2ra-1239/21 — cu privire la declararea nulității căsătoriei și recunoașterea nulității actului de căsătorie
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la declararea nulităţii căsătoriei şi recunoaşterea nulităţii actului de căsătorie
- Temei legal
- impedimente la căsătorie, împrejurările care înlătură nulitatea căsătoriei
2ra-1239/21 — cu privire la declararea nulității căsătoriei și recunoașterea nulității actului de căsătorie (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2ra-1239/21 Prima instanță: Judecătoria Orhei sediul Rezina (jud. I. Parii) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, I. Secrieru, V. Cotorobai) DECIZIE 10 noiembrie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru Dumitru Mardari Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” împotriva Elenei Crasnean și a lui Alexandru Crasnean cu privire la declararea nulității căsătoriei și recunoașterea nulității actului de căsătorie împotriva deciziei din 11 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul declarat de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” și menținută hotărârea din 2 iulie 2020 a Judecătoriei Orhei sediul Rezina, prin care a fost respinsă acțiunea constată: La 19 mai 2020, IP „Agenția Servicii Publice” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Elenei Crasnean și a lui Alexandru Crasnean cu privire la declararea nulității căsătoriei și recunoașterea nulității actului de căsătorie.
În motivarea acțiunii a invocat că în rezultatul verificărilor efectuate în fondul de arhivă al registrelor de stare civilă, au fost identificate două acte de căsătorie, înregistrate pe numele Elenei Crasnean.
La data de 14 decembrie 2007, de către Oficiul Stare Civilă Rîbnița, a fost înregistrată căsătoria pe numele lui Evghenii Necrasov și a Elenei Tiurina (act de căsătorie nr. 469 din 14 decembrie 2007), fiind eliberat certificatul de căsătorie seria CS-V nr. 1297359, iar la 27 octombrie 2016, căsătoria a fost desfăcută (act de divorț nr. 160 din 29 octombrie 2016). A relevat că în procesul verificărilor, s-a constatat că până la momentul desfacerii căsătoriei cu Evghenii Necrasov, Elena Tiurina a încheiat o căsătorie cu o altă persoană, Alexandru Crasnean (act de căsătorie nr. 90 din 7 septembrie 2012, 1 întocmit de OSC Rezina), fiind eliberat certificatul de căsătorie CS-IV nr. 1011495. A menționat că în declarația de căsătorie, starea civilă a soției a fost indicată drept fiind celibatară, deși căsătoria anterioară nu a fost desfăcută.
Astfel, a susținut că actul de căsătorie nr. 90 din 7 septembrie 2012, a fost întocmit contrar prevederilor art. 15 alin. (1) lit. a) Codul familiei, potrivit căruia nu se admite încheierea căsătoriei între persoane dintre care cel puțin una este deja căsătorită. Și-a întemeiat pretențiile în baza art. 28, 33, 38 alin. (1), 85 alin. (1) lit. i), 166, 167 CPC, art. 217 Cod civil, art. 62 din Legea nr. 100 din 26 aprilie 2001 privind actele de stare civilă. Prin hotărârea din 2 iulie 2020 a Judecătoriei Orhei sediul Rezina, a fost respinsă acțiunea. Prin decizia din 11 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de IP „Agenția Servicii Publice” și menținută hotărârea primei instanțe.
La 24 iunie 2021, IP „Agenția Servicii Publice” a declarat recurs împotriva deciziei din 11 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii. În motivarea recursului a invocat că în perioada 7 septembrie 2012 – 27 octombrie 2016, Elena Tiurina (Crasnean) s-a aflat concomitent în raporturi de căsătorie cu persoane diferite, Evghenii Necrasov și Alexandru Crasnean, respectiv obținând drepturi de proprietate în devălmășie cu ambii soți, lucru care este inadmisibil. A menționat că prin hotărârea primei instanțe, menținută și prin decizia instanței de apel, instanțele de judecată au recunoscut valabilitatea raporturilor de căsătorie a Elenei Tiurina cu cei doi soți, fapt de neconceput prin prisma prevederilor legale.
De asemenea, în fondul de arhivă al registrelor de stare civilă, au fost identificate actele de naștere ale copiilor XXXXX (a. n. XXXX) și XXXXX (a. n. XXXX), născuți în cadrul căsătoriei încheiate între Elena Tiurina și Alexandru Crasnean, la rubrica „temeiul înscrierii datelor despre tată” fiind înscrisă informația privind actul de căsătorie nr. 90 din data de 7 septembrie 2012, întocmit de OSC Rezina.
La 19 iulie 2021, în adresa Elenei Crasnean și a lui Alexandru Crasnean a fost expediată copia cererii de recurs depusă de IP „Agenția Servicii Publice”, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f. d. 85), fiind recepționată de către Alexandru Crasnean la 29 iulie 2021, ceea ce se atestă prin avizul de recepție anexat la actele cauzei (f. d. 89). La 10 august 2021, Elena Crasnean a depus referință la recursul declarat de IP „Agenția Servicii Publice”, solicitând declararea inadmisibilității acestuia. 2 Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii privind admisibilitatea recursului, în adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care Alexandru Crasnean să-și expună poziția față de temeiurile recursului.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată la adresa electronică a IP „Agenția Servicii Publice” la 12 mai 2021, fapt ce se confirmă prin extrasul de pe poșta electronică anexată la actele cauzei (f. d. 77). Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 24 iunie 2021 în termenul legal. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea deciziei instanței de apel, din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel și, după caz, hotărârea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs. După cum rezultă din materialele cauzei, IP „Agenția Servicii Publice”, înaintând acțiunea în judecată împotriva Elenei Crasnean și a lui Alexandru Crasnean, au solicitat declararea nulității căsătoriei și recunoașterea nulității actului de căsătorie nr. 90 din 7 septembrie 2012, întocmit de OSC Rezina, pe numele Alexandru Crasnean și Elena Tiurina. Prima instanță, fiind învestită cu judecarea prezentei cauze, a ajuns la concluzia netemeiniciei acțiunii.
Ulterior, instanța de apel, judecând apelul declarat de IP „Agenția Servicii Publice”, a ajuns la concluzia netemeiniciei acestuia, menținând hotărârea primei instanțe, pe care a considerat-o întemeiată și legală. Verificând legalitatea deciziei contestate, în raport cu motivele recursului și cadrul legal aplicabil speței, instanța de recurs constată că instanțele de judecată ierarhic inferioare, având în vedere temeiurile și obiectul acțiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale, stabilind circumstanțele care au importanță pentru soluționarea justă a cauzei și având la bază cumulul de probe administrate la caz, corect au ajuns la soluția netemeiniciei acțiunii.
Așadar, potrivit art. 15 alin. (1) lit. a) Codul familiei, nu se admite căsătoria între persoane dintre care cel puțin una este căsătorită, iar conform art. 43 alin. (1) Codul familiei, instanța judecătorească poate recunoaște valabilă căsătoria dacă, în momentul examinării cauzei de nulitate, împrejurările care împiedicau încheierea acesteia au dispărut. Raportând normele de drept enunțate la circumstanțele de fapt ale cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție relevă că instanțele de judecată ierarhic inferioare corect au concluzionat asupra netemeiniciei acțiunii înaintate de către IP „Agenția Servicii Publice” 3 împotriva Elenei Crasnean și a lui Alexandru Crasnean cu privire la declararea nulității căsătoriei și recunoașterea nulității actului de căsătorie nr. 90 din 7 septembrie 2012, întocmit de OSC Rezina.
Or, materialele cauzei atestă cu certitudine că la 19 mai 2020, data înaintării prezentei acțiuni, împrejurările care făceau imposibilă încheierea căsătoriei la 7 septembrie 2012 între Elena Crasnean și Alexandru Crasnean (faptul aflării concomitente a Elenei Tiurina într-o altă căsătorie), au decăzut, dat fiind faptul că la 27 octombrie 2016, Elena Tiurina și Evghenii Necrasov au divorțat, ceea ce se atestă prin actul de divorț nr. 160 din 29 octombrie 2016, eliberat de către OSC Rezina. Prin urmare, în lipsa circumstanțelor care serveau temei pentru declararea nulă a căsătoriei, după o perioadă mai mare de 4 ani, motivul invocat de către IP „Agenția Servicii Publice” nu mai poate fi reținut în vederea contestării valabilității căsătoriei, situația dată fiind una depășită.
În consolidarea acestui punct de vedere, instanța de recurs va reliefa și faptul că declararea nulă a căsătoriei și recunoașterea nulității actului de căsătorie nr. 90 din 7 septembrie 2012, întocmit de OSC Rezina, ar constitui un act lipsit de utilitate practică, întrucât Elena Crasnean și Alexandru Crasnean au întemeiat deja o familie, având și doi copii născuți în cadrul căsătoriei - XXXXX anul nașterii XXXX și XXXXX anul nașterii XX. Pe de altă parte, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, va respinge drept abuziv unicul argument invocat în cererea de recurs mențiunea recurentei, precum că urmare a încheierii căsătoriilor cu persoane diferite, Elena Crasnean ar fi obținut în mod inadmisibil drepturi de proprietate comună cu ambii soți.
Or, regimul de proprietate comună stabilit de către soți, de comun acord sau în temeiul legii, este o chestiune ce afectează în mod exclusiv interesele patrimoniale ale subiecților raportului de căsătorie (și a terților interesați), astfel că, IP „Agenția Servicii Publice” nu deține competența atribuită prin lege de a se expune cu privire la regimurile de proprietate comună ale soților și de a le supune aprecierii în acest sens. Sintetizând cele reliefate supra, instanța de recurs constată corectitudinea soluției instanțelor de judecată ierarhic inferioare cu privire la netemeinicia acțiunii depuse de IP „Agenția Servicii Publice” împotriva Elenei Crasnean și a lui Alexandru Crasnean cu privire la declararea nulității căsătoriei și recunoașterea nulității actului de căsătorie.
Distinct de cele menționate mai sus, având în susținere jurisprudența CtEDO și anume cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995, unde Curtea a menționat că „... art. 6 § 1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes”, consideră necesar de a respinge și alte argumente invocate în cererea de recurs în sensul celor descrise.
4 Față de cele ce preced și având în vedere faptul că atât decizia instanței de apel, cât și hotărârea primei instanțe sunt întemeiate, iar temeiurile invocate de către recurent sunt lipsite de suport legal, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul declarat de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice”.
Se menține decizia din 11 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău și hotărârea din 2 iulie 2020 a Judecătoriei Orhei sediul Rezina, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” împotriva Elenei Crasnean și a lui Alexandru Crasnean cu privire la declararea nulității căsătoriei și recunoașterea nulității actului de căsătorie. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Svetlana Filincova judecătorul Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru Dumitru Mardari Ala Cobăneanu 5
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.