Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 02.02.2022
respins

2ac-23/22 — cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate

HOTĂRÂRE
02.02.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate
Temei legal
stramutarea cauzei
Citează această cauză
2ac-23/22 — cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ac-23/22 2-18158790-01-2ac-27012022 ÎNCHEIERE 02 februarie 2022 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas examinând cererea de strămutare a cererii de recurs la o altă instanță egală în grad înaintată de administratorul autorizat Cergă Mihail, în cauza la cererea introductivă depusă de Societatea pe Acțiuni „Consam” privind intentarea procesului de insolvabilitate, constată: La data de 22 mai 2018 administratorul SA „Consam”, Igor Avronin, a depus în instanța de insolvabilitate Judecătoria Chișinău, sediul Centru cerere introductivă, solicitând intentarea procedurii simplificate a falimentului cu dizolvarea societății.

Prin încheierea din 25 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a admis cererea introductivă depusă de administratorul SA „Consam”. S-a numit în calitate de administrator provizoriu al SA „Consam”, Veaceslav Timotin. Prin hotărârea din 20 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru s-a admis cererea introductivă depusă de SA „Consam” și cererile de alăturare la cererea introductivă depuse de Victor Pescari, Cristina Rudei, Ludmila Pescari, Cristina Cebanu, reprezentați de avocatul Ion Ciumac și cererea de alăturare depusă de Vladimir Crîșmaru, reprezentat de avocatul Ion Negura. S-a constatat insolvabilitatea debitorului SA „Consam” și intentat procesul de insolvabilitate față de SA „Consam”, fiind desemnat în calitate de administrator al procesului de insolvabilitate Veaceslav Timotin.

Prin încheierea din 03 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a admis cererea de demisie a lui Veaceslav Timotin și desemnat în calitate de administrator al insolvabilității Albert Puiu. Prin încheierea din 08 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a desemnat în calitate de administrator al insolvabilității Ruslan Vasiliev. 1 Prin încheierea din 28 ianuarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central s- a admis cererea de recuzare a judecătorului, iar la data de 31 ianuarie 2019 cauza de insolvabilitate s-a distribuit prin Programul integrat de gestionare a dosarelor judecătorului Veaceslav Nicula. Prin încheierea din 07 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central judecătorul Veaceslav Nicula a primit în procedură cauza de insolvabilitate.

Judecătoria Chișinău, sediul Central prin încheierea din 27 februarie 2019 a admis cererea administratorului insolvabilității SA „Consam”, Ruslan Vasiliev privind instituirea unui comitet al creditorilor. La data de 23 aprilie 2019 Judecătoria Chișinău, sediul Central prin încheiere a admis cererea de demisie a administratorului insolvabilității SA „Consam” Ruslan Vasiliev, iar în funcția de administrator al insolvabilității debitorului SA „Consam” a fost desemnat Sergiu Tanasiev. Prin încheierea din 23 mai 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central s-a admis cererea de demisie a administratorului insolvabilității debitorului SA „Consam”, Sergiu Tanasiev, fiind desemnat administrator al insolvabilității al debitorului SA „Consam”, administratorul autorizat Mihail Cergă.

Ulterior, la data de 16 octombrie 2019 comitetul creditorilor SA „Consam” a depus o cerere, prin care a solicitat destituirea administratorului insolvabilității SA „Consam”, Mihail Cergă. Prin încheierea din 18 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central s-a respins cererea de destituire a administratorului insolvabilității debitorului SA „Consam”, Mihail Cergă din funcția de administrator al SA „Consam” înaintată de comitetul creditorilor SA „Consam”. S-a atenționat administratorul SA „Consam”, Mihail Cergă despre obligativitatea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 și s-a obligat să preia toate actele deținute de foștii administratori ai SA „Consam”.

La data de 27 decembrie 2019 membrii comitetului creditorilor SA „Consam”, Ludmila Pescari, Antonina Lupașco, Vladimir Crîșmaru, SRL „Tumit” și SRL „Baslift” au depus cerere de recurs împotriva încheierii din 18 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central. Prin încheierea din 11 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a restituit recursul declarat de către membrii comitetului creditorilor SA „Consam” împotriva încheierii din 18 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central. Prin decizia din 10 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a admis recursul depus de către membrii comitetului creditorilor SA „Consam”. S-a casat încheierea din 18 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central și s-a remis cauza de insolvabilitate spre rejudecare în prima instanță, în același complet de judecată.

Ulterior, la data de 03 februarie 2020 membrii comitetului creditorilor SA „Consam”, Ludmila Pescari, Antonina Lupașco, Vladimir Crîșmaru, SRL „Itumit”, SRL „Baslift”, cât și creditorii Serghei Vutcariov, Vera Mardari, Ilie Cornei, Elena Nebesnea, Tudor Caraman, Natalia Rotari, Nina Potînga, Tamara Cerici, Cristina Cebanu, Alina Dereș, Ivan Andronic, Victor Pescari, Vlad Pescari, Carolina Țiganaș, SRL „Profaluminiu”, Maria Mladiniva, Cristina Rudei și Malvina Catan- Morușco au depus cerere, prin care au solicitat destituirea administratorului SA 2 „Consam”, Mihail Cergă, cu desemnarea administratorului autorizat Vitalii Mămăligă. La data de 08 septembrie 2021 creditorii CI „Interpades PR1Mj”, SA „Incomaș” și ONG „Mega Credit” au depus o cerere de alăturare la cererea de destituire a administratorului SA „Consam”, Mihail Cergă.

Prin încheierea din 08 septembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central s-au admis cererile din 16 octombrie 2019 și din 03 februarie 2020 depuse de comitetul creditorilor SA „Consam” privind destituirea administratorului SA „Consam”, Mihail Cergă din funcția de administrator al insolvabilității debitorului SA „Consam”. S-a destituit administratorul SA „Consam”, Mihail Cergă, din funcția de administrator al insolvabilității debitorului SA „Consam”. S-a desemnat în calitate de administrator al SA „Consam” administratorul autorizat Vitalii Mămăligă.

S-a obligat administratorul SA „Consam”, Mihail Cergă, să prezinte raportul conform art. 72 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012. S-a respins ca fiind inadmisibile cererea lui Serghei Vutcariov, Verei Mardari, lui Ilie Cornei, Elenei Nebesnea, lui Tudor Caraman, Nataliei Rotari, Ninei Potînga, Tamarei Cerici, Cristinei Cebanu, Alinei Dereș, lui Ivan Andronic, Victor Pescari, Vlad Pescari, Carolinei Țiganaș, SRL „Profaluminiu”, Mariei Mladiniva, Cristinei Rudei și Malvinei Catan-Morușco, precum și cererea de alăturare din 16 octombrie 2020 depusă de creditorii CI „Interpades PR1Mj”, SA „Incomaș” și ONG „Mega Credit”. Nefiind de acord cu încheierea din 08 septembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central administratorul autorizat Mihail Cergă a declarat recurs.

Conform fișei de repartizare a dosarului, la 23 noiembrie 2021 cauza a fost repartizată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, judecătorului Eugeniu Clim, care face parte din completul nr. 9 în componența judecătorilor Boris Bîrca, Eugeniu Clim și Steliana Iorgov. La data de 24 ianuarie 2022 administratorul autorizat Mihail Cergă, a depus cerere cu privire la strămutarea examinării cererii de recurs depusă în cauza de insolvabilitate la o altă instanță de judecată egală în grad potrivit art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă.

În motivarea cererii de strămutare a invocat că cererea de recurs declarată împotriva încheierii din 08 septembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central urmează a fi examinată de judecătorii Boris Bîrca, Eugeniu Clim și Steliana Iorgov, care au examinat anterior cererea comitetului creditorilor SA „Consam” de destituire a administratorului insolvabilității, iar prin simplul fapt de respingere a cererii de recuzare, se prezumă că completul de judecată are influență asupra judecătorilor Curții de Apel Chișinău. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele expuse în cererea cu privire la strămutarea cererii de recurs declarată în cauza de insolvabilitate la o altă instanță egală în grad, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră cererea neîntemeiată și care urmează a fi respinsă cu restituirea cauzei la Curtea de Apel Chișinău pentru examinarea cererii de recurs din următoarele motive.

3 Conform art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. În conformitate cu art. 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că cererea de strămutare poate fi înaintată în temeiuri strict determinate de legislația procesual civilă și bazată pe probe doveditoare ce confirmă temeinicia cererii formulate, iar în lipsa identificării vreunui temei care ar permite constatarea acestui fapt ar reprezenta un dezechilibru major în exercitarea drepturilor procesuale ale părților.

La caz, nu există motive întemeiate, justificate prin probe concludente, pertinente, ce ar putea indica asupra eventualelor bănuieli de părtinire a judecătorilor prin prisma circumstanțelor cauzei sau de calitatea participanților la proces la examinarea cererii de strămutare.

Astfel, invocarea de către administratorul autorizat Mihail Cergă, precum că judecătorii Boris Bîrca, Eugeniu Clim și Steliana Iorgov și-au expus opinia asupra cererii de destituire înaintată de către comitetul creditorilor SA „Consam” prin decizia din 10 noiembrie 2020 Curții de Apel Chișinău, precum și faptul că la examinarea cererii de recuzare a judecătorilor Boris Bîrca, Eugeniu Clim și Steliana Iorgov, instanța de apel a respins cererea cu aplicarea eronată a prevederilor art. 5 alin. (9) din Legea insolvabilității, ori prin respingerea acesteia, se prezumă că completul de judecată are influență asupra judecătorilor Curții de Apel Chișinău, este pur declarativă, fiind la nivel doar de suspiciune, poziție contrară prevederilor art. 43 din Codul de procedură civilă.

În speță, judecătorii Boris Bîrca, Eugeniu Clim și Steliana Iorgov prin decizia din 10 noiembrie 2020 nu s-au expus asupra temeiniciei cererii de destituire a administratorului SA „Consam”, Mihail Cergă, ori cauza a fost restituită spre rejudecare. La capitolul dat, se reține și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care se cere ca în fiecare caz concret să se stabilească dacă există fapte dovedite de natură a ridica îndoieli în ceea ce privește imparțialitatea judecătorilor, or, doar simpla trimitere la prevederile art. 43 din Codul de procedură civilă, nu poate constitui temei de admitere a cererii de strămutare. În acest sens, articolul 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale cere instanței, care cade sub incidența sa, să fie imparțială.

Imparțialitatea, în mod normal, denotă absența prejudecății sau părtinirii, existența sau absența acesteia putând fi probată în diferite moduri. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului face distincție între o abordare subiectivă, adică încercarea de a constata convingerea personală sau interesul unui judecător într-o anumită cauză, și o abordare obiectivă, adică determinarea dacă el a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în acest sens (a se vedea Piersack v. Belgium). Atunci când se hotărăște dacă într-o anumită cauză există motive legitime de a bănui că un complet nu este imparțial, punctul de vedere al celor care pretind că 4 acesta nu este imparțial este important, dar nu decisiv.

Ceea ce este decisiv este dacă această bănuială poate fi obiectiv justificată (a se vedea Ferrantelli and Santangelo v. Italy). În circumstanțele descrise, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție indică asupra faptului că circumstanțele invocate sunt contrare și dispoziției art. 20 alin. (2) din Codul de procedură civilă, conform căruia, la înfăptuirea justiției în cauze civile, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Orice imixtiune în activitatea de judecată este inadmisibilă și atrage răspunderea prevăzută de lege. Colegiul reține că, administratorul autorizat, solicitând strămutarea cauzei în altă instanța de judecată de același grad, nu a indicat nici un motiv serios, invocând simpla afirmație de neîncredere în instanța care urmează să examineze cererea de recurs.

Astfel, Curtea de Apel Chișinău urmează să examineze cererea de recurs depusă de administratorul autorizat Mihail Cergă în a cărei competență aceasta i-a fost dată prin lege. Ca consecință, cererea de strămutare a cauzei civile în altă instanță de același grad, depusă de către administratorul autorizat Mihail Cergă se va respinge, iar cauza trimisă la Curtea de Apel Chișinău, pentru judecarea cererii de recurs. În conformitate cu art. 43 alin. (4), art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se respinge cererea depusă de către administratorul autorizat Mihail Cergă, privind strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad.

Se remite cauza la cererea introductivă depusă de administratorul Societății de Acțiuni „Consam”, Igor Avdonin, cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de societatea fondată pentru examinarea cererii de recurs la Curtea de Apel Chișinău. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-07-08
0,97
2ac-71/20 — cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2ac-71/20 ÎNCHEIERE 8 iulie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Iurie Bejenaru Dum
CSJ 2021-10-27
0,97
2rci-38/21 — cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2rci-38/21 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău sediul Centru (jud. B. Bîrca, S. Iorgov, V. Buhnaci) Instanţa de revizuire: Curtea de Apel Chişinău (jud. B. Bîrca, E. Clim, S. Iorgov) ÎNCHEIERE 27 octombrie 2021 mun. Chişinău Co
CSJ 2023-02-15
0,96
2ac-25/23 — Intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2ac-25/23 2-18158790-01-2ac-23012023 Î N C H E I E R E 15 februarie 2023 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţa: Preşedintele ședinței, judecătorul Svet
CSJ 2024-04-24
0,96
2ac-108/24 — neadmiterea creantei in tabelul definitiv al creantelor
Dosarul nr. 2ac-108/24 2-18158790-01-2ac-27032024 Î N C H E I E R E 24 aprilie 2024 mun. Chişinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursac
CSJ 2023-06-21
0,94
2ac-206/23 — intentarea procedurii de insolvabilitate
Dosarul nr. 2ac-206/23 2-19113373-01-2ac-06062023 Î N C H E I E R E 21 iunie 2023 mun. Chișinău CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos exami
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă