2ra-1162/19 — constatarea incalcarii dreptului la examinarea in termen rezonabil a cauzei si repararea prejudiciului moral

2ra-1162/19 — constatarea incalcarii dreptului la examinarea in termen rezonabil a cauzei si repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ra-1162/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (Jud: O. Cojocaru)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Jud: A. Malîi, V. Clima, E. Palanciuc)

ÎNCHEIERE

26 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Maria Ghervas

Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Ministerul Justiției al

Republicii Moldova

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Mihai Miloș și

Societatea cu Răspundere Limitată „Miloș M” împotriva Ministerului Justiției al

Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la examinare în

termen rezonabil a cauzei și repararea prejudiciului moral

împotriva deciziei din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a admis apelul declarat de Mihai Miloș și Societatea cu Răspundere Limitată

„Miloș M”, s-a casat hotărârea din 27 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani și s-a emis o hotărâre nouă,

constată:

La 11 august 2017, Mihai Miloș și SRL „Miloș M” au depus cerere de chemare

în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la

constatarea încălcării dreptului la examinare în termen rezonabil a cauzei și repararea

prejudiciului moral.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au relatat că la

21 noiembrie 2007 au fost acționați în judecată de către Veronica Focșa cu acțiune

privind încasarea datoriei și a dobânzii de întârziere, care s-a examinat într-un termen

de peste 9 ani și 6 luni, iar prin decizia din 12 august 2015 a Curții Supreme de Justiție

a fost respins recursul declarat de Veronica Foșca și menținută decizia din

19 martie 2015 a Curții de Apel Chișinău prin care s-a admis cererea de apel depusă

de SRL „Miloș M”, cu casarea hotărârii din 22 mai 2009 a Judecătoriei Botanica,

mun. Chișinău și emisă o nouă hotărâre de respingere integrală a cererii de chemare

în judecată.

La fel, au relevat că la 07 aprilie 2015, SRL „Miloș M” a depus cerere de

chemare în judecată împotriva Veronicăi Focșa cu privire la încasarea cheltuielilor de

judecată în mărime de 60713 lei, care a fost admisă prin decizia suplimentară din

14 februarie 2017 a Curții de Apel Chișinău, însă cu încălcarea termenului rezonabil

de examinare a cauzei care a durat aproape 2 ani.

1

Reclamanții consideră că prin tergiversarea examinării cererii date în instanțele

naționale, le-au fost cauzate prejudicii materiale și morale pe care le estimează la

sumele de 60000 de lei daune morale pentru SRL “Miloș M” și de 30000 de lei pentru

Mihai Miloș.

În acest context, au precizat că Mihai Miloș, personal timp de aproape 2 ani pe

tot parcursul procesului civil a fost într-o stare de stres continuu cu riscul permanent

de incertitudine, agravându-i-se astfel sănătatea, în rezultat fiind nevoit să facă

tratamente medicale costisitoare și dureroase, cu folosirea preparatelor care au efect

negativ asupra altor organe.

Miloș Mihai și SRL „Miloș M” au opinat că cererea de chemare în judecată

urmează a fi admisă, deoarece instanța nu a asigurat respectarea termenului rezonabil

la examinarea cauzei, care a durat timp de aproape 2 ani.

Reclamanții au solicitat constatarea faptului încălcării termenului rezonabil la

examinarea cauzei civile, la cererea de chemare în judecată depusă de Veronica Focșa

împotriva ÎI „Miloș M” și Mihai Miloș, în special a cererii de ridicare a sechestrului

din 07 aprilie 2015, care a fost examinată la 14 februarie 2017 și obligarea

Ministerului Finanțelor să reparare prejudiciul cauzat prin această încălcare în

mărime de 60000 de lei daune morale pentru SRL “Miloș M” și de 30000 de lei pentru

Mihai Miloș.

Prin hotărârea din 27 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

cererea de chemare în judecată a fost respinsă.

La 28 martie 2018, Miloș Mihai și SRL „Miloș M” reprezentați de avocatul

Gheorghe Postolachi au declarat apel împotriva hotărârii din 27 februarie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, prin care au solicitat admiterea cererii de apel,

casarea hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere

integrală a acțiunii.

Prin decizia din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis

apelul declarat de Miloș Mihai și SRL „Miloș M” reprezentați de avocatul Gheorghe

Postolachi, casată hotărârea din 27 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani și emisă o nouă hotărâre cu privire la admiterea parțială a cererii de chemare

în judecată. A fost constatat faptul încălcării termenului rezonabil la examinarea

cererii depuse de SRL ”Miloș M” în persoana directorului Mihai Miloș privind

emiterea deciziei suplimentare din 19 martie 2015 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Veronica Focșa împotriva lui

Miloș Mihai și ÎI „Miloș M” cu privire la restituirea datoriei și dobânzii de întârziere.

A fost încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției prejudiciul

moral în beneficiul lui Mihai Miloș și SRL „Miloș M” în mărime de câte 3000 de lei.

În rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d. 217-230).

Pentru a decide astfel, instanța de apel a concluzionat că prima instanță nu a

constatat și nu a elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea

cauzei, a aplicat eronat normele de drept material, astfel adoptând o hotărâre în

contradicție cu circumstanțele cauzei, motiv din care Colegiul Civil a ajuns la

concluzia de a admite apelul declarat de Mihail Miloș și SRL ”Miloș M”, cu casarea

hotărârii instanței de fond și emiterea unei noi hotărâri de admitere parțială a cererii

de chemare în judecată.

În continuare, Curtea de Apel a menționat că sumele solicitate de apelanții

SRL ”Miloș M” și Mihai Miloș în scopul reparării prejudiciului moral în mărime de

2

60000 de lei, și respectiv 30 000 de lei, sunt exagerate, iar suma de câte 3 000 de lei,

este una suficientă și echitabilă în raport cu termenul încălcat la examinarea cererii

privind restituirea taxei de stat. Or, o astfel de despăgubire va fi una suficientă și

rezonabilă, necesară pentru satisfacția echitabilă a prejudiciului moral suferit în urma

neexaminării în termen a cererii privind emiterea unei hotărâri suplimentare în cadrul

cauzei civile menționate.

La 24 ianuarie 2019, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa participanților

la proces copia deciziei adoptate (f.d. 231), care a fost recepționată de către recurent

la 04 februarie 2019 (f.d.239).

La 25 martie 2019, Ministerul Justiției al Republicii Moldova a depus recurs

împotriva deciziei din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe,

cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

Ministerul Justiției al Republicii Moldova în motivarea recursului, a indicat

dezacordul cu decizia instanței de apel pe care o consideră neîntemeiată și pasibilă de

a fi casată.

Astfel, în susținerea poziției date, recurentul a relevat că instanța ierarhic

inferioară a admis încasarea prejudiciului în beneficiul unei persoane care nu este

parte pe dosar și nu poate invoca încălcarea termenului rezonabil de judecare a cauzei.

Or, Mihai Miloș reieșind din conținutul raportului nr. 5.14-18800 din

23 octombrie 2017 prezentat de Judecătoria Chișinău, sediul Central, nu este

participant la proces în speța principală. De asemenea, în speță intimat este

ÎI „Miloș M” și nicidecum SC „Miloș M” SRL.

Ținând cont de cele enunțate, recurentul a accentuat că instanța contrar

dispozițiilor legale a dispus încasarea prejudiciului. Mai mult, suma acordată nu poate

fi considerată o reparație echitabilă în sensul art.41 din Convenție datorită faptului că

pretențiile sunt nejustificate. Or, prejudiciul urmează a fi privit ca o compensare și nu

ca o obținere a unor foloase necuvenite din bugetul de stat.

La 17 mai 2019, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă,

Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs lui Mihai Miloș,

SRL „Miloș M” și avocatului Gheorghe Postolachi, informându-i că referința se

depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii. In mod corespunzător, dacă

referința nu a fost prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide

în lipsa acesteia.

La data stabilită pentru examinarea cauzei, Mihai Miloș, SRL „Miloș M” și nici

reprezentantul acestora, avocatul Gheorghe Postolachi nu au înaintat referință la

cererea de recurs depus de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, prin care să-și

exprime opinia referitor la recursul declarat.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră inadmisibilă cererea de recurs formulată de Ministerul

Justiției al Republicii Moldova, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face

un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

3

Prin prisma dispozițiilor citate, instanța de judecată a constatat că recursul

declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova la 25 martie 2019, împotriva

deciziei din 12 decembrie 2018 este depus în termenul prevăzut de art. 434 alin. (1)

din Codul de procedură civilă.

În aceeași ordine de idei, materialele cauzei au confirmat faptul că recursul nu a

fost examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de

procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la

art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate exhaustiv în

alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de

procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432

alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența și

temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2),

13 ianuarie 2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014,

para.34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art.6

alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a se

vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40; Lebedinschi

v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor

înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa solicită o

reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită marjă de

apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale

de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie 2016,

para.34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

4

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat că

interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține, în

principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a

recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce

la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în

care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Ministerul

Justiției al Republicii Moldova este formulată în baza art. 432 alin. (1-2) lit. c) Cod

de procedură civilă, așa cum prevede art. 437 alin. (1), lit. f) din Codul de procedură

civilă.

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentului întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil recursul acestuia,

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt

incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că din

succesiunea actelor dosarului reiese că recurentul a reluat criticile formulate în faza

procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma unor

enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse

de art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda,

19 decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2;

Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

5

europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda

(nr.2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul Ministerul Justiției al Republicii

Moldova a formulat prezenta cerere după ce a avut posibilitatea de a fi audiat de o

instanță de fond și de o instanță de apel, care au fost competente de a examina toate

chestiunile de fapt și de drept relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis,

Levages Prestations Services v. Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini

Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili,

ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor de

drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente, completul

Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil de

proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în

mod unanim că recursul declarat de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova

nu ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând

a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Galina Stratulat

6