Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 22.12.2021
inadmisibil

3rh-90/21 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
22.12.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
temeiurile declararii revizuirii
Citează această cauză
3rh-90/21 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3rh-90/21 Prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul Central (jud: E. Bancov) Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (jud: V. Movilă, S. Pilipenco, E. Dvurecenschii) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud. T. Chișca-Doneva, G. Stratulat, I. Bejenaru, N. Vascan, V. Burduh) ÎNCHEIERE 22 decembrie 2021 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrative lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Maria Ghervas Nicolae Craiu Nina Vascan Victor Burduh examinând cererea de revizuire depusă de Întreprinderea Mixtă ,,Vinia Traian” Societate pe Acțiuni, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Mixtă ,,Vinia Traian” Societate pe Acțiuni împotriva Biroului Vamal Sud cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei din 29 septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, prin care a fost admis recursul depus de Biroul Vamal Sud, a fost casată integral decizia din 17 iunie 2021 a Curții de Apel Cahul și a fost menținută hotărârea din 2 noiembrie 2020 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, c o n s t a t ă : La 15 mai 2020, ÎM ,,Vinia Traian” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Sud, solicitând anularea procesului-verbal cu privire la contravenție nr. 136/20 din 19 februarie 2020 și a deciziei asupra cazului de contravenție vamală nr. 136/20 din 19 februarie 2020, prin care i-a fost aplicată amendă în mărime de 40% din valoarea obiectului contravenției, ceea ce constituie 198 876,08 lei, ca fiind ilegale, încetarea cauzei contravenționale și restituirea sumei de bani achitate în mărime de 100 000 lei.

Prin hotărârea din 2 noiembrie 2020 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 4 noiembrie 2020, ÎM „Vinia Traian” SA, a depus apel împotriva hotărârii din 2 noiembrie 2020 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi decizii de admitere a acțiunii. Prin decizia din 17 iunie 2021 a Curții de Apel Cahul, a fost admis apelul depus de ÎM ,,Vinia Traian” SA, casată integral hotărârea din 2 noiembrie 2020 a 1 Judecătoriei Cahul, sediul Central și emisă o nouă decizie, prin care acțiunea a fost admisă. A fost anulat procesul-verbal al contravenției vamale din 19 februarie 2020 și decizia de aplicare a sancțiunii vamale din 19 februarie 2020, emise de Biroul Vamal Sud, prin care în privința ÎM „Vinia Traian” SA a fost aplicată sancțiunea vamală amenda în mărime de 198 876,08 lei, prevăzută de art. 232 alin. (1) lit. a) Cod vamal.

A fost obligat Biroul Vamal Sud să restituie reclamantului ÎM „Vinia Traian” SA suma amenzii încasată nejustificat în mărime de 99 438,04 lei. La 5 iulie 2021, Biroul Vamal Sud a depus recurs nemotivat împotriva deciziei din 17 iunie 2021 a Curții de Apel Cahul, iar la data de 29 iulie 2021 a prezentat motivarea recursului, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei din 17 iunie 2021 a Curții de Apel Cahul și emiterea unei noi decizii de respingere a acțiunii. Prin decizia din 29 septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul depus de Biroul Vamal Sud, a fost casată integral decizia din 17 iunie 2021 a Curții de Apel Cahul și a fost menținută hotărârea din 2 noiembrie 2020 a Judecătoriei Cahul, sediul Central.

La 06 noiembrie 2021, prin intermediul oficiului poștal, ÎM ,,Vinia Traian” SA a declarat cerere de revizuire împotriva deciziei din 29 septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei judecătorești enunțate ca fiind neîntemeiată și menținerea deciziei din 17 iunie 2021 a Curții de Apel Cahul. În motivarea cererii de revizuire, ÎM ,,Vinia Traian” SA a invocat la general prevederile art. 446-453 Cod de procedură civilă. Aici s-a subliniat că nu este de acord cu decizia din 29 septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție considerând-o neîntemeiată și emisă cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material, fiind pasibilă de casare.

A argumentat că materialele cauzei nu au fost cercetate multiaspectual, complet și obiectiv, iar concluziile instanței de recurs, expuse în decizie, sînt în contradicție cu circumstanțele de fapt ale cauzei. În contextul dat, cu referire la circumstanțele de fapt a remarcat că în acțiunile ÎM ,,Vinia Traian” SA și administratorului acesteia lipsește faptul contravenției cât și elementele constitutive ale contravenției.

A explicat că instanța de recurs nu a luat în considerație faptul că la 27 iunie 2019 ÎM „Vinia Traian” SA s-a adresat către Biroul Vamal Sud cu cererea nr. 221 privind prelungirea autorizației până la 30 august 2019. În contextul dat a remarcat că ÎM „Vinia Traian” SA nu a recepționat nicio hotărâre sau scrisoare privind refuzul de a prelungi autorizația până la 30 august 2019. Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de ÎM ,,Vinia Traian” SA. În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente.

2 Conform art. 195 Cod administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art. 169– 171. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite unul din următoarele acte de dispoziție: încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. În temeiul art. 446 Cod de procedură civilă, pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol. Încheierile de încetare a procesului conform art.265 lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art.1861 pot fi supuse revizuirii.

Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. În conformitate cu art. 451 alin. (1) Cod de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le confirmă. La caz se constată că revizuentul drept temei de revizuire a făcut referire la dispozițiile art. 446-453 Cod de procedură civilă, și nu a indicat în concret pe care din temeiurile prevăzute de art. 449 se întemeiază cererea de revizuire înaintată, ci doar a făcut referire la circumstanțele care au fost examinate în fond.

Colegiul menționează că, revizuirea este posibilă doar în cazurile în care sunt invocate și sunt probate circumstanțe, fapte ori evenimente prevăzute de lege ca temeiuri, care sunt esențiale pentru relațiile în litigiu și de natură să influențeze soluția adoptată. Temeiurile declarării revizuirii sunt expres prevăzute în art. 449 Cod de procedură civilă care poartă un caracter exhaustiv. Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție remarcă că argumentele invocate de către ÎM ,,Vinia Traian” SA în susținerea cererii de revizuire se referă fondul cauzei și la dezacordul acestuia cu soluția pronunțată de către prima instanță și instanța de recurs pe parcursul examinării cauzei pe cale ordinară și nu relevă prin prisma art. 449 Cod de procedură civilă careva temeiuri legale ce ar justifica retractarea unei hotărâri judecătorești rămase irevocabile.

Este de menționat că revizuirea este o cale de atac de retractare și nu de reformare prin intermediul căreia se poate obține anularea unei hotărâri judecătorești irevocabile și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 Cod de procedură civilă. În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție invocă și jurisprudența CtEDO potrivit căreia, dreptul la o instanță, garantat de articolul 6 §1 din Convenție, presupune respectarea principiului preeminenței dreptului.

Unul din aspectele 3 fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere ca, atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție (Brumărescu v. România, [GC], nr.28342/95, §61, ECHR 1999-VII). Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata, adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătorești. Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile și obligatorii, doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare.

O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare (Roșca v. Moldova, § 25, Popov nr. 2 vs. Moldova). Prin urmare, cererea depusă de ÎM ,,Vinia Traian” SA privind revizuirea deciziei din 29 septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție nu se încadrează în prevederile legale enunțate și urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, or, admiterea cererii de revizuire în împrejurările reținute va constitui incontestabil o încălcare a principiului securității raporturilor juridice, ceea ce este inadmisibil. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că, motivele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în temeiurile art. 449 Cod de procedură civilă, instanța de revizuire ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 195, 230 Cod administrativ, art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Întreprinderea Mixtă ,,Vinia Traian” Societate pe Acțiuni împotriva deciziei din 29 septembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Mixtă ,,Vinia Traian” Societate pe Acțiuni împotriva Biroului Vamal Sud cu privire la contestarea actului administrativ. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, Judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Maria Ghervas Nicolae Craiu Nina Vascan Victor Burduh 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-09-29
0,96
3ra-900/21 — contestarea actului administrativ
itate în mărime de 100 000 lei. Prin hotărârea din 2 noiembrie 2020 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. 2 La 4 noiembrie 2020, ÎM „Vinia Traian” SA, a depus apel împotriva hotărârii din 2 noiembri
CSJ 2021-06-09
0,95
3r-205/21 — contestarea actului administrativ
Dosar nr. 3r-205/21 Prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul Central (jud: E. Bancov) Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (jud: V. Movilă, S. Pilipenco, E. Dvurecenschii) D E C I Z I E 09 iunie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comerci
CSJ 2022-03-02
0,95
3ra-1302/21 — anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1302 /21 (2-19180350-15-3-12112019) Prima instanţă: Judecătoria Cahul, sediul Central (jud. E. Bancov) Instanţa de apel: Curtea de Apel Cahul (jud. V. Movilă, S. Pilipenco, E. Dvurecenschii) Î N C H E I E R E 02 martie 2022
CSJ 2023-05-24
0,95
1cs-267/2023 — art. 313 CPP
contestația depusă de Kristev Simion împotriva procesului-verbal cu privire la contravenție nr. 137/20 din 19.02.2020 întocmit în baza art. 287 alin. (8) Cod contravențional și a deciziei de aplicare a sancțiunii contravenționale, emisă de
CSJ 2021-11-03
0,95
2rac-120/21 — încasarea datoriei, amenzii contractuale, penalității, dobânzii de întârziere
Dosarul nr. 2rac-120/21 Prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul Central (jud. D. Bosîi) Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (jud. N. Bondarenco, S. Pilipenco, R. Petrov) DECIZIE 03 noiembrie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă