2ra-1197/21 — cu privire la repararea prejudiciului material si moral cauzat prin actiuni ilicite ale organelor de urmărire penală si a procuraturii

2ra-1197/21 — cu privire la repararea prejudiciului material si moral cauzat prin actiuni ilicite ale organelor de urmărire penală si a procuraturii (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-1197/2021

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. V. Holban)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, I. Secrieru, I. Țurcan)

ÎNCHEIERE

15 septembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul

Justiției al Republicii Moldova,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Valerii Lomaka

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului

material și moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,

procuraturii și ale instanțelor judecătorești,

împotriva deciziei din 27 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost admis apelul declarat de Valerii Lomaka, reprezentat de avocatul Călin

Melinteanu și a fost casată hotărârea din 12 octombrie 2020 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru, prin care acțiunea a fost respinsă,

c o n s t a t ă:

La 20 februarie 2020, Valerii Lomaka a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului

material și moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,

procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 15 octombrie 2015 de către

Inspectoratul de Poliție Rîșcani, mun. Chișinău a fost pornită cauza penală nr.

XXXXXXX, în baza art. XXX alin. (XX) din Codul Penal.

A relatat reclamantul că, în cadrul cauzei penale nominalizate, la 30 martie

2016, prin ordonanța procurorului Nicolae Gurev, Valerii Lomaka a fost pus sub

învinuire, incriminându-se săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.XXX alin.(XX)

din Codul Penal, și tot în aceiași zi prin ordonanța de reținere emisă de procuror a

fost dispusă și reținerea acestuia.

Ulterior, la 30 iulie 2019, prin ordonanța procurorului Nicolae Busuioc, a fost

dispusă scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Valerii Lomaka, născut la

XX XXX XXXX.

În drept, a invocat prevederile art.1405 alin.(1) din Codul penal, precum și

prevederile Legii nr.1545 din 25 februarie 1998 cu privire la modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanței judecătorești.

A solicitat reclamantul încasarea din contul bugetului de stat prin intermediul

Ministerului Justiției al RM în beneficiul lui Valerii Lomaka a prejudiciului moral

în mărime de 120000 de lei cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală, procuraturii și ale instanțelor judecătorești, precum și încasarea din contul

bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiției al RM în beneficiul lui

Valerii Lomaka a sumei de 13500 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică

suportate în cadrul procesului penal, 4000 de lei cheltuieli de asistență juridică

suportate în prezenta cauză.

Prin hotărârea din 12 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

acțiunea depusă de Valerii Lomaka, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 28 octombrie 2020 și

respectiv la 14 ianuarie 2021, Valerii Lomaka, reprezentat de avocatul Călin

Melinteanu a declarat apel împotriva hotărârii din 12 octombrie 2020 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei

instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 27 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost admis apelul

declarat de Valerii Lomaka, reprezentat de avocatul Călin Melinteanu, a fost casată

hotărârea din 12 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, și a fost

pronunță o nouă hotărâre prin care: cererea de chemare în judecată depusă de

Valerii Lomaka împotriva Ministerului Justiției al RM, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a RM cu privire la repararea prejudiciului material și moral

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii și ale

instanțelor judecătorești, compensarea cheltuielilor de asistență juridică, a fost

admisă parțial. A fost încasat din contul bugetului de stat, prin intermediul

Ministerului Justiției al RM, în beneficiul lui Valerii Lomaka a prejudiciul moral în

mărime de 30 000 de lei, a cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 9500 de

lei suportate în procesul penal și 2000 de lei suportate în prezentul proces. În rest

acțiunea a fost respinsă.

Petru a decide astfel, instanța de apel a aplicat prevederile Legii nr. 1545-XIII

din 25 februarie 1998 cu privire la modul de reparare a prejudiciului cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanței

judecătorești, precum și prevederile art. art. 2007, 2036, 2037 din Codul civil, și a

conchis că, Valerii Lomaka a fost reabilitat pe cauza penală nr.XXXXXXX, iar

acesta este îndreptățit să solicite repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite

ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, în

temeiul art.3 lit. a) din Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 - tragerea ilegală

la răspundere penală (lato sensu).

Sub acest aspect, instanța de apel a relevat că, prima instanță neîntemeiat a

conchis referitor la faptul precum că, Valerii Lomaka nu este subiect al Legii nr.

1545-XIII din 25 februarie 1998 cu privire la modul de reparare a prejudiciului

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești și că acesta nu este îndreptățit să solicite compensarea

2

prejudiciului cauzat în legătură cu aceste acțiuni, în condițiile în care din cele ce

preced rezultă contrariul.

În acest context, instanța de apel a respins argumentul primei instanțe precum

că, la materialele cauzei nu există niciun act emis de către judecătorul de instrucție

sau de către instanța de judecată prin care acțiunile organelor de urmărire penală,

ale procuraturii sau ale instanței de judecată ar fi fost declarate ilegale, or, potrivit

art.6 lit. b) din Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, dreptul la repararea

prejudiciului, în mărimea și modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul scoaterii

persoanei de sub urmărire penală.

La fel, instanța de apel a menționat că, pentru angajarea răspunderii statului

pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare și de urmărire penale, în condițiile

normei de drept enunțate supra, este necesară scoaterea persoanei de sub urmărire

penală, ceea ce la caz a fost constatat, nefiind necesară emiterea unui act

judecătoresc de dispoziție prin care acțiunile organelor de urmărire penală, ale

procuraturii sau ale instanței de judecată să fie declarate ilegale.

În aceste circumstanțe, instanța de apel a respins ca fiind neîntemeiat și

argumentul primei instanțe referitor la faptul că, la caz este necesară întrunirea

cumulativă minim a câte o condiție din art.3 și din art.6 din Legea nr. 1545-XIII din

25 februarie 1998, care ar determina dreptul reclamantului de a pretinde repararea

prejudiciului, deoarece ar fi norme indisolubile și nu ar putea fi aplicate separat, or

potrivit art.10 din Legea sus citată, dreptul persoanei fizice la repararea

prejudiciului moral în mărimea și în modul stabilite de prezenta lege apare în

cazurile specificate la art.6, acest drept nefiind condiționat de întrunirea cumulativă

a condițiilor prevăzute de art.3 și 6 din Lege.

De asemenea instanța de apel a apreciat critic și argumentul primei instanțe

precum că, existența în speța dată a ordonanței de scoatere a lui Valerii Lomaka de

sub urmărire penală, nu denotă faptul că organul de urmărire penală a admis acțiuni

ilicite, or, efectuarea măsurilor operative de investigație este obligația organului de

urmărire penală, care are drept scop de a descoperi circumstanțele și persoana care a

comis infracțiunea.

Astfel, la acest capitol, Colegiul civil subliniază că nu se pune la îndoială

obligația legală a procurorului, organului de urmărire penală, în limitele

competenței lor, de a porni urmărirea penală în cazul în care există o bănuială

rezonabilă despre faptul săvârșirii unei infracțiuni sau în cazul în care au fost

sesizați despre săvârșirea unei infracțiuni și de a efectua acțiunile necesare în

vederea constatării faptei penale și a persoanei vinovate, or, urmărirea penală are ca

obiect colectarea probelor necesare cu privire la existența infracțiunii și

identificarea făptuitorului.

Totuși, instanța de apel specifică faptul că, pornirea urmăririi penale și

incriminarea persoanelor în comiterea unor fapte prevăzute de Codul penal,

urmează a fi bazată pe un echilibru just, real și efectiv între bănuială rezonabilă,

bazată pe fapte și probe verosimile privind comiterea infracțiunii și îndoială

rezonabilă, prin care organul de urmărire penală este ținut de lege să privească

cumulul de probele administrate, ambele fiind raportate la obligația organului de

urmărire penală și a procurorilor să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru

cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă, a circumstanțelor cauzei

pentru stabilirea adevărului.

3

Instanța de apel a reținut ca fiind deosebit de important faptul, că concluziile

ofițerilor de urmărire penală și a procurorilor despre vinovăția persoanei de

săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri și că toate dubiile în

probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile Codului de procedură

penală, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului.

La caz, instanța de apel a conchis că, apelantul Valerii Lomaka are dreptul la

repararea prejudiciului în cadrul procesului civil, or pretențiile acestuia întrunesc

condițiile legale pentru angajarea răspunderii statutului în sensul pretins.

În această ordine de idei, instanța de apel a reținut că, prima instanță incorect a

respins pretențiile reclamantului, în contextul în care Legea nr.1545-XIII din 25

februarie 1998 cu privire la modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile

ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanței judecătorești

este aplicabilă speței.

Pe cale de consecință, apreciind în ansamblu circumstanțele speței și având în

vedere principiile compensării echitabile și rezonabile a prejudiciului moral, natura

dreptului lezat, caracterul și gravitatea suferințelor suportate, statutul social al

persoanei, instanța de apel consideră necesară încasarea din contul bugetului de stat

prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui Valerii Lomaka a sumei de

30 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral, care în opinia instanței de apel a

constituie o satisfacție echitabilă pentru reclamant.

La fel instanța de apel aplicând prevederile art.94 alin.(1), art.96 alin.(1) din

Codul de procedură civilă, a conchis reieșind din dovezile prezentate de către

avocatul reclamantului apelant în cumul cu materialele cauzei, ca fiind necesară

admiterea parțială și a cerinței de compensare a cheltuielilor de asistență juridică în

mărime de 9500 de lei suportate în procesul penal și 2000 de lei suportate în

prezentul proces ca fiind sume reale, necesare și rezonabile, la caz fiind făcută

dovada suportării acestora.

La 25 iunie 2021, Ministerul Justiției al Republicii Moldova, a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel cu emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu decizia instanței de

apel, deoarece instanța de apel a interpretat în mod eronat legea și că a apreciat

arbitrar probele administrate.

A menționat că, pentru aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 1545-XIII din 25

februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite

ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești

necesită a fi întrunite cumulativ atât circumstanțele prevăzute de art. 6, cît și de

art.3. Prin urmare, normele legale în cauză sunt indisolubile și nu pot fi aplicate

separat.

A susținut că, concluzia instanței de apel precum că, intimatul este în drept să

solicite repararea prejudiciului cauzat în conformitate cu prevederile Legii enunțate,

este eronată, în condițiile în care, conform art. 3 alin. (1) din Legea enunțată, este

reparabil prejudiciul material și moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma

reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de

declarație de a nu părăsi localitatea sau țara, tragerii ilegale la răspundere penală. În

condițiile normei enunțate, nu orice acțiune a organelor de drept atrage răspunderea

statului.

4

A afirmat că, este important și necesar să se constate ilegalitatea actului

procedural emis de către organul de drept. Respectiv, dacă se demonstrează printr-

un act judecătoresc de dispoziție irevocabil că, acțiunile întreprinse de către organul

de urmărire penală sunt/au fost ilegale, atunci dreptul la despăgubire apare

indiferent de faptul dacă este vinovată sau nu persoana. Or, instanțele judecătorești

urmau să indice expres care anume act normativ justifică răspunderea statului.

A declarat că, la materialele cauzei nu există nici un act procedural definitiv și

irevocabil al judecătorului de instrucție sau al organului ierarhic superior, prin care

s-a stabilit ca fiind ilegale acțiunile organului de urmărire penală.

A notat că, la caz, nu sunt întrunite toate condițiile de aplicabilitate a

prevederilor Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

A invocat că, la examinarea cauzei, a fost ignorat și faptul că, prin prisma

Legii enunțate, persoana are dreptul să solicite despăgubire în situația în care acesta

a fost condamnat, iar ulterior, în privința sa a fost emisă sentință de achitare.

Anume în astfel de situații se poate invoca că, persoana a fost trasă la răspundere

penală. Or, conform art. 50 din Codul penal, se consideră răspundere penală

condamnarea publică, în numele legii, a faptelor infracționale și a persoanelor care

le-au săvârșit, condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere

prevăzute de lege.

A mai invocat că, intimatul nu a fost tras la răspundere penală și nici nu i-a

fost acordat statutul de „condamnat”, precum și în privința acestuia nu a fost emisă

o sentință de condamnare.

A mai notat că, instanța de apel nu a elucidat pe deplin toate circumstanțele

importante, la primirea soluției judecătorești, ce ține de acordarea prejudiciului

moral.

Astfel, consideră că, instanța de apel nejustificat și exagerat a dispus încasarea

în beneficiului intimatului/reclamantului suma de 30000 de lei cu titlu de prejudiciu

moral, în condițiile în care nu există nici un temei de acordarea a despăgubirii

bănești, întrucât nu au fost constatate drept ilegale acțiunile organelor de drept,

precum și nu a fost probat prin probe pertinente, concludente și argumente

justificative suportarea suferințelor morale.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de

declarare a recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale. Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este termen

de decădere și nu poate fi restabilit.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs

menționează că, instanța de apel a emis deciziei la 27 aprilie 2021 și expediată

participanților la proces la 02 iunie 2021 (f.d.89), însă, la materialele dosarului nu

este anexată dovada de recepționare a deciziei recurate. Prin urmare, cererea de

recurs declarată la 25 iunie 2021, se consideră depusă în termenul prevăzut de

art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

5

acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Prin notificarea din 06 iulie 2021, Curtea Supremă de Justiție în conformitate

cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a expediat intimaților copia

recursului și a înștiințat despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de

o lună de la data primirii acesteia.

La 27 iulie 2021, prin intermediul oficiului poștal, Procuratura Generală a

Republicii Moldova a depus referință la recursul declarat de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova, prin care a solicitat să fie admis.

Până la data examinării admisibilități recursului, intimatul Valerii Lomaka nu a

depus referință prin care să-și exprime opinia referitor la recursul declarat.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este

inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Ministerul Justiției al

Republicii Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4) din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură

civilă.

6

Astfel, în sensul dat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu

se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr.26561/1995).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție ține să menționeze că potrivit jurisprudenței CEDO, recursul

trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Asito vs Republica Moldova, 10 iulie 2010, Meyer vs Germania, 22

martie 2016), însă motivele recursului, invocare în speță sunt similare celor invocate

în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de

Ministerul Justiției al Republicii Moldova, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

7