3ra-831/22 — cu privire la contestarea actelor administrative, reîncadrarea în funcție, încasarea despăgubirii pentru perioada de absență forțată de la muncă, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată

3ra-831/22 — cu privire la contestarea actelor administrative, reîncadrarea în funcție, încasarea despăgubirii pentru perioada de absență forțată de la muncă, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3ra-831/22

2-19167779-01-3ra-15082022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Rîșcani (jud. G. Ciobanu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. Gh. Mîra, A. Bostan, G. Dașchevici)

ÎNCHEIERE

5 octombrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului depus de Ion Mereuță, reprezentat de

avocatul Nicolae Frumosu

în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată a lui

Ion Mereuță împotriva Guvernului Republicii Moldova cu privire la contestarea

actelor administrative, reîncadrarea în funcție, încasarea despăgubirii pentru

perioada de absență forțată de la muncă, repararea prejudiciului moral și încasarea

cheltuielilor de judecată

împotriva deciziei din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost respins apelul depus de Guvernul Republicii Moldova și apelul depus de

Cancelaria de Stat a Republicii Moldova, casată integral hotărârea din 9 iulie

2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani și adoptată o nouă decizie, prin care

a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea și respins recursul depus de Ion Mereuță,

reprezentat de avocatul Nicolae Frumosu împotriva încheierii din 9 iulie 2020 a

Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani

constată:

La 22 octombrie 2019, Ion Mereuță, reprezentat de avocatul Nicolae

Frumosu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Guvernului Republicii

Moldova, persoane terțe Cancelaria de Stat a Republicii Moldova și Veaceslav

Ursu cu privire la contestarea actelor administrative, reîncadrarea în funcție,

încasarea salariului pentru perioada de absență forțată de la muncă, repararea

prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii a indicat că prin Hotărârea Guvernului nr. 238 din

2 martie 2016, a fost angajat la Oficiul teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat,

în calitate de șef al Oficiului teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat, în temeiul

1

art. 6 alin. (3) din Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate

publică și pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009 cu

privire la oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat.

În aceste condiții, la momentul angajării, dânsul a deținut o funcție de

demnitate publică.

A notat că prin Hotărârea Guvernului nr. 667 din 23 august 2017, în vigoare

la data de 25 august 2017 și Legea nr. 153 din 14 iulie 2017, în vigoare la data de

18 decembrie 2017, au fost operate mai multe modificări la Anexa nr. 1 la

Hotărârea Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009 cu privire la Oficiile

teritoriale ale Cancelariei de Stat, Anexa din Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu

privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică și Legea nr. 158 din

4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, prin care

a fost schimbat statutul funcției de șef și șef adjunct al Oficiului teritorial al

Cancelariei de Stat din funcție de demnitate publică în funcție publică.

Respectiv, a precizat că din data ultimei modificări intrate în vigoare

(18 decembrie 2017), funcția de șef al Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat a

devenit o funcție publică de conducere.

Urmare a acestui fapt, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 15 din

12 ianuarie 2018, prin care a fost dispusă eliberarea lui Ion Mereuță din funcția

de șef al Oficiului teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat, totodată fiind emisă

și Hotărârea Guvernului nr. 31 din 12 ianuarie 2018, în temeiul art. 28 alin. (1)

lit. a) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, prin

care s-a dispus numirea lui Ion Mereuță în funcția de șef al Oficiului teritorial

Hîncești al Cancelariei de Stat, fiind deja numit într-o funcție publică de

conducere.

Prin Legea nr. 63 din 5 iulie 2019 pentru modificarea unor acte legislative,

în vigoare la data de 12 iulie 2019, au fost operate modificări la anumite legi, care

au avut ca finalitate, schimbarea statutului funcției de șef și șef adjunct al

Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat, din funcție publică de conducere în

funcție de demnitate publică, după cum urmează: a fost abrogat art. 9 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public; a fost completată Anexa la Legea nr. 199 din 16 iulie 2010

cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică, cu următorul

text: șef, șef adjunct al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat, reprezentant al

Guvernului în teritoriu; a fost exclus textul „Șef/șef adjunct al oficiului teritorial

al Cancelariei de Stat de la pct. 2 poziția B01 din Anexa la Legea nr. 155 din

21 iulie 2011 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcțiilor publice.

Totodată, prin Hotărârea Guvernului nr. 347 din 18 iulie 2019 cu privire la

modificarea unor hotărâri ale Guvernului, în vigoare la data de 19 iulie 2019, au

fost operate modificări la Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea

oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.

845 din 18 decembrie 2009, după cum urmează: la punctul 15, prima propoziție,

după textul „șefii adjuncți ai Oficiului,” au fost introduse sintagmele „care dețin

funcție de demnitate publică și sunt”, iar punctul 18 a fost abrogat.

2

În această ordine de idei, a menționat că de la data ultimelor modificări

intrate în vigoare (19 iulie 2019), funcția de șef al Oficiului teritorial al

Cancelariei de Stat a redevenit o funcție de demnitate publică.

În continuare, a relatat că prin dispoziția Guvernului nr. 103-d din 26 iulie

2019, publicată în Monitorul Oficial la data de 27 iulie 2019, a fost dispus ca în

conformitate cu art. 63 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 158 din 4 iulie

2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, să fie

preavizate persoanele care dețin funcțiile publice de conducere de șef și de șef

adjunct în cadrul oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, conform Anexei nr. 2,

preavizul fiind acordat cu o durată de 30 de zile calendaristice, termen care curge

de la data aducerii la cunoștința funcționarului public a prezentei dispoziții contra

semnătură.

A ținut să evidențieze că printre persoanele menționate în Anexa nr. 2 la

dispoziția nr. 103-d din 26 iulie 2019, a figurat și dânsul.

A obiectat că nu este de acord cu dispoziția Guvernului nr. 213-d din

25 septembrie 2019, or, în speță, sunt inaplicabile prevederile Legii cu privire la

funcția publică și statutul funcționarului public, întrucât funcția de șef al Oficiului

teritorial al Cancelariei de Stat, funcție pe care dânsul a deținut-o și din care a fost

eliberat în temeiul actului administrativ contestat, în virtutea modificărilor

legislative menționate la pct. 4 și 5 din cerere, a devenit funcție de demnitate

publică (ultima modificare intrată în vigoare la data de 19 iulie 2019).

Corespunzător, a accentuat că accederea, exercitarea, precum și încetarea

funcției respective este reglementată de Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire

la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică.

În acest sens, a invocat prevederile ultimului rând din Anexa la Legea cu

privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică, potrivit căruia

funcțiile de demnitate publică – „Șef, șef adjunct al Oficiului teritorial al

Cancelariei de Stat, reprezentant al Guvernului în teritoriu; pct. 5 din Anexa nr. 1

la Hotărârea Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009 cu privire la oficiile

teritoriale ale Cancelariei de Stat, care stabilește că, conducerea generală a

Oficiului este asigurată de șeful Oficiului, care este reprezentantul Guvernului în

teritoriu și deține funcție de demnitate publică; tabelul nr. 1, Anexa nr. 3 din

Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul public, potrivit căruia

funcțiile de demnitate publică din oficiile teritoriale constituie: șeful oficiu

teritorial, șeful adjunct oficiu teritorial.

Contrar normelor de drept citate, drept temei legal al eliberării din funcția

de șef al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat, a fost invocat art. 63 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public, lege care nu reglementează funcția deținută.

În consecință, a consemnat că dispoziția Guvernului nr. 213-d din

25 septembrie 2019 este ilegală în fond, fiind adoptată în temeiul unei legi

inaplicabile raporturilor sale de serviciu, or, legea care urma a fi aplicabilă la

eliberarea din funcție este Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de

demnitate publică, lege care din data de 19 iulie 2019 a devenit aplicabilă

3

raporturilor de serviciu exercitate în cadrul funcției de șef al Oficiului teritorial al

Cancelariei de Stat.

A mai susținut că o abordare contrară ar conduce la ultraactivitatea

prevederilor legale abrogate/modificate prin actele normative care au condus la

modificarea statutului funcției de șef al Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat,

or, atât Legea nr. 63 din 5 iulie 2019 pentru modificarea unor acte legislative, cât

și Hotărârea Guvernul nr. 347 din 18 iulie 2019 cu privire la modificarea unor

hotărâri ale Guvernului, acte normative prin care a fost modificat statutul funcției

deținute, nu prevăd dispoziții derogatorii de la principiul aplicării imediate a legii

noi, astfel încât aplicarea în speța dată a prevederilor legale ce reglementează

funcția publică, din moment ce funcția din data de 19 august 2019 este una de

demnitate publică, contravine flagrant legii.

Suplimentar, potrivit prevederilor art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea cu privire

la funcția publică și statutul funcționarului public, temeiurile de eliberare din

funcția deținută de către dânsul, pot fi incidente în două situații distincte:

1) autoritatea publică reduce statul de personal; 2) autoritatea publică lichidează

funcția publică.

A opinat însă că din coroborarea textului dispoziției contestate cu

prevederile Legii nr. 63 din 5 iulie 2019 pentru modificarea unor acte legislative,

în special art. XII din această lege, se deduce că eliberarea sa din funcție, intervine

anume ca urmare a lichidării funcției publice.

Totuși, a indicat că pentru a putea fi aplicate prevederile art. 63 alin. (1)

lit. c) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, și

anume eliberarea ca urmare a lichidării funcției publice, legiuitorul a prescris, în

mod imperativ, întrunirea a două condiții cumulative: 1) lichidarea funcției

publice; 2) intrarea în vigoare a statului de personal în care nu se mai regăsește

funcția ocupată de funcționarul public.

În conformitate cu pct. 17 din Hotărârea Guvernului nr. 845 din

18 decembrie 2009 cu privire la oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat,

structura și efectivul-limită ale Oficiului sunt aprobate prin hotărâre de Guvern,

iar Anexele 2 și 3 din actul normativ respectiv, legiferează structura și statele de

personal ale Oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, precum și lista oficiilor

teritoriale raportate la unitățile teritorial administrative.

A subliniat că în conținutul acestora nu au intervenit modificări, nici înainte

de preavizarea și eliberarea sa din funcție, nici după aceasta, motiv din care,

funcția de șef al Oficiului teritorial Hîncești se regăsește, până la momentul de

față, în statul de personal al oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat.

Iată de ce, a considerat că temeiul de eliberarea din funcție, art. 63 alin. (1)

lit. c) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, nu

poate interveni în speță.

În aceeași ordine de idei, a adăugat că o dovadă suplimentară în acest sens

se regăsește în Raportul comisiei juridice numiri și imunități, la proiectul de

Legea nr. 63 din 5 iulie 2019 pentru modificarea unor acte legislative (lege prin

care a fost modificat statutul funcției deținute).

4

A notat că la sinteza amendamentelor, propunerilor și obiecțiilor la

proiectul de lege respectiv, este indicată motivarea necesității acordarea unui

termen mai mare de punere în aplicare a prezentei legi, reieșind din următoarele

considerente: „Perioada de 2 luni, propusă la art. IX din proiect pentru a asigura

ocuparea funcțiilor al căror statut se modifică, nu este suficientă, având în vedere

următoarele: dacă schimbarea statutului funcțiilor va fi calificată ca lichidare a

funcției publice, pentru preavizarea persoanelor care ocupă la momentul actual

aceste funcții este necesară modificarea regulamentelor de activitate ale

Cancelariei de Stat și ale ministerelor, prin amendarea structurii și a

organigramei, dar și a efectivului-limită, la necesitate. Ulterior, în temeiul noii

structuri/organigrame, se va modifica statul de personal, cu prezentarea acestuia

spre înregistrare la Cancelaria de Stat. După aceasta, persoanele respective vor fi

preavizate cu acordarea termenului de 30 de zile conform procedurii reglementate

de art. 63 din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.”

Prin urmare, a comunicat că acest amendament a fost propus de către

Guvern și acceptat de Parlament în a doua lectură, iar în consecință, se observă

care este în accepțiunea legiuitorului și a Guvernului, procedura de lichidare a

funcție și de eliberare a funcționărilor publici, inclusiv ordinea acesteia,

procedură care implică, în mod obligatoriu, modificarea statelor de personal al

autorității publice, înainte de preavizarea funcționărilor publici în vederea

eliberării din funcție, o procedură care nu a fost respectată în speță.

Or, a susținut că, în esență, funcția de șef al Oficiului teritorial al

Cancelariei de Stat, nu a fost lichidată, ci i-a fost schimbat statutul, din funcție

publică în funcție de demnitate publică, iar schimbarea statutului funcției nu este

temei de eliberare a funcționarului public din funcție.

La fel, a opinat că noțiunea de lichidare a funcției publice, avută în vedere

de legiuitor, presupune anume lichidarea/dispariția în totalitate a acestei funcții și

nu modificarea statutului funcției, această concluzie rezultând inclusiv din

interpretarea art. 63 alin. (5) din Legea cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public, care stabilește interdicția, în cazul reducerii efectivului de

personal sau lichidării de funcții, ca autoritatea publică să înființeze posturi

similare celor lichidate timp de un an de la data schimbărilor efectuate.

Contrar celor expuse, a evidențiat însă că, la caz, în statul de personal al

Cancelariei de Stat, se regăsește funcția de șef al Oficiului teritorial Hîncești.

Mai mult, prin dispoziția Guvernului nr. 198-d din 11 septembrie 2019, în

funcția deținută anterior de către dânsul a fost numită o altă persoană, în concret

Veaceslav Ursu.

La fel, a punctat că Veaceslav Ursu a fost numit în funcția înainte ca dânsul

să fie eliberat din funcția dată, ceea ce presupune că din data de 11 septembrie

2019 până la data emiterii actului administrativ contestat, funcția de șef al

Oficiului teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat a fost exercitată de două

persoane, fiind indubitabil că funcția de șef al Oficiului teritorial Hîncești al

Cancelariei de Stat nu a fost lichidată, dar este exercitată în continuare de o altă

persoană, care a fost numită în funcție ilegal.

5

A mai invocat că în conformitate cu pct. 5 din Anexa nr. 1 la Hotărârea

Guvernului nr. 845 din 18 decembrie 2009 cu privire la oficiile teritoriale ale

Cancelariei de Stat, șeful Oficiului este numit și eliberat din funcție prin hotărâre

de Guvern.

Însă că, la caz, dânsul a fost eliberat din funcție nu prin Hotărâre de Guvern,

dar prin Dispoziție a Guvernului. Or, art. 36 alin. (1) din Legea cu privire la

Guvern, face o distincție clară între actele emise de Guvern: hotărâri, ordonanțe

și dispoziții.

Astfel fiind, a menționat că a fost eliberat din funcție printr-un act

administrativ individual necorespunzător, fiind viciată procedura de eliberare din

funcție.

Subsecvent, a relevat că nu doar a fost eliberat din funcție printr-un act

administrativ necorespunzător, dar a fost eliberat și prin încălcarea de

competență, or, decizia de eliberarea sa din funcție urma să fie luată de Guvern,

prin votul majorității membrilor și nu printr-o dispoziție unipersonală a Prim-

ministrului.

Concomitent, la emiterea actului administrativ contestat, au fost încălcate

și prevederile art. 94 alin. (1) Cod administrativ, potrivit căruia înainte de

emiterea unui act administrativ individual defavorabil pentru un participant sau

înainte de respingerea unui act administrativ individual favorabil, participantul

are dreptul să fie audiat în legătură cu faptele și circumstanțele relevante pentru

actul ce urmează a fi emis.

A mai reperat și prescripțiile art. 118 Cod administrativ, conform căruia

este obligatorie motivarea completă a actului administrativ.

Contrar acestor exigențe, a conchis că actul contestat nu conține motivarea

în fapt și descrierea procedurii administrative care a stat la baza emiterii,

circumstanțe care conduc în mod obligatoriu la ilegalitatea dispoziției nr. 213-d

din 25 septembrie 2019.

Cu referire la ilegalitatea dispoziției Guvernului nr. 103-d din 26 iulie

2019, a invocat că deși începând cu data de 19 iulie 2019, funcția deținută a

devenit una de demnitate publică, fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 199 din

16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică,

temeiul legal de emitere a dispoziției contestate este art. 63 alin. (1) lit. c) și

alin. (2) din Legea nr. 158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public, prevederi inaplicabile relațiilor sale de serviciu.

Într-o altă ordine de idei, a menționat că în urma emiterii actului

administrativ contestat, i-au fost cauzate prejudicii materiale și morale

considerabile, pretenții pe care le consideră inseparabile de acțiunea în contencios

administrativ.

A precizat că eliberarea din funcția deținută, precum și modalitatea în care

aceasta a fost operată, i-au cauzat daune morale considerabile, fiind nevoit să

suporte toate consecințele nefaste sociale, financiare și psihologice de pierdere a

locului de muncă.

6

Corespunzător, ținând cont de toate circumstanțele enumerate, a estimat că

prin eliberarea sa ilegală din funcție, i-a fost cauzat un prejudiciu moral în mărime

de 25 000 de lei.

Și-a întemeiat pretențiile în baza art. 94 alin. (1), 118 alin. (2), 163 lit. a),

189 alin. (1), 196 alin. (1), 201 alin. (1), 206 alin. (1), 209 alin. (1) lit. b), (2),

211-212, 224 alin. (1) lit. a) Cod administrativ.

A solicitat anularea integrală a dispoziției Guvernului nr. 213-d din

25 septembrie 2019, anularea dispoziției Guvernului nr. 103-d din 26 iulie 2019,

în partea ce ține de preavizarea dânsului, reîncadrarea sa în funcția deținută de șef

al Oficiului teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat, încasarea de la pârât în

beneficiul său a salariului mediu lunar pentru toată perioada absenței forțate de la

muncă, repararea din contul pârâtului în beneficiul său a prejudiciului moral în

sumă de 25 000 de lei și încasarea de la pârât a cheltuielilor de judecată.

La 11 martie 2020, Ion Mereuță, reprezentat de avocatul Nicolae Frumosu

a depus cerere de concretizare a pretențiilor, prin care a solicitat anularea integrală

a dispoziției Guvernului nr. 213-d din 25 septembrie 2019, anularea dispoziției

Guvernului nr. 103-d din 26 iulie 2019, în partea ce ține de preavizarea dânsului,

reîncadrarea sa în funcția deținută de șef al Oficiului teritorial Hîncești al

Cancelariei de Stat, încasarea de la pârât în beneficiul său a despăgubirii pentru

toată perioada absenței forțate de la muncă, într-o mărime egală cu salariul său

mediu pentru această perioadă, repararea din contul pârâtului în beneficiul său a

prejudiciului moral în sumă de 25 000 de lei și recuperarea cheltuielilor de

judecată.

La 19 iunie 2020, prin intermediul poștei electronice, Ion Mereuță,

reprezentat de avocatul Nicolae Frumosu a depus cerere de concretizare a

pretențiilor, prin care a solicitat anularea integrală a dispoziției Guvernului

nr. 213-d din 25 septembrie 2019, anularea dispoziției Guvernului nr. 103-d din

26 iulie 2019, în partea ce ține de preavizarea dânsului, încasarea de la pârât în

beneficiul său a despăgubirii pentru toată perioada absenței forțate de la muncă

(27 septembrie 2019 – 13 aprilie 2020), într-o mărime egală cu salariul său mediu

pentru această perioadă, repararea din contul pârâtului în beneficiul său a

prejudiciului moral în sumă de 25 000 de lei și recuperarea cheltuielilor de

judecată (10 000 de lei sub formă de cheltuieli de asistență juridică).

Prin încheierea din 9 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, a

fost declarată inadmisibilă cerința înaintată de Ion Mereuță împotriva Guvernului

Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral.

Prin hotărârea din 9 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, a

fost admisă acțiunea parțial.

A fost anulată dispoziția Guvernului Republicii Moldova nr. 103-d din

26 iulie 2019 „Cu privire la preavizarea unor funcționari publici de conducere, în

partea ce ține de preavizarea lui Ion Mereuță”.

A fost anulată dispoziția Guvernului Republicii Moldova nr. 213-d din

25 septembrie 2019 „Cu privire la încetarea raporturilor de serviciu ale domnului

Ion Mereuță”.

7

A fost încasat din contul Guvernului Republicii Moldova în beneficiul lui

Ion Mereuță salariul mediu lunar pentru toată perioada absenței forțate de la

muncă.

A fost încasată din contul Guvernului Republicii Moldova în beneficiul lui

Ion Mereuță suma de 5 000 de lei, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

În rest, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea.

Întru argumentarea soluției adoptate, prima instanță a relevat că dispoziția

Guvernului nr. 213-d din 25 septembrie 2019 este ilegală în fond, fiind adoptată

în temeiul unei legi inaplicabile raporturilor de serviciu ale reclamantului, or,

legea care urma a fi aplicabilă la eliberarea din funcție a reclamantului este Legea

cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică, în calitate de act

normativ, care din data de 19 iulie 2019, a devenit aplicabilă raporturilor de

serviciu exercitate în cadrul funcției de șef al Oficiului teritorial al Cancelariei de

Stat.

La fel, instanța a subliniat faptul că o abordare contrară ar conduce la

ultraactivitatea prevederilor legale abrogate/modificate prin actele normative care

au condus la modificarea statutului funcției de șef al Oficiului teritorial al

Cancelariei de Stat, or, conform prevederilor art. 73 alin. (3) și (5) din Legea cu

privire la actele normative, actul normativ produce efecte doar cât este în vigoare

și, de regulă, nu poate fi retroactiv sau ultraactiv.

Totodată, a fost reținut că funcția de șef al Oficiului teritorial al Cancelariei

de Stat nu a fost lichidată, dar i-a fost schimbat statutul, din funcție publică în

funcție de demnitate publică, iar schimbarea statutului funcției nu este temei de

eliberare a funcționarului public din funcție, or, prin noțiunea de lichidare a

funcției publice, se înțelege anume lichidarea/dispariția în totalitate a acestei

funcții și nu modificarea statutului funcției.

Astfel, instanța de judecată a stabilit că, contrar celor expuse de către pârât,

în statul de personal al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, se regăsește în

continuare funcția de șef al Oficiului teritorial Hîncești, funcție deținută de către

reclamant anterior încetării raporturilor de serviciu.

Cu referire la pretenția reclamantului privind încasarea din partea pârâtului

în beneficiul reclamantului a unei despăgubiri în mărimea salariului mediu lunar

pentru toată perioada absenței forțate de la lucru, instanța de judecată a constatat

temeinicia acesteia, or, prin prisma cadrului normativ în vigoare, caracterul ilegal

al încetării raporturilor de serviciu ale lui Ion Mereuță din funcția de șef al

Oficiului teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat instituie obligația angajatorului

de a compensa salariatului eliberat ilicit, salariul pentru perioada absenței forțate

de la lucru, pe întreaga perioadă de absență forțată, respectiv, pentru perioada din

27 septembrie 2019 până la data de 13 aprilie 2020, în conformitate cu prevederile

art. 267 Cod civil.

La 22 iulie 2020, Ion Mereuță, reprezentat de avocatul Nicolae Frumosu a

depus recurs împotriva încheierii din 9 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul

Rîșcani, solicitând admiterea acestuia, anularea integrală a încheierii recurate, cu

8

restituirea spre rejudecare a cerinței înaintate de Ion Mereuță împotriva

Guvernului Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral.

La 24 iulie 2020, cu respectarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (1)

Cod administrativ, Cancelaria de Stat a Republicii Moldova a depus apel

nemotivat împotriva hotărârii din 9 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul

Rîșcani, iar la 21 septembrie 2020, cu respectarea termenului prevăzut la art. 232

alin. (2) Cod administrativ, a fost prezentată motivarea apelului, solicitând

admiterea acesteia, casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri

de respingere ca neîntemeiată a acțiunii.

La 24 iulie 2020, cu respectarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (1)

Cod administrativ, Guvernul Republicii Moldova a depus apel nemotivat

împotriva hotărârii din 9 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani, iar la

21 septembrie 2020, cu respectarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (2) Cod

administrativ, a fost prezentată motivarea apelului, solicitând admiterea acesteia,

casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere ca

neîntemeiată a acțiunii.

Prin decizia din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis

apelul depus de Guvernul Republicii Moldova și apelul depus de Cancelaria de

Stat a Republicii Moldova, casată integral hotărârea din 9 iulie 2020 a

Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani și adoptată o nouă decizie, prin care a fost

respinsă ca neîntemeiată acțiunea.

A fost respins recursul depus de Ion Mereuță, reprezentat de avocatul

Nicolae Frumosu împotriva încheierii din 9 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău

sediul Rîșcani.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a decelat că modificările operate

prin Legea nr. 63 din 5 iulie 2019, referitoare la statutul funcțiilor de secretar

general al Guvernului, secretar general de stat, secretar de stat, șef și șef adjunct

al oficiului teritorial al Cancelariei de Stat, nu sunt incidente persoanelor care au

ocupat funcțiile menționate până la adoptarea Legii citate, fiind aplicabile doar

pentru viitor.

Și asta deoarece, dispoziția art. XII din Legea nr. 63 din 5 iulie 2019

reglementează procedura de eliberare din funcție a funcționarilor publici indicați

și cea de numire în funcțiile de demnitate publică de secretar general al

Guvernului, secretar general de stat, secretar de stat, șef și șef adjunct al oficiului

teritorial al Cancelariei de Stat, conform noilor reglementări.

În același timp, instanța de apel a stabilit că raporturile de serviciu dintre

funcționarul public și autoritatea publică s-au născut sub imperiul Legii nr. 158

din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public,

conform Hotărârii Guvernului nr. 31 din 12 ianuarie 2018 „Cu privire la numirea

lui Ion Mereuță în funcția de șef al Oficiului teritorial Hîncești al Cancelariei de

Stat”.

Prin urmare, întrucât modificările legislative intervenite prin Legea

nr.63/2019, au efecte pentru viitor, nu pot avea caracter retroactiv și nu pot

suprima condițiile raporturilor de serviciu constituite potrivit Legii nr. 158 din

9

4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public,

respectiv, se deduce că autoritatea publică corect a aplicat în privința relațiilor de

muncă cu apelantul prevederile Legii nr. 158-XVI/2008 cu privire la funcția

publică și statutul funcționarului public.

Or, prin modificările legislative operate nu poate fi aplicat în privința

reclamantului un alt tratament juridic, dispozițiile în vigoare în acest sens nefiind

aplicabile raportului de muncă care s-au născut și erau în curs de realizare între

Cancelaria de Stat și apelant.

La 5 mai 2022, Ion Mereuță, reprezentat de avocatul Nicolae Frumosu a

depus recurs nemotivat împotriva deciziei din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel

Chișinău, iar la 15 iulie 2022, a fost prezentată motivarea recursului, solicitând

admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei recurate, cu emiterea unei noi

decizii de menținere a hotărârii din 9 iulie 2020 a Judecătoriei Chișinău sediul

Rîșcani.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel,

calificând-o drept ilegală și pasibilă de casare.

A obiectat că instanța de apel a constatat, în mod eronat, aplicarea în speță

a prevederilor Legii nr. 158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public, fără a-și fi întemeiat raționamentul pe argumente juridice

și reguli valabile de interpretare a legii.

A reiterat că legea care urma a fi aplicată la eliberarea sa din funcție este

Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de

demnitate publică, actul normativ care din data de 19 iulie 2019 a devenit

aplicabilă raporturilor de serviciu exercitate în cadrul funcției de șef al oficiului

teritorial al Cancelariei de Stat.

A mai ținut să evidențieze că Legea nr. 63 din 5 iulie 2019 pentru

modificarea unor acte legislative, act normativ prin care a fost modificatul statutul

funcției deținute, nu prevede dispoziții exprese care prescriu ultraactivitatea

prevederilor pe care le abrogă sau le modifică.

A explicat că art. XII alin. (2), (3) lit. c) și e) din Legea nr. 63 din 5 iulie

2019 pentru modificarea unor acte legislative, invocat în decizia contestată, se

referă doar la condițiile de salarizare a destinatarilor legii date, la necesitatea

eliberării din funcție a anumitor funcționari publici și numirea în funcție a altora,

și în niciun caz nu prescrie, într-o manieră expresă, aplicarea ultraactivă a

anumitor prevederi legale.

De altfel, a consemnat că aplicarea, la eliberarea dânsului din funcție, a

prevederilor Legii nr. 158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public, reprezintă și o încălcare a art. 8, 6, 1 Protocolul 1 Adițional

din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

A calificat drept eronată concluzia instanței de apel cu privire la întrunirea

condițiilor pentru eliberarea sa din funcția deținută, or, în speță, nu a intervenit a

doua și a treia condiție pentru lichidarea funcției publice, și anume adoptarea unui

10

nou stat de personal, precum și ca în statul de personal nou să nu se mai

regăsească funcția ocupată de funcționarul public.

Totodată, a enunțat că înscrisul la care face trimitere instanța de apel

(aprobarea de către Secretarul general al Guvernului, la data de 23 iulie 2019, a

unui nou stat de personal), nu este în măsură să modifice statul de personal al

oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, or, modificarea acestuia poate opera

doar prin hotărâre de Guvern.

Mai mult ca atât, prin dispoziția Guvernului nr. 82-d din 10 aprilie 2020,

dânsul a fost reîncadrat în funcția deținută anterior, fiind astfel indubitabil că

funcția de șef al Oficiului teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat nu a fost

lichidată, ci exercitată în continuare de către acesta.

Într-o altă ordine de idei, a adăugat că instanța de apel a făcut abstracție de

prevederile art. 118 Cod administrativ, care reglementează obligativitatea

motivării complete a actului administrativ, exigență ce este direct relaționată de

dreptul justițiabilului la un proces echitabil.

La fel, a indicat că dispoziția nr. 213-d din 25 septembrie 2019 nu a fost

contrasemnată, în condițiile în care obligativitatea contrasemnării hotărârii este

una imperativă și expresă, iar sancțiunea pentru lipsa contrasemnării actului,

conform art. 122 alin. (3) Cod administrativ, este nulitatea actului.

A notat și faptul că în speță, nu au fost respectate dispozițiile art. 94 Cod

administrativ, or, dânsul nu a fost audiat în legătură cu faptele și circumstanțele

relevante pentru actul ce urmează a fi emis, circumstanță care confirmă

temeinicia pretenției de anulare a actului emis sub aspectul încălcării procedurii

legale stabilite și care a rămas fără apreciere de către instanța de apel, admițând

încălcarea art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și

a Libertăților Fundamentale, din perspectiva nemotivării actului administrativ.

Subsidiar, a fost evidențiat că autoritatea publică pârâtă a aplicat prevederi

cu un caracter pronunțat discriminatoriu, ceea ce afectează cu un viciu deosebit

de grav actele administrative emise în aplicarea prevederilor legale și conduce, în

temeiul art. 141 Cod administrativ, la nulitatea actelor de preavizare și de

eliberare sa din funcție.

La 15 august 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

Guvernului Republicii Moldova, Cancelariei de Stat a Republicii Moldova și lui

Veaceslav Ursu copia cererii de recurs depuse de Ion Mereuță, reprezentat de

avocatul Nicolae Frumosu, fiindu-le explicat dreptul de a depune referință la

recursul declarat, care a fost recepționată de către destinatari la 19 august 2022,

potrivit avizelor de recepție (f. d. 194-196 vol. II).

Până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului, în adresa

Curții Supreme de Justiție referințe nu au parvenit.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărârile curții de

apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs.

Potrivit art. 245 alin. (1) Cod administrativ, recursul se depune la instanța

de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă

11

legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții

Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.

Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că motivarea recursului se prezintă

Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei

instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea

recursului se depune la instanța de apel.

În speță, se constată că dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost

pronunțat în ședință publică la 19 aprilie 2022 (f. d. 147 vol. II).

Este cert și faptul că la 5 mai 2022, Ion Mereuță, reprezentat de avocatul

Nicolae Frumosu a depus recurs nemotivat împotriva deciziei din 19 aprilie 2022

a Curții de Apel Chișinău (f. d. 172-173 vol. II).

Decizia motivată din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost

notificată la adresa electronică a reprezentantului recurentului, avocatul Nicolae

Frumosu, la 8 iulie 2022, fapt confirmat prin extrasul de pe poșta electronică

(f. d. 170-170 verso vol. II).

Se mai constată că la 15 iulie 2022, a fost depusă motivarea recursului

împotriva deciziei din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău (f. d. 176-190

vol. II).

Astfel, recursul depus de Ion Mereuță, reprezentat de avocatul Nicolae

Frumosu împotriva deciziei din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău este în

termen.

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Ion Mereuță,

reprezentat de avocatul Nicolae Frumosu, în raport cu materialele cauzei,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție îl consideră inadmisibil, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 246 alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2)

din art. 246 Cod administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în

cazurile enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi, rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului

administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe

temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că

sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de

inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de

a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care

pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea

cererii în completul de 5 judecători.

12

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu

doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din

perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și

material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz,

hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și

invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs

trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile

nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale

reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea

recursului” de la art. 245 alin. (2) Cod administrativ. În consecutivitate, motivarea

cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie

să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea

recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței

judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea

uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel,

motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de

admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este

în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși

natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această

privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că

modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic

superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective,

urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de

rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre

din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform

jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și

procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

13

declara inadmisibil recursul depus de Ion Mereuță, reprezentat de avocatul

Nicolae Frumosu.

În conformitate cu art. 230 și 246 Cod administrativ, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul depus de Ion Mereuță, reprezentat de avocatul Nicolae Frumosu

se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

14