2dsc-13/20 — intentarea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- temeiurile explicarii actului judecatoresc
2dsc-13/20 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
dosarul nr. 2dsc-13/20 Î N C H E I E R E 21 octombrie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Galina Stratulat Dumitru Mardari Maria Ghervas Nina Vascan examinând cererea depusă de Gontar Stanislav și Gontar Vera cu privire la explicarea deciziei din 3 iunie 2015 a Curții Supreme de Justiție și încheierii din 27 septembrie 2017 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă la cererea introductivă a Societății pe Acțiuni „Covis” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspunderea Limitată „Traian-Con”, c o n s t a t ă: La 16 aprilie 2014, SA „Covis” a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Traian-Con”.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 aprilie 2014 a fost admisă spre examinare cererea introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate, debitorul SRL „Traian-Con” fiind pus sub observație și aplicate față de acesta măsuri de asigurare prevăzute la art. 24 al Legii insolvabilității. În funcție de administrator provizoriu a fost desemnat ÎI „Ruslan Petric”, deținător al certificatului de înregistrare nr. 19341 din 27 iulie 2011. Administratorul provizoriu a fost obligat să efectueze notificările respective și să prezinte instanței raportul cu privire la executarea măsurilor de asigurare. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 9 iunie 2014 s-a intentat procedura simplificată a falimentului în privința debitorului SRL „Traian-Con”, însă hotărârea respectivă a fost contestată cu recurs de către debitor.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 26 noiembrie 2014 a fost admis recursul declarat de SRL „Traian-Con”, casată hotărârea Curții de Apel Chișinău din 9 iunie 2014 și remisă pricina la rejudecare. În cadrul rejudecării cererii introductive, reprezentantul creditorului Senchakovych Oleg și administratorul provizoriu Petric Ruslan s-au expus pentru intentarea procedurii simplificate de faliment față de debitorul SRL „Traian-Con”. Debitorul SRL „Traian Con”, în persoana administratorului întreprinderii Gontar Stanislav și avocatul său Luca Evghenia, au solicitat scoaterea cererii introductive de pe rol pe motivul că aceasta a fost depusă și semnată de o persoană care nu avea împuterniciri respective.
1 Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 10 martie 2015, a fost constatată insolvabilitatea debitorului SRL „Traian-Con” și intentată față de debitorul SRL „Traian Con” procedura simplificată a falimentului și dizolvare, a fost ridicat dreptul de administrare al debitorului, iar în calitate de lichidator al debitorului a fost desemnat administratorul autorizat Petric Ruslan, autorizația nr. 124 din 14 ianuarie 2015. Prin aceiași hotărâre, debitorul a fost obligat în cel mult 5 zile lucrătoare să predea gestiunea patrimoniului către lichidator împreună cu actele de constituire, procesele- verbale ale adunărilor ale asociațiilor; cu certificatul de înregistrare; cu documentele contabile; actele auditorului și ale organelor administrației fiscale; cu documentele interne, ștampila și alte acte aferente activității întreprinderii.
Termenul-limită pentru creditori, de înregistrare a cererilor de validare a creanțelor, pentru întocmirea tabelului definitiv, fiind stabilit de 45 zile calendaristice de la data intrării în procedura simplificată a falimentului. Termenul de verificare a creanțelor de către lichidator și comunicare a tabelului definitiv fiind stabilit de 15 zile lucrătoare de la expirarea termenului de înregistrare a cererilor de validare a creanțelor. La fel, lichidatorul a fost obligat să efectueze notificările prevăzute la art. 35 (2) și (4) din Legea insolvabilității, cu stabilirea ședinței de validare a creanțelor pentru data de 5 mai 2015 ora 10.00. La 25 martie 2015, SRL „Traian-Con” a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de insolvabilitate solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii contestate cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de insolvabilitate.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 3 iunie 2015, a fost respins recursul declarat de SRL „Traian-Con” și menținută hotărârea primei instanțe. La 14 septembrie 2015, SRL „Traian-Con”, în persoana fondatorului Gontar Stanislav, a depus cere de revizuire împotriva deciziei instanței de recurs, solicitând admiterea cererii, casarea deciziei instanței de recurs și emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea cererii introductive înaintate de SA „Covis” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Traian-Con”, precum și restabilirea în drepturi a administratorului Gontar Stanislav. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 23 decembrie 2015 fost respinsă cererea de revizuire depusă de SRL „Traian-Con”, în persoana fondatorului Gontar Stanislav ca fiind inadmisibilă.
La 11 iulie 2016 fondatorul, membru al organelor de conducere a SRL „Traian- Con”, Gontar Vera a depus cere de revizuire împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție 3 iunie 2015, solicitând admiterea cererii, casarea deciziei instanței de recurs și emiterea unei noi hotărâri de respingere a cererii introductive înaintate de SA „Covis” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Traian- Con”. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 21 decembrie 2016, fost respinsă cererea de revizuire depusă de către fondatorul, membrul organelor de conducere SRL „Traian-Con”, Gontar Vera ca fiind inadmisibilă. La 6 februarie 2017, Gontar Stanislav, administrator cu dreptul ridicat al SRL „Traian-Con” a depus cere de revizuire împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 3 iunie 2015, solicitând admiterea cererii, casarea integrală a deciziei instanței de recurs și restituirea pricinii spre rejudecare.
La 5 mai 2017, Gontar Stanislav a depus un supliment la cererea de revizuire prin care atașat a prezentat probe, care în opinia sa justifică afirmațiile invocate ca temei al 2 cererii de revizuire, solicitând admiterea cererii de revizuire cu emiterea unei decizii privind respingerea cererii introductive a SA „Covis” față de SRL „Traian- Con” din 16 aprilie 2014 și repunerea în funcție a administratorului Gontar Stanislav. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 27 septembrie 2017, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Gontar Stanislav împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 3 iunie 2015, în pricina civilă la cererea introductivă a Societății pe Acțiuni „Covis” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspunderea Limitată „Traian-Con”.
La 1 septembrie 2020, Gontar Stanislav și Gontar Vera au depus cerere pentru explicarea deciziei din 3 iunie 2015 a Curții Supreme de Justiție și încheierii din 27 septembrie 2017 a Curții Supreme de Justiție, în temeiul art. 251 CPC, și anume care este debitorul față de care a fost solicitată intentarea procesului de insolvabilitate. La fel, se solicită explicarea și faptului cine a fost desemnat în calitate de administrator autorizat la constatarea insolvabilității debitorului SRL „Traian-Con” și intentării procedurii falimentului simplificat și dizolvare prin hotărârea din 10 martie 2015 a Curții de Apel Chișinău, totodată invocându-se faptul că actele lichidatorului sunt opozabile terților de la data înregistrării și nu de la data desemnării acestuia de către instanță.
La 15 octombrie 2020, Gontar Stanislav și Gontar Vera au depus un supliment la cererea de explicare a actelor judecătorești sus-enunțate, în care au invocat adăugător faptul că lichidatorul Petric Ruslan nu a prezentat instanței informația despre executarea hotărârii din 10 martie 2015 a Curții de Apel Chișinău, iar instanța de recurs și instanța de insolvabilitate nu au solicitat probe privind executarea acesteia. La 21 octombrie 2020, Gontar Stanislav și Gontar Vera au depus un supliment la cererea de explicare prin care atașat au prezentat probe, care în opinia lor justifică afirmațiile invocate ca temei al cererii de explicare.
Studiind materialele dosarului, Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea cu privire la explicarea deciziei din 3 iunie 2015 a Curții Supreme de Justiție și încheierii din 27 septembrie 2017 a Curții Supreme de Justiție, din următoarele considerente. În conformitate art. 251 alin. (1) Cod de procedură civilă, dacă sunt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, dă explicații asupra dispozitivului ori omite dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii.
Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție notează că, hotărârea judecătorească trebuie să fie certă, să nu producă confuzii și să nu creeze disensiuni pentru cei care urmează să-și conformeze conduita prescrierilor acesteia, iar pentru a aduce o certitudine, necondiționalitate și deplinătate hotărârii judecătorești, legiuitorul a învestit instanța de judecată cu dreptul de a explica conținutul dispozitivului hotărârii ori a omite dispozițiile contradictorii. Instituția explicării hotărârii constituie un mijloc legal conferit instanței de judecată emitente de a explica dispozițiile contradictorii cuprinse în hotărâre, precum și sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului acesteia.
Prin prisma prevederilor normei sus enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că argumentele invocate în cererea cu privire la explicarea deciziei din 3 iunie 2015 a Curții Supreme 3 de Justiție și încheierii din 27 septembrie 2017 a Curții Supreme de Justiție sunt neîntemeiate și respectiv, nu pot fi reținute drept temei de admitere a acesteia. Or, conținutul încheierii și deciziei date nu necesită explicații referitoare la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului, iar încheierea și decizia nu cuprinde dispoziții contradictorii, indicând cert că procesul de insolvabilitate a fost intentat față de debitorul SRL „Traian-Con”, și că prin hotărârea din 10 martie 2015, la constatarea insolvabilității debitorului SRL „Traian-Con” și intentării procedurii falimentului simplificat și dizolvare, în calitate de lichidator al debitorului a fost desemnat administratorul autorizat Petric Ruslan.
În alt aspect, solicitarea lui Gontar Stanislav și Gontra Vera cu privire la actele emise de lichidator și obligațiile acestuia, în care, de fapt, se abordează întrebări ce țin de fondul cauzei, nu se încadrează în prevederile art. 251 alin. (1) CPC, circumstanțe ce indică direct la netemeinicia cererii. De altfel, este de menționat că din conținutul încheierii și deciziei explicarea cărora se solicită, rezultă clar și motivele care au stat la baza adoptării unor atare soluții, precum și norma legală aplicabilă, constatările expuse fiind certe, exprese și clare, nelăsând loc interpretărilor.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că decizia din 3 iunie 2015 a Curții Supreme de Justiție și încheierea din 27 septembrie 2017 a Curții Supreme de Justiție, nu cuprind dispoziții contradictorii, sunt formulate explicit și nu necesită explicații suplimentare referitoare la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului, Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de Gontar Stanislav și Gontar Vera cu privire la explicarea încheierii și deciziei.
În conformitate cu art. 251, art. 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de Gontar Stanislav și Gontar Vera cu privire la explicarea deciziei din 3 iunie 2015 a Curții Supreme de Justiție și încheierii din 27 septembrie 2017 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă la cererea introductivă a Societății pe Acțiuni „Covis” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspunderea Limitată „Traian-Con”. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Galina Stratulat Dumitru Mardari Maria Ghervas Nina Vascan 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.