2ra-1193/21 — cu privire la repararea prejudiciului material si moral cauzat prin actiuni ilicite ale organelor de urmărire penală si a procuraturii

2ra-1193/21 — cu privire la repararea prejudiciului material si moral cauzat prin actiuni ilicite ale organelor de urmărire penală si a procuraturii (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-1193/2021

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. S. Dumitriu)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Sîrbu, V. Buhnaci, D. Dulghieru)

ÎNCHEIERE

15 septembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

Ministerul Justiției al Republicii Moldova,

în pricina civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Padurari

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului

material și moral, cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,

împotriva deciziei din 12 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova și a fost

menținută hotărârea din 18 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

prin care acțiunea a fost admisă parțial,

c o n s t a t ă:

La 11 septembrie 2020, Oleg Padurari a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la încasarea

prejudiciului material în mărime de 5000 de lei și a celui moral în mărime de

20000 de lei, cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 13 ianuarie 2017 de către

Procuratura Anticorupție a fost pornită urmărirea penală în cauza penală

nr.XXXXXX conform elementelor infracțiunii prevăzută de art.XX alin.(X), lit.X)

din Codul penal, iar la 28 august 2017 a fost dispusă începerea urmăririi penale

conform elementelor infracțiunii prevăzută de art.XX alin.(X) din Codul penal,

care prin ordonanța din data de 28 august 2017 au fost conexate într-o singură

procedură.

În continuare a notat reclamantul că, la 09 martie 2017 acesta a fost

recunoscut bănuit în săvîrșirea infracțiunii prevăzută de art.XX alin.(X), lit.X) din

Codul penal în cadrul cauzei penale indicată supra, iar prin ordonanța din 06 iunie

2017, cu acordul Procurorului general calitatea de bănuit a acestuia a fost

prelungită pe un termen de 3 luni.

În același context a relatat reclamantul că, prin ordonanța din 30 august 2017,

a fost recunoscut în calitate de învinuit de săvîrșirea infracțiunii prevăzută de

art.312 din Codul penal și totodată audiat în această calitate.

A mai indicat reclamantul că, la 31 iulie 2020, a fost informat că, prin

ordonanța din 31 iulie 2020 aceasta a fost scos de sub urmărire penală pe motiv că,

fapta acestuia nu întrunește elementele infracțiunilor prevăzute de art.art.XX, XX,

XX din Codul penal și procesul penal indicat supra a fost clasat.

În formula expusă, cu trimitere la prevederile Legii nr. 1545-XIII din 25

februarie 1998, a arătat reclamantul că, fiind anterior supus răspunderii penale prin

recunoașterea în calitate de bănuit și învinuit, iar ulterior scos de sub urmărire

penală, acesta cade sub incidența cazurilor de reparare a prejudiciului moral și

material prevăzut de lege.

În așa mod a subliniat că, prin tragerea la răspundere penală i-a fost adusă

atingere deosebită onoarei, demnității și reputației profesionale, or, fiind angajat în

cadrul Ministerului Afacerilor Interne în funcția de expert judiciar, în rezultatul

acestor acțiuni a fost nevoit să se elibereze din serviciu datorită suspiciunilor care

planau asupra sa.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 27 octombrie 2020,

Procuratura Generală a Republicii Moldova a fost atrasă în proces în calitate de

intervenient accesoriu.

Prin hotărîrea din 18 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a

fost admisă parțial acțiunea, a fost dispusă încasarea din contul bugetului de stat în

beneficiul lui Oleg Padurari prejudiciul moral în mărime de 10000 de lei și

prejudiciul material în mărime de 3000 de lei, cauzat prin tragerea ilegală la

răspundere penală, iar în restul pretins acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Nefiind de acord cu hotărârea din 18 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru, Ministerul Justiției al Republicii Moldova, la 19 februarie 2021 a

declarat apel nemotivat și respectiv la 23 martie 2021 apel motivat împotriva

hotărîrii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărîrii

contestate și emiterea unei noi hotărîri de respingere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 12 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova și a fost menținută hotărârea

primei instanțe.

În susținerea opiniei sale, instanța de apel a aplicat prevederile art.2 alin.(1)

din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanței judecătorești nr.

1545-XIII din 25 februarie 1998 și art. 1405 din Codul civil, în redacția pînă la 01

martie 2019, și a reținut că, la data de 13 ianuarie 2017, de către organul de urmărire

penală reprezentat de Procuratura Anticorupție a fost pornită urmărirea penală

conform elementelor infracțiunii prevăzute de art.XX alin.(X), lit.X) din Codul penal,

iar la 09 martie 2017, reclamantul Oleg Padurari a fost recunoscut în calitate de bănuit

în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.XX alin.(X), lit.X) din Codul penal în cauza

penală indicată, această calitate procesuală fiind prelungită prin ordonanța din 06

iunie 2017 cu acordul Procurorului General.

La 28 august 2017, a fost dispusă începerea urmăririi penale conform

elementelor infracțiunii prevăzute la art.XX alin.(X) din Codul penal, iar prin

2

ordonanța din 28 august 2017, cauzele penale au fost conexate într-o singură

procedură, cu atribuirea numărului XXXXXX. Prin ordonanța din 30 august 2017,

Oleg Padurari a fost recunoscut în calitate de învinuit în săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art.XX din Codul penal. Prin ordonanța procurorului Procuraturii

Anticorupție, Muntean Victor din 31 iulie 2020, Oleg Padurari a fost scos de sub

urmărire penală din motivul că faptele acestuia nu întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art.XX, XX, XX din Cod penal, cu clasarea procesului

penal nr.XXXXXXX.

În virtutea acestui fapt instanța de apel a notat că, din textul ordonanței de

scoatere de sub urmărire penală se desprinde cert că, urmare a administrării probelor

s-a stabilit lipsa în acțiunile lui Oleg Padurari a elementelor constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art.XX din Codul penal, implicit fiind constatată lipsa

acțiunii de depășire în mod vădit a limitelor drepturilor și atribuțiilor acordate prin

lege de către Oleg Padurari, cît și lipsa unor daune sau urmări grave urmare a

atitudinii neglijente a lui Oleg Padurari, la fel fiind constatată lipsa laturii subiective și

obiective a infracțiunii indicate.

Totodată, potrivit ordonanței, organul de urmărire penală a constatat lipsa laturii

subiective a componenței de infracțiune prevăzută de art.XX din Cod penal, fapt care

ar fi fost dedus din răspunsul Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare din

15 iulie 2020, potrivit căruia expertul Oleg Padurari în activitatea acestuia a efectuat

expertize similare utilizând aceleași metode și modalități care le utilizat la efectuarea

expertizei în litigiu.

La fel instanța de apel a mai stabilit că, în textul ordonanței s-a indicat că,

probele administrate în cadrul procesului atestă mai mult asupra prezenței elementelor

de îndeplinire necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu de către o persoană publică

și anume neglijență în serviciu, însă componența de infracțiune nominalizată este

materială și în mod obligatoriu urmează să fie cauzat un prejudiciu material în

proporții mari sau alte urmări grave.

În acest context, instanța de apel a reținut că, de fapt la baza începerii urmăririi

penale în privința reclamantului Oleg Padurari au stat anumite analize și deduceri de

săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de art.XX, XX din Codul penal, inițial calificate de

către organul de urmărire penale atare, însă ulterior aceleași acțiuni s-au dovedit a fi

ipotetic înscrise într-un alt act ilicit care din lipsa unui element nu ar fi în măsură să

fie calificat drept o infracțiune.

Instanța de apel a mai stabilit că, potrivit aceleiași ordonanțe, procurorul s-a

condus în special de dispozițiile art.275 pct.(3) din Codul de procedură penală, care

indică expres că urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate

fi efectuată, și va fi încetată în cazurile în care fapta nu întrunește elementele

infracțiunii. Or, în condițiile în care clasarea cauzei penale indicate a fost ghidată de

faptul că în acțiunile lui Oleg Padurari nu sunt întrunite elementele infracțiunii,

procurorul indiscutabil urma să pună la bază dispozițiile pct.3) același articol fără a

implica efectuarea altor acțiuni de urmărire, implicit de recunoaștere în calitate

bănuit/învinuit, care în formula enunțată au ieșit din limite legale descrise de Codul de

procedură penală.

Astfel, ținând cont de circumstanțele speței în ansamblul său, instanța de apel

pornind de la dispozițiile art.2 al Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, califică

acțiunile organului de urmărire penală, inclusiv a Procuraturii drept abuzive și care se

3

încadrează în noțiunea de acțiuni ilicite dată de norma sus-indicată. Or, atît organul de

urmărire penală cît și Procuratura, contrar dispozițiilor art.1 alin.(3) din Codul de

procedură penală, au întreprins acțiuni de tragere la răspundere penală, precum și

supunerea statutului de bănuit/învinuit a reclamantului Oleg Padurari pentru faptele

despre care au cunoscut cu certitudine din start că nu pot fi sub nici o condiție

calificate drept infracțiune.

Astfel, instanța de apel a constatat că, reclamantul Padurari Oleg a fost ilegal tras

la răspundere penală.

În continuare, instanța de apel făcînd trimitere la prevederile literei a) alin.(1)

art.3 al Legii nr.1545-XIII din 25 februarie 1998 și la prevederile art.2036 art.2037

din Codul Civil și ținând cont de circumstanțele enunțate și anume că, dat fiind

constatat faptul tragerii ilegale la răspundere penală a reclamantului Oleg Padurari, în

optica normelor citate mai sus, precum caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau

fizice cauzate persoanei vătămate, statutul social al persoanei vătămate și alte

circumstanțe relevante în acest sens, instanța de apel apreciază ca fiind corectă soluția

primei instanțe de admitere parțială a acțiuni și astfel încasarea din contul bugetului de

stat în beneficiul reclamantului a sumei de 10000 de lei cu titlu de prejudiciu moral.

În aceiași ordine, în circumstanțele în care, la caz, instanța de apel a constatat că,

reclamantul Oleg Padurari întrunește condițiile art.3, 6 ale Legii nr.1545-XIII din 25

februarie 1998 cu privire la compensarea prejudiciului moral, este evident că, la caz

prima instanță corect și întemeiat a dispus în ordinea art.7 al Legii nr.1545-XIII din

25 februarie 1998 privind repararea și a prejudiciului material cauzat reclamantului în

legătură cu derularea urmăririi penale nominalizată în speță.

La 11 iunie 2021, Ministerul Justiției al Republicii Moldova a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri

de respingere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu decizia instanței de

apel, deoarece instanța de apel la adoptarea soluției judecătorești a aplicat eronat

normele de drept material ce țin de încasarea prejudiciului cauzat prin acțiunile

ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești.

Or, pentru aplicabilitatea prevederilor din Legea nr.l545-XIII din 25 februarie

1998, necesită a fi întrunite cumulativ, atât circumstanțele prevăzute de art. 6 -

dreptul la repararea prejudiciului, cât și de art. 3 - cazurile de reparare a

prejudiciului material și moral. Prin urmare, normele legale în cauză sunt

indisolubile, respectiv nu pot fi aplicate separat.

A invocat că, reieșind din prevederile art. 50 din Codul Penal, care relevă că

se consideră răspundere penală condamnarea publică, în numele legii, a faptelor

infracționale și a persoanelor care le-au săvârșit, condamnare ce poate fi precedată

de măsurile de constrângere prevăzute de lege.

A notat că, coraborînd normele Legii nr.1545-XIII din 25 februarie 1998, art.

50 din Codul Penal cu circumstanțele de fapt și drept a cauzei, evidențiază că,

intimatul/reclamantul Oleg Pădurari nu a fost atras Ia răspundere penală și nici nu i

s-a acordat statutul de „condamnat”, cât și în privința acestuia nu a fost emisă o

sentință de condamnare.

4

Astfel, a menționat că, instanța de apel nejustificat a menținut hotărârea

primei instanțe, în condițiile în care prezenta acțiune nu întrunește toate condițiile

de aplicabilitate a Legii nr.1545-XIII din 25 februarie 1998. Or, în astfel de situații

nu există nici temei legal de a solicita încasarea acestui prejudiciu, drept pentru

care se atestă o aplicare și interpretare eronată a prevederilor legii nr.1545-XIII din

25 februarie 1998 cu privire la modul de reparare a prejudiciului cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 12

mai 2021 și a expediat copia deciziei participanților la proces la 07 iunie 2021

(f.d.107) însă, la actele cauzei lipsesc probe prin care s-ar confirmat recepționarea

acesteia de către recurent.

Astfel, având în vedere faptul că, recursul declarat împotriva deciziei din 12

mai 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost înregistrat la 11 iunie 2021, în

conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, acesta se consideră declarat

în termen.

În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Prin notificarea din 02 iulie 2021, Curtea Supremă de Justiție în conformitate

cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a expediat intimaților copia

recursului și a înștiințat despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de

o lună de la data primirii acesteia.

La 27 iulie 2021, prin intermediul oficiului poștal, Procuratura Generală a

Republicii Moldova a depus referință la recursul declarat de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova, prin care a solicitat să fie admis.

Până la data examinării admisibilități recursului, intimatul Oleg Padurari nu a

depus referință prin care să-și exprime opinia referitor la recursul declarat.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este

inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

5

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Ministerul Justiției al

Republicii Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2),

(3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură

civilă.

Astfel, în sensul dat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25

februarie 1995, nr.26561/1995).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție ține să menționeze că potrivit jurisprudenței CEDO, recursul

trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea

de lucruri (cauza Asito vs Republica Moldova, 10 iulie 2010, Meyer vs Germania,

22 martie 2016), însă motivele recursului, invocare în speță sunt similare celor

invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de

Ministerul Justiției al Republicii Moldova, ca inadmisibil.

6

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

7