2ra-932/20 — Anularea ordinului de sactionare

Dosarul nr. 2ra-932/20

Prima instanță: Judecătoria Cimișlia, sediul Central, judecător – V. Carapirea

Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat, judecători – G. Colev, A. Curdov, Șt. Starciuc

Î N C H E I E R E

01 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de Casapu Angela, prin

intermediul avocatului Șcheau Igor,

în cauza civilă la cererea înaintată de Casapu Angela către Grădinița de copii

nr.1, or. Leova, primarul or. Leova, Consiliul orășenesc Leova, intervenient

accesoriu Berladean Ana, privind anularea clauzei nr. 4 lit. b) din contractul

individual de muncă nr. 178 din 13.11.2015; anularea ordinului nr. 108 din

17.07.2017, cu privire la încetarea contractului de muncă; anularea ordinului nr. 109

din 27.07.2017, cu privire la eliberarea din funcție în legătură cu expirarea

contractului individual de muncă; restabilirea în funcție; încasarea solidară a

despăgubirii pentru perioada absenței forțate de la locul de muncă, a prejudiciului

moral și a cheltuielilor judiciare,

împotriva deciziei din 06 februarie 2020 a Curții de Apel Comrat, prin care a

fost respins apelul declarat de Casapu Angela, prin intermediul avocatului Șcheau

Igor, fiind menținută hotărârea din 14 mai 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul

Central,

c o n s t a t ă:

La 25 septembrie 2017, avocatul Șcheau Igor, acționând în interesele Angelei

Casapu, a înaintat o cerere de chemare în judecată către Grădinița de copii nr.1, or.

Leova, primarul or. Leova, Consiliul orășenesc Leova, intervenient accesoriu

Berladean Ana, privind anularea clauzei nr. 4 lit. b) din contractul individual de

muncă nr. 178 din 13.11.2015; anularea ordinului nr. 108 din 17.07.2017, cu privire

la încetarea contractului de muncă; anularea ordinului nr. 109 din 27.07.2017, cu

privire la eliberarea din funcție în legătură cu expirarea contractului individual de

muncă; restabilirea în funcție; încasarea solidară a despăgubirii pentru perioada

absenței forțate de la locul de muncă, a prejudiciului moral și cheltuielilor judiciare.

În motivarea acțiunii a indicat că reclamanta a fost angajată în cadrul grădiniței

de copii cu nr. 1 din or. Leova, în funcție de asistentă medicală, în temeiul

contractului individual de muncă cu nr. 178 din 13 noiembrie 2015. Conform clauzei

contractuale cu nr. 4 a contractului individual de muncă vizat, este stabilit că:

1

,,Durata contractului este determinată 16 noiembrie 2015 – 28 iulie 2017”. În textul

contractului individual de muncă vizat nu este indicat niciunul dintre temeiurile care

ar justifica stabilirea duratei determinate a contractului individual de muncă.

Reclamanta și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în mod ireproșabil. Menționează

că, de pe data de 17 iulie 2017 până pe data de 28 iulie 2017 inclusiv, reclamanta s-

a aflat în concediul de odihnă anual. Ulterior, reclamanta a primit de la un

reprezentant al angajatorului, directorul-interimar Gavriliță Gheorghina, un

exemplar, fără ștampilă și semnătura pe ordinul cu nr. 108 din 17 iulie 2017, conform

căruia a fost stabilit: “A încetat contractul individual de muncă cu d-na Casapu

Angela, sora medicală la grădinița nr. 1 din or. Leova, începând cu data de 28 iulie

2017 inclusiv. Contabilitatea primăriei or. Leova va calcula și achita indemnizația

pentru concediul anual nefolosit 11 zile calendaristice nefolosite și ajutor material

pentru 01 ianuarie 2017 până la 20 iulie 2017”.

Potrivit reclamantei, ea a refuzat să se semneze într-un registru prezentat de

Gavriliță Gheorghina, invocând că ordinul nu este semnat și nici ștampilat. Susține

că, prin clauza contractuală nr. 4 a contractului individual de muncă vizat, s-au

stabilit condiții contractuale vădit contrare prevederilor imperative ale legislației

muncii în vigoare care sunt inter alia sub nivelul garanțiilor minime de care urmează

să dispună reclamanta Casapu Angela conform legii.

Astfel, de iure, în condițiile Codului muncii, urmează ca la stabilirea duratei

determinate a contractului individual de muncă, în mod obligatoriu să fie specificate

în contractul individual de muncă, cel puțin una din cazurile prevăzute în mod expres

și exhaustiv de legiuitor în cadrul art. 55 din Codul muncii.

Menționează că, în cazul nerespectării rigorilor vizate, prevăzute expres de

legislația muncii, o astfel de clauză contractuală va fi nulă de drept.

În acest sens, urmează ca instanța de judecată, în condițiile art. 12, 84 din Codul

muncii să constate nulitatea absolută a acestei clauze a contractului individual de

muncă, urmând să aplice reclamantei garanțiile minime ale legislației muncii privind

durata contractului individual de muncă, adică să se considere că reclamanta a fost

angajată în funcția deținută pentru o perioadă nedeterminată și prin efectul nulității

clauzei contractuale menționate, ca efect, este nulă și încetarea raporturilor de muncă

prin efectele expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe o

perioada determinată.

Potrivit reclamantei, încetarea contractului individual de muncă, în condițiile art.

82 din Codul muncii, este posibilă doar în condițiile în care raporturile de muncă nu

continuă de fapt, or, în speță la 28 iulie 2017, de când urma să-și producă efectele

ordinul de încetare a raporturilor individuale de muncă vizate, reclamanta se afla în

concediul annual, iar raporturile de muncă dintre ea și angajator încă continuau.

Mai mult, în ordin nu se menționează nimic cu privire la carnetul de muncă, fapt

ce este contrar prevederilor legislației muncii în vigoare.

De asemenea, cu privire la pretenția privind restabilirea în funcția anterior

deținută, se impune precizarea că în condițiile art. 89, 90 din Codul muncii ca

reclamanta să fie restabilită în funcția deținută, prin efectul ilegalității ordinului de

încetare a raporturilor de muncă menționat supra, de asemenea se impune încasarea

în beneficiul acesteia a salariului mediu pentru perioada de absență de la locul de

muncă.

2

Prin efectele ilegale ale angajatorului menționate supra, reclamantei i-a fost

cauzată o stare de neîncredere, incomoditate sufletească, fiindu-i lezată cinstea și

demnitatea, deși reclamanta și-a executat ireproșabil obligațiile de muncă vizate.

Încasarea sumei de 50000 lei în scopul reparării prejudiciului moral cauzat prin

efectele acțiunilor ilegale ale angajatorului menționate supra, va constitui o

satisfacție echitabilă pentru reclamantă.

La 17 ianuarie 2019, reprezentantul reclamantei, Șcheau Igor, a înaintat o cerere

privind extinderea și concretizarea obiectului acțiunii civile, prin care s-a solicitat

anularea clauzei cu nr. 4 lit. b) din contractul individual de muncă nr. 178 din 13

noiembrie 2015, încheiat între reclamantă și Grădinița de copii nr. 1 din or. Leova,

care stabilește durata determinată a contractului individual de muncă, urmând a se

considera că reclamanta a fost angajată în funcția deținută pentru o perioada

nedeterminată; anularea ordinului nr. 108 din 17 iulie 2017 ,,cu privire la încetarea

contractului de muncă” emis de directorul interimar al Grădiniței de copii nr. 1 din

or. Leova, Gavriliță Gheorghina; anularea ordinului nr. 109 din 27 iulie 2017 ,,cu

privire la eliberarea din funcție în legătură cu expirarea contractului individual de

muncă” emis de directorul interimar al Grădiniței de copii nr. 1 din or. Leova,

Gavriliță Gheorghina; restabilirea reclamantei în funcția de soră medicală deținută

în cadrul Grădiniței de copii nr. 1 din or. Leova; încasarea, în ordine solidară, din

contul pârâților, prin intermediul bugetului local, în beneficiul reclamantei a unei

despăgubiri în mărimea salariului mediu al reclamantei pentru perioada absenței

forțate de la locul de muncă din 28 iulie 2017 și până la pronunțarea hotărârii

judecătorești, în mărime de 67250,16 lei (conform situației din 31 ianuarie 2019);

încasarea, în ordine solidară, din contul pârâților, prin intermediul bugetului local,

în beneficiul reclamantei a sumei de 50000 lei, în scopul reparării prejudiciului

moral cauzat reclamantei prin încălcarea drepturilor de salariat; încasarea, în ordine

solidară, din contul pârâților, prin intermediul bugetului local, în beneficiul

reclamantei a cheltuielilor de judecată suportate în legătură cu examinarea pricinii

civile.

Prin hotărârea din 14 mai 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central, cererea de

chemare în judecată înaintată de avocatul Igor Șcheau în interesele Angelei Casapu

către Grădinița de copii nr.1 or. Leova, primarul or. Leova, Consiliul orășenesc

Leova, intervenient accesoriu Berladean Ana, privind anularea clauzei nr. 4 lit. b)

din contractul individual de muncă nr.178 din 13.11.2015; anularea ordinului nr.108

din 17.07.2017, cu privire la încetarea contractului de muncă; anularea ordinului

nr.109 din 27.07.2017, cu privire la eliberarea din funcție în legătură cu expirarea

contractului individual de muncă; restabilirea în funcție; încasarea solidară a

despăgubirii pentru perioada absenței forțate de la locul de muncă, a prejudiciului

moral și cheltuielilor, s-a respins.

Prin decizia din 06 februarie 2020 a Curții de Apel Comrat, a fost respins apelul

declarat de Casapu Angela, prin intermediul avocatului Șcheau Igor, fiind menținută

hotărârea din 14 mai 2019 a Judecătoriei Cimișlia, sediul Central.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a conchis că încetarea raporturilor de

muncă cu apelanta a fost efectuată în corespundere cu clauzele contractului

individual de muncă, semnat între părți, și prevederile legislației muncii, iar cerința

cu privire la nulitatea clauzei contractuale este neîntemeiată, or, constatarea nulității

contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor, iar reclamanta a

3

invocat nulitatea clauzei contractuale post factum, după expirarea perioadei

contractului.

La 06 martie 2020, Casapu Angela, prin intermediul avocatului Șcheau Igor, a

contestat cu recurs decizia din 06 februarie 2020 a Curții de Apel Comrat.

În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat

normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele

importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către

participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele

pricinii. Astfel, aceste încălcări ale instanței de apel au dus la soluționarea greșită a

litigiului. Suplimentar, s-au invocat argumente similare celor din cererea de chemare

în judecată și cererea de apel.

Astfel, recurenta a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea deciziei din 06

februarie 2020 a Curții de Apel Comrat și a hotărârii din 14 mai 2019 a Judecătoriei

Cimișlia, sediul Central, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a

acțiunii.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Casapu

Angela, prin intermediul avocatului Șcheau Igor, este neîntemeiat și urmează a fi

declarat inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare

a recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este termen de

decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Comrat a fost pronunțată la

06 februarie 2020 și expediată participanților la proces la 05 martie 2020 (f.d. 192),

fiind recepționată de către recurentă la 18 martie 2020 (f.d. 193) și de către avocatul

Șcheau Igor la 10 martie 2020 (f.d. 196). Astfel, având în vedere faptul că recursul

declarat împotriva deciziei din 06 februarie 2020 a Curții de Apel Comrat a fost

înregistrat la 06 martie 2020, în conformitate cu art. 434 din Codul de procedură

civilă, acesta se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul

de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind

4

din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina

recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării

acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea

eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurentă nu pot duce la admisibilitatea

recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură

civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de

apel. În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii

a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acesteia

cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea

omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată

în cererea de recurs declarată de Casapu Angela, prin intermediul avocatului Șcheau

Igor.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Casapu Angela, prin intermediul

avocatului Șcheau Igor.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Svetlana Filincova,

Judecătorii Galina Stratulat,

Iurie Bejenaru

5