2ra-1960/21 — declararea nulitătii actului juridic si restituirea sumei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- declararea nulitătii actului juridic si restituirea sumei
- Temei legal
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1960/21 — declararea nulitătii actului juridic si restituirea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2ra-1960/21 Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) V. Puică Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) A. Panov, I. Țurcan, L. Pruteanu Î N C H E I E R E 12 ianuarie 2022 mun.
Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Mariana Pitic Victor Burduh examinând admisibilitatea recursului declarat de către Cernega Gheorghi, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Cernega Gheorghi împotriva lui Zgardan Valeriu, intervenienți accesorii Burunciuc Nicolae și Instituția Publică ”Agenția Servicii Publice” cu privire la declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare, restituirea sumei și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 25 mai 2021, c o n s t a t ă : La 27 martie 2018, Cernega Gheorghi a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Zgardan Valeriu, intervenienți accesorii Burunciuc Nicolae și IP ”Agenția Servicii Publice” cu privire la declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare, restituirea sumei și încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, Cernega Gheorghi a menționat că la 27 septembrie 2017, a procurat de la Zgardan Valeriu automobilul de model ”Mercedes Benz 250D” la prețul de 3 500 euro, fiindu-i eliberat certificatul provizoriu de înmatriculare. Ulterior, a fost telefonat de un angajat al Biroului de Înmatriculare Tehnică, care i-a comunicat că există un alt automobil cu aceleași caracteristice tehnice, fiind prezente semne de falsificare motiv din care nu poate fi eliberat certificatul de înmatriculare permanent. În acest sens, la 20 noiembrie 2017 s-a adresat Procuraturii mun. Chișinău cu plângere, prin care a solicitat atragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate de înstrăinarea automobilului cu numerele caroseriei și motorului modificate.
1 Prin ordonanța Procuraturii mun. Chișinău din 12 decembrie 2017, s-a dispus neacceptarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale și pornirea urmăririi penale pe semnele falsificării elementelor de identificare ale autovehiculelor, falsificarea seriei, numărului de identificare ale șasiului, caroseriei sau motorului auto prin ștergere, înlocuire sau modificare de două sau mai multe persoane, cu folosirea situației de serviciu, conform elementelor infracțiunii prevăzute de art. 276 alin. (2) lit. b) și c) din Codul penal.
De asemenea, a specificat că prin răspunsul Direcției identificare și înmatriculare a mijloacelor de transport din 26 februarie 2018, i s-a comunicat că autoturismul de model ”Mercedes Benz 250D” anul fabricării 1993, a fost depistat cu vicii ascunse, nu poate fi înmatriculat, deoarece contravine prevederilor pct. 6 alin. (2) din Regulile de înmatriculare a mijloacelor de transport, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1047 din 08 noiembrie 1999, care prevede că vehiculele care au numerele de identificare nimicite intenționat, falsificate sau contrafăcute nu se acceptă spre înmatriculare, reînmatriculare sau radiere din evidență (în afara cazurilor de rebutare). Astfel, Cernega Gheorghi a invocat că contractul de vânzare-cumpărare a automobilului încheiat la 27 septembrie 2017 cu Zgardan Valeriu contravine legii, ordinii publice sau bunelor moravuri.
Reclamantul a solicitat declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare a automobilului de model ”Mercedes Benz 250D” încheiat la 27 septembrie 2017 cu Zgardan Valeriu, restituirea sumei de 3 500 euro achitată pentru procurarea automobilului și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 11 noiembrie 2020, s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Cernega Gheorghi. S-a anulat contractul de vânzare-cumpărare a automobilului de model ”Mercedes Benz 250D” încheiat la 27 septembrie 2017 între Cernega Gheorghi și Zgardan Valeriu, cu aducerea părților în poziția inițială. S-a încasat de la Zgardan Valeriu în beneficiul lui Cernega Gheorghi suma de 3 500 euro.
S-a obligat Cernega Gheorghi să restituie lui Zgardan Valeriu automobilul de model ”Mercedes Benz 250D”. S-a încasat de la Zgardan Valeriu în beneficiul lui Cernega Gheorghi suma de 10 883,60 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 25 mai 2021, s-a admis apelul declarat de Zgardan Valeriu. S-a modificat hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 11 noiembrie 2020 cu micșorarea sumei încasate de la Zgardan Valeriu în beneficiul lui Cernega Gheorghi cu titlu de preț al automobilului de model ”Mercedes Benz 250D” de la suma de 3 500 euro la suma de 10 000 lei și a cheltuielilor de taxă de stat de la 2 154,74 de lei la suma de 300 lei. La 08 noiembrie 2021, Cernega Gheorghi a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu încetarea procesului în legătură cu renunțul reclamantului la acțiune.
2 Recurentul Cernega Gheorghi, în motivarea recursului a menționat că la data de 19 octombrie 2021, Direcția identificare și înmatriculare a mijloacelor de transport a înmatriculat automobilul de model ”Mercedes Benz 250D” pe numele său, astfel obiectul litigiului s-a epuizat. La 10 decembrie 2021, instanța de recurs a expediat în adresa intimaților copia recursului, fiind recepționat de către Zgardan Valeriu, Burunciuc Nicolae și IP ”Agenția Servicii Publice” conform avizelor de recepție (f.d. 11-13 Vol. II). Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat de Cernega Gheorghi urmează a fi considerat inadmisibil din motiv că este depus cu omiterea termenului de declarare a recursului.
În conformitate cu art. 433 lit. b) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434. Prevederile art. 434 din Codul de procedură civilă stipulează că, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Completul reține că dispozitivul deciziei instanței de apel a fost pronunțat la 25 mai 2021. În conformitate cu art. 389 alin. (4) din Codul de procedură civilă, decizia integrală se întocmește în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului deciziei și se publică pe pagina web a instanței judecătorești.
La fel, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, la 01 iulie 2021, decizia integrală a fost publicată pe pagina web a instanței de apel, iar la 12 iulie 2021, decizia instanței de apel a fost expediată în adresa părților (f.d. 200 Vol. I). În cauza Grăjdianu vs Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat că, scrisoarea atașată la materialele dosarului prin care instanța a comunicat participanților la proces despre decizia emisă, este o dovadă că instanța a comunicat părților actul de procedură. Respectiv, scrisoarea de la fila dosarului 200 Vol. I și informația de pe portalul instanței de apel, constituie informație, că instanța de apel a expediat decizia motivată în adresa părților, astfel fiind respectate prevederile art. 100-107 din Codul de procedură civilă.
Astfel, după îndeplinirea tuturor acțiunilor procesuale, la data de 15 iulie 2021, cauza a fost expediată în instanța de fond, fapt confirmat prin ștampila de intrare aplicată pe coperta dosarului. Însă recursul a fost declarat de Cernega Gheorghi numai la data de 08 noiembrie 2021, cu încălcarea termenului prevăzut de art. 434 din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 56 alin. (3) și 61 alin. (1) Codul de procedură civilă, părțile sînt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. 3 Folosirea cu buna-credință a drepturilor procedurale, prezumă că partea este obligată la interval rezonabil de timp să manifeste diligență și să se intereseze despre dosarul care se află pe rolul instanței și să respecte termenele prevăzute de lege.
Drept urmare la caz, se va reține că Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă a reiterat, că ține de obligația părților de a întreprinde măsurile necesare de a proteja drepturile sale de acces la instanță și de a contesta în termen hotărârea judecătorească (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). Astfel fiind, admiterea spre examinare a unui recurs tardiv ar împiedica rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești emise în instanța de fond și ar leza, în acest mod, principiul securității raporturilor juridice, fapt ce ar duce la încălcarea prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
În consecință, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că recurentul Cernega Gheorghi, la depunerea recursului a încălcat termenul de 2 luni stabilit de lege, care este un termen de decădere și nu poate fi restabilit. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că recursul declarat este depus cu omiterea evidentă a termenului, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că în temeiul art. 433 lit. b) din Codul de procedură civilă, recursul înaintat de către Cernega Gheorghi, urmează a fi considerat inadmisibil, fiind depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434.
În conformitate cu art. 269-270, art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 lit. b), art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se declară inadmisibil recursul înaintat de Cernega Gheorghi. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Mariana Pitic Victor Burduh 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.