3ra-979/20 — contestarea actului administrativ, achitarea indemnizatiei unice de eliberare din functie si repararea prejudiciului moral

3ra-979/20 — contestarea actului administrativ, achitarea indemnizatiei unice de eliberare din functie si repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 3ra-979/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (T. Avasiloaie)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Guzun, Gr. Dașchevici, V. Negru)

Î N C H E I E R E

04 noiembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului depus de Cezar Frumosu, reprezentat de

avocatul Nicolae Frumosu,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de

Cezar Frumosu împotriva Cancelariei de Stat a Republicii Moldova cu privire la

constatarea ilegalității refuzului de achitare a îndemnizației de eliberare din funcție,

obligarea să achite îndemnizația unică de eliberare din funcție în sumă de 14580 lei,

încasarea sumei pentru întârzierea plății în caz de eliberare din funcție în sumă de

29437, 02 lei și repararea prejudiciului moral în sumă de 7290 lei,

împotriva deciziei din 29 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul depus de Cezar Frumosu, reprezentat de avocatul Nicolae Frumosu

împotriva hotărârii din 17 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă:

La 23 mai 2018, Cezar Frumosu a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Cancelariei de Stat a Republicii Moldova cu privire la constatarea ilegalității refuzului

de achitare a îndemnizației de eliberare din funcție, obligarea să achite îndemnizația

unică de eliberare din funcție în sumă de 14580 lei, încasarea sumei pentru întârzierea

plății în caz de eliberare din funcție în sumă de 29437, 02 lei și repararea prejudiciului

moral în sumă de 7290 lei.

În motivarea acțiunii reclamantul Cezar Frumosu, a indicat că la 15 martie 2010

1

prin ordinul nr. 168-P din 13 martie 2010 al Ministrului de Stat Secretar General al

Guvernului Victor Bodiu, reclamantul a fost angajat la Oficiul Teritorial Chișinău al

Cancelariei de Stat în calitate de șef adjunct al Oficiului Teritorial Chișinău al

Cancelariei de Stat, în temeiul art. 28 alin. (1) lit. a) și art. 30 ale Legii nr. 158- XVI

din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, astfel

menționând că la momentul angajării lui a deținut statutul de funcționar public.

Reclamantul a invocat că în conformitate cu Legea nr. 98 din 28 mai 2010 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 158-XVI din 04 iulie 2008 cu privire la funcția

publică și statutul funcționarului public și Legea nr. 179 din 15 iulie 2010 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la

sistemul de salarizare în sectorul bugetar precum și din momentul intrării în vigoare a

Legii nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate

publică, funcția de șef adjunct al Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat a devenit

funcție de demnitate publică.

Reclamantul a menționat că prin Hotărârea Guvernului nr. 81 din 24 ianuarie

2018, în temeiul art. 22 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la

statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică și în conformitate cu pct. 15 din

Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea oficiilor teritoriale ale

Cancelariei de Stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009,

s-a hotărât: se eliberează domnul Cezar Frumosu din funcția de șef adjunct al Oficiului

Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat. Hotărârea nominalizată a fost publicată în

Monitorul Oficial la data de 26 ianuarie 2018, intrând în vigoare de la data respectivă.

Cu referire la prevederile art. 17 alin. (1) din Legea cu privire la statutul

persoanelor cu funcții demnitate publică, reclamantul a indicat că Cancelaria de Stat a

Republicii Moldova la momentul eliberării reclamantului din funcție nu i-a achitat

indemnizația unică egală cu 2 salarii de funcție, astfel ultimul s-a adresat cu o cerere

prealabilă către pârât, prin care a solicitat acordarea indemnizației unice egale cu două

salarii de funcție, specificând că salariul lui este de 7290 lei.

Reclamantul a relatat că prin răspunsul din 25 aprilie 2018, Cancelaria de Stat a

Republicii Moldova, a refuzat reclamantului solicitarea înaintată, motivând că prin

ordinul Cancelariei de Stat nr. 137-P din 09 octombrie 2015, privind eliberarea din

funcție s-a dispus achitarea în beneficiului lui a indemnizației unice în mărime de 2

salarii de funcție, astfel, achitarea repetată a acesteia fiind nejustificată.

Reclamantul consideră că refuzul în acordarea indemnizației de eliberare din

serviciu ca fiind ilegal, în acest sens invocând că într-adevăr reclamantul a fost eliberat

din serviciu în anul 2015 prin ordinul nr. 137-P, fiindu-i achitată indemniza unică 2

salarii de funcție prevăzută de lege, însă ca urmare a contestării legalității ordinului

respectiv în instanța de judecată, dânsul a fost restabilit în funcția de șef adjunct al

Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, continuând raporturile de muncă

anterioare eliberării ilegale din funcție.

Reclamantul a afirmat că solicitarea achitării indemnizației de eliberare din

funcție a survenit ca urmare a eliberării repetate a lui din funcția deținută, pe când

pârâta face trimitere la o procedură de eliberare din funcție anterioară, care nu este

pertinentă litigiului dat.

2

Reclamantul a susținut că art. 17 alin. (1) din Legea cu privire la statutul

persoanelor cu funcții de demnitate publică, nu condiționează achitarea indemnizației

de eliberare din funcție de numărul de eliberări din funcția respectivă, considerând că

ori de câte ori o persoană cu demnitate publică, este eliberată din funcție, aceasta

urmează să primească indemnizația nominalizată.

Cu referire la prevederile art. 330 alin. (2) Codul muncii și ținând cont de faptul

că indemnizația de eliberare din funcție urma să fie achitată în ziua eliberării

reclamantului, a susținut că pârâta datorează acestuia o sumă egală cu 0,3 % pe zi din

două salarii de funcție, calculată de la 26 ianuarie 2018 până la data achitării efective

a acestei plăți.

Reclamantul consideră că i-au fost aduse prejudicii morale considerabile prin

faptul refuzului de a-i achita indemnizația de eliberare din funcție, deoarece, Cancelaria

de Stat al Republicii Moldova îl lipsește de garanțiile minime prevăzute de lege pentru

eliberarea din funcție a salariatului, astfel provocându-i suferințe psihice estimate la

suma de 7290 lei.

Reclamantul Cezar Frumosu a solicitat admiterea acțiunii, constatarea ilegalității

refuzului de achitare a îndemnizației de eliberare din funcție, obligarea să achite

îndemnizația unică de eliberare din funcție în sumă de 14580 lei, încasarea sumei

pentru întârzierea plății în caz de eliberare din funcție în sumă de 29437, 02 lei și

repararea prejudiciului moral în sumă de 7290 lei.

La 12 octombrie 2018 Cezar Frumosu, reprezentat de avocatul Nicolae Frumosu,

a depus cerere de concretizare a cerințelor împotriva Cancelariei de Stat a Republicii

Moldova, solicitând constatarea ilegalității refuzului pârâtei de achitare a indemnizației

de eliberare din funcție, obligarea pârâtei să achite indemnizația unică de eliberare din

funcție în sumă de 14580 lei, încasarea din contul pârâtei a sumei pentru întârzierea

plății în caz de eliberare din funcție în valoare de 11328, 66 lei și repararea prejudiciului

moral în mărime de 7290 lei.

Prin hotărârea din 17 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani a

fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de Cezar Frumosu împotriva

Cancelariei de Stat a Republicii Moldova cu privire la constatarea ilegalității refuzului

de achitare a indemnizației de eliberare din funcție, obligarea să achite indemnizația

unică de eliberare din funcție în sumă de 14580 lei, încasarea sumei pentru întârzierea

plății în caz de eliberare din funcție în sumă de 29437, 02 lei și repararea prejudiciului

moral în sumă de 7290 lei (f.d.141, 144-146, vol. I).

Prin decizia din 29 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea de

apel declarat de Cezar Frumosu, reprezentat de avocatul Nicolae Frumosu împotriva

hotărârii din 17 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, în cauza de

contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Cezar Frumosu

împotriva Cancelariei de Stat a Republicii Moldova cu privire la constatarea ilegalității

refuzului de achitare a îndemnizației de eliberare din funcție, obligarea să achite

îndemnizația unică de eliberare din funcție în sumă de 14580 lei, încasarea sumei

pentru întârzierea plății în caz de eliberare din funcție în sumă de 29437, 02 lei și

repararea prejudiciului moral în sumă de 7290 lei (f.d. 200-212, vol. I).

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că hotărîrea instanței

3

de fond este întemeiată, a fost adoptată cu aprecierea corectă a probelor administrate și

aplicarea justă a normelor de drept material, deoarece în speța dată sunt aplicabile

prevederile Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr.158

din 04 iulie 2008, fapt care a fost constat prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani din 24 iulie 2018, care este definitivă și irevocabilă, având autoritate de lucru

judecat și deci, devine obligatorie, executorie, exclusivă, cu efect prejudicial și

incontestabil. Prin urmare, sunt neîntemeiate alegațiile apelantului Cezar Frumosu

precum că în prezentul litigiu sunt aplicabile prevederile art. 17 Legii nr. 199 din

16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică.

Instanța de apel a reținut că conform art. 42 alin. (3) al Legii nr. 158 din 04 iulie

2008, cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, în cazul pensionării

anticipate ori obținerii dreptului la pensie pentru limită de vârstă sau în cazul încetării

raporturilor de serviciu, funcționarul public, la cererea lui scrisă, depusă până la data

survenirii situațiilor menționate, beneficiază, pentru fiecare an complet de vechime în

serviciul public, de dreptul la o indemnizație unică în proporție de 15 % din salariul de

bază determinat conform clasei de salarizare la momentul depunerii cererii în cauză.

Acordarea indemnizației respective se consemnează în dosarul personal și în carnetul

de muncă. În cazul în care funcționarul public a primit indemnizația unică în condițiile

specificate în prezentul alineat și continuă să activeze în serviciul public sau în cazul

reangajării în serviciul public, la încetarea raporturilor de serviciu sau în cazul

pensionării în timpul exercitării funcției publice, indemnizația unică i se va acorda în

mărimea cuvenită pentru anii compleți de vechime în serviciul public după perioada

pentru care a fost achitată indemnizația unică anterioară.

Instanța de apel a relatat că este întemeiată constatarea instanței de fond precum

că, după emiterea ordinului Cancelariei de Stat a Republicii Moldova nr. 137-P din

09 octombrie 2015, Cezar Frumosu a beneficiat de indemnizație unică egală cu 2 salarii

ale funcției, iar după restabilirea sa în funcție, prin hotărâre judecătorească, apelantul

nu a restituit aceste mijloace bănești, de altfel, nici angajatorul nu a solicitat restituirea

acestora și nu a purces la reținerea acesteia din plățile salariale, ori careva probe, în

acest sens, care ar atesta contrariul, nu au fost prezentate în instanța de judecată.

Instanța de apel a mai reținut că odată ce i-a fost achitată lui Cezar Frumosu

indemnizația de eliberare din funcție, respectiv, ultimul nu poate pretinde la achitarea

repetată a aceleiași indemnizații, prin urmare, pretinderea la achitarea repetată a

acesteia este nejustificată și contrară prevederilor legale, ori însăși legiuitorul expres a

statuat că această indemnizație este unică, prin urmare aceasta nu poate fi solicitată

repetat.

Invocând netemeinicia și ilegalitatea deciziei instanței de apel, la data de

04 august 2020 și 21 august 2020, Cezar Frumosu, reprezentat de avocatul Nicolae

Frumosu a contestat-o cu recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei

instanței de apel și emiterea unei noi decizii de admitere a acțiunii depuse de Cezar

Frumosu.

În motivarea recursului, recurentul Cezar Frumosu, a invocat dezacordul cu

deciziile contestate considerând că sunt ilegale, deoarece au fost aplicate corect și

interpretat eronat normele de drept material, nu au fost constatate și elucidate pe deplin

4

circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, iar cele considerate constatate de

către instanțe nu au fost dovedite cu probe veridice și suficiente.

În susținerea recursului a indicat motivele de drept și de fapt invocate în cererea

de chemare în judecată și cererea de apel motivată anexate la dosar, suplimentar

invocându-se că instanța de apel nu a examinat cauza sub toate aspectele adoptând o

decizie pripită fără a fi examinată minuțios cauza.

La 16 septembrie 2020 și 30 septembrie 2020 Curtea Supremă de Justiție a

expediat în adresa Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, copia recursului depus de

Cezar Frumosu împotriva deciziei din 29 iulie 2020 a Curții de Apel Chișinău, cu

înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței (f.d. 17, 19 vol. II).

Completul specializat relevă că Cancelaria de Stat a Republicii Moldova a

recepționat copiile recursurilor expediate, fapt confirmat prin avizele de recepție

anexate la materialele cauzei (f.d. 20-21 vol. II).

Conform art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de apel

în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu

stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de

Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se

depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de

apel.

Completul relevă că decizia Curții de Apel Chișinău a fost adoptată la

29 iulie 2020, fiind recepționată de recurentul Cezar Frumosu la 12 august 2020, fapt

ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică activă marina.samatiuc@justice.md,

anexat la materialele cauzei (f.d. 215, vol. I).

Recurentul Cezar Frumosu, reprezentat de avocatul Nicolae Frumosu, s-a

conformat prevederilor art. 245 din Codul administrativ și a depus în termen, recurs

nemotivat la 04 august 2020 și recurs motivat la 21 august 2020. (f.d. 213-214, vol. I,

f.d. 1-16, vol.II).

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Cezar Frumosu, reprezentat

de avocatul Nicolae Frumosu, în raport cu materialele cauzei, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră drept

inadmisibil, din următoarele motive.

Prin prisma art. 246, alin. (l) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul

se declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2) din art. 246 Codul

administrativ, recursurile se declară inadmisibile în special în cazurile enumerate la

literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul

neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv

5

al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient

de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din

examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că Codul administrativ dezvoltă

nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din

perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și

material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate, într-o eventuală

examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs reține că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs

trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate

mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării

recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la

art. 245, alin.(2) din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs

în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească

cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont

pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal

fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului

Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform

jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și

procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme

cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31,

Seria A, nr. 212-A).

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

conchide că cererea de recurs depusă de către recurentul Cezar Frumosu, reprezentat

de avocatul Nicolae Frumosu este inadmisibilă.

Conform art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul specializat pentru

6

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de Cezar Frumosu, reprezentat de avocatul Nicolae Frumosu se

declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

7