Publicat la 30 mai 2023 CINCEA SECȚIUNE Cererea nr. 42262/22 Abderrahmane AMEUROUD împotriva Franței introdusă la 26 august 2022, comunicată la 10 mai 2023 OBIECTUL L În 2022, tribunalul de judecată a condamnat reclamantul la 30 de ani de detenție penală, cu o perioadă de siguranță de două treimi pentru fapte de participare la o asociație de răufăcători în vederea pregătirii unei infracțiuni împotriva persoanelor recidivante și a făcut, de asemenea, obiectul unei pedepse suplimentare de interdicție a teritoriului. Anterior, a doua zi după încarcerarea sa, la 4 mai 2017, reclamantul a fost plasat la izolare. El a făcut obiectul unor măsuri succesive de plasare la izolare. În conformitate cu articolul R. 57-7-68 din Codul de procedură penală aplicabil la data faptelor (în prezent, articolul R. În acest caz, decizia de prelungire trebuie să fie motivată în mod special. Prin decizia din 22 iulie 2021, ministrul justiției a prelungit plasarea la izolare a reclamantului pentru perioada 27 iulie-27 În temeiul articolului L. 521-1 din Codul de justiție administrativă (CJA), reclamantul a solicitat instanței administrative (TA) din Paris să suspende executarea acestei hotărâri. Având în vedere obiectul și efectele sale asupra condițiilor de detenție, decizia din oficiu la izolare a unei persoane deținute, precum și deciziile care prelungesc eventual o astfel de poziție, luate în temeiul art. 726-1 din Codul de procedură penală, fac, în principiu, cu excepția faptului că administrația în cauză face referire la circumstanțe speciale, o încălcare gravă și imediată a situației persoanei deținute, de natură să creeze o situație de urgență care să justifice suspendarea execuției acestora (...), să considere îndeplinită cealaltă condiție prevăzută în acest articol. În această stare de fapt, niciunul dintre motivele invocate de [reclamantul], întemeiate pe insuficiența motivării, de la dreptul la respectarea contradictoriei, a erorii materiale a faptelor, a necunoașterii dispozițiilor articolelor R. 57-7-68 și R. 57-7-73 [CPP] și a necunoașterii articolului 3 din convenție nu par de natură să creeze îndoieli serioase cu privire la legalitatea deciziei din 22 iulie 2021 (...) La 25 octombrie 2021, reînnoirea izolării reclamantului a fost din nou decisă. Printr-o ordonanță din 30 decembrie 2021, Consiliul de Stat a declarat recursul formulat împotriva ordonanței din 28 septembrie 2021 neacceptat. Printr-o decizie din 17 ianuarie 2022, ministrul justiției a prelungit plasarea la izolare între 27 ianuarie și 27 aprilie 2022. Aceaceasta a fost luată în lipsa unui aviz contrar din partea unui medic și a unui înlocuitor general și după consultarea conducerii interguvernamentale a serviciilor penitenciare și a serviciilor de inserție și de eliberare condiționată, în raport cu gravitatea faptelor reproșate, a mediatizării foarte puternice a acestora, a divulgării la nivel național a identității sale și a influenței pe care le-ar putea exercita în fața anumitor persoane aflate în detenție obișnuită ca urmare a parcursului său și ținând seama, de asemenea, de necesitatea de a garanta reprezentarea reclamantului în fața autorităților judiciare cu ocazia procesului său în apel La 11 februarie 2022, reclamantul a solicitat instanței din Lyon să suspende executarea acestei decizii, invocând în special încălcarea articolului 3 din convenție ca urmare a duratei izolării sale. Printr-o ordonanță din 15 februarie 2022, judecătorul instanței de judecată și-a respins cererea pe motiv că nu există niciun motiv invocat de recurentul respectiv care să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea deciziei în cauză. La 14 aprilie 2022, reînnoirea izolării reclamantului a fost din nou decisă. Printr-o ordonanță din 19 aprilie 2022, notificată reclamantului la 27 aprilie 2022, Consiliul de Stat a declarat recursul formulat împotriva ordonanței din 15 februarie 2022 neadmis. Invocând art. 3 din convenție, reclamantul susține că menținerea sa prelungită la izolare constituie un tratament inuman și degradant. Invocând art. 13 din Convenție, el susține că nu dispune de o acțiune efectivă care să permită contestarea în timp util a deciziilor de prelungire a perioadei de izolare și de acordare a unei decizii motivate pe baza caracterului întemeiat sau nu al menținerii acesteia. IX), reclamantul avea la dispoziția sa, după cum prevede art. 13 din Convenție, căi de atac interne efective (recurse în instanță și/sau acțiuni pentru excesul de putere) prin care își putea formula Registrul de necunoaștere la art. 3 din Convenție privind menținerea în continuare a izolării sale? ? În acest caz, a epuizat el căile de atac interne, așa cum se prevede la art. 35 alin. (1) din Convenție Prelungirea izolării reclamantului era compatibilă cu art. 3 din Convenție?
Publié le 30 mai 2023
Requête n
o
42262/22
Abderrahmane AMEUROUD
contre la France
introduite le 26 août 2022
communiquée le 10 mai 2023
La requête concerne
le placement à l’isolement du requérant depuis le 5
mai 2017 (cinq ans et trois mois au jour de l’introduction de la requête).
En 2022, la cour d’assises d’appel a condamné le requérant à trente ans de réclusion criminelle assortie d’une période de sûreté des deux tiers pour des faits de participation à une association de malfaiteurs en vue de la préparation d’un crime d’atteinte aux personnes en récidive. Il a également fait l’objet d’une peine complémentaire d’interdiction du territoire.
Auparavant, le lendemain de son incarcération, le 4 mai 2017, le requérant a été placé à l’isolement. Il a fait l’objet de mesures successives de placement à l’isolement. Aux termes de l’article R. 57-7-68 du code de procédure pénale applicable à l’époque des faits (aujourd’hui l’article R. 213-25 du code pénitentiaire), l’isolement ne peut être prolongé au-delà de deux ans sauf, à titre exceptionnel, si le placement «
constitue l’unique moyen d’assurer la sécurité des personnes ou de l’établissement
». Dans ce cas, la décision de prolongation doit être spécialement motivée.
Par une décision du 22 juillet 2021, le ministre de la Justice a prolongé le placement à l’isolement du requérant pour la période du 27 juillet au 27
octobre 2021. Le requérant a demandé au juge des référés du tribunal administratif (TA) de Paris, sur le fondement de l’article L. 521-1 du code de justice administrative (CJA), de suspendre l’exécution de cette décision. Par une ordonnance du 28 septembre 2021, le juge des référés du TA a rejeté sa demande :
«
Eu égard à son objet et à ses effets sur les conditions de détention, la décision plaçant d’office à l’isolement une personne détenue ainsi que les décisions prolongeant éventuellement un tel placement, prises sur le fondement de l’article 726-1 du code de procédure pénale, portent en principe, sauf à ce que l’administration pénitentiaire fasse valoir des circonstances particulières, une atteinte grave et immédiate à la situation de la personne détenue, de nature à créer une situation d’urgence justifiant que le juge administratif des référés (...), puisse ordonner la suspension de leur exécution s’il estime remplie l’autre condition posée par cet article.
En l’état de l’instruction, aucun des moyens soulevés par [le requérant], tirés de l’insuffisance de motivation, du droit au respect du contradictoire, de l’erreur matérielle des faits, de la méconnaissance des dispositions des articles R. 57-7-68 et R. 57-7-73 [du CPP] et de la méconnaissance de l’article 3 de la Convention, ne paraît de nature à créer un doute sérieux quant à la légalité de la décision du 22 juillet 2021 (...)
»
Le 25 octobre 2021, le renouvellement de l’isolement du requérant a été à nouveau décidé.
Par une ordonnance du 30 décembre 2021, le Conseil d’État a déclaré le pourvoi formé contre l’ordonnance du 28 septembre 2021 non admis.
Par une décision du 17 janvier 2022, le ministre de la Justice a prolongé le placement à l’isolement du 27 janvier au 27 avril 2022. Celle-ci a été prise en l’absence d’avis contraire d’un médecin et du substitut général et après consultation de la direction interrégionale des services pénitentiaires et du service pénitentiaire d’insertion et de probation, au regard «
de la gravité des faits reprochés, de leur médiatisation très forte, de la divulgation nationale de son identité et de l’influence qu’il pourrait exercer auprès de certaines personnes détenues en détention ordinaire du fait de son parcours, et compte tenu par ailleurs de la nécessité de garantir la représentation du requérant devant les autorités judiciaires à l’occasion de son procès en appel
». Cette décision fait mention des observations récentes du personnel pénitentiaire révélant chez le requérant une rupture totale de communication.
Le 11 février 2022, le requérant a demandé au juge des référés du TA de Lyon de suspendre l’exécution de cette décision, invoquant notamment la violation de l’article 3 de la Convention du fait de la durée de son isolement.
Par une ordonnance du 15 février 2022, le juge des référés a rejeté sa requête au motif qu’aucun des moyens invoqués par le requérant n’étaient de nature à créer un doute sérieux sur la légalité de la décision mise en cause.
Le 14 avril 2022, le renouvellement de l’isolement du requérant fut à nouveau décidé.
Par une ordonnance du 19 avril 2022, notifiée au requérant le 27 avril 2022, le Conseil d’Etat a déclaré le pourvoi formé contre l’ordonnance du 15
février 2022 non admis.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant soutient que son maintien prolongé en isolement constitue un traitement inhumain et dégradant. Invoquant l’article 13 de la Convention, il soutient qu’il ne dispose pas d’un recours effectif permettant de contester en temps utile les décisions de prolonger l’isolement et d’obtenir une décision motivée sur le caractère fondé ou non du maintien de celui-ci.
1.
Au vu notamment de l’arrêt
Ramirez Sanchez
c. France
([GC], n
o
‑
IX), le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, des voies de recours internes effectives (recours en référé et/ou recours pour excès de pouvoir) au travers desquelles il pouvait formuler son grief titré de la méconnaissance l’article 3 de la Convention concernant le maintien prolongé de son isolement
? Dans l’affirmative, a-t-il épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention
?
2.
La prolongation de l’isolement du requérant était-elle compatible avec l’article 3 de la Convention ?