2ra-1760/21 — repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală

2ra-1760/21 — repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-1760/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. D. Crigan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. O. Cojocaru, R. Pulbere, A. Pahopol)

ÎNCHEIERE

22 decembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Dumitru Mardari

Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul

Justiției,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Fadievici Marina

împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Ministerul Finanțelor și

Procuratura Generală cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,

împotriva deciziei din 08 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care au fost

respinse apelurile declarate de Ministerul Justiției și Procuratura Generală și a fost

menținută hotărârea din 16 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

constată:

La data de 15 iulie 2019, Fadievici Marina a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Ministerul Finanțelor și

Procuratura Generală cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că prin ordonanța din 03 august 2012,

s-a dispus pornirea urmăririi penale în baza art. 196 alin. (4) din Codul penal și prin

ordonanța procurorului din Procuratura mun. Bălți, a fost pusă sub învinuire, fiind

acuzată de comiterea infracțiunii prevăzută de art. 190 alin. (5) din Codul penal, pentru

faptul că urmărind scopul însușirii averii străine prin înșelăciune și abuz de încredere,

ducându-l în eroare pe Sannier Patrich Francos Domingos că are necesitate de bani

pentru loturi de pământ pentru activitatea de întreprinzător a ÎCS „PS International”, a

primit de la ultimul suma de 2 218 745,60 de lei prin intermediul sistemului „Western

1

Union” și „Money Gram” și a cumpărat loturi de pământ în diferite localități a

Republicii Moldova.

A susținut că, loturile de pământ ulterior au fost înregistrate după dânsa și mama

ei Cazac L. Concomitent, la data de 15 mai 2008 din sursele financiare ale lui Sannier

Patrich Francos Domingos, potrivit contractului de leasing N 263 08/F AD ICA „Total

Leasing” a procurat automobilul de model „Mitsubishi-L 200” care după achitarea

plăților la data de 20 mai 2009, la înmatriculat după sine.

Reclamanta a menționat că, prin ordonanța procurorului Procuraturii mun. Bălți

din 15 martie 2013, a fost scoasă de sub urmărire penală din lipsa în acțiunile ei a

componenței de infracțiune prevăzută de art. 190 alin. (5) din Codul penal, cu clasarea

procesului penal.

A relatat că, prin încheierea din 03 iunie 2013 a Judecătoriei Bălți, a fost admisă

plângerea părții vătămate, fiind recunoscute nule ordonanțele procurorilor. La data de

10 iunie 2013, prin ordonanța procurorului a fost reluată urmărirea penală. Ulterior, prin

ordonanța din 11 octombrie 2013, menținută prin ordonanța procurorului șef Bălți din

15 octombrie 2013, a fost scoasă integral de sub urmărirea penală în temeiul lipsei în

acțiunile ei a elementelor infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) din Codul penal, cu

clasarea clauzei penale. Prin încheierea din 25 noiembrie 2013 a Judecătoriei Bălți,

plângerea părții vătămate împotriva ordonanței din 11 octombrie 2013 privind clasarea

procesului penal, a fost respinsă.

Fadievici Marina a afirmat că la 26 august 2014, procurorul adjunct în

Procuratura mun. Bălți a emis ordonanța de anulare a ordonanței de clasare a procesului

din 11 octombrie 2013, cu reluarea urmăririi penale pe această cauză penală, făcând

trimitere la art. 287 alin. (4) din Codul de procedură penală. Această ordonanță a fost

contestată la procurorul ierarhic superior, care prin ordonanța din 04 decembrie 2014 a

respins contestația. La data de 01 decembrie 2014, în lipsa răspunsului la contestație, a

fost depusă o plângere împotriva ordonanței din 26 august 2014, ulterior completată,

solicitându-se și nulitatea ordonanței procurorului-șef din 04 decembrie 2014.

A declarat că prin încheierea din 12 ianuarie 2015, judecătorul de instrucție a

respins plângerea înaintată. Însă, prin decizia din 11 februarie 2015 a Colegiului penal

al Curții de Apel Bălți, a fost admis recursul său și a fost casată încheierea judecătorului

de instrucție din 12 ianuarie 2015, cu remiterea plângerii instanței de judecată, care

examina cauza penală în fond în privința dânsei.

A precizat că prin ordonanța din 17 noiembrie 2014, învinuirea în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) din Codul penal, a fost completată cu unele

fapte care au avut loc după încetarea urmăririi penale din 26 august 2014.

Reclamanta a indicat că la 04 decembrie 2014, procurorul prin rechizitoriu a

sesizat instanța, invocând acuzarea în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.

(5) CP. Prin sentința din 27 decembrie 2016 a Judecătoriei Bălți, procesul penal a fost

încetat în legătura cu faptul că există o ordonanță a organului de urmărire penală asupra

aceleiași persoane pentru aceeași faptă de scoatere de sub urmărire penală. Prin decizia

din 19 aprilie 2018 a Colegiului penal al Curții de Apel Bălți, apelurile declarate de

2

procuror și avocat au fost respinse ca nefondate, fiind menținută sentința instanței de

fond fără modificări. Instanța a reținut că, în situația din speță, când pe caz a fost

adoptată ordonanța procurorului adjunct din Procuratura Bălți din 26 august 2014, prin

care s-a dispus anularea ordonanței din 11 octombrie 2013 de scoatere de sub urmărire

penală a reclamantei cu reluarea urmăririi penale, este ilegală și lovită de nulitate

absolută. Prin decizia din 26 martie 2019 a Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de

Justiție, au fost respinse recursurile ordinare declarate de acuzatorul de stat și avocatul

părții vătămate și a fost menținută decizia instanței de apel.

A invocat că a fost trasă ilegal la răspundere penală, fiind acuzată de comiterea

unei infracțiuni grave. Pe parcursul judecării cauzei penale, a suportat cheltuieli de

asistență juridică în mărime de 73 000 de lei, precum și i-a fost cauzat prejudiciu moral

în mărime de 100 000 de lei, la evaluarea căruia s-a ținut cont de rezonanța pe care a

avut-o în societatea informația de spre învinuirea sa.

Reclamanta consideră că suma de 100 000 de lei ar reprezenta o modalitate de

compensare rezonabilă și echitabilă a prejudiciului moral, fiind în măsură să atenueze

suferințele fizice și psihice cauzate.

A solicitat încasarea din bugetul de stat în beneficiul său a sumei de 73 000 de lei

cu titlu de prejudiciu material și sumei de 100 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral.

Prin hotărârea din 16 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost

admisă parțial acțiunea depusă de Fadievici Marina și s-a încasat din contul statului,

prin intermediul Ministerului Justiției, în beneficiul Marinei Fadievici suma de 73 000

de lei cu titlu de prejudiciu material și suma de 10 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral.

În rest, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

La data de 27 martie 2020 Ministerul Justiției a declarat apel împotriva hotărârii

din 16 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea acestuia,

casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei hotărâri noi, prin care acțiunea să fie

respinsă integral.

La data de 04 mai 2020 Procuratura Generală a declarat apel împotriva hotărârii

primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și

emiterea unei hotărâri noi, prin care acțiunea să fie respinsă.

Prin decizia din 08 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, au fost respinse apelurile

declarate de Ministerul Justiției și Procuratura Generală și a fost menținută hotărârea

din 16 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a considerat că instanța de fond corect a

stabilit necesitatea de a admite acțiunea înaintată de Fadievici Marina împotriva

acțiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, or, din materialele cauzei rezultă cu

certitudine că reclamantei i-a fost cauzat un prejudiciu moral în urma acțiunilor ilegale

ale organelor de urmările penală. Astfel, prin actul de punere sub urmărirea penală a

reclamantei și ulterior, de scoatere sub urmărire penală ca în consecință la data de

26 august 2014, procurorul adjunct în Procuratura mun. Bălți urma să emită ordonanța

de anulare a ordonanței de clasare a procesului din 11 octombrie 2013 cu trimiterea

cauzei în instanța de judecată, prin sine constituie o confirmare a încălcării drepturilor

3

persoanei, comise de autorități față de cel tras la răspunderea penală, indiferent de faptul

dacă în final s-a ajuns sau nu la condamnarea publică, achitarea persoanei sau scoaterea

persoanei de sub urmărirea penală.

Prin urmare, instanța de apel a respins argumentele Ministerului Justiției și

Procuraturii Generale precum că instanța de fond incorect a calculat și a stabilit

necesitatea reparării prejudiciului material și moral, or, în acest sens nu au fost

prezentate probe.

La data de 13 septembrie 2021 Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de

apel și hotărârii primei instanțe în partea admiterii acțiunii, cu pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă integral.

În motivarea recursului s-a invocat interpretarea în mod eronat a legii și

aprecierea arbitrară a probelor de către instanța de apel.

Recurentul a indicat că intimata nu a motivat cauzarea prejudiciului moral, iar în

privința acesteia nu a fost aplicată nicio măsură procesuală de constrângere și s-a aflat

în libertate fiind alături de familie. Reluarea urmăririi penale care ulterior a fost

declarată nulă prin hotărâre judecătorească, nu justifică acordarea prejudiciului moral

în mărime de 10 000 de lei. În numeroase hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, reclamanții primesc o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul

moral prin pronunțarea unei hotărâri care constată încălcarea dreptului invocat.

A susținut că pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin

erori judiciare și de urmărire penală, sunt necesare unele condiții speciale și anume,

existența faptei ilicite. La caz, la materialele cauzei nu există niciun act emis de către

judecătorul de instrucție sau de către instanța de judecată prin care acțiunile organelor

de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanței de judecată, ar fi fost declarate

ilegale.

Cu referire la cheltuielile de asistență juridică, Ministerul Justiției a indicat că

suma de 73 000 de lei, încasată de către instanțele de judecată, este neîntemeiată și

exagerată, deoarece intimata doar a prezentat bonul de plată, fără însă a justifica

acțiunile avocatului.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 08 iunie 2021.

Materialele cauzei atestă că decizia motivată a fost expediată în adresa

recurentului la data de 08 septembrie 2021 (f.d. 241, volumul I), lipsind date cu privire

la recepționarea acesteia.

Astfel, recursul, declarat la data de 13 septembrie 2021, este în termen.

La 21 octombrie 2021, copia recursului a fost expediată în adresa Marinei

Fadievici, Procuraturii Generale și Ministerului Finanțelor, cu înștiințarea despre

depunerea referinței (f.d. 10, volumul II).

4

Prin referința depusă la 09 noiembrie 2021 Fadievici Marina, reprezentată de

avocatul Ursu Nicolae, a solicitat considerarea recursului ca inadmisibil, deoarece nu

se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

Alte referințe nu au fost depuse.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Ministerul Justiției nu se

5

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură

civilă.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține că recursul exercitat asupra deciziilor instanțelor de apel are

caracter nedevolutiv și controlul judiciar se circumscrie doar asupra problemelor de

drept material și procedural, verificându-se în exclusivitate doar legalitatea deciziei, dar

nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie

să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la

fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza

Rebai și alții contra Franței, 25 februarie 1995), pe când în recursul declarat de

Ministerul Justiției asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Ministerul Justiției, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul declarat de Ministerul Justiției se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Dumitru Mardari

Mariana Pitic

6