Moulai-Arbi împotriva Belgiei

Publicat pe 11 iulie 2022 SECȚIUNEA 3 Cerere nr. 69/19 Djamila MOULAI-ARBI împotriva Belgiei introdusă la 20 decembrie 2018 comunicată la 24 iunie 2022 CU PRIVIRE LA L un resortisant al Algeriei, care a sosit în Belgia la 15 martie 2018 cu viză de scurtă ședere. Autoritățile belgiene au constatat că aceasta a rămas în afara spațiului Schengen dincolo de limita autorizată de 90 de zile din 180. Ea a fost notificată o decizie de revocare a vizei însoțită de o decizie de menținere într-un anumit loc situat la frontieră La 23 martie 2018, recurenta a depus o cerere de protecție internațională în urma căreia i s-a notificat o nouă decizie de menținere.

Cererea de eliberare a acesteia a fost considerată întemeiată de Camera Consiliului Tribunalului de Primă Instanță francofonă din Bruxelles, care a ordonat eliberarea sa la 13 aprilie 2018. Această ordonanță a fost reformulată în apel de către Camera pentru punerea sub acuzare a instanței de apel din Bruxelles din cauza competenței teritoriale a jurisdicțiilor din Bruxelles. La 30 aprilie 2018, recurentei i s-a notificat un nou titlu de detenție. Cererea sa de eliberare a fost respinsă printr-o ordonanță a camerei Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles din 9 mai 2018 pentru incompetență teritorială. Această ordonanță a fost reformată de Camera de punere sub acuzare într-o hotărâre din 23 aprilie 2018. Mai 2018 care a recunoscut competența instanțelor judecătorești din Bruxelles pentru a cunoaște cererea recurentei.

Aceasta a constatat la … La 29 mai 2018, CGRA a adoptat o decizie de refuzare a cererii de protecție internațională. Această decizie a fost reformată de Consiliul pentru soluționarea litigiilor străinilor la 21 iunie 2018. Recursul în casare menționat anterior a fost respins la 27 iunie 2018 pe motiv că eliberarea recurentei de către tribunal a cadus decizia de menținere și că, prin urmare, recursul nu era relevant. Invocând o încălcare a articolului 5 alineatul (1) litera (f) din convenție, recurenta se plânge că privările de libertate între 23 martie și 29 aprilie 2018 și între 30 aprilie și 21 iunie 2018 erau ilegale.

Pe de o parte, nu a putut fi confirmată în recurs la data de 23 martie 2018 din cauza unei incompetențe teritoriale asupra căreia camera de contestații a revenit în hotărârea sa din 23 mai 2018. Pe de altă parte, adoptarea unui nou titlu de detenție autonomă la 30 aprilie 2018 a dus la o nouă perioadă de detenție care a adăugat la deținerea deja suferită de reclamantă și care depășește limita maximă autorizată de lege, astfel cum rezultă din hotărârea menționată anterior din 23 mai 2018. Invocând art. 5 alineatul (4) din convenție, recurenta se plânge, de asemenea, că a fost privată de o hotărâre definitivă cu privire la legalitatea detenției sale pe baza deciziei din 23 martie 2018 și nu a fost eliberată ca urmare a unei hotărâri a Curții a Uniunii Europene în temeiul deciziei din 30 aprilie 2018. A fost recurenta deținută în mod regulat în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (f) din convenție între 23 martie 2018 și 21 iunie 2018 (principiile generale sunt prevăzute în special în Muhammad Saqawat Belgia, n 54962/18, §§ 43-46, 30 iunie 2020 și referințele citate) A reușit recurenta să obțină posibilitatea ca o instanță să se pronunțe definitiv și în scurt timp cu privire la legalitatea acestei detenții în sensul art. 5 alin. (4) din Convenție (principiile generale sunt enunțate în special în Khlaifia și în alte cazuri c. Italia [GC] n 16483/12, §§ 128-131,

15 decembrie 2016 și Muhammad Saqawat, citată anterior, § 63)

Publié le 11 juillet 2022

TROISIÈME SECTION

Requête n o 69/19 Djamila MOULAI-ARBI contre la Belgique introduite le 20 décembre 2018 communiquée le 24 juin 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne une ressortissante algérienne, qui arriva en Belgique le 15 mars 2018 munie d’un visa de court séjour. Les autorités belges constatèrent qu’elle était restée hors de l’espace Schengen au-delà de la limite autorisée de 90 jours sur 180. Elle se vit notifier une décision d’abrogation de visa accompagnée d’une décision de maintien dans un « lieu déterminé situé aux frontières ». Le 23 mars 2018, la requérante introduisit une demande de protection internationale à la suite de laquelle elle se vit notifier une nouvelle décision de maintien. Sa requête de mise en liberté fut jugée fondée par la chambre du conseil du tribunal de première instance francophone de Bruxelles qui ordonna sa libération le 13 avril 2018. Cette ordonnance fut réformée en appel par la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Bruxelles en raison de l’incompétence territoriale des juridictions d’instruction bruxelloises.

Le 30 avril 2018, la requérante se vit notifier un nouveau titre de détention. Sa requête de mise en liberté fut rejetée par une ordonnance de la chambre du conseil du tribunal de première instance de Bruxelles du 9 mai 2018 pour incompétence territoriale. Cette ordonnance fut réformée par la chambre des mises en accusation dans un arrêt du 23 mai 2018 qui admit la compétence des juridictions d’instruction bruxelloises pour connaître de la demande de la requérante. Elle constata l’illégalité du titre de détention et ordonna la libération de la requérante. L’exécution de la libération fut suspendue par l’introduction par l’État d’un pourvoi en cassation. Le 29 mai 2018, le CGRA adopta une décision refusant la demande de protection internationale.

Cette décision fut réformée par le Conseil du contentieux des étrangers le 21 juin 2018. L’office des étrangers ordonna la libération de la requérante le jour même. Le pourvoi en cassation précité fut rejeté le 27 juin 2018 au motif que la libération de la requérante par l’OE avait rendu caduque la décision de maintien et que le pourvoi était dès lors sans objet. Invoquant une violation de l’article 5 § 1 f) de la Convention, la requérante se plaint que les privations de liberté subies entre le 23 mars et le 29 avril 2018 et entre le 30 avril et le 21 juin 2018 étaient irrégulières.

D’une part, l’illégalité de la décision du 23 mars 2018 n’a pas pu être confirmée en appel en raison d’une incompétence territoriale sur lequel la chambre des mises en accusation est revenue dans son arrêt du 23 mai 2018. D’autre part, l’adoption d’un nouveau titre de détention autonome le 30 avril 2018 a fait courir un nouveau délai de détention s’ajoutant à la détention déjà subie par la requérante et allant au-delà du maximal autorisé par la loi, ainsi que cela résulte de l’arrêt précité du 23 mai 2018. Invoquant l’article 5 § 4 de la Convention, la requérante se plaint en outre d’avoir été privée d’un jugement définitif sur la légalité de sa détention fondée sur la décision du 23 mars 2018 et n’a pas été libérée à la suite d’un jugement constatant l’illégalité de la détention fondée sur la décision du 30 avril 2018.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La requérante a-t-elle été détenue régulièrement au sens de l’article 5 § 1 f) de la Convention entre le 23 mars 2018 et le 21 juin 2018 (les principes généraux sont énoncés notamment dans Muhammad Saqawat c. Belgique , n o 54962/18, §§ 43-46, 30 juin 2020, et références citées) ? 2. La requérante a-t-elle pu obtenir qu’un tribunal statue définitivement et à bref délai sur la légalité de cette détention au sens de l’article 5 § 4 de la Convention (les principes généraux sont énoncés notamment dans Khlaifia et autres c. Italie [GC] n o 16483/12, §§ 128-131, 15 décembre 2016, et Muhammad Saqawat , précité, § 63) ?