3ra-718/21 — contestarea actului administrativ

3ra-718/21 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 3ra-718/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud: I.Barbacaru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, E. Palanciuc, I. Muruianu)

Î N C H E I E R E

14 iulie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului depus de Casa Națională de Asigurări Sociale,

în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de

Elena Tverdohleb împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la anularea

actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ

favorabil,

împotriva deciziei din 21 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale împotriva hotărârii din

17 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani,

c o n s t a t ă:

La data de 30 decembrie 2019, Elena Tverdohleb a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la anularea actului

administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ favorabil.

În motivarea acțiunii reclamanta Elena Tverdohleb a invocat, că începând cu luna

iunie 1984 până la 18 noiembrie 2019 a activat în funcțiile de judecător, vicepreședinte al

Judecătoriei Briceni, judecător al Judecătoriei Edineț, sediul Briceni, având o vechime în

muncă de judecător de peste 35 de ani.

Reclamanta a menționat că prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 1292-

VIII din 07 octombrie 2019 a fost demisionată din funcție în temeiul art. 25 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995, prin Decretul Președintelui Republcii Moldova

nr.56-111 din 24 mai 2001, a fost numită în funcția de vicepreședinte a judecătoriei

Briceni, iar prin Decretul Președintelui Republici Moldova nr. 1163-IV din 11 iunie 2007

a fost numită în funcție de vicepreședinte a Judecătoriei Briceni pe un termen de 4 ani.

Reclamanta a invocat că la atingerea vârstei de 50 de ani, în conformitate cu Legea

nr.544 - XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, în vigoare la acel

moment, i-a fost stabilită pensia pentru vechime în muncă, în mărime de 80% din salariu

de funcție a vicepreședintelui judecătoriei, cu respectarea obligatorie a principiului

recalculării pensiei, la fiecare majorare ordinară a salariului lunar al judecătorului în

exercițiu.

1

Prin Legea nr.328 din 23 decembrie 2013 cu privire la salarizarea judecătorilor și

procurorilor, salariul de judecător a fost majorat, pensia primită a fost recalculată în baza

noilor prevederi legale și începând cu 01 aprilie 2014 a constituit suma de 9937, 20 de lei.

Reclamanta a comunicat că la art. 32 din Legea nr. 544 - XIII din 20 iulie 1995 cu

privire la statutul judecătorului este expres prevăzut că, pensia judecătorilor se

recalculează, ținându-se cont de mărimea salariului lunar al judecătorului în exercițiu, fără

careva limitări și fără ca legislatorul să facă diferință între judecătorii aflați în funcție și

cei demisionați, iar conform prevederilor art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr.328 din

23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor, salariul de funcție al judecătorului

din cadrul instanței judecătorești se stabilește în cuantum de 3,5 salarii medii pe economie

pentru judecătorul, care are vechime în muncă în funcție de judecător de peste 12 ani.

Reclamanta a relatat că aceste condiții au fost întrunite și anume, la data de

12 decembrie 2004 a împlinit vârsta de 50 de ani, având o vechime în muncă de 20 de ani.

Făcând referire la prevederile art. 4 și art.10 din Legea nr.328 din 23 decembrie

2013 privind salarizarea judecătorilor și procurorilor, care se pun în aplicare după cum

urmează: de la 1 ianuarie 2014, salariile de funcție ale judecătorilor vor fi plătite în

cuantum de 80% din salariile de funcție prevăzute de art.4; de la 1 aprilie 2015, salariile

de funcție ale judecătorilor vor fi plătite în cuantum de 90% din salariile de funcție

prevăzute de art.4; de la 1 aprilie 2016, salariile de funcție ale judecătorilor vor fi plătite

în cuantum deplin conform art. 4 al prezentei Legi.

Reclamanta a considerat că la momentul punerii în aplicare a Legii nominalizate,

activând în cadrul Judecătoriei Briceni, ulterior, din 01 ianuarie 2017 în cadrul

Judecătoriei Edineț, sediul Briceni în calitate de judecător, a beneficiat de un salariu lunar

de bază, după cum urmează: în anul 2014 în cuantum de 11830 de lei lunar; în anul 2015

în cuantum de 13142 de lei lunar; începând cu 01 aprilie 2016 până la 01 decembrie 2018

în cuantum de 19250 de lei lunar; începând cu 01 decembrie 2018 până în 01 decembrie

2019 în cuantum de 22450 de lei lunar.

Reclamanta a menționat că din 01 aprilie 2014 i-a fost achitată pensia în mărime de

80% din salariul de funcție de vicepreședinte, din 01 aprilie 2015 - 90 % din salariul de

funcție, iar din 01 aprilie 2016 - 100 % din salariul de funcție.

A relatat că făcând ultima recalculare a pensiei începând cu 01 aprilie 2014, Casa

Națională de Asigurări Sociale a încetat să-i recalculeze pensia.

Reclamanta a menționat că în perioada 01 aprilie 2015 – 01 aprilie 2016 din salariul

de 15720 de lei cuantumul pensiei urma să fie calculat în sumă de 11318 de lei (15720

de lei x 90% x 80%) și nu de 9937,20 de lei cum a fost calculat și achitat, diferența lunară

constituind suma de 1381,20 de lei, iar suma totală neachitată pentru 12 luni constituie

16574,40 de lei; în perioada 01 aprilie 2016 – 01 decembrie 2018 din salariul de 19250

de lei, cuantumul pensiei urma să fie calculat în sumă de 15400 de lei (19250,00 x 90% x

80%) și nu de 9937,20 de lei cum a fost calculat și achitat, diferența lunară constituind

suma de 5462,80 de lei, iar suma totală neachitată pentru 32 de luni constituie 174809,60

de lei; în perioada 01 decembrie 2018 – 01 decembrie 2019 din salariul de 22450 de lei

cuantumul pensiei urma să fie calculat în sumă de 17960 de lei (22450 x 90% x 80%) și

nu de 9937,20 de lei cum a fost calculat și achitat, diferența lunară constituind suma de

8022,80 de lei, iar suma totală neachitată pentru 12 luni constituie 96273,60 de lei.

Reclamanta a invocat că în perioada de la 01 aprilie 2015 și până la 01 decembrie

2019, de către Casa Națională de Asigurări Sociale nu a fost calculată și achitată suma

2

totală de 287654,60 de lei, ce constituie diferența de pensie pentru vechimea în muncă

neachitată.

Reclamanta a susținut că la data de 15 noiembrie 2019, considerând că organele de

asigurări sociale i-au încălcat grav dreptul la proprietate (pensie), obținut anterior licit prin

aplicarea obligatoriu pentru judecătorii pensionați a principiului recalculării pensiei la

majorarea ordinară a salariului lunar al judecătorului în funcție, s-a adresat cu o cerere

prealabilă către Casa Națională de Asigurări Sociale întru restabilirea în dreptul de a

beneficia de principiul recalculării pensiei în legătură cu majorarea salariului

judecătorului în funcție, potrivit prevederilor Legii nr.544-XIIl din 20 iulie 1995 cu privire

la statutul judecătorului privind recalcularea pensiei pentru vechime în muncă și achitarea

diferenței de pensie pentru vechime în muncă necalculată și neachitată în perioada de la

01 aprilie 2015 până la 01 decembrie 2019, în suma totală de 287654,60 de lei.

Reclamanta a afirmat că prin răspunsul Casei Naționale de Asigurări Sociale

nr.T-2546/19 din 13 decembrie 2019, recepționat la data de 17 decembrie 2019, din

motive neîntemeiate, i s-a refuzat în admiterea cererii, nu a fost efectuată recalcularea

pensiei pentru vechime în muncă conform cerințelor formulate, astfel, lipsind-o de dreptul

dobândit licit în anul 2015 privind recalcularea pensiei.

De asemenea, reclamanta a comunicat că prevederile legale cuprinse în art. III din

Legea nr.60 din 04 aprilie 2014 pentru modificarea și completarea unor acte legislative,

nu sunt aplicabile în cazul său, deoarece contravin normelor Curții Europene a Drepturilor

Omului, practicii unanim recunoscute a Curții Europene a Drepturilor Omului,

Constituției Republicii Moldova, Hotărârilor Curții Constituționale a Republicii Moldova,

art. 32 din Legea cu privire la statutul judecătorului, care a fost modificat prin Legea

nr.60 din 04 aprilie 2014 pentru modificarea și completarea unor acte legislative și care

expres prevede că pensia judecătorului se recalculează ținându-se cont de mărimea

salariului lunar al judecătorului în exercițiu.

În susținerea temeiniciei cerințelor reclamanta a subliniat că prin Hotărârea Curții

Constituționale nr. 9 din 30 martie 2004 privind controlului constituționalității unor

prevederi ale art. 1, pct.22 și art. 11-V din Legea nr.358- XV din 31 iulie 2003 pentru

modificarea și completarea unor acte legislative, Curtea Constituțională a menționat că,

dreptul subiectiv, constituit în baza unei legi anterioare, nu poate fi atins de cel născut sub

imperiul unei legi posterioare. Legea nouă nu este susceptibilă aplicării unor fapte din

trecut, cazurile contrare intrând în contradicție cu art. 22 din Constituția Republicii

Moldova. Conform regulii generale, legea nouă poate modifica regimul juridic al

dreptului anterior, îl poate suprima sau îl poate înlocui cu un alt drept, însă legea nouă nu

poate desființa modalitatea prin care legea anterioară a instituit dreptul respectiv și

efectele lui.

În afară de aceasta, reclamanta a relatat că prin Hotărârea nr.4 din 27 ianuarie 2000

privind controlul constituționalității unor prevederi din legile, care reglementează

asigurarea cu pensie a judecătorilor, procurorilor, anchetatorilor Procuraturii,

funcționarilor publici, Curtea Constituțională a decis că stipulările legii privind stabilirea

unor garanții materiale ale independenței judecătorilor, procurorilor, trebuie să

corespundă înaltului statut de pensionare cu delimitate publică. Dreptul cetățeanului la

asigurarea cu pensie se află în dependență directă cu caracterul activității social utile

prestate. Pensiile pentru vechime în muncă ale judecătorilor au fost obținute prin munca

prestată de aceștia.

3

Reclamanta a invocat că în Hotărârea nr. 25 din 27 iulie 2017, Curtea Constituțională

a Republicii Moldova a stipulat că stabilirea unor garanții materiale ale independenței

judecătorului rezidă în primul rând, în faptul că ele trebuie să reflecte înaltul statut al

judecătorului, întrucât garanțiile materiale ale independenței judecătorului stabilite de stat,

urmează să fie asigurate și să se respecte necondiționat.

Totodată, reclamanta a susținut că prevederile art. 140 din Constituție și art. 28 alin.

(1) din Legea nr. 317-XII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituționala

stipulează că actele Curții Constituționale sunt acte oficiale și executorii pe întreg

teritoriul țării, pentru toate autoritățile publice și pentru toate persoanele juridice și fizice,

deci, inclusiv și pentru Casa Națională de Asigurări Sociale, iar în art. 4 alin. (2) al

Constituției Republicii Moldova este stipulat că dacă există neconcordanțe între pactele și

tratatele cu privire la drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este

parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale.

Prin urmare, reclamanta a afirmat că dreptul social cu privire la beneficierea de

pensie pentru vechime în muncă, inclusiv și recalcularea acesteia, a fost dobândit anterior

modificărilor din 04 aprilie 2014, operate la art. 32 din Legea nr.544-X111 din 20 iulie

1995 cu privire la statutul judecătorului.

Mai mult, în Hotărârea nr. 27 din 20 decembrie 2011 a Curții Constituționale este

menționat că la aprecierea corespunderii prevederilor legale cu garanțiile dreptului de

proprietate, statuate de art. 46 din Constituția Republicii Moldova, în paragrafele 77-80,

s-a ținut cont de prevederile art. 4 din Constituția Republicii Moldova și conform practicii

sale, ținând cont de prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a reiterat că drepturile care decurg

din sistemele de protecție socială, deși nu sunt menționate expres în Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, intră totuși în domeniul său de

aplicare, protecția socială, fiind precedată în accepțiunea sa largă, cuprinzând asistența

socială și cea medicală.

Reclamanta a comunicat că în pct.79 al Hotărârii nominalizate, Curtea

Constituțională a concluzionat că un drept social poate fi obiectul protecției

constituționale garantate de art. 46 din Constituția Republicii Moldova și respectiv, de art.

1 din Protocolul nr. l la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale numai în cazul, când dreptul social nominalizat este dobândit și are valoare

economică. Or, un asemenea drept social a fost dobândit licit, odată cu acordarea pensiei

pentru vechime în muncă.

În continuare, reclamanta a menționat că Curtea Constituțională a conchis că

aplicativ la prezenta cauză, un drept patrimonial dobândit ar însemna dreptul la pensie

care se află în plată, care deja are o valoare economică și astfel, constituie un drept de

proprietate al persoanei, susținând că drepturile diminuate prin normele Legii nr.60 din

04 aprilie 4014 pentru modificarea și completarea unor acte legislative ca drepturi

potențiale sau aleatorii, se referă la viitorii judecători cu drept de pensionare.

Reclamanta a considerat că un asemenea drept social l-a dobândit licit, odată cu

acordarea pensiei pentru vechime în muncă la data de 01 decembrie 2007, iar drepturile

diminuate prin normele Legii nr. 60 din 04 aprilie 2014 privind modificarea și completarea

unor acte legislative, ca drepturi potențiale sau aleatorii, se referă la viitorii judecătorii cu

drept de pensionare.

Astfel, reclamanta a comunicat că dreptul său, cu aplicarea principiului recalculării

pensiei la creșterea ordinară a salariului judecătorului în exercițiu, este menținut de

4

instanța de jurisdicție constituțională, iar dreptul subiectiv constituit în baza unei legi

anterioare nu poate fi atins de cel născut sub imperiul unei legi posterioare, legea nouă

nefiind aplicabilă unei fapte din trecut, conform prevederilor art. 6 din Codul civil (în

redacția anului 2002) care stabilește expres, că legea civilă nu are caracter retroactiv.

Reclamanta Elena Tverdohleb a solicitat recunoașterea ca fiind neîntemeiat

răspunsul Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. T-2546/19 din 13 decembrie 2019

privind recalcularea pensiei, obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale să-i

recalculeze pensia pentru vechime în muncă, reieșind din salariul mediu lunar achitat

funcției de nivelul judecătorului, vicepreședintelui Judecătoriei Briceni, începând cu data

de 01 aprilie 2015, conform art. 32 din Legea nr. 544- XIII din 20 iulie 1995 cu privire la

statutul judecătorului, obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale să-i achite diferența

de pensie pentru vechimea în muncă neplătită, începând cu 01 aprilie 2015 și până la

01 decembrie 2019, în sumă totală de 287654,60 de lei, cu recalcularea acesteia, în cazul

majorării salariului judecătorului în exercițiu, obligarea Casei Naționale de Asigurări

Sociale, începând cu 18 noiembrie 2019 să-i achite pensia pentru vechime în muncă în

mărime de 80% din salariul lunar al judecătorului în funcție.

Prin hotărârea din 17 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a

fost admisă acțiunea în contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă

de către Elena Tverdohleb împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la

anularea actului administrativ și obligarea emiterii unui act administrativ individual

favorabil. A fost anulat în tot actul administrativ individual defavorabil emis de Casa

Națională de Asigurări Sociale exprimat prin răspunsul nr. T-2546/19 din 13 decembrie

Tverdohleb pensia, începând cu data de 01 aprilie 2015 și pe viitor, în conformitate cu

prevederile art. 32 alin. (1) din Legea cu privire la statutul judecătorului nr. 544-XIII din

20.07.1995, reieșind din salariul de funcție a vicepreședintelui Judecătoriei Briceni (f. d.

54, 59-62).

La data de 19 noiembrie 2020, Casa Națională de Asigurări Sociale a depus apel

împotriva hotărârii din 17 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (f.d.57-

58).

Ulterior, la data de 24 decembrie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Casa

Națională de Asigurări Sociale a depus motivarea apelului, solicitând admiterea apelului,

casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii

înaintate de Elena Tverdohleb (f.d.67-70).

Hotărârea din 17 noiembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost

notificată Casei Naționale de Asigurări Sociale la data de 10 decembrie 2020, fapt ce se

confirmă prin înscrisul cu semnătura olografă a reprezentantului Casei Naționale de

Asigurări Sociale (f.d.63).

Astfel, Curtea de Apel Chișinău just a considerat ca fiind depus în termen apelul

Casei Naționale de Asigurări Sociale.

Prin decizia din 21 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul depus

de Casa Națională de Asigurări Sociale împotriva hotărârii din 17 noiembrie 2020 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, în cauza de contencios administrativ la acțiunea

depusă de Elena Tverdohleb (f.d. 90-113).

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Chișinău a indicat că din

materialele cauzei se atestă cert faptul că, Elena Tverdohleb a activat în funcția de

judecător din anul 1984, iar conform Decretului Președintelui Republicii Moldova nr.

5

1292-VII din 07 octombrie 2019 a fost demisionată din funcție, în temeiul art. 25, alin.

(1), lit. a) din Legea cu privire la statutul judecătorului.

Instanța de apel a notat, că în cariera reclamantei de magistrat, prin Decretul

Președintelui Republcii Moldova nr. 56-111 din 24 mai 2001 a fost numită în funcția de

vicepreședinte a Judecătoriei Briceni, iar prin Decretul Președintelui Republici Moldova

nr. 1163-IV din 11 iunie 2007 a fost numită în funcție de vicepreședinte a Judecătoriei

Briceni pe un termen de 4 ani, astfel încât, începând cu data de 01 decembrie 2007,

reclamantei Elenei Tverdohleb i-a fost stabilită pensie pentru vechime în muncă ca

judecător, calculată în mărime de 80% față de salariul funcției de judecător, vicepreședinte

al judecătoriei.

În afară de aceasta, instanța de apel a relatat că la data de 15 noiembrie 2019, Elena

Tverdohleb a înaintat în adresa Casei Naționale de Asigurări Sociale cerere prealabilă

privind recalcularea și achitarea pensiei pentru vechime în muncă, solicitând recalcularea

pensiei pentru vechime în muncă, calculată de Casa Națională de Asigurări Sociale,

începând cu data de 01 aprilie 2015, conform art. 32 din Legea nr. 544-XII din 20 iulie

1995 cu privire la statutul judecătorului, cu achitarea diferenței de pensie pentru vechime

în muncă neplătită în perioada 01 aprilie 2015 până la 01 decembrie 2019, în sumă totală

de 287654,60 de lei.

Instanța de apel a reținut că prin cererea prealabilă, reclamanta Elena

Tverdohleb a mai solicitat achitarea pensiei pentru vechime în muncă începând cu data

de 18 noiembrie 2019, în mărime de 80% din salariul lunar de funcție.

Totodată, instanța de apel a menționat că din actele cauzei, cu certitudine s-a

constatat faptul că pentru perioadele 01 aprilie 2015 - 01 aprilie 2016; 01 aprilie 2016 -

01 decembrie 2018; 01 decembrie 2018 - 01 decembrie 2019, Casa Națională de Asigurări

Sociale neîntemeiat și incorect a stabilit și respectiv a achitat pensia reclamantei Elenei

Tverdohleb, în acest sens reclamanta fiind privată de suma obținută la calcularea

diferenței dintre suma stabilită de Casa Națională de Asigurări Sociale și cea stabilită de

instanța de judecată, în baza probelor anexate la materialele cauzei.

La acest segment, instanța de apel a relevat că din esența normelor de drept rezultă

că reclamanta Elena Tverdohleb întrunea în perioada vizată condițiile pentru recalcularea

pensiei în corespundere cu exigențele legale în vigoare la data stabilirii pensiei, ce acordau

acesteia dreptul la beneficierea de o pensie în cuantum de 80% din salariului judecătorului

în exercițiu.

Instanța de apel a relevat că Elena Tverdohleb a obținut un „bun” în sensul art.

1 din Protocol nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, adică „un drept”,

înainte de adoptarea și intrarea în vigoare a art. III din Legea nr. 60 din 04 aprilie 2014

pentru modificarea și completarea unor acte legislative, drept ce nu poate fi anulat printr-

o normă ulterioară. Or, este inadmisibil de a diminua protecția juridică a statutului

judecătorului în procesul adoptării unor legi noi. Noile prevederi legale se vor aplica

numai pentru viitor și numai față de persoanele care au solicitat acordarea pensiei după

intrarea acestora în vigoare, fără a se aduce atingere drepturilor de pensie stabilite anterior.

În acest sens, instanța de apel a invocat că este confirmat dreptul reclamantei Elenei

Tverdohleb, cu aplicarea principiului recalculării pensiei la creșterea ordinară a salariului

judecătorului în exercițiu, fiind menținut de instanța de jurisdicție constituțională, iar

dreptul subiectiv constituit în baza unor legi anterioare nu poate fi atins de cel născut sub

imperiul unei legi posterioare. Potrivit regulii generale legea nouă nu poate modifica

regimul juridic al dreptului anterior, îl poate suprima sau înlocui cu un alt drept, însă legea

6

nouă nu poate desființa modalitatea prin care legea anterioară a instituit dreptul respectiv

și efectele lui.

Instanța de apel a apreciat ca fiind justă concluzia primei instanțe cu referire la faptul

că recalcularea pensiei judecătorului urmează să se efectueze reieșind din cuantumul

dreptului patrimonial dobândit, la caz, ținându-se cont de mărimea salariului lunar al

judecătorului în exercițiu, fără careva limitări.

În viziunea instanța de apel, sunt nefondate alegațiile Casei Naționale de Asigurări

Sociale precum că drepturile de pensionare a judecătorului sunt stipulate la art. III al

Legii nr. 60 din 04 aprilie 2014 și explicațiile Ministerului Justiiei nr. 03/3250 din

03 aprilie 2015, deoarece normele respective nu produc efect retroactiv în raport cu

dreptul reclamantei Elenei Tverdohleb, survenit anterior intrării în vigoare a normelor

invocate de Casa Națională de Asigurări Sociale, iar opinia Ministerului Justiției nu poate

fi reținută ca fiind temei de anulare a dreptului dobândit de reclamantă în contextul

normelor citate mai sus și a concluziilor expuse de Curtea Constituțională.

Instanța de apel a apreciat ca relevante și Hotărârile Curții Constituționale, în care

aceasta s-a expus asupra dreptului la pensie a anumitor categorii de salariați, inclusiv și a

judecătorilor.

În această ordine de idei, Curtea Constituțională prin Hotărârea nr. 4 din 27 ianuarie

2000 privind controlul constituționalității unor prevederi din legile care reglementează

asigurarea cu pensii a judecătorilor, procurorilor, anchetatorilor Procuraturii și

funcționarilor publici, a prevăzut că la adoptarea unor legi noi și a altor acte juridice este

inadmisibil de a diminua protecția juridică a statutului judecătorului, consfințit în Legea

cu privire la statutul judecătorului.

Tot, în jurisprudența Curții Constituționale s-a menționat că un drept social poate fi

obiectul protecției constituționale garantate de art. 46 al Constituției Republicii Moldova

și respectiv, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale numai în cazul, când dreptul social respectiv este dobândit și

are o valoare economică. Un drept patrimonial dobândit ar însemna dreptul la pensia ce

se află în plată, care deja are o valoare economică și astfel constituie un drept de

proprietate al persoanei (Hotărârea Curții Constituționale nr.27 din 20 decembrie 2011).

Instanța de apel a notat că în Hotărârea nr. 25 din 27 iulie 2017, Curtea

Constituțională a Republicii Moldova a stipulat că stabilirea unor garanții materiale ale

independenței judecătorului rezidă, în primul rând, în faptul că ele trebuie să reflecte

înaltul statut al judecătorului. De aceea garanțiile materiale ale independenței

judecătorului stabilite de stat, trebuie să fie asigurate și să se respecte necondiționat. Este

absolut inadmisibil de a diminua protecția juridică a statutului judecătorului în procesul

adoptării unor legi noi.

De asemenea, instanța de apel a invocat că prin Hotărârea nr. 27 din 20 decembrie

2011 Curtea Constituțională a menționat Recomandarea CM/Rec(2010)12 a Comitetului

de Miniștri către statele membre cu privire la judecători: independența, eficiența și

responsabilitățile, adoptată la 17 noiembrie 2010, conform căreia Regulile principale ale

regimului de remunerare pentru judecători profesioniști trebuie stabilite prin lege.

Remunerarea judecătorilor trebuie să fie pe măsura rolului și responsabilităților lor și să

aibă un nivel suficient, pentru a-i face imuni la orice presiune menită să influențeze

deciziile. Trebuie să existe garanții pentru menținerea unei remunerații rezonabile în caz

de boală, concediu de maternitate sau de paternitate, precum și pentru plata unei pensii

pentru limită de vârstă, care ar trebui să fie raportate în mod rezonabil la nivelul de

7

remunerare a judecătorilor în exercițiu. Trebuie introduse dispoziții legale specifice, care

să instituie o măsură de protecție împotriva unei reduceri a remunerației, care ar viza în

mod specific judecătorii.

În opinia instanței de apel, potrivit articolului 47 alin. (2) din Constituția Republicii

Moldova, se garantează cetățenilor dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate,

văduvie, bătrânețe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistență, în urma

unor împrejurări independente de voința lor.

Instanța de apel a relevat că din sensul normei legale respective, se deduce că dreptul

la pensie, se referă la drepturi incluse în categoria drepturilor sociale, iar caracteristica

conceptuală a drepturilor sociale constă în faptul că ele nu au un caracter necondiționat și

că pot fi solicitate numai în limitele prevăzute de lege, care acordă legiuitorului autoritatea

de a stabili condiții specifice pentru exercitarea drepturilor sociale.

În același timp, implementarea prevederilor legale nu poate fi în conflict cu

principiile constituționale, astfel încât normele legale relevante nu pot nega și nici stinge

drepturile sociale garantate constituțional.

La punerea în aplicare a dispozițiilor constituționale, care garantează drepturile

sociale, legiuitorul trebuie să respecte articolul 54 alin. (4) din Constituția Republicii

Moldova, care prevede că la angajarea dispozițiilor referitoare la restrângerea drepturilor

și a libertăților fundamentale, existența și substanța acestor drepturi și libertăți trebuie să

fie păstrată, concluzie ce a fost reiterată în Hotărârea Curții Constituționale nr. 5 din

10 aprilie 2012, § 25.

Astfel, instanța de apel a menționat că practica judiciară uniformă, care a fost

conturată pe cauze similare cu cauza dedusă judecății, este aptă să confere reclamantei

Elenei Tverdohleb certitudine juridică și securitate în raporturile juridice sub auspiciile

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și siguranța ca în situații

asemănătoare atitudinea și tratamentul autorităților publice să fie identică, conduita

contrară ar constitui o discriminare inadmisibilă.

Cu titlu de principiu, instanța de apel a accentuat că jurisprudența trebuie să fie

unitară și constantă, în special la nivelul instanței supreme trebuie evitate deciziile

contradictorii și asigurată coerența jurisprudenței (cauza Beian contra României, 2007).

Prin urmare, elementele pe care se bazează principiul securității juridice sunt certitudinea

și predictibilitatea dreptului. Acestea sunt necesare pentru a menține încrederea legitimă

a cetățenilor în activitatea instanțelor. Jurisprudența clară a instanțelor în sensul

confirmării pentru alte persoane aflate într-o situație similară cu cea a reclamantei a unui

drept prevăzut de legislația națională, constituie o speranță legitimă (cauza Weissman

contra României, 2006).

La data de 07 mai 2021, prin intermediul poștei electronice, Casa Națională de

Asigurări Sociale a depus recurs împotriva deciziei din 21 aprilie 2021 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii

primei instanțe, cu pronunțarea unei noi decizii de respingere a acțiunii înaintate de Elena

Tverdohleb (f.d.113-114).

Ulterior, la data de 04 iunie 2021, prin intermediul poștei electronice, Casa

Națională de Asigurări Sociale a depus motivarea recursului (f.d.126-129).

În susținerea recursului recurenta a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel,

considerând-o ilegală și neîntemeiată prin faptul că au fost încălcate și aplicate eronat

normele de drept material și nu au fost constatate și elucidate pe deplin toate

circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, probele fiind apreciate eronat.

8

Făcînd referire la art.32 din Legea 544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul

judecătorului, recurenta a invocat că instanța de apel a ignorat prevederile legale

menționate, argumentând în acest sens că reglementările art. III al Legii nr. 60 din

04 aprilie 2014 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, se referă doar la

judecătorii pensionați după intrarea în vigoare a actului legislativ în cauză și nicidecum

nu se aplică judecătorilor pensionați și care continuă să activeze până la intrarea în vigoare

a Legii nr. 60 din 04 aprilie 2014 pentru modificarea și completarea unor acte legislative.

Recurenta a reiterat că instanțele de judecată ierarhic inferioare eronat au interpretat

norma de drept menționată. Or, la art. III al Legii nr. 60 din 04 aprilie 2014, pentru

modificarea și completarea unor acte legislative, legislatorul a indicat cu precizie și fară

echivoc la care judecători s-a referit și anume, la judecătorii care beneficiază de plata

pensiei, dar continuă să activeze în funcția de judecător și nicidecum la judecătorii, care

se vor pensiona pe viitor.

Recurenta a constatat că intimata Elena Tverdohleb devenind pensionară în anul

2007, a beneficiat de recalcularea pensiei în dependență de majorarea salariului

judecătorului în exercițiu în anul 2014, deoarece legea prevedea această recalculare. Iar,

odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 60 din 04 aprilie 2014 pentru modificarea și

completarea unor acte legislative, legea nu mai prevede recalcularea pensiei judecătorului

în exercițiul funcției.

A invocat că astfel, relațiile beneficiarului de pensie în raport cu Casa Națională de

Asigurări Sociale, cad sub guvernarea legii noi, deoarece sunt relații în curs de realizare

și urmează să fie guvernate de legile în vigoare la momentul realizării.

Recurenta a specificat, că dreptul la recalcularea pensiei nu poate fi asimilat dreptului

la pensie și declarat ca fiind inalienabil și imprescriptibil, asemănător dreptului de

proprietate în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului. Or, dreptul de a stabili cuantumul pensiei și formula de calcul a acesteia este

prerogativa statului, în dependență de evoluția statului, societății, situația economică,

necesitățile populației, statul neavând dreptul de a lipsi de pensie cetățenii săi, statul

neavând dreptul de a micșora cuantumul pensiei pentru a nu înrăutăți starea materială a

cetățeanului pensionar, dar totodată, statul are dreptul de a stabili regulile (legile) în

dependență de modificările în societate și necesitățile populației pentru situațiile în curs

de realizare, iar achitarea pensiei face parte din aceste situații. Or, pensionarii urmează să

se supună legilor în vigoare la momentul achitării pensiei.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel ca

instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

Conform art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de apel în

termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește

un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen

de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu

cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 21 aprilie 2021,

fiind notificată recurentei Casei Naționale de Asigurări Sociale la data de 26 mai 2021,

fapt ce se confirmă prin avizul de recepție a scrisorii recomandate anexat la materialele

cauzei (f.d. 124).

Astfel, recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale, la data de 07 iunie

2021, este în termen.

La data de 16 iunie 2021, în adresa intimatei Elenei Tverdohleb a fost expediată

9

copia recursului depus de Casa Națională de Asigurări Sociale, cu înștiințarea despre

posibilitatea depunerii referinței (f.d.132).

Prin referința depusă la 13 iulie 2021, Elena Tverdohleb, reprezentată de avocatul

Antonina Ivașciuc a solicitat respingerea recursului depus de Casa Națională de Asigurări

Sociale.

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Casa Națională de Asigurări

Sociale, în raport cu materialele cauzei, Completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră inadmisibil, din următoarele

motive.

În conformitate cu art. 246 alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se

declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2) din art. 246 Cod administrativ,

recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele a)-f). Din analiza

acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se

limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului

administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri

concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul

neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al

instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de

serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din

examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul

nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării

unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne

deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă

instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o

motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest argument

rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul administrativ

și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul

administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se

referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului

și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special

în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios

administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece

filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la

10

instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit,

pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs

pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței,

pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din

19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO,

procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar

chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 §

1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de

Casa Națională de Asigurări Sociale.

Conform art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, Completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

11