2ra-1279/20 — Încasarea cheltuielilor de judecată

Dosarul nr. 2ra-1279/20

Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecător – O. Parfeni

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – I. Secrieru, V. Mihaila, Iu. Cotruță

Î N C H E I E R E

21 octombrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul național de

securitate publică,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Moruz

Valentina către Ministerul Justiției al Republicii Moldova și Inspectoratul Național

de Patrulare al IGP cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 26 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Inspectoratul Național de Patrulare al IGP, succedat de

Inspectoratul național de securitate publică, fiind menținută hotărârea din 13

februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La 14 august 2019, Moruz Valentina a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova și Inspectoratului Național de

Patrulare al IGP cu privire la încasarea în mod solidar a cheltuielilor de judecată în

sumă de 6200 lei.

În motivarea acțiunii, Moruz Valentina a indicat că, la 11 octombrie 2018,

agentul constatator al INP al IGP – Alexandru Roșca, a întocmit în privința sa

procesul-verbal contravențional nr. MAI04 498510 și prin decizia de sancționare a

fost trasă la răspundere contravențională conform art. 236 alin. (1) din Codul

contravențional, fiindu-i aplicată amendă în mărime de 6 u. c. și 3 puncte de

penalizare.

Nefiind de acord cu procesul-verbal contravențional și cu decizia de sancționare

din 11 octombrie 2018, le-a contestat în instanța de judecată, iar pentru apărarea

drepturilor și intereselor în procesul contravențional, a fost nevoită să angajeze un

avocat și să suporte cheltuieli de judecată în sumă de 6 200 lei.

Prin hotărârea din 24 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a fost

anulat procesul-verbal cu privire la contravenție din 11 octombrie 2018, întocmit în

privința Valentinei Moruz conform art. 236 alin. (1) din Codul contravențional și

decizia de sancționare, cu încetarea procesului contravențional. Totodată a fost

1

admisă în principiu cererea privind încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 6

200 lei, fiindu-i explicat dreptul de a se adresa în ordinea procedurii civile, după

intrarea în vigoare a hotărârii din 24 aprilie 2019.

Potrivit reclamantei, originalele actelor ce confirmă achitarea cheltuielilor de

judecată sunt anexate la dosarul nr. 5-2237/18 la Judecătoria Chișinău, sediul

Buiucani, probe care au fost cercetate și examinate de către instanța specializată în

materie de drept penal, asupra cărora s-a expus prin hotărârea din 24 aprilie 2019.

Pentru apărarea drepturilor sale a fost nevoită să-și angajeze un avocat și să suporte

cheltuieli în mărime de 5 000 lei, ceea ce se conformă prin bonul de plată pentru

serviciile de asistență juridică nr. 831398 din 07 februarie 2019, precum și cheltuieli

de transport, ceea se confirmă prin copiile bonurilor fiscale în sumă de 1 200 lei.

Reieșind din cele expuse, reclamanta Moruz Valentina a solicitat încasarea în

mod solidar din contul pârâților Ministerul Justiției al Republicii Moldova și

Inspectoratul Național de Patrulare al Inspectoratului General de Poliție în beneficiul

său a prejudiciului material cu titlu de cheltuieli de judecată în sumă de 6 200 lei.

Prin hotărârea din 13 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

admis parțial acțiunea și s-a încasat de la Inspectoratul Național de Patrulare al IGP

în beneficiul Valentinei Moruz, cu titlu de compensare a cheltuielilor de judecată

suportate la examinarea cauzei contravenționale, suma de 6 200 lei. În rest, acțiunea

s-a respins ca neîntemeiată.

Prin decizia din 26 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de Inspectoratul Național de Patrulare al IGP, succedat de Inspectoratul

național de securitate publică, fiind menținută hotărârea din 13 februarie 2020 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a conchis că, în cazul prejudiciului pretins

de Moruz Valentina, acesta urmează a fi recuperat de către organele care au aplicat

ilicit amenda contravențională, și anume Inspectoratul Național de Patrulare al IGP,

în prezent, succedat de Inspectoratul Național de Securitate Publică. Or, art. 13 alin.

(1) al Legii nr. 1545- XIII din 25 februarie 1998, statuează expres că repararea

prejudiciului specificat la art. 7 lit. a), c)-g) și în capitolul III se efectuează din contul

bugetului de stat, iar în cazul când prejudiciul a fost cauzat de organul de urmărire

penală întreținut din bugetul local – din contul acestui buget. Prejudiciul material și

moral cauzat prin aplicarea ilicită a amenzilor contravenționale de către alte organe

decât instanța de judecată se repară de către aceste organe. De altfel, procesul-verbal

cu privire la contravenție întocmit în privința Valentinei Moruz s-a finalizat prin

sancționarea acestuia de către agentul constatator cu amendă contravențională în

mărime de 6 unități contravenționale și 3 puncte de penalizare.

La 28 iulie 2020, Inspectoratul național de securitate publică a declarat recurs

împotriva deciziei din 26 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea

acesteia și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei decizii de respingere

integrală a acțiunii formulate de Moruz Valentina.

În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat

normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele

importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către

participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele

pricinii. Astfel, aceste încălcări ale instanței de apel au dus la soluționarea greșită a

2

litigiului. Suplimentar, s-a invocat faptul că Inspectoratul național de securitate

publică nu este pârâtul corespunzător pe această categorie de litigii.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de

Inspectoratul național de securitate publică este neîntemeiat și urmează a fi declarat

inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare

a recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este termen de

decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată

la 26 mai 2020 și expediată participanților la proces la 05 iunie 2020 (f.d. 92), însă

la materialele cauzei nu există înscrisuri care să probeze momentul recepționării

acesteia de către recurent. Astfel, având în vedere faptul că recursul declarat

împotriva deciziei din 26 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost înregistrat la 28

iulie 2020, în conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, acesta se

consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul

de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind

din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina

recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării

acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea

eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurent nu pot duce la admisibilitatea

recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură

civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de

apel. În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii

a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

3

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Abordarea recurentului, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acestuia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată

în cererea de recurs declarată de Inspectoratul național de securitate publică.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Inspectoratul național de

securitate publică.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Svetlana Filincova,

Judecătorii Galina Stratulat,

Iurie Bejenaru

4