SEKOUR c. FRANCE

Publicat: 12 septembrie 2022 CINCEA SECȚIUNE: 52496/19 Sassim SEKOUR împotriva Franței, introdusă la 1 octombrie 2019, comunicată la 25 august 2022 CU PRIVIRE LA LUXEMBRIE Cererea se referă la plasarea în izolare a reclamantului începând cu 19 septembrie 2016. La data respectivă, a fost încarcerat în Fleury-Merogi timp de zece luni pentru fapte de participare la o asociație de răufăcători în vederea pregătirii unui act de terorism. La 8 februarie 2017, a fost transferat la centrul penitenciar din Laon și, la 7 martie 2018, la centrul penitenciarelor din Laon. Reclamantul a făcut obiectul unor măsuri succesive de plasare la izolare. La data de 18 septembrie 2018, perioada de izolare a reclamantului a depășit durata maximă de doi ani prevăzută la articolul R. 57-7-68 din Codul de procedură penală aplicabil la momentul faptei. În temeiul acestei dispoziții, izolarea nu poate fi prelungită mai mult de doi ani, cu excepția cazului în care, în mod excepțional, plasarea asigură securitatea persoanelor sau a locului de desfășurare a activității Măsura de investiții a fost reînnoită la 19 decembrie 2018, 18 martie 2019, 18 iunie 2019 și 19 septembrie 2019. Această ultimă măsură a fost luată după consultarea unui medic și a procurorului Republicii și pentru a garanta reprezentarea reclamantului în fața autorităților judiciare, în așteptarea convocării acestuia în fața tribunalului special compus și a evaluării sale prevăzute într-un cartier de evaluare a radicalizării. Înainte de data de 15 mai 2019, reclamantul a solicitat judecătorului cu privire la spătarul de TA al Amiens, în temeiul articolului L. 521-2 din Codul de justiție administrativă, să ridice imediat măsura de izolare reînnoită la 18 martie 2019 și de a asigura o monitorizare psihiatrică regulată. Acesta a susținut că plasarea sa în ultimele 32 de luni l-a pus într-o stare fizică și psihică deosebit de gravă și l-a expus la tratamente în conformitate cu art. 3 din convenție. printr-o ordonanță din 20 mai 2019, judecătorul a respins cererea sa pe motiv că urgența nu a fost caracterizată. Acesta a considerat că reclamantul nu a prezentat dovezi privind impactul negativ al măsurii asupra stării sale de sănătate și că a luat în considerare cazul pe care l-a primit de mai multe permise de vizită și a avut acces la diferite dispozitive care îi permit să se autodeterioreze. Printr-o ordonanță din 13 iunie 2019, luată în temeiul articolului 522-3 din CJA (procedură care nu necesită nici o instrucțiune contradictorie sau audiență publică), Consiliul de Stat a respins recursul formulat împotriva ordonanței din 20 mai 2019 în următoarele cuvinte (...) rezultă din judecata judecătorească a tribunalului administrativ din Amiens că transferurile succesive ale M. A... au fost de fiecare dată hotărîți în mod de ordin și securitate din cauza comportamentului său agresiv, amenințător și jignitor față de personalul de supraveghere, care a condus la o condamnare de 12 luni de închisoare, a atitudinii sale religioase prozelite față de ceilalți deținuți, cu care el întreține schimburi în ciuda izolării sale, precum și a deținerii sale, în pofida bătăilor de siguranță, a obiectelor care pot servi drept armă pentru fiecare destinație. De la transferul său către centrul penitenciarelor din Jurisdicție la 7 martie 2018, au fost identificate din nou mai multe incidente de aceeași natură, un plan al sectorului de izolare, despre care a recunoscut că a fost autor, care a fost descoperit în special în celula sa la 16 noiembrie 2018 și un raport al instituției din data de 9 martie 2019 cu privire la ascendența altor deținuți și proselitismul pe care l-ar putea prezenta în detenție obișnuită. Dacă domnul A... prezintă un aviz al vicepreședintelui însărcinat cu soluționarea litigiilor al Tribunalului de Mare Instanță din Paris, potrivit căruia prelungirea izolării acestuia nu este obligatorie, acest aviz, din 18 decembrie 2017 și adresat directorului centrului penitenciar din Laon, nu se referă la măsura de prelungire în litigiu, care a fost luată în urma avizului favorabil al avocatului general din 10 martie 2019. În cele din urmă, în cazul în care a indicat, printr-o scrisoare din 11 ianuarie 2018 pentru unitatea sanitară, că regimul de izolare a fost dificil pentru el și că a dorit să beneficieze de o întâlnire cu un psiholog, nu a rezultat dintr-o notificare că o monitorizare psihiatrică ar fi fost privită ca fiind justificată medical sau că domnul A... ar suferi de probleme de sănătate, astfel încât prelungirea izolării sale până la 19 iunie 2019 să fie afectată de un tratament inuman sau degradant. Având în vedere toate aceste circumstanțe, în viitorul apropiat al măsurii în litigiu, a căror prelungire, care ar duce la creșterea duratei totale a acesteia după doi ani și zece luni, nu poate fi luată în considerare decât în condițiile menționate la punctul 3, după o reexaminare a situației domnului A... inclusiv un aviz al medicului care își desfășoară activitatea în cadrul instituției și al magistratului sesizat cu dosarul procedurii, prelungirea perioadei de izolare până la 19 iunie 2019 nu caracterizează, la data prezentei ordonanțe, o încălcare gravă și vădit ilegală a libertăților sale fundamentale, în special dreptul său de a nu fi supus unui tratament inuman sau degradant. Invocând articolele 3 și 8 din convenție, reclamantul susține că menținerea sa prelungită la izolare constituie un tratament inuman și degradant și aduce atingere în mod nejustificat dreptului său la respectarea vieții sale private. Invocând art. 13 din Convenție, el se plânge de caracterul ineficac al acțiunii în temeiul motivului că judecătorul ui nu a reținut condiția de urgență și/sau nu a permis nicio dezbatere contradictorie sau, în consecință, a pronunțat o decizie suficient de motivată pe baza caracterului întemeiat sau nu al menținerii la izolare. Întrebări cu privire la părți Având în vedere în special Hotărârea Ramirez Sanchez c. Franța ([GC], n 59450/00, CEDO 2006 IX), a avut reclamantul la dispoziția sa, după cum se prevede la art. 13 din Convenție, căi de atac interne efective (recurse în avans și/sau acțiuni pentru excesul de putere) prin care își putea formula cauza titrată a necunoașterii art. 3 și 8 din Convenție cu privire la menținerea prelungită a izolării sale? • A epuizat el căile de atac interne, conform dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Convenție Prelungirea izolării reclamantului a fost compatibilă cu art. 3 din Convenție și/sau art. 8 din Convenție?

Publié le 12 septembre 2022

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

52496/19

Sassim SEKOUR

contre la France

introduite le 1er octobre 2019

communiquée le 25 août 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne

le placement à l’isolement du requérant depuis le 19

septembre 2016.

À cette date, il était incarcéré à Fleury-Mérogis depuis dix mois pour des faits de participation à une association de malfaiteurs en vue de la préparation d’un acte de terrorisme. Le 8 février 2017, il a été transféré au centre pénitentiaire de Laon puis, le 7 mars 2018, au centre pénitentiaire de Beauvais.

Le requérant a fait l’objet de mesures successives de placement à l’isolement. À la date du 18 septembre 2018, la période d’isolement du requérant dépassait la durée maximale de deux ans prévue par l’article R. 57-7-68 du code de procédure pénale applicable à l’époque des faits. Aux termes de cette disposition, l’isolement ne peut être prolongé au-delà de deux ans sauf, à titre exceptionnel, si le placement «

constitue l’unique moyen d’assurer la sécurité des personnes ou de l’établissement

».

La mesure de placement a été renouvelée les 19 décembre 2018, 18 mars 2019, 18 juin 2019 et 19 septembre 2019. Cette dernière mesure a été prise après avis d’un médecin et du procureur de la République, et pour garantir la représentation du requérant devant les autorités judiciaires, dans l’attente de sa convocation devant la cour d’assises spécialement composée et de son évaluation prévue en quartier d’évaluation de la radicalisation.

Auparavant, le 15 mai 2019, le requérant a demandé au juge des référés du TA d’Amiens, sur le fondement de l’article L. 521-2 du code de justice administrative, de lever immédiatement la mesure d’isolement renouvelée le 18

mars 2019 et de lui garantir un suivi psychiatrique régulier. Il a soutenu que son placement depuis trente-deux mois le plaçait dans un état physique et psychique d’une particulière gravité et l’exposait à des traitements contraires à l’article 3 de la Convention.

Par une ordonnance du 20 mai 2019, le juge des référés a rejeté sa requête au motif que l’urgence n’était pas caractérisée. Il a considéré que le requérant n’apportait pas la preuve des répercussions nocives de la mesure sur son état de santé, et qu’il relevait du dossier qu’il avait bénéficié de plusieurs permis de visite et disposait d’un accès à différents dispositifs lui permettant de s’instruire.

Par une ordonnance du 13 juin 2019, prise sur le fondement de l’article

L.

522-3 du CJA (procédure qui ne nécessite ni instruction contradictoire ni audience publique), le Conseil d’État a rejeté l’appel formé contre l’ordonnance du 20 mai 2019 dans les termes suivants

:

«

(...) Il résulte de l’instruction diligentée par le juge des référés du tribunal administratif d’Amiens que les transfèrements successifs de M. A...ont, à chaque fois, été décidés par mesure d’ordre et de sécurité en raison de son comportement agressif, menaçant et insultant à l’égard du personnel de surveillance, ayant donné lieu à une condamnation de douze mois d’emprisonnement, de son attitude religieuse prosélyte à l’égard des autres détenus, avec lesquels il entretient des échanges en dépit de son isolement, ainsi que de sa détention, en dépit des palpations de sécurité, d’objets pouvant servir d’arme par destination. Depuis son transfèrement au centre pénitentiaire de Beauvais le 7 mars 2018, plusieurs incidents de même nature ont de nouveau été relevés, un plan du secteur d’isolement, dont il a reconnu être l’auteur, ayant en particulier été découvert dans sa cellule le 16 novembre 2018 et un rapport de l’établissement en date du 9 mars 2019 soulignant l’ascendant de l’intéressé sur les autres détenus et le prosélytisme dont il risquerait de faire preuve en détention ordinaire. Si M. A... produit un avis du vice-président chargé de l’instruction du tribunal de grande instance de Paris selon lequel la prolongation de son isolement ne s’impose pas, cet avis, daté du 18 décembre 2017 et adressé au directeur du centre pénitentiaire de Laon, ne se rapporte pas à la mesure de prolongation en litige, laquelle a été prise sur l’avis favorable de l’avocat général en date du 10 mars 2019. Enfin, si l’intéressé a indiqué, par un courrier du 11 janvier 2018 destiné à l’unité sanitaire, que le régime d’isolement était éprouvant pour lui et qu’il souhaitait bénéficier de rendez-vous avec un psychologue, il ne résulte pas de l’instruction qu’un suivi psychiatrique aurait été regardé comme médicalement justifié ou que M. A... souffrirait de problèmes de santé de sorte que la prolongation de son isolement jusqu’au 19 juin 2019 l’exposerait à un traitement inhumain ou dégradant.

»

Invoquant les articles 3 et 8 de la Convention, le requérant soutient que son maintien prolongé en isolement constitue un traitement inhumain et dégradant et porte atteinte de manière injustifiée à son droit au respect de sa vie privée. Il qualifie sa détention d’isolement social absolu. Invoquant l’article 13 de la Convention, il se plaint de l’ineffectivité du recours en référé au motif que le juge des référés n’a pas retenu la condition d’urgence et/ou n’a pas permis le moindre débat contradictoire ni rendu en conséquence une décision suffisamment motivée sur le caractère fondé ou non du maintien à l’isolement.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Au vu notamment de l’arrêt

Ramirez Sanchez

c. France

([GC], n

o

59450/00, CEDH 2006

‑

IX), le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, des voies de recours internes effectives (recours en référé et/ou recours pour excès de pouvoir) au travers desquelles il pouvait formuler son grief titré de la méconnaissance des articles 3 et 8 de la Convention concernant le maintien prolongé de son isolement

? Dans l’affirmative, a-t-il épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention

?

2.

La prolongation de l’isolement du requérant était-elle compatible avec l’article 3 de la Convention et/ou l’article 8 de celle-ci

?