2ra-761/20 — constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea cauzei în termen rezonabil
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea cauzei în termen rezonabil
- Temei legal
- declinarea competenţei
2ra-761/20 — constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea cauzei în termen rezonabil (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2ra-761/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud: P. Harmaniuc) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: I. Cimpoi, I. Cotruță, I. Secrieru) Î N C H E I E R E 8 iulie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nina Vascan Iurie Bejenaru examinând admisibilitatea recursului declarat de Valentin Cucoș, reprezentat de avocatul Igor Hlopețchi, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Valentin Cucoș împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea cauzei în termen rezonabil și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul declarat de Valentin Cucoș, reprezentat de avocatul Igor Hlopețchi și a fost menținută hotărârea din 16 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, c o n s t a t ă: La 13 august 2018 Valentin Cucoș a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea cauzei în termen rezonabil și repararea prejudiciului moral.
Prin hotărârea din 16 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de Valentin Cucoș, reprezentat de avocatul Igor Hlopețchi și a fost menținută hotărârea din 16 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. La 4 martie 2020 Valentin Cucoș, reprezentat de avocatul Igor Hlopețchi, a declarat recurs împotriva deciziei din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.
Studiind materialele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, constată necesar de a declina competența 1 la examinarea recursului declarat de Valentin Cucoș, reprezentat de avocatul Igor Hlopețchi împotriva deciziei din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, din următoarele motive. În data de 1 aprilie 2019 a intrat în vigoare Codul administrativ al Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018. În conformitate cu art. 192 alin. (1) din Codul administrativ, pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ la curțile de apel și la Curtea Supremă de Justiție se instituie complete și/sau colegii specializate de judecători.
Prin dispoziția Președintelui interimar al Curții Supreme de Justiție nr. 138 din 27 decembrie 2019 „Cu privire la constituirea completelor de judecată pentru anul 2020”, modificată ulterior prin dispozițiile nr. 1 din 2 ianuarie 2020 și nr. 3 din 17 ianuarie 2020, în cadrul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ au fost constituite complete de judecată în materie civilă și în cauze de contencios administrativ. Conform fișei de repartizare a dosarului, prezenta cauză a fost repartizată repetat judecătorului raportor Tamara Chișca-Doneva, care conform dispozițiilor nominalizate, face parte din completul de judecată nr. 1, constituit pentru examinarea admisibilității recursurilor declarate împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel, în cauzele de contencios administrativ.
Sub acest aspect este relevant faptul că, obiectul prezentei acțiuni îl formează repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la examinarea în termen rezonabil cauzei. Astfel, este indubitabi că prezenta cauză este de materie civilă, deoarece este guvernată de Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, și nicidecum nu de Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000 sau Codul administrativ.
Conform art. 199 alin. (1) din Codul administrativ, dacă s-a constatat că judecătorului sau completului competent pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ i s-a distribuit o cauză civilă de competența aceleiași instanțe de judecată, acesta, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, își declină competența și remite președintelui de instanță dosarul spre redistribuire aleatorie. În atare situație și având în vedere că, la caz, din materialele dosarului nu se constată imposibilitatea participării la examinarea recursului a tuturor judecătorilor membri ai completelor de judecată din cadrul Curții Supreme de Justiție formate pentru examinarea cauzelor în materie civilă, se impune necesitatea declinării competenței în favoarea lor.
Or, instanța judecătorească învestită cu judecarea unei cauze trebuie să-și decline competența, în măsura în care constată că nu dispune de competențe în soluționarea acelui litigiu. Din considerentele menționate supra, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia necesității de a-și declina competența la examinarea recursului depus de Valentin Cucoș, reprezentat de avocatul Igor Hlopețchi împotriva deciziei din 14 mai 2019 a Curții de Apel 2 Chișinău, în favoarea completului specializat pentru examinarea cauzelor în materie civilă.
În conformitate cu art. 192 alin. (1), 199 alin. (1) și 230 din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se declină competența completului specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție la examinarea recursului declarat de Valentin Cucoș, reprezentat de avocatul Igor Hlopețchi, împotriva deciziei din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Valentin Cucoș împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului încălcării dreptului la examinarea cauzei în termen rezonabil și repararea prejudiciului moral.
Se remite Președintelui interimar al Curții Supreme de Justiție dosarul spre redistribuire aleatorie, prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, unui judecător raportor membru a completelor specializate formate pentru examinarea cauzelor în materie civilă. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nina Vascan Iurie Bejenaru 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.