2ra-215/21 — cu privire la recunoasterea nulitatii actului de divort si a certificatelor de divort

Dosarul nr. 2ra-215/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. V. Lastavețchi)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Secrieru, I. Cotruță, V. Mihaila)

ÎNCHEIERE

10 februarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Instituția

Publică „Agenția Servicii Publice”

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Instituției Publice „Agenția

Servicii Publice” împotriva lui Andrei Lătescu și Iuliei Cercel cu privire la

recunoașterea nulității actului de divorț și a certificatelor de divorț

împotriva deciziei din 22 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost respins apelul declarat de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” și

menținută hotărârea din 11 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, prin

care acțiunea a fost respinsă

constată:

La 20 august 2019, IP „Agenția Servicii Publice” a depus cerere de chemare

în judecată împotriva lui Andrei Lătescu și Iuliei Cercel, intervenient accesoriu

Serviciul stare civilă Ciocana cu privire la recunoașterea nulității actului de divorț și

a certificatelor de divorț.

În motivarea acțiunii a invocat că la 12 aprilie 2016, a fost încheiată căsătoria

între Andrei Lătescu și Iulia Cercel, la Serviciul stare civilă Ciocana, fiind întocmit

actul de căsătorie nr. 108.

A comunicat că urmare a verificării statutului juridic al căsătoriei lui Andrei

Lătescu și Iuliei Cercel, a fost stabilit că în fondul arhivistic al registrelor actelor de

stare civilă a fost identificat actul de divorț nr. 59 din 21 februarie 2019, înregistrat

de Serviciul stare civilă sectorul Ciocana mun. Chișinău, pe numele lui Andrei

Lătescu și Iuliei Cercel.

Temeiul înregistrării actului de divorț a constituit încheierea din 23 iulie 2018

a Judecătoriei Chișinău sediul Ciocana privind desfacerea căsătoriei prin mediere

judiciară.

1

A remarcat că actul de divorț identificat a fost înregistrat contrar prevederilor

art. 45 din Legea nr. 100 din 26 aprilie 2001 privind actele de stare civilă.

Prin urmare, actul de divorț menționat a fost întocmit neîntemeiat și urmează

a fi recunoscut nul în temeiul prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 100

din 26 aprilie 2001 privind actele de stare civilă, or încheierile judecătorești privind

medierea judiciară, emise în litigiile privind desfacerea căsătoriei, nu pot constitui

temei legal de înregistrare a actului de divorț.

Ținând cont de prevederile art. 41 din legea menționată, a indicat că unul din

temeiurile pentru înregistrarea divorțului (desfacerea căsătoriei) este hotărârea

instanței judecătorești cu privire la desfacerea căsătoriei.

A învederat că legislația în vigoare în materia înregistrării actelor de stare

civilă obligă organul de stare civilă să înregistreze divorțul, prin întocmirea unui act

de divorț și eliberarea certificatelor de divorț pentru fiecare dintre soți, doar în

temeiul unei hotărâri judecătorești.

Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 166-167, 279-285 CPC,

art. 62 Legea nr. 100 din 26 aprilie 2001 privind actele de stare civilă, art. 37, 39

Codul familie.

A solicitat admiterea acțiunii, recunoașterea nulității actului de divorț nr. 59

din 21 februarie 2019 întocmit de Serviciul stare civilă Ciocana pe numele lui Andrei

Lătescu și Iuliei Cercel, asupra căsătoriei din 12 aprilie 2016, act de căsătorie

nr. 108, fixat de Serviciul stare civilă Ciocana, pe numele lui Andrei Lătescu și Iuliei

Cercel și recunoașterea nulității certificatelor de divorț seria D-IV nr. 0641430

eliberat pe numele lui Andrei Lătescu și seria D-IV nr. 0641429 eliberat pe numele

Iuliei Cercel, ambele eliberate la 21 februarie 2019 de Serviciul stare civilă Ciocana.

Prin hotărârea din 11 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, a fost

respinsă acțiunea integral.

Prin decizia din 22 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de IP „Agenția Servicii Publice” și menținută hotărârea primei

instanțe.

Întru consolidare soluției adoptate, instanțele de judecată ierarhic inferioare

au reținut că art. 1824 alin. (21) CPC, reprezintă o normă derogatorie în care se indică

expres că, spre deosebire de celelalte încheiere ale instanței de judecată, cele cu

privire la încetarea procesului care conțin condițiile tranzacției au aceeași forță

juridică ca și hotărârea judecătorească.

Totodată, instanțele de judecată ierarhic inferioare au conchis că încheierea

Judecătoriei Chișinău sediul Ciocana nr. 2-979/18 a fost emisă la 23 iulie 2018, adică

după intrarea în vigoare a prevederilor art. 1824 alin. (21) CPC, având aceeași forță

juridică ca și hotărârea judecătorească, reprezentând temei pentru înregistrarea

divorțului conform art. 41 lit. c) din Legea privind actele de stare civilă.

Prin urmare, au considerat instanțele de judecată ierarhic inferioare că în

circumstanțele enunțate nu pot fi reținute ca întemeiate alegațiile IP „Agenția

Servicii Publice” că doar hotărârea judecătorească cu privire la desfacerea căsătoriei

constituie temei pentru înregistrarea divorțului, or încheierea din 23 iulie 2018 a

Judecătoriei Chișinău sediul Ciocana este irevocabilă fiind obligatorie pentru toate

2

autoritățile publice, asociațiile obștești, persoanele oficiale, organizațiile și

persoanele fizice și se execută cu strictețe pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

La 3 decembrie 2020, IP „Agenția Servicii Publice” a declarat recurs

împotriva deciziei din 22 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanței de apel și a hotărârii primei

instanțe.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu actele judecătorești recurate,

considerându-le neîntemeiate și pasibile de a fi casate, cu emiterea unei noi decizii

de admitere integrală a acțiunii, deoarece nu a fost aplicată legea care trebuia să fie

aplicată, a fost aplicată o normă juridică ce nu trebuia să fie aplicată și a fost

interpretată în mod eronat legea.

A remarcat recurenta că a indicat temeiurile legale de admitere integrală a

acțiunii civile, iar legislația în vigoare în materia înregistrării actelor de stare civilă

obligă organul de stare civilă să înregistreze divorțul, prin întocmirea unui act de

divorț și eliberarea certificatelor de divorț pentru fiecare dintre soți, doar în temeiul

unei hotărâri judecătorești. Norma legală fiind una precisă, nu face loc de interpretări

de înlocuire a hotărârii judecătorești prin încheiere judecătorească, termenul de

executare și sensul juridic al acestor acte judecătorești fiind diferit.

Fără a nega posibilitatea soluționării amiabile a unor aspecte ale vieții

familiale, a admis posibilitatea emiterii unei încheieri în privința stabilirii

domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere, divizarea bunurilor

comune etc., dar nicidecum pronunțării judiciare a divorțului.

Mai mult ca atât, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) din Legea

nr. 137 din 3 iulie 2015 cu privire la mediere, pot fi supuse medierii neînțelegerile

dintre soți privind continuarea căsătoriei, exercitarea drepturilor și obligațiunilor

părintești, stabilirea domiciliului copiilor, întreținerea copiilor și a altor membri ai

familiei inapți de muncă, precum și alte neînțelegeri ce apar în raporturile familiale.

A evidențiat că legiuitorul nu indică expres că stabilirea în cadrul medierii

judiciare a existenței unor neînțelegeri dintre soți se poate solda cu desfacerea

căsătoriei prin divorț, or neînțelegerile familiale pot fi diferite și nu neapărat soluția

este desfacerea căsătoriei.

A considerat că instanțele de judecată ierarhic inferioare au aplicat incorect

norma din Codul de procedură civilă ce ține de medierea judiciară și litigiile care

cad sub incidența procedurii de mediere judecătorească (familială) în coroborare cu

prevederile art. 37, 38 Codul familie.

La 4 ianuarie 2021, în adresa lui Andrei Lătescu și Iuliei Cercel a fost

expediată copia cererii de recurs depusă de IP „Agenția Servicii Publice”, cu

înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin

scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f. d. 110), însă corespondența

menționată a fost returnată de către oficiul poștal cu mențiunea „nereclamat”

(f. d. 111-112).

Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului, în adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care

intimații să-și expună poziția față de temeiurile recursului.

3

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede

altfel.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în

adresa părților la 8 octombrie 2020, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire

(f. d. 88), însă careva date care ar confirma cu certitudine data de recepționare a

acesteia de către recurentă la materialele dosarului lipsesc.

Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat

recursul la 3 decembrie 2020 în termenul legal.

Examinând temeiurile recursului declarat de IP „Agenția Servicii Publice”,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de IP „Agenția Servicii Publice”,

nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentei cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Distinct de aceste constatări, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII CPC, instanța de

4

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) CPC, instanța de recurs poate interveni în materia

probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a

apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a

probelor stabilite în art. 130 CPC, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul

privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr. 26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat

de IP „Agenția Servicii Publice” urmează a fi considerat ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Instituția Publică „Agenția

Servicii Publice”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

5