DELGA c. FRANCE

Publicat la 12 septembrie 2022 A CINCEA SECȚIUNE Cerere nr. 38998/20 Carole DELGA împotriva Franței, introdusă la 1 septembrie 2020, comunicată la 25 august 2022 DE LA LEFFAR Cererea se referă la condamnarea recurentei, președinta Regiunii Occianiei/Pyrenelor-Méditerranée, pentru discriminare împotriva unei persoane juridice. La 4 mai 2016, municipalitatea Beaucaire, luată în persoana primarului său din cadrul Partidului Front Național, a citat reclamanta, în temeiul articolelor 225-1 și 432-7 din Codul penal, în fața instanței corecționale a șefului discriminării împotriva unei persoane juridice din cauza opiniilor politice pentru refuzul de a semna contractul de oraș prezentat de această municipalitate. Contractul de urbanism este un instrument de control al politicii orașului prevăzut de Legea din 21 februarie 2014 privind programarea orașului și coeziunea urbană pentru implicarea diferiților actori publici relevanți, în special a regiunilor și a municipalităților. Discriminarea definită la articolele 225-1 și 225-1-1, care a fost săvârșită cu privire la o persoană fizică sau juridică de către o persoană depozitară a autorității publice sau căreia i-a fost încredințată o misiune de serviciu public, în cadrul exercitării sau în cadrul exercitării atribuțiilor sau misiunii sale, este pedepsită cu cinci ani de închisoare și cu 75 000 EUR de laînchisoare atunci când: De a refuza dreptul de a beneficia de un drept acordat prin lege; de a exercita în mod normal orice activitate economică. Plângerea comunei a vizat refuzul de a semna contractul prezentat de recurentă într-un comunicat publicat în ediția din Midi liber la 20 aprilie 2016 și în cursul unei sesiuni plenare a Consiliului Regional la 15 aprilie 2016. Cu aceste ocazii, recurenta a indicat că nu poate semna contractul, întrucât prevedea construirea unui liceu în Beaucaire care nu era prioritar în regiune și că nu exista o consultare în acest sens. Prin hotărârea din 14 decembrie 2017, instanța corecțională a declarat citația inadmisibilă din cauza lipsei de producție a unei deliberări din partea consiliului municipal care permitea primarului să fie în instanță. Prin Hotărârea din 26 aprilie 2019, tribunalul judecătoresc a reformat hotărârea și a condamnat reclamanta pentru discriminare la 1 000 EUR (EUR) da . În primul rând, Comisia a considerat că legea din 21 februarie 2014 excludea orice putere de apreciere a regiunii în ceea ce privește semnarea contractului de urbanism. Aceasta a indicat apoi că motivele date de recurentă pentru a refuza să semneze contractul erau inadmisibile și că nu putea să ignore faptul că diferența de tratament dintre municipalitatea Beaucaire și celelalte comune, deoarece contractul în cauză nu fusese semnat pe celelalte 38 de contracte de oraș din regiune, nu a fost justificată. prin nici un element obiectiv, străin oricărei discriminări. În cele din urmă, ea a anunțat că această discriminare se bazează pe responsabilitatea politică a primarului comunei Beaucaire, astfel cum reiese din două declarații publice formulate de recurentă în cadrul ședințelor Consiliului Regional din 4 ianuarie 2016 și 15 aprilie 2016: (...) în lupta politică, nu voi renunța la nimic împotriva ideilor extrem-dreapta ... și vă pot asigura că voi fi un adversar hotărât și continuu Ea a considerat că aceste afirmații implică în mod clar o dorință de a-l ostraciza pe primar refuzând să-l primească în orașul său și a precizat că refuzul de a semna contractul de oraș era clar în același proces. În motivul său unic de casare, recurenta a susținut că Tribunalul de Primă Instanță a dedus în mod eronat din hotărârea pronunțată de reclamantă motivele invocate pentru a justifica lipsa semnării contractului de oraș motivul discriminatoriu pedepsit prin art. 432-7 din Codul penal și a încălcat în consecință această dispoziție. Aceasta susține, de asemenea, că instanța de recurs nu a avut în mod valabil motivarea de a stabili o instanță discriminatorie impusă de acest text, deoarece aceasta se baza pe fapte străine sesizării sale cu privire la vorbele ținute cu mai multe luni înainte de faptele urmărite, în timp ce caracterizarea lacului cuprindea, în același timp, întrunirea elementului material și a elementului juridic. În observațiile suplimentare prezentate în sprijinul recursului, recurenta a precizat că a solicitat Curții de Casație să verifice dacă judecătorii au luat în considerare toate elementele de context extrinsece. În special, Comisia a deplângut faptul că instana de apel nu a menionat scrisoarea adresată dezbaterii din 20 aprilie 2016 prin care a scris prefectului Gardului pe care o reprezenta în favoarea semnării contractului menionat anterior, sub rezerva detașării unui aditiv (în care contractul fusese semnat după adăugarea acestui aditiv) sau a subveniilor din regiunea percepută de municipalitatea Beaucaire, inclusiv după presupusul refuz discriminatoriu. Aceasta concluzionează că legea penală ar trebui să fie aplicată astfel încât să garanteze o anumită libertate de acțiune în lat, în caz contrar și cu încălcarea separării puterilor, ar avea un risc de urmărire penală în discriminare ori de câte ori iau o decizie contrară dorințelor unei autorități conduse de membri ai unui alt partid politic. September 2020, Curtea de Casație a declarat recursul neacceptat. Recurenta invocă o încălcare a articolului 7 din Convenție, denunțând o aplicare neprevizibilă, dar în realitate extensivă, a articolului 432-7 din Codul penal. Faptele pentru care reclamanta a fost condamnată constituie, în momentul în care au fost comise, o încălcare previzibilă în conformitate cu dreptul intern, în special în temeiul articolului 432-7 din Codul penal, în sensul articolului 7 din Convenție, în special prin refuzul de a semna temporar contractul de oraș, recurenta a fost în măsură să prevadă că aceasta refuza să facă acest lucru? dreptul de a beneficia de dreptul de a beneficia de dreptul de a beneficia de dreptul de a beneficia de dreptul de autor în sensul articolului 432-7 menționat?Partea este invitată să furnizeze următoarele documente - contractul de oraș semnat de reclamant - comunicatul și scrisoarea din 20 aprilie 2016 - procesele-verbale ale ședințelor consiliului regional din 4 ianuarie și 15 aprilie 2016.

Publié le 12 septembre 2022

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

38998/20

Carole DELGA

contre la France

introduite le 1

er

septembre 2020

communiquée le 25 août 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la condamnation de la requérante, présidente de la Région Occitanie/Pyrénées-Méditerranée, pour discrimination à l’égard d’une personne morale.

Le 4 mai 2016, la commune de Beaucaire, prise en la personne de son maire appartenant au parti Front national, fit citer la requérante, sur le fondement des articles 225-1 et 432-7 du code pénal, devant le tribunal correctionnel du chef de discrimination à l’égard d’une personne morale en raison des opinions politiques pour avoir refusé de signer le contrat de ville présenté par cette commune. Le contrat de ville est un instrument de contractualisation de la politique de la ville prévu par la loi du 21 février 2014 de programmation pour la ville et la cohésion urbaine visant à associer les différents acteurs publics concernés, notamment les régions et les communes.

Aux termes de l’article 432-7 du code pénal

:

«

La discrimination définie aux articles 225-1 et 225-1-1, commise à l’égard d’une personne physique ou morale par une personne dépositaire de l’autorité publique ou chargée d’une mission de service public, dans l’exercice ou à l’occasion de l’exercice de ses fonctions ou de sa mission, est punie de cinq ans d’emprisonnement et de 75 000 euros d’amende lorsqu’elle consiste :

1

o

À refuser le bénéfice d’un droit accordé par la loi ;

2

o

À entraver l’exercice normal d’une activité économique quelconque.

»

La plainte de la commune visait le refus de signer le contrat présenté par la requérante dans un communiqué publié dans l’édition du Midi Libre le 20

avril 2016 et au cours d’une séance plénière du Conseil régional le 15

avril

Par jugement du 14 décembre 2017, le tribunal correctionnel déclara la citation irrecevable en raison de l’absence de production d’une délibération du conseil municipal autorisant le maire à ester en justice.

Par arrêt du 26 avril 2019, la cour d’appel de Nîmes réforma le jugement et condamna la requérante pour discrimination à 1

000 euros (EUR) d’amende et à indemniser la commune à hauteur de 7

000 EUR (préjudice moral et frais de justice). Elle releva tout d’abord que la loi du 21

février

2014 excluait tout pouvoir d’appréciation de la région concernant la signature du contrat de ville. Elle indiqua ensuite que les motifs donnés par la requérante pour refuser de signer le contrat étaient irrecevables et en déduisit qu’elle ne pouvait ignorer que la différence de traitement entre la commune de Beaucaire et les autres communes, le contrat en question ayant été le seul à ne pas avoir été signé sur les 38 autres contrats de ville de la région, n’était justifiée «

par aucun élément objectif, étranger à toute discrimination

». Elle énonça enfin que cette discrimination était fondée sur l’appartenance politique du maire de la commune de Beaucaire ainsi que cela ressortait de deux déclarations publiques formulées par la requérante au cours de séances du conseil régional en date des 4 janvier 2016 et 15 avril 2016

: «

(...) dans le combat politique, je ne lâcherai rien contre les idées d’extrême-droite ... et je peux vous assurer que je serai une adversaire résolue et continue

» et, s’adressant au maire de Beaucaire, «

vous me demandez de venir à Beaucaire

(...) je viendrai (...) sans vous, pour rencontrer les chefs d’entreprise (...)

». Elle considéra que ces propos démontraient à l’évidence une volonté affirmée d’ostraciser le maire en refusant qu’il l’accueille dans sa ville et précisa que le refus de signature du contrat de ville s’inscrivait «

à l’évidence dans ce même processus

».

Dans son moyen unique en cassation, la requérante fit valoir que la cour d’appel avait à tort déduit de l’irrecevabilité des raisons invoquées par la requérante pour justifier l’absence de signature du contrat de ville le motif discriminatoire puni par l’article 432-7 du code pénal et violé en conséquence cette disposition. Elle soutint également que la cour d’appel n’avait pas valablement motivé l’établissement de l’intention discriminatoire requise par ce texte car elle s’était fondée sur des faits étrangers à sa saisine concernant des propos tenus plusieurs mois avant les faits poursuivis alors que la caractérisation de l’infraction supposait la réunion, dans le même trait de temps, de l’élément matériel et de l’élément intentionnel.

Dans des observations complémentaires soumises à l’appui du pourvoi, la requérante précisa qu’il incombait à la Cour de cassation, dès lors qu’elle était saisie d’un pourvoi critiquant la manière dont les juges du fond avaient recherché, dans des propos tenus publiquement, une intention discriminatoire à raison de l’opinion politique, de vérifier que ces juges avaient pris en considération tous les éléments de contexte extrinsèques aux propos. Elle déplora en particulier que la cour d’appel n’avait pas fait mention de la lettre versée au débat du 20 avril 2016 par laquelle elle écrivait au préfet du Gard qu’elle était favorable à la signature dudit contrat de ville sous réserve de la rédaction d’un additif (précisant que le contrat avait été signé après l’ajout de cet additif) ni des subventions de la région perçues par la commune de Beaucaire y compris après le supposé refus discriminatoire. Elle conclut que la loi pénale devait être appliquée de manière à garantir une certaine liberté d’action à l’élu, à défaut de quoi et en violation de la séparation des pouvoirs, il pèserait sur les élus un risque de poursuite en discrimination chaque fois qu’ils prennent une décision contraire aux souhaits d’une collectivité gouvernée par des membres d’un autre parti politique.

Le 1

er

septembre 2020, la Cour de cassation déclara le pourvoi non admis.

La requérante invoque une violation de l’article 7 de la Convention, dénonçant une application non prévisible, mais en réalité extensive, de l’article 432-7 du code pénal.

QUESTIONS AUX PARTIES

Les faits pour lesquels la requérante a été condamnée constituaient-ils, au moment où ils ont été commis, une infraction prévisible d’après le droit national, en particulier au regard de l’article 432-7 du code pénal, au sens de l’article 7 de la Convention

?

En particulier, en refusant de signer temporairement le contrat de ville, la requérante était-elle à même de prévoir qu’elle refusait «

le bénéfice d’un droit accordé par la loi

» au sens dudit article 432-7 ?

Les parties sont invitées à fournir les pièces suivantes

:

- le contrat de ville signé par la requérante

;

- le communiqué et la lettre datés tous les deux du 20 avril 2016

;

- les procès-verbaux des séances du conseil régional des 4

janvier et 15

avril 2016.