2ra-488/20 — Constatarea faptului juridic

Dosarul nr. 2ra–488/20

Prima instanță: Judecătoria Ungheni (jud. V. Stratulat)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, V. Cotorobai, I. Țurcan)

Î N C H E I E R E

25 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de IP ”Agenția Servicii

Publice”,

în cauza civilă la cererea depusă de către Brăguță Angela, persoană interesată

IP ”Agenția Servicii Publice” cu privire la constatarea unui fapt juridic,

împotriva deciziei din 24 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost respins apelul declarat de IP ”Agenția Servicii Publice” și menținută

hotărârea din 08 mai 2019 a Judecătoriei Ungheni,

con st ată:

La 15 februarie 2019, Brăguță Angela a înaintat în instanță cerere cu privire la

constatarea faptului juridic.

În motivarea acesteia a indicat că Brăguță Angela și XXXX, decedat la 16

iunie 2018, au trăit în concubinaj. Din relația lor s-au născut doi copii: XXXX,

născut la XXXX și XXXX, născută la XXXX, tatăl copiilor fiind XXXX.

La 16 iunie 2018, pe șantierul de construcție situat în mun. Chișinău, bd.

XXXX, XX, care este gestionat de întreprinderea ”Estate Invest Company” SRL, a

avut loc un accident de muncă soldat cu decesul lui XXXX.

Din motiv că la nașterea copilului XXXX, tatăl XXXX era decedat, Oficiul

Stare Civilă Ungheni din cadrul IP ”Agenția Servicii Publice” a refuzat să indice în

certificatul de naștere a copilului numele și prenumele tatălui.

Refuzul a fost motivat prin faptul că tatăl copilului este decedat și faptul

recunoașterii paternității în privința copilului născut de la părinți necăsătoriți se

constată de instanța judecătorească.

Scopul recunoașterii paternității este că în urma decesul lui XXXX, urmează a

fi stabilită plata în beneficiul copilului a indemnizațiilor pentru pierderea

1

întreținătorului.

Atâta timp cât în actul de naștere a copilului XXXX nu este specificat numele

și prenumele tatălui, copilul nu va putea beneficia de indemnizații în legătură cu

pierderea întreținătorului.

Petiționara nu are o altă posibilitate de a certifica faptul juridic a cărui

constatare o solicită decât printr-o hotărâre a instanței de judecată.

În fața instanței de judecată petiționara a solicitat constatarea faptului că

XXXX (născut la XX, decedat la XX), este tatăl copilului minor XXXX, născută la

XXXX în s. XXXX, r-ul XXXX.

Prin hotărârea din 08 mai 2019 a Judecătoriei Ungheni acțiunea a fost admisă.

A fost constatat faptul recunoașterii paternității lui XXXX, născut la XXXX,

în s. XXXX, r-ul XXXX, și decedat la XXXX, în privința copilului minor XXXX,

născută la XXXX în s. XXXX, r-ul XXXX.

Totodată, copia hotărârii respective a fost transmisă IP ”Agenția Servicii

Publice” pentru efectuarea modificărilor de rigoare.

Prin decizia din 24 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de IP ”Agenția Servicii Publice” și menținută hotărârea din 08 mai

2019 a Judecătoriei Ungheni.

Pentru a hotărî astfel instanțele ierarhic inferioare au reținut că, potrivit

declarațiilor petiționarei și a martorilor XXXX și XXXX, reiese că Brăguță Angela

și XXXX au locuit în concubinaj aproximativ 3 ani. Astfel, în rezultatul

conviețuirii împreună au doi copii comuni XXXX, care potrivit certificatului de

naștere la rubrică părinți în calitate de tată este indicat: XXXX, și XXXX, care

potrivit certificatului de naștere la rubrică părinți în calitate de tată nu este indicat

nici o persoană. Însă, pe durata vieții sale XXXX într-adevăr a recunoscut fetița

XXXX ca fiind propria fiică, personal a povestit părinților săi că Brăguță Angela

este însărcinată cu o viitoare fetiță și s-a comportat față de aceasta ca față de un

viitor copil al său.

În concluzie instanțele au relevat că cererea petiționare urmează a fi admisă

or, în caz contrar urmează a fi adusă ingerință gravă în dreptul petiționarei și a

copilului minor la respectarea vieții lor private, drept protejat de art. 8 CEDO.

La 30 ianuarie 2020, IP ”Agenția Servicii Publice” a declarat recurs împotriva

deciziei din 24 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea

acesteia și a hotărârii primei instanțe în partea în care s-a dispus transmiterea

hotărârii în adresa recurentei pentru introducerea modificărilor de rigoare.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

cauzei și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de către IP

”Agenția Servicii Publice” inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

2

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei

curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al

Codului de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că

reieșind din prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în

sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și

argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică

la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta

necesitatea considerării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de IP ”Agenția Servicii Publice” nu pot duce la

admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 al

Codului de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra

reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției

instanței de apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ a recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare al recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului

strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei,

fiind necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de

nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului

înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în

apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții,

instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la

o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de

recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o

minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe

care se bazează.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

3

acesteia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune considerarea acestuia ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este

evidențiată în cererea de recurs declarată de către IP ”Agenția Servicii Publice”.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

considerării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) ale

Codului de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către IP ”Agenția Servicii

Publice”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

4