3ra-1070/21 — constatarea nulitatii actului administrativ individual

3ra-1070/21 — constatarea nulitatii actului administrativ individual (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr.3ra-1070/2021

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (L. Holevițcaia)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Bostan, V. Negru, G. Dașchevici)

Î N C H E I E R E

24 noiembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecători Nina Vascan

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului depus de către Vladlen Stadler, reprezentat de

avocatul Ion Sîrbu,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de

Vladlen Stadler împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova, persoană terță

Veaceslav Goian privind constatarea nulității actului administrativ individual,

împotriva deciziei din 08 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 23 ianuarie 2020, Vladlen Stadler a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Serviciului Vamal al Republicii Moldova solicitând constatarea nulității ordinului nr.516-

p din 24 mai 2016, restabilirea în funcția de șef al Biroului Vamal Cahul, actualmente

denumit Biroul Vamal Sud, încasarea prejudiciului material sub forma salariului pentru

absență forțată de la muncă, începînd cu 24 aprilie 2016 până la data emiterii hotărîrii

judecătorești și a prejudiciului moral în mărime de zece salarii medii.

Prin cererea de concretizare a obiectului acțiunii reclamantul și-a concretizat

cerințele, solicitând constatarea nulității ordinului Serviciului Vamal nr.516-p din 24 mai

2016 și restabilirea sa în funcția de șef al Biroului Vamal Cahul, actualmente denumit

Biroul Vamal Sud (f.d.42, Vol. I).

În motivarea acțiunii Vladlen Stadler a indicat că, de către fosta conducere a

Serviciului Vamal (dl Vrabie Vitalie) i-a fost solicitat să plece din funcția de șef al

Biroului Vamal Cahul. Astfel, la aceste solicitări ilegale el nu a dat curs, fapt care a generat

o activitate intensă de persecutare și înjosire, scopul fiind determinarea la depunerea

cererii de demisie din organele Serviciului Vamal.

Pentru a-l determina să depună cerere de demisie, prin Ordinul nr.246 din 15

februarie 2016 s-a ordonat ilegal detașarea sa din funcția de Șef al Biroului Vamal Cahul,

în cadrul Postului Vamal Subzona Sud Est, Biroul Vamal Chișinău, sub pretextul acordării

suportului necesar în monitorizarea activității postului vamal nominalizat, începând cu 16

februarie 2016.

1

A explicat reclamantul că, inițial pentru a depăși situația creată, la 15 martie 2016 a

depus cerere de acordare a concediului suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în

vârstă de la 3 la 6 ani, cu începere de la 16 februarie 2016.

Modul de soluționare a cererii menționate denotă două aspecte importante, în primul

rând, reacția sa într-un mod legal impus de presiunile exercitate de administrația

Serviciului Vamal, în al doilea rând, cererea nu a fost soluționată, deși, conform legii,

Serviciul Vamal era obligat să-i ofere concediul suplimentar neplătit sau cel puțin un

răspuns, însă unica dorință a conducerii se rezuma la eliberarea sa din serviciu.

La 24 mai 2016, în urma presiunilor exercitate de către conducerea Serviciului

Vamal, inclusiv neemiterea actului administrativ de acordare a concediului suplimentar

neplătit, a depus cerere de eliberare din serviciu.

Astfel, prin ordinul Serviciului Vamal nr.516-p din 24 mai 2016 s-a dispus încetarea

raporturilor de serviciu începând cu 24 mai 2016.

Faptele enunțate, care generează nulitatea actului administrativ pot fi demonstrate și

prin alte probe directe și indirecte, precum sunt depozițiile martorilor, a colegilor din

cadrul Serviciului Vamal. Mai mult, aceste circumstanțe rezultă și din scrisoarea

Serviciului Vamal, semnată de Vitalie Vrabie, nr.28/04-10454 din 26 iunie 2019, prin care

a fost prezentată Ministrului Finanțelor o fișă de integritate în care se conțin informații

denigratoare la adresa sa.

Faptele denigratoare sunt combătute prin actul administrativ individual al Autorității

Naționale de Integritate nr.04-08/S-465/19 din 27 decembrie 2019 prin care s-a confirmat

că, nu au fost întocmite acte de constatare a încălcării regimului juridic al averii și al

intereselor personale, al conflictelor de interese, incompatibilităților, restricțiilor și

limitărilor.

În acest context, la 21 iunie 2019, a depus în adresa Prim-ministrului și Ministrului

de finanțe cerere prin care și-a manifestat consimțământul de reangajare în organele

vamale prin desființarea ordinului prin care a fost eliberat forțat din serviciu.

La 26 iulie 2019, prin decizia contradictorie a Ministerului Finanțelor nr.19/1-

01/63/644 s-a respins cererea prealabilă din 21 iunie 2019, menționându-se că în

conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr.302 din 21.12.2017 ocuparea funcției

vacante sau temporar vacante se face prin concurs, iar legea nu prevede modalitatea de

reangajare în Serviciul Vamal.

Nevalabilitatea cererii de demisie afectează cu vicii deosebit de grave ordinul nr.516-

p din 24 mai 2016 și valabilitatea acestuia.

Reclamantul consideră că, dreptul la demisie trebuie să fie unul practic, dar nu

iluzoriu și teoretic, trebuie să se bazeze pe autonomia și realitatea de voință a persoanei,

libertatea și necondiționarea voinței de factorul administrativ al angajatorului. Faptele

prezentate, denotă că voința exprimată în cererea sa de demisie nu coincide cu voința sa

reală.

Reclamantul a reiterat că cererea de demisie a fost depusă la insistența angajatorului

fiind o demisie forțată, care în esență reprezintă concedierea indirectă a salariatului,

bazată, în special, pe acțiuni frauduloase ale angajatorului, care obligă salariatul să

demisioneze.

2

Prin hotărârea din 27 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a

constatat nulitatea ordinului nr.516-p din 24 mai 2016 „Cu privire la încetarea raporturilor

de serviciu a dlui Vladlen Stadler, Biroul Vamal Cahul”.

În temeiul prevederilor art.224 alin. (2) din Codul administrativ, s-a dispus

întoarcerea executării ordinului nr.516-p din 24 mai 2016, prin restabilirea lui Vladeln

Stadler în funcția de șef al Biroului Vamal Cahul, actualmente denumit Biroul Vamal Sud

(f.d.131, 135-147, Vol.I).

Conform recipisei anexate la materialele cauzei, se constată că reprezentantul

Serviciului Vamal, Stela Silon, la 27 octombrie 2020 a recepționat dispozitivul hotărârii

(f.d.133, Vol.I).

La 29 octombrie 2020, Serviciul Vamal a depus cerere de apel nemotivată (f.d.133-

134, Vol.I).

La 18 noiembrie 2020, Serviciul Vamal conform avizului de recepție a recepționat

hotărîrea motivată din 27 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani (f.d.149,

Vol.I), iar la 07 decembrie 2020 prin intermediul poștei electronice (f.d.154, 155-173,

Vol.I) și ulterior la 09 decembrie 2020, prin intermediul oficiului poștal (f.d.183, Vol.I),

a depus motivarea apelului împotriva hotărârii din 27 octombrie 2020 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând casarea integrală a hotărârii contestate, rejudecarea

cauzei și emiterea unei decizii prin care acțiunea să fie declarată tardivă și/sau respinsă ca

neîntemeiată (f.d.175-180, Vol.I).

Prin încheierea din 02 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a refuzat atragerea

în calitate de persoană terță a lui Veaceslav Goian, la examinarea în ordine de apel a

acțiunii în contencios administrativ depusă de Vladlen Stadler împotriva Serviciului

Vamal al Republicii Moldova privind constatarea nulității actului administrativ individual

(f.d.54-56, Vol.II).

Prin decizia din 21 aprilie 2021 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis recursul depus

de către Veaceslav Goian, reprezentat de avocatul Maxim Todoran.

S-a anulat încheierea din 02 martie 2021 a Curții de Apel Chișinău și s-a restituit

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău în același complet de judecată, pentru

examinarea problemei în fond (f.d.70-74, Vol.II).

Prin încheierea din 01 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a atras în proces în

calitate de persoană terță, Veaceslav Goian, la examinarea în ordine de apel a acțiunii în

contencios administrativ depusă de Vladlen Stadler împotriva Serviciului Vamal al

Republicii Moldova privind constatarea nulității actului administrativ individual (f.d.93-

96, Vol.II).

La 07 iunie 2021, prin intermediul poștei electronice (f.d.104, Vol.II) și la 08 iunie

2021, prin intermediul oficiului poștal (f.d.123, Vol.II), Veaceslav Goian, reprezentat de

avocatul Maxim Todorov a depus cerere de alăturare la apelul declarat de Serviciul

Vamal, solicitînd admiterea cererii de alăturare la apel, admiterea apelului formulat de

Serviciul Vamal, casarea integrală a hotărîrii din 27 octombrie 2020 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani cu emiterea unei decizii noi de respingere a acțiunii ca fiind

inadmisibilă pe motivul omiterii termenului și/sau respingerea acesteia ca neîntemeiată

(f.d.104-110, 117-122, Vol.II).

Prin decizia din 08 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul declarat de

Serviciul Vamal.

3

S-a casat hotărârea din 27 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, și

s-a emis o decizie nouă prin care s-a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea în contencios

administrativ depusă de Vladlen Stadler împotriva Serviciului Vamal al Republicii

Moldova, cu participarea terțului Veaceslav Goian, privind constatarea nulității actului

administrativ individual (f.d.128, 129-156, Vol.II).

Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit cu referire la cererea de alăturare la

apel depusă de Veaceslav Goian, reprezentat de avocatul Maxim Todorov, că Codul

administrativ nu reglementează instituția alăturării la apel, din care considerent

argumentele expuse de Veaceslav Goian, au fost catalogate ca poziția acestuia expusă

asupra apelului declarat de Serviciului Vamal. Or, Codul administrativ în Cartea a treia,

Capitolul III, reglementează procedura de apel, iar prevederile art. 195 din Codul

administrativ prevăd că, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară

conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile

Codului de procedura civilă, cu excepția art.169–171.

Instanța de apel a reiterat că dreptul la muncă, la desfacerea contractului individual

de muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă

vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o dorește,

în anumite condiții stabilite de lege. Or, libertatea muncii exclude munca forțată, iar în

temeiul art. 44 alin. (1) al Constituției, coroborat cu art. 6 alin. (3) și 7 alin. (1) din Codul

muncii, munca forțată este interzisă. Nimeni, pe toată durata vieții sale, nu poate fi obligat

să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă sau într-o anumită

profesie, oricare ar fi acestea.

În ceea ce privește libertatea de a nu munci, instanța de apel a menționat faptul că

munca nu este o obligație. Din acest punct de vedere, dreptul persoanei de a nu munci

cuprinde două aspecte: dreptul de a refuza munca și dreptul de a înceta munca. Dreptul de

a refuza munca reprezintă situația în care persoana fizică nu este încadrată în câmpul

muncii și refuză o ofertă de a se angaja în câmpul muncii. Pe când dreptul de a înceta

munca se referă la situația în care persoana fizică este antrenată într-un raport juridic de

muncă, însă decide să pună capăt acestei relații de muncă prin demisie. Respectiv, atât

legislația muncii, cât și legile speciale în acest sens, în scopul asigurării stabilității

raporturilor de muncă condiționează încadrarea în câmpul muncii de întrunirea anumitor

cerințe, precum și stabilesc situațiile de angajare, suspendare și încetare a raporturilor de

muncă.

Completul judiciar a reținut că prin acțiunea depusă în instanță, reclamantul Vladlen

Stadler a invocat nulitatea ordinului nr.516-p din 24 mai 2016 „Cu privire la încetarea

raporturilor de serviciu a dlui Vladlen Stadler, Biroul Vamal Cahul”, pe motiv că ar fi fost

presat să demisioneze.

Din analiza suportului probator administrat s-a reținut că, prin cererea din 24 mai

2016, Vladlen Stadler a solicitat eliberarea sa din organele vamale din propria dorință,

fiind de asemenea indicat că cererea intră în vigoare la data semnării, adică 24 mai 2016.

Reieșind din constatările susmenționate, instanța de apel a reținut că instanța de fond

greșit a ajuns la concluzia temeiniciei acțiunii înaintate de Vladlen Stadler or, însăși

intimatul-reclamant Vladlen Stadler dispunând liber de dreptul subiectiv material sau de

interesul legitim a depus la data de 24 mai 2016 cerere de demisie, solicitând încetarea

raporturilor de serviciu din aceiași dată. Prin urmare, ordinul enunțat a fost emis în limitele

4

competenței stabilite de lege, cu respectarea procedurii legale, precum și în corespundere

cu prevederile legislației în vigoare, iar contrariul nu a fost demonstrat.

Mai mult, în actul administrativ individual defavorabil care se solicită a fi anulat a

fost indicat temeiul juridic (de drept) și temeiul faptic pentru care a survenit eliberarea din

funcție a lui Vladlen Stadler, adică acesta corespunde cerințelor de formă și de conținut

stabilite de normele juridice în vigoare și anume motivarea de drept (se conține în

preambulul Ordinului), motivarea de fapt (se conține în partea finală, indicându-se drept

temei cererea dlui Vladlen Stadler).

Referitor la faptul că ordinul contestat urma a fi emis după 14 zile de la data depunerii

cererii de demisie, instanța de apel a constatat că aceasta nu constituie temei absolut pentru

a deduce ilegalitatea și anularea ordinului or, având în vedere că demisia este un act

unilateral de voință prin care salariatul comunică în scris angajatorului încetarea

contractului individual de muncă, termenul respectiv nu reprezintă o obligație pentru

angajator, dar reprezintă o perioadă minimă, care stă la dispoziția acestuia urmând a fi

utilizată discreționar.

Astfel, nu poate fi reținut argumentul instanței de fond și al intimatului că, faptul

emiterii ordinului de încetare a raporturilor de muncă în aceiași zi și nu după 14 zile, atestă

lipsa consimțământului reclamantului de a demisiona. Or, ordinul de încetare a

raporturilor de muncă a fost emis în baza propriei cereri de demisie semnate de Vladlen

Stadler, iar potrivit art. 85 alin. (31) din Codul muncii, contractul individual de muncă

poate fi desfăcut, prin acordul scris al părților, înainte de expirarea termenelor indicate la

alin.(1), (2) și (41). În cererea de demisie, înregistrată cu nr. 694 din 24 mai 2016, se

menționează expres că cererea intră în vigoare la data semnării, reclamantul manifestând

dorința de a-și înceta activitatea anume din data de 24 mai 2016.

În acest context, instanța de apel a stabilit că nu poate fi reținut argumentul instanței

de fond precum că, voința exprimată în cererea de demisie din 24 mai 2016 nu coincidea

cu voința reală a salariatului/reclamantului, și că în cerere de demisie, de fapt nu este

exprimată voința salariatului dar a angajatorului, deoarece la data emiterii ordinului

contestat nr. 516-p din 24 mai 2016, angajatorul (conform art. 16 alin. (3) al Legii

serviciului în organele vamale nr. 1150 din 20.07.2000 (în vigoare la data emiterii

ordinului de demisie)), este doar directorul Serviciului Vamal, iar intimatul, precum și

martorii intimatului, nu au făcut nici o referire la acțiunile directorului Serviciului Vamal

(dl Vitalie Vrabie) de influențare a lui Vladlen Stadler pentru a depune cererea de demisie.

Mai mult, ce ține de ordinul nr. 246-p/o din 15 februarie 2016 (f.d. 110, Vol.I), prin

care Vladlen Stadler a fost detașat în cadrul postului vamal Subzona Sud-Est, Biroul

Vamal Chișinău, și pe care reclamantul/intimat îl consideră ca fiind o probă ce confirmă

pretinsa presiune asupra sa, Completul judiciar a reținut că acesta a fost semnat de către

directorul general interimar, Corneliu Trofăilă, dar nu de dl Vitalie Vrabie or, Vladlen

Stadler a susținut că pretinsele presiuni asupra sa au emanat de la Vitalie Vrabie în calitate

de Director general al autorițății publice.

Din materialele cauzei s-a stabilit că, Vitalie Vrabie a fost numit în calitate de director

general al Serviciului Vamal prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 159-p din 17 martie

2016 (f.d. 123, Vol.I).

Totodată s-a reținut că, la data investirii lui Vitalie Vrabie în funcție, Vladlen Stadler

se afla în concediu medical (f.d.111-115, Vol.I). Respectiv, devine absolut ambiguu

5

argumentul reclamantului cum că Vitalie Vrabie ar fi exercitat presiuni asupra lui Vladlen

Stadler pentru al impune să demisioneze.

În ce privește argumentul primei instanțe cu referire la explicațiile reclamantului care

insistă că dînsul nu a avut dorință de a demisiona, iar cererea din 24 mai 2016 (f.d.19)

privind eliberarea din organele vamale din propria inițiativă, a depus-o la insistența

angajatorului, instanța de apel a menționat că, această probă poartă caracter pur declarativ

și subiectiv, întrucât reclamantul doar a făcut o declarație, fără a prezenta alte probe scrise,

audio, video, directe sau latente, care să confirme veridicitatea și obiectivitatea

afirmațiilor sale. Totodată, după cum a fost elucidat, s-a reținut că angajatorul, directorul

general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie nici nu a fost amintit în declarațiile sale.

Astfel, prima instanță s-a expus asupra ilegalității ordinului Serviciului Vamal nr.

246-p/o din 15 februarie 2016, prin care reclamantul a fost detașat în cadrul postului vamal

Subzona Sud-Est, Biroul Vamal Chișinău, deși acesta nu a fost contestat în instanța de

judecată.

Cît privește concluzia primei instanțe cu privire la reținerea drept probă în

confirmarea temeiniciei acțiunii reclamantului a cererii acestuia din 15 februarie 2016 de

acordare a concediului suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului, cu începere din

februarie 2016, și răspunsul Serviciului Vamal la această cerere fiind catalogat de către

instanță ca fiind întârziat, instanța de apel a stabilit că această concluzie a instanței, la fel

se bazează pe presupuneri și pe poziția subiectivă a reclamantului. Or, după cum rezultă

din materialele cauzei, la momentul solicitării concediului suplimentar neplătit pentru

îngrijirea copilului, Vladlen Stadler se afla deja în concediu medical, care a durat până la

data de 21 mai 2016 (sâmbătă), iar la 24 mai 2016, Vladlen Stadler a depus cererea de

demisie din proprie inițiativă, solicitatând demisia din ziua depunerii cererii.

În ce privește plângerea lui Vladlen Stadler din 22 februarie 2016 către Inspectoratul

de Stat al Muncii, prin care a solicitat soluționarea cererii de acordare a concediului

suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului, Completul judiciar a reținut că, prin

răspunsul Inspectoratului de Stat al Muncii din 07 aprilie 2016, petiționarul a fost informat

despre lipsa oricărui refuz sau îngrădire din partea Serviciului Vamal a dreptului de a

beneficia de concediul solicitat. Or, reclamantul s-a aflat în concediu medical până la data

de 21 mai 2016 (sîmbătă), iar 24 mai 2016 a scris cerere de demisie. Astfel, în intervalul

acesta de timp, angajatorul nici nu a reușit să revină asupra examinării cererii înaintate

anterior concediului medical.

Prin urmare, instanța neîntemeiat a concluzionat că Vladlen Stadler întrunea

condițiile legale, deoarece acesta nu putea să cumuleze două concedii.

Instanța de apel a menționat că în perioada din anul 2016 și pînă la depunerea acțiunii

în instanța de contencios administrativ, anul 2020, din partea reclamantului nu au fost

somate organele competente în vederea constatării faptelor de presiune asupra sa din

partea conducerii Serviciului Vamal și anume de către directorul general Vitalie Vrabie

în vederea eliberării sale din serviciu, iar din materialele cauzei (înscrisuri, declarațiile

martorilor) asemenea argumente nu pot fi reținute.

La 23 iunie 2021, prin intermediul poștei electronice (f.d.160, vol.II) și la 28 iunie

2021 (f.d.165, vol.II), Vladlen Stadler, reprezentat de avocatul Ion Sîrbu, au depus recurs

nemotivat împotriva deciziei din 08 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

6

La 06 august 2021 și 23 august 2021, Vladlen Stadler, reprezentat de avocatul Ion

Sîrbu, au depus recurs motivat împotriva deciziei din 08 iunie 2021 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii din 27

octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani (f.d.170-176; 177-193, vol.II).

În motivarea recursului, Vladlen Stadler, reprezentat de avocatul Ion Sîrbu a

menționat că, cererea de alăturare la apelul declarat de Serviciul Vamal, depusă de terțul

Veaceslav Goian la 07 iunie 2021, nu a fost comunicată nici avocatului său, astfel fiind

privat de dreptul de a se expune asupra cererii respective, de a înainta obiecții și de a

combate cele invocate, fapt care denotă încălcarea de către instanța de apel a dreptului la

un proces echitabil.

Recurentul a susținut că instanța de apel incorect, în lipsă de temei, a constatat că,

voința de a demisiona a fost benevolă, neviciată, necondiționată, liber exprimată și astfel

nu a fost substituită cu voința angajatorului.

Recurentul a susținut că, probele administrate la dosar demonstrează cu certitudine

că, a fost persecutat, șantajat și denigrat, pe cale de consecință fiind ilegal impus de

conducerea Serviciului Vamal în urma presiunilor enorme exercitate asupra sa, să scrie

cererea de demisie, care a servit drept temei pentru emiterea ordinului din 24 mai 2016.

Din materialele dosarului rezultă fără echivoc că, consimțământul său este unul

practic inexistent, viciat în substanța sa, fiind substituit cu voința angajatorului, contrar

principiului nemo invitus agere cogitur. Acest fapt este dovedit inclusiv prin declarațiile

martorilor audiați în proces, sub jurământ, care au declarat tranșant și fără dubiu de

interpretare faptul că, a fost supus presiunilor enorme din partea conducerii Serviciului

Vamal și impus să scrie cerere de demisie, fiind șantajat cu dosare penale etc. Totodată,

martorii respectivi au comunicat instanței de judecată faptul că, tot atunci, ei înșiși au fost

persecutați, presați și impuși de fosta conducere să demisioneze, sau au fost transferați în

alte posturi.

Mai mult, aceste circumstanțe sunt dovedite și prin însuși declarațiile sale, precum și

printr-o serie de înscrisuri, anexate la materialele cauzei, ca nota informativă nr. 28/04-

10454 din 26 iunie 2019, expediată către Ministerul Finanțelor, semnată de directorul

Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, prin care ultimul consideră că reangajarea dlui Stadler

în serviciul Vamal este imposibilă și poate aduce un prejudiciu de imagine irecuperabil

instituției, la nota informativă fiind anexată o fișă de integritate care conține informații

mincinoase și denigratoare despre Vladlen Stadler. Informații care au fost combătute prin

certificatul de integritate emis de Autoritatea Națională de Integritate.

A susținut că instanța de apel, a omis să se expună asupra probelor respective, să le

dea apreciere și după caz, să le constate, în virtutea caracterului devolutiv al apelului și

contrar prevederilor art. 239 - 241 din Codul de procedură civilă.

Mai mult, instanța de apel neîntemeiat și ilegal a reținut faptul că, impunerea

recurentului de către conducerea Serviciului Vamal să demisioneze, nu este demonstrată,

deoarece la materialele cauzei nu este vreo dovadă că, Vladlen Stadler s-a adresat

organelor de ocrotire a normelor de drept (poliție, procuratură etc.) cu careva petiție prin

care să reclame acțiunile conducerii.

A reiterat că, impunerea, prin exercitarea presiunilor psihologice, amenințărilor și

denigrărilor, ca să depună cererea de demisie a fost demonstrată deplin prin alte probe

concludente anexate la materialele dosarului, însă instanța de apel în mod deliberat a

7

desconsiderat probele apărării, fară o motivare plauzibilă.

Serviciului Vamal, a limitat substanțial posibilitățile sale de a prezenta probe directe

scrise, care posibil nici nu există reieșind din specificul și natura juridică a obiectului

litigiului - verificarea faptului dacă voința exprimată în cererea de demisie coincide cu

voința reală a salariatului și, respectiv, valabilitatea actului administrativ contestat ordinul

nr.516-p din 24 mai 2016.

Instanța de apel a reinterpretat declarațiile martorilor, fără să treacă la audierea lor,

iar ilegalitatea deciziei contestate, este reconfirmată printr-un cumul consistent de probe

care a fost apreciat tendențios de instanța de apel explicațiile sale prin care insistă că nu a

avut dorința de a demisiona, iar cererea (f.d.19) privind eliberarea din organele vamale

din propria inițiativă, a depus-o sub constrângerea angajatorului.

A susținut că în cazul în care s-a constatat că, cererea de demisie nu a fost depusă de

salariat din proprie inițiativă, ceea ce contravine normei imperative părevăzute de art. 85

alin. (l) din Codul muncii, este nul și actul administrativ de acceptare a demisiei or, este

bazat pe o cerere întocmită cu un viciu fundamental.

Fișa de integritate (fară număr și dată), perfectată de directorul general al Serviciului

Vamal al Republicii Moldova, anexată la materialele dosarului administrativ, în care se

relatează despre implicarea sa în schemele ilicite (f.d.11-12 din dosarul administrativ), nu

are pentru instanța de judecată nici o forță probantă, nefiind admisibilă potrivit art. l22

din Codul de procedură civilă or, invinuirea în comiterea unor fapte penale, care conform

legii, trebuie probate prin anumite mijloace de probațiune nu pot fi dovedite cu nici un fel

de alte mijloace probante. Respectiv, doar existența unor sentințe penale definitive și/sau

irevocabile de condamnare ar servi drept probe în confirmarea comiterii faptelor imputate

în fișa de inregritate.

A concluzionat că instanța inferioară a examinat cauza cu aplicarea incorectă a

normelor de drept material și procedural, a apreciat arbitrar probele administrate și a emis

o hotărîre neîntemeiată.

Conform art. 244 alin.(1) din Codul administrativ, hotărârile curții de apel ca instanța

de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

În conformitate cu art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de

apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu

stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de

Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.

Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile

de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs,

motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Decizia instanței de apel a fost pronunțată la 08 iunie 2021.

Instanța de recurs constată că la materialele cauzei lipsesc informații privind

notificarea părților a dispozitivului deciziei contestate, iar potrivit scrisorii de însoțire se

confirmă că la 30 iulie 2021 participanților la proces a fost expediată decizia din 08 iunie

2021 a Curții de Apel Chișinău (f.d.157, vol.II).

Potrivit avizelor de recepție anexate la materialele cauzei atît Vladlen Stadler cît și

avocatul acestuia, Ion Sîrbu nu au recepționat decizia motivată din 08 iunie 2021 a Curții

de Apel Chișinău, avizele de recepție fiind returnate cu mențiunea „nereclamat” (f.d.166,

167, vol.II).

8

La 06 august 2021 și respectiv la 23 august 2021, Vladlen Stadler, reprezentat de

avocatul Ion Sîrbu, au depus cerere de recurs motivată (f.d.170-176; 177-193, vol.II)

împotriva deciziei din 08 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei

instanței de apel și menținerea hotărârii din 27 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Rîșcani. Astfel, instanța de recurs consideră că recursul a fost depus cu respectarea

termenului prevăzut de art. 245 din Codul administrativ.

La 20 octombrie 2021, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților

copia cererii de recurs depusă de către Vladlen Stadler, reprezentat de avocatul Ion Sîrbu,

cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea

de însoțire anexată la materialele dosarului (f.d. 196, 197, vol.II).

La 08 noiembrie 2021, Serviciul Vamal a depus referință prin care a solicitat

respingerea recursului declarat de către Vladlen Stadler, reprezentat de avocatul Ion Sîrbu

și menținerea în vigoare a deciziei din 08 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău (f.d.199-

203, vol.II).

La 05 noiembrie 2021, prin intermediul oficiului poștal (f.d.213, vol.II), Veaceslav

Goian, reprezentat de avocatul Maxim Todorov, a depus referință prin care a solicitat

respingerea recursului declarat de către Vladlen Stadler, reprezentat de avocatul Ion Sîrbu

împotriva deciziei din 08 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău (f.d.207-212, vol.II).

Examinând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul

inadmisibil, din următoarele motive.

Prin prisma art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se

declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2) din art. 246 din Codul administrativ,

recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului,

în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să însușească în

condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil

bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul

neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al

instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de

serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din

examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că din Codul administrativ dezvoltă

nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din

perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material

capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate, într-o eventuală examinare în

fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs reține că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs

trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai

sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în

9

Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2)

din Codul administrativ.

În context, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la

formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și

filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și

funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și

interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel,

motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate

și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la

instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit,

pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs

pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței,

pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de

rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (Botten v. Norway, hotărâre din 19

februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO,

procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar

chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a

se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

conchide că cererea de recurs depusă de către Vladlen Stadler, reprezentat de avocatul Ion

Sîrbu este inadmisibilă.

În conformitate cu prevederile art. art. 230, 246 din Codul administrativ, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul depus de către Vladlen Stadler, reprezentat de avocatul Ion Sîrbu, se declară

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

judecători Nina Vascan

Victor Burduh

10