-a menținut hotărârea

din 02 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care s-a respins

acțiunea ca neîntemeiată,

constată:

La 30 septembrie 2020, Gheorghe Străisteanu a depus prin poștă cerere de

chemare în judecată împotriva lui Andrei Chicu cu privire la constatarea

încălcării dreptului de a nu fi supus la tratamente degradante și repararea

prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii a invocat că este administratorul societății cu

răspundere limitată „Inima Codrului”, care gestionează o terasă de vară în parcul

„La Izvor”.

La 24 iulie 2020, Andrei Chicu, aflându-se la terasa de vară gestionată de

societatea cu răspundere limitată „Inima Codrului” și fiind în stare de ebrietate

avansată, a agresat și înjurat persoanele aflate pe teritoriul acesteia, inițiind un

conflict.

Reclamantul a menționat că, în calitate de administrator, i-a făcut observații

lui Andrei Chicu și l-a atenționat să se calmeze, însă, ultimul l-a agresat verbal,

înjurându-l și numindu-l cu cuvinte umilitoare într-un loc public și în prezența

mai multor persoane. Toate acțiunile ilegale comise de Andrei Chicu au fost

documentate și probate prin înregistrări video. Astfel, a fost nevoit să apeleze la

poliție, care s-au prezentat la fața locului și au documentat cazul.

1

La 31 august 2020, în privința lui Andrei Chicu a fost întocmit un proces-

verbal cu privire la contravenție, aplicându-i acestuia o amendă în mărime de 400

de lei, conform prevederilor art. 354 din Codul contravențional.

Totodată, prin ordonanța agentului constatator din 31 august 2020,

Gheorghe Străisteanu a fost recunoscut în calitate de victimă în cadrul procesului

contravențional pornit pe faptele ilegale ale lui Andrei Chicu.

Gheorghe Străisteanu a indicat că, prin acțiunile ilegale ale lui Andrei Chicu,

a fost supus la tratamente degradante, deoarece a fost înjurat în loc public, umilit

și înjosit, fapte ce i-au provocat suferințe psihice, manifestate prin sentimentul de

anxietate, stres, neliniște, perturbare a vieții, disconfort și retrăiri, imposibilitatea

savurării modului obișnuit de trai, sentimente de incapacitate de a se bucura în

modul cuvenit de garanțiile prescrise de lege, sentimente de frustrare, nedreptate,

umilință, nervi, griji și afectare sufletească.

La 11 septembrie 2020, a expediat în adresa lui Andrei Chicu somație, care a

fost recepționată la 15 septembrie 2020, prin care a solicitat repararea benevolă a

prejudiciului în sumă de 5 000 de lei, cauzat prin contravenție. Însă, nu a primit

răspuns la somație.

Astfel, reclamantul a considerat că, deși, Andrei Chicu a recunoscut

comiterea faptei ilegale, neîntemeiat a refuzat să-i repare prejudiciul material și

moral cauzat prin acțiunile sale prejudiciabile.

Reclamantul Gheorghe Străisteanu a solicitat prin cererea de chemare în

judecată constatarea încălcării dreptului său de a nu fi supus la tratamente

degradante, încălcare comisă de Andrei Chicu; încasarea de la Andrei Chicu în

beneficiul său a sumei de 5 000 de lei, cu titlu de reparare a prejudiciului moral

cauzat prin încălcarea dreptului de a nu fi supus la tratamente degradante.

Prin hotărârea din 02 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

respins acțiunea ca fiind neîntemeiată (f.d. 38).

La 05 martie 2021, Gheorghe Străisteanu a depus prin intermediul oficiului

poștal cerere de apel motivată împotriva hotărârii din 02 martie 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 42-53, 55).

În atare circumstanțe, completul consideră că, la demararea căii de atac în

ordine de apel, Gheorghe Străisteanu a respectat modul și termenul prevăzut la

art. 362 din Codul de procedură civilă.

Prin decizia din 27 octombrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de Gheorghe Străisteanu și s-a menținut hotărârea din 02 martie

2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 81, 82-88).

În consolidarea soluțiilor, instanțele inferioare au reținut că din

circumstanțele speței și probele administrate și cercetate nu se atestă temei de

drept prin prisma cadrului legal național și nici prin prisma art. 3 CEDO, invocat

de reclamant, ca să fie admisă pretenția privind constatarea încălcării de către

Andrei Chicu a dreptului lui Gheorghe Străisteanu de a nu fi supus la tratamente

degradante.

Instanțele inferioare au învederat că tratamentele degradante pot fi comise

doar de persoanele publice în exercitarea atribuțiilor de serviciu (agenții forțelor

de ordine; alți agenți ai statului la nivel central și local; politia sau alte servicii

similare ale statului). În speță, însă, Andrei Chicu nu este subiect de drept al

tratamentelor degradante, deoarece nu este nici persoană publică și nici persoană

care exercită atribuțiile unei autorități publice sau orice altă persoană care

2

acționează cu titlu oficial ori cu consimțământul expres sau tacit al unei asemenea

persoane publice.

Succesiv, instanțele inferioare au considerat că pretenția privind repararea

prejudiciului moral este subsecventă pretenției principale privind constatarea

încălcării dreptului de a nu fi supus la tratamente degradante de către pârât.

Astfel, odată ce instanța a ajuns la concluzia netemeiniciei pretenției principale,

urmează a fi respinsă și cea subsecventă.

La 17 decembrie 2021, Gheorghe Străisteanu a declarat recurs, prin

intermediul oficiului poștal, împotriva deciziei din 27 octombrie 2021 a Curții de

Apel Chișinău, solicitând casarea integrală a deciziei recurate și a hotărârii din 02

martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu adoptarea unei decizii noi,

prin care să fie admisă integral acțiunea în sensul pretențiilor formulate în cererea

de chemare în judecată (f.d. 92-101, 103).

În motivarea recursului a reiterat temeiurile de fapt și de drept ale cauzei și a

transpus constatările și concluziile Curții Supreme de Justiție într-o cauză cu

obiect similar (2ra-1227/19), invocând suplimentar că instanțele inferioare au

aplicat eronat normele de drept material și procedural, au ignorat intenționat

Recomandările Curții Europene a Drepturilor Omului și ale Plenului Curții

Supreme de Justiție.

La 11 ianuarie 2022, Curtea Supremă de Justiție a notificat intimatului copia

recursului declarat de Gheorghe Străisteanu împotriva deciziei din 27 octombrie

2021 a Curții de Apel Chișinău, explicându-i dreptul de a depune referință asupra

acestuia. Însă, până la examinarea admisibilității recursului, intimatul nu a făcut

uz de dreptul său procedural și nu a depus referință în care să-și expună poziția

procesuală pe marginea criticilor formulate în recurs (f.d. 107).

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

3

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 27 octombrie

2021 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Conform extrasului din poșta electronică cu adresa de e-mail

„ana.rosu@justice.md”, decizia motivată din 27 octombrie 2021 a Curții de Apel

Chișinău a fost comunicată electronic lui Gheorghe Străisteanu în data de 10

decembrie 2021 (f.d. 89).

4

Astfel, completul de admisibilitate consideră în termen recursul declarat de

Gheorghe Străisteanu la 17 decembrie 2021 împotriva deciziei din 27 octombrie

2021 a Curții de Apel Chișinău.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

5

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Gheorghe Străisteanu rezultă că acesta nu a evidențiat

memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se la reiterarea

circumstanțelor faptice ale cauzei.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Gheorghe Străisteanu nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța

inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de Gheorghe Străisteanu nu s-a bazat

exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca

urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și

nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Gheorghe Străisteanu a avut posibilitatea

de a fi auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a

avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations

Services” v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

6

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Gheorghe Străisteanu împotriva deciziei din 27 octombrie

2021 a Curții de Apel Chișinău, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Gheorghe Străisteanu

împotriva deciziei din 27 octombrie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

7