Coulibaly împotriva Belgiei

Publicat la 4 iulie 2022 SECȚIUNEA 3 Cererea se referă la un resortisant ivorian care, între 2007 și 2017, a depus două cereri de azil și două cereri de rectificare de care a fost revocat. În martie 2019, a depus o cerere de rectificare pentru lungă ședere și viață de familie cu o resortisantă belgiană. Ca răspuns la o convocare, el a mers la secția de poliție la 13 martie 2019 în cazul în care a primit un ordin de a părăsi teritoriul cu menținerea într-un anumit loc. El a fost plasat într-un centru închis în cazul în care a rămas privat de libertate până la expulzarea sa (în continuare). În martie 2019, a depus o cerere de eliberare în libertate. Lanț în fața camerei Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Liège a fost stabilită la 29 martie 2019. Între timp, la 27 martie 2019, reclamantul a refuzat să se îmbarce într-un zbor de repatriere și i s-a notificat o decizie de re-închidere.

La 29 martie 2019, camera Consiliului a ordonat eliberarea reclamantului. Camera de punere sub acuzare a instanței judecătorești din Liège a declarat recursul interjucat de statul belgian fără obiect din cauza deciziei de re-recuperare. Recursul depus de reclamant în fața Curții de Casație a fost respins la 22 mai 2019. Cererea de punere în libertate împotriva deciziei de re-recuperare a fost respinsă printr-o ordonanță din 24 mai 2019. aprilie 2019, confirmată printr-o hotărâre a Camerei pentru punerea sub acuzare din 9 mai 2019. La 15 mai 2019, reclamantul a fost repatriat. Prin hotărârea din 27 mai 2019, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului pe motiv că: a devenit fără obiect din cauza repatrierii sale.

Invocând, așa cum a făcut în fața Curții de Casație, la art. 5 § (f) și 4 din Convenție, reclamantul se plânge că decizia de re-recuperare și repatriere forțată au avut ca efect ca recursul împotriva titlului de detenție să fie declarat automat fără obiect, privând de examinarea legalității detenției sale și a dreptului de a obține o hotărâre cu privire la regularitatea detenției sale pe termen scurt. Reclamantul a fost deținut în mod regulat în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (f) din convenție (Firoz Muneer c. Belgia, nr. 56005/10, §§ 53-67, 11 aprilie 2013 și Muhammad Saqawat c. Belgia, n 54962/18, §§ 43-55, 30 iunie 2020 și referințe citate) Reclamantul a putut obține o hotărâre definitivă și în termen scurt cu privire la legalitatea detenției sale, în sensul articolului 5 alineatul (4) din convenție (Firoz Muneer citată anterior 76-88, M.D.

c. Belgia, n 56028/10, §§ 36-47, 14 noiembrie 2013 și Muhammad Saqawat, citată anterior, §§ 63-77)

Publié le 4 juillet 2022

TROISIÈME SECTION

Requête n o 42975/19 Cheick Oumar COULIBALY contre la Belgique introduite le 9 août 2019 communiquée le 15 juin 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne un ressortissant ivoirien qui, entre 2007 et 2017, introduisit deux demandes d’asile et deux demandes de régularisation dont il fut débouté. En mars 2019, il fit une demande de régularisation pour long séjour et vie familiale avec une ressortissante belge. En réponse à une convocation, il se rendit au commissariat de police le 13 mars 2019 où il reçut un ordre de quitter le territoire avec maintien dans un lieu déterminé. Il fut placé dans un centre fermé où il resta privé de liberté jusqu’à son expulsion (ci-dessous). Le 22 mars 2019, il déposa une requête de mise en liberté. L’audience devant la chambre du conseil du tribunal de première instance de Liège fut fixée au 29 mars 2019. Entretemps, le 27 mars 2019, le requérant refusa d’embarquer sur un vol de rapatriement et il se vit notifier une décision de ré-écrou.

Le 29 mars 2019, la chambre du conseil ordonna la mise en liberté du requérant. La chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Liège déclara l’appel interjeté par l’Etat belge sans objet en raison de la décision de ré-écrou. Le pourvoi introduit par le requérant devant la Cour de cassation fut rejeté le 22 mai 2019. La requête de mise en liberté à l’encontre de la décision de ré-écrou fut rejetée par une ordonnance du 24 avril 2019, confirmée par un arrêt de la chambre des mises en accusation du 9 mai 2019. Le 15 mai 2019, le requérant fut rapatrié. Par un arrêt du 27 mai 2019, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant au motif qu’il était devenu sans objet en raison de son rapatriement.

Invoquant, comme il l’avait fait devant la Cour de cassation, l’article 5 §§ 1 f) et 4 de la Convention, le requérant se plaint que la décision de ré-écrou et son rapatriement forcé ont eu pour effet que le recours contre le titre de détention a automatiquement été déclaré sans objet, le privant de l’examen de la légalité de sa détention et du droit d’obtenir une décision judiciaire sur la régularité de sa détention à bref délai.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le requérant a-t-il été détenu régulièrement au sens de l’article 5 § 1 f) de la Convention ( Firoz Muneer c. Belgique , n o 56005/10, §§ 53-67, 11 avril 2013, et Muhammad Saqawat c. Belgique , n o 54962/18, §§ 43-55, 30 juin 2020, et références citées) ? 2. Le requérant a-t-il pu obtenir qu’un tribunal statue définitivement et à bref délai sur la légalité de sa détention, au sens de l’article 5 § 4 de la Convention ( Firoz Muneer , précité , §§ 76-88, M.D. c. Belgique , n o 56028/10, §§ 36-47, 14 novembre 2013, et Muhammad Saqawat , précité, §§ 63-77) ?