2rac-76/21 — cu privire la retragerea autorizatiilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate in trafic international
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la retragerea autorizatiilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate in trafic international
- Temei legal
- Temeiurile declararii recursului
2rac-76/21 — cu privire la retragerea autorizatiilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate in trafic international (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2rac-76/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. V. Holban) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, I. Țurcan, L. Pruteanu) ÎNCHEIERE 28 aprilie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „MoldTrans-Tur” în cauza civilă la cererea Autorității administrative „Agenția Națională Transport Auto” cu privire la retragerea de la Societatea cu Răspundere Limitată „MoldTrans-Tur” a autorizațiilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internațional împotriva deciziei din 3 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „MoldTrans- Tur” și menținută hotărârea din 24 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, prin care cererea a fost admisă constată: La 7 februarie 2020, Autoritatea administrativă „Agenția Națională Transport Auto” a depus cerere cu privire la retragerea de la SRL „MoldTrans-Tur” a autorizațiilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internațional, persoane interesate SRL „Gările Auto Moderne” și SRL „Buslines Moldova”.
În motivarea acesteia a invocat că în conformitate cu ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor nr. 192 din 31 decembrie 2014 cu privire la aprobarea programelor de transport rutier interraional și cel internațional și eliberarea autorizațiilor de transport rutier de persoane, completat prin ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor nr. 28 din 10 februarie 2017, serviciul regulat Chișinău 07:00 - București 07:00 a fost atribuit spre deservire operatorului de transport SRL „MoldTrans-Tur”, SRL „Buslines Moldova” la paritate cu operatorul de transport român.
Potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b) Codul transporturilor rutiere, adoptat prin Legea nr. 150 din 17 iulie 2014 și în vederea executării pct. 4 din ordinul 1 Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor nr. 192 din 31 decembrie 2014, Autoritatea administrativă „Agenția Națională Transport Auto” a eliberat operatorului de transport SRL „MoldTrans-Tur” pentru deservirea rutei vizate, autorizațiile de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internațional nr. 0302331 - nr. 0302334 din 4 aprilie 2019 pentru serviciul Chișinău 07:00 - București 07:00.
Urmare a examinării informației anexate la scrisorile nr. 2164 din 2 iulie 2019 și nr. 3253 din 26 septembrie 2019, parvenite în adresa Agenției de la SRL „Gările Auto Moderne”, a fost constatat că operatorul de transport rutier SRL „MoldTrans- Tur” nu a început deservirea serviciului regulat Chișinău 07:00 - București 07:00, conform prevederilor ordinului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor nr. 28 din 10 februarie 2017. A menționat că prin scrisoarea ANTA nr. 08/3-1-10751 din 2 octombrie 2019, operatorului de transport rutier SRL „MoldTrans-Tur” i-au fost notificate toate încălcările constatate, nivelul de încălcare a legislației, fiind acordat termenul de remediere și adus la cunoștință modul de remediere a deficiențelor identificate prin inițierea imediată a deservirii serviciului acordat.
În temeiul informației privind regularitatea deservirea rutelor nr. 253 din 17 ianuarie 2020, parvenită în adresa Agenției de la SRL „Gările Auto Moderne”, a fost constatat că în perioada 1 iulie 2019 - 31 decembrie 2019, la efectuarea rutei/cursei Chișinău 07:00 - București 07:00, nu s-a efectuat 100 % din totalul curselor prevăzute în graficul de circulație la ruta/cursa vizată, ceea ce confirmă că întreprinzătorul nu a remediat în termenul stabilit deficiențele indicate, ce servesc drept temei pentru retragerea actului permisiv ce vizează activitatea de întreprinzător.
Astfel, fiind constatate faptele comiterii abaterilor menționate, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) lit. a), 39 alin. (16) lit. a) și alin. (19) Codul transporturilor rutiere, Agenția a adoptat decizia nr. 10 din 6 februarie 2020 privind retragerea autorizațiilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internațional nr. 0302331 - nr. 0302334 din 4 aprilie 2019 de la operatorul de transport rutier SRL „MoldTrans-Tur” eliberate pentru deservirea serviciului regulat Chișinău 07:00 - București 07:00. Totodată, a precizat că în perioada de referință nu au fost constate condiții climaterice nesatisfăcătoare, nu au fost identificate drumuri impracticabile de către organul responsabil de sectorul de drum respectiv și nici nu a fost constatată lipsa biletelor vândute ca excepții prevăzute de art. 39 alin. (16) lit. a) Codul transporturilor rutiere.
Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 17 alin. (1), (3), (4) din Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător, art. 9 alin. (1) lit. a), b), 10 alin. (1) lit. a), 39 alin (16) lit. a) - alin. (19) Codul transporturilor rutiere, pct. 8 alin. (1) din Regulamentul Agenției Naționale Transport Auto, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 539 din 23 aprilie 2008, art. 27810, 27811, 27813 CPC. 2 A solicitat admiterea cererii, retragerea de la operatorul de transport SRL „MoldTrans-Tur” a autorizațiilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internațional nr. 0302331 - nr. 0302334 din 4 aprilie 2019 eliberate pentru deservirea serviciului regulat Chișinău 07:00 - București 07:00.
Prin încheierea protocolară din 19 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, a fost atrasă în proces în calitate de intervenient accesoriu SRL „MirTrans-Express” Prin hotărârea din 24 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, a fost admisă cererea depusă de Autoritatea administrativă „Agenția Națională Transport Auto”. Au fost retrase de la SRL „MoldTrans-Tur” autorizațiile de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internațional nr. 0302331, nr. 0302332, nr. 0302333 și nr. 0302334 din 4 aprilie 2019 eliberate pentru deservirea rutei Chișinău 07:00 - București 07:00. A fost încasată din contul SRL „MoldTrans-Tur” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 200 de lei.
A fost obligată SRL „MoldTrans-Tur” să restituie originalul autorizațiilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internațional nr. 0302331, nr. 0302332, nr. 0302333 și nr. 0302334 din 4 aprilie 2019 eliberate pentru deservirea rutei Chișinău 07:00 - București 07:00. Prin decizia din 3 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de SRL „MoldTrans-Tur” și menținută hotărârea primei instanțe. Întru consolidarea soluției adoptate, instanțele de judecată ierarhic inferioare au stabilit că potrivit informației ÎS „Gările și Stațiile Auto” nr. 253 din 17 ianuarie 2020, deservirea serviciului regulat internațional Chișinău 07:00 - București 07:00 a început din 30 iunie 2019 de către operatorul de transport român SRL „MirTrans- Express”, operatorii de transport moldoveni nu au prezentat autorizațiile și nu au început deservirea serviciului atribuit.
Astfel, în perioada 31 iunie 2019 - 31 decembrie 2019, la efectuarea rutei Chișinău 07:00 - București 07:00 nu a fost efectuată nicio cursă din totalul curselor prevăzute la graficul de circulație rută/cursă vizată. Instanțele de judecată ierarhic inferioare au constatat că în rezultatul comiterii abaterilor menționate la cursa Chișinău 07:00 - București 07:00, prin decizia nr. 10 din 6 februarie 2020, Autoritatea administrativă ,,Agenția Națională Transport Auto” a decis retragerea autorizațiilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internațional nr. 0302331, nr. 0302332, nr. 0302333 și nr. 0302334 din 4 aprilie 2019 de la operatorul de transport rutier SRL „MoldTrans-Tur”, eliberate pentru deservirea rutei regulate Chișinău 07:00 - București 07:00.
Drept urmare, prima instanță și instanța de apel au ajuns la concluzia de a retrage autorizațiile de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internațional nr. 0302331, nr. 0302332, nr. 0302333 și nr. 0302334 din 4 aprilie 2019 eliberate pentru deservirea rutei Chișinău 07:00 - București 07:00.
Totodată, instanța de apel a considerat că nu poate fi reținit argumentul invocat în apel precum că prima instanță a soluționat problema drepturilor unor persoane 3 neantrenate în proces - Ministerul Economiei și Infrastructurii al RM, cât și Ministerul Transporturilor al României, or în speță Autoritatea administrativă „Agenția Națională Transport Auto” a solicitat retragerea de la SRL „Moldtrans- Tur” a actului permisiv, atribuție care îi revine exclusiv organului care a și eliberat autorizațiile de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic internațional nr. 0302331, nr. 0302332, nr. 0302333 și nr. 0302334 din 4 aprilie 2019 eliberate pentru deservirea rutei Chișinău 07:00 - București 07:00.
La 4 ianuarie 2021, SRL „MoldTrans-Tur” a declarat recurs nemotivat împotriva deciziei din 3 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel, cu adoptarea unei hotărâri privind trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel sau casarea integrală a deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a cererii depusă de Autoritatea administrativă ,,Agenția Națională Transport Auto”.
La 28 ianuarie 2021, SRL „MoldTrans-Tur” a depus cerere de recurs suplimentară împotriva deciziei din 3 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea acesteia, casarea deciziei instanței de apel, cu adoptarea unei hotărâri privind trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel sau casarea integrală a deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a cererii depusă de Autoritatea administrativă ,,Agenția Națională Transport Auto”. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând că la emiterea acesteia nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată, a fost interpretată în mod eronat legea, iar aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară.
Astfel, a reiterat că în calitate de probă în susținerea cererii depuse, Autoritatea administrativă ,,Agenția Națională Transport Auto” a anexat copia scrisorii nr. 2164 din 2 iulie 2019, emisă de către SRL „Gările Auto Moderne”, prin care a fost prezentată în adresa Agenției informația privind deservirea de către SRL „MirTrans- Express” (operator român) pentru perioada 30 iunie 2019 - 16 ianuarie 2020 a curselor Chișinău 07:00 - București 07:00. Totodată, a atenționat că o astfel de informație (registrul vânzărilor a curselor efectuate pentru SRL „MoldTrans-Tur” de către SRL „Gările Auto Moderne” nu a fost prezentată la cererea depusă de Autoritatea administrativă ,,Agenția Națională Transport Auto”, fapt care însă nu a fost observat de către instanțele de judecată ierarhic inferioare.
A menționat că Autoritatea administrativă ,,Agenția Națională Transport Auto” nu a prezentat informația privind biletele vândute de către autogara SRL „Gările Auto Moderne” pentru SRL „MoldTrans-Tur”. La fel, instanțele de judecată ierarhic inferioare nu au observat nici lista de autorizații transport rutier prin servicii regulate, în care Autoritatea administrativă ,,Agenția Națională Transport Auto” confirmă ridicarea de către SRL „MoldTrans- Tur” a autorizațiilor pentru deservirea serviciului regulat Chișinău 07:00 - București 07:00. 4 Nu a fost observată nici proba „сводное расписание движения автобусов по международному маршруту 3019, Кишинев - Бухарест АС/Томожня Леушень”, care stipulează și confirmă faptul deschiderii de către SRL „Gările Auto Moderne” (autogara) a vânzărilor de bilete pentru acest serviciu Chișinău 07:00 - București 07:00.
A evidențiat că pentru a aplica prevederile art. 39 alin. (16) lit. a) Codul transporturilor rutiere, ca bază legală de retragere a autorizațiilor, urma ca petiționarul și instanțele de judecată să verifice excepțiile de la acest punct al articolului menționat și anume dacă în cazul dat au fost sau nu vândute bilete pentru SRL „MoldTrans-Tur” la cursele căreia revin conform orarului prezentat la cererea petiționarului. Așadar, instanțele de judecată ierarhic inferioare urmau să solicite petiționarului să prezinte dovada de vânzare a biletelor (lista biletelor vândute), iar în cazul neprezentării acestei dovezi - se consideră lipsa biletelor vândute ce aduce la aplicarea excepției prevăzute în art. 39 alin. (16) lit. a) Codul transporturilor rutiere.
Totodată, a considerat că petiționarul urma să solicite de la SRL „Gările Auto Moderne” (autogara) o informație mai concretă, nu numai informația despre cota procentuală (%) a curselor suspendate, dar și biletele vândute pentru fiecare cursă în parte. Având în vedere prevederile art. 11 alin. (8) din Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, a remarcat că informația în baza căreia urma să fie inițiată retragerea autorizației de la SRL „MoldTrans-Tur”, trebuia să fie confirmată printr-un act de constatare la fața locului, întocmit în urma unui control efectuat de Autoritatea administrativă „Agenția Națională Transport Auto”. În acest caz ar fi fost constatat că nu au fost vândute bilete la cursa Chișinău 07:00 - București 07:00.
Așadar, coroborând prevederile art. 11 alin. (8) și art. 111 din legea menționată cu dispozițiile art. 122 alin. (1) CPC, a considerat că pentru stabilirea nerespectării de către titularul de act permisiv a cerințelor și condițiilor stabilite de lege este necesar sau un act de control al organului de control ori actul unui agent constatator din domeniul respectiv. Prin urmare, instanțele de judecată trebuiau să aplice prevederile legale menționate și să constate că este necesar un alt mijloc de probă pentru faptele invocate de petiționar pentru retragerea autorizației de deservire a serviciului regular Chișinău 07:00 - București 07:00.
Instanța de apel a încălcat și a aplicat eronat normele de drept material, neaplicând legea care reglementează activitatea de transport rutier internațional și anume Acordul (interguvernamental) între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova în domeniul transporturilor rutiere din 28 octombrie 1992 și Protocoalele Comisiilor mixte dintre România și Republica Moldova în domeniul transportului rutier internațional de marfă și persoane. 5 La fel, instanța de apel a examinat cauza și a soluționat problema drepturilor unor persoane neantrenate în proces și anume Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii al României.
A învederat că introducerea liniilor de autobuze, eliberarea autorizațiilor pentru dreptul de deservire a liniilor regulate de autobuze (serviciilor regulate de transport rutier de persoane) sunt atribuțiile exclusive ale ministerelor ambelor state abilitate cu acest drept prevăzut de Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României în domeniul transporturilor rutiere din 28 octombrie 1992. Astfel, prin retragerea autorizațiilor se exclude un operator de transport de la deservirea rutei regulate intonaționale, atribuită prin acte emise de către ministerele ambilor state.
La 2 februarie 2021, în adresa Autorității administrative ,,Agenția Națională Transport Auto”, SRL „Gările Auto Moderne”, SRL „MirTrans-Express” și SRL „Buslines Moldova” a fost expediată copia cererii de recurs depusă de SRL „MoldTrans-Tur”, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f. d. 155), fiind recepționată de către Autoritatea administrativă ,,Agenția Națională Transport Auto”, SRL „Gările Auto Moderne” și SRL „Buslines Moldova” la 8 februarie 2021, ceea ce se atestă prin avizele de recepție anexate la actele cauzei (f. d. 157-159). La 3 martie 2021, Autoritatea administrativă ,,Agenția Națională Transport Auto” a depus referință la recursul declarat de SRL „MoldTrans-Tur”, solicitând declararea recursului ca inadmisibil.
Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii privind admisibilitatea recursului, în adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care SRL „Gările Auto Moderne”, SRL „MirTrans-Express” și SRL „Buslines Moldova” să-și expună poziția față de temeiurile recursului. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 4 ianuarie 2021 împotriva deciziei din 3 noiembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău în termenul legal. Examinând temeiurile recursului declarat de SRL „MoldTrans-Tur”, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul 6 în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SRL „MoldTrans-Tur”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentei cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Distinct de aceste constatări, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII CPC, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.
Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin. (4) CPC, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr. 26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul declarat de SRL „MoldTrans-Tur”urmează a fi considerat ca inadmisibil.
7 În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „MoldTrans-Tur”. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Mariana Pitic 8
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.