2r-612/20 — constatarea faptului ce are valoare juridică
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea faptului ce are valoare juridică
- Temei legal
- restituirea cererii de apel
2r-612/20 — constatarea faptului ce are valoare juridică (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2r-612/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud. : M. Frunze) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău ( jud. : N. Budăi, I. Muruianu, A. Malîi) D E C I Z I E 25 noiembrie 2020 mun.
Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență : Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Mariana Pitic Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de Cocîrț Ella, reprezentată de avocatul Chiseev Dmitri, în cauza civilă, la cererea depusă de Cocîrț Ella, persoane interesate, Agenția Servicii Publice, Procuratura Generală a Republicii Moldova și Inspectoratul de Poliție Botanica al IGP privind declararea persoanei decedată, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 septembrie 2020 prin care s-a restituit cererea de apel declarată de Cocîrț Ella din motiv că apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel, c o n s t a t ă : La 19 decembrie 2018, Cocîrț Ella s-a adresat în instanța de judecată, cu cerere privind declararea lui Rîbac Pavel Petru, cu ultimul domiciliu în mun.
Chișinău, bd. Traian XXX, ap.XXX drept persoană decedată, persoane interesate, Agenția Servicii Publice, Procuratura Generală a Republicii Moldova și Inspectoratul de Poliție Botanica. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 17 februarie 2020, cererea înaintată de Cocîrț Ella, s-a respins ca neîntemeiată. La 02 martie 2020, reprezentantul apelantei Cocîrț Ella, avocatul Chiseev Dmitri a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 17 februarie 2020, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunea.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 mai 2020, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de reprezentantul apelantei Cocîrț Ella, avocatul Chiseev Dmitri împotriva hotărârii judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 17 februarie 2020 și s-a acordat reprezentantului apelantei Cocîrț Ella, avocatul Chiseev Dmitri un termen de 10 zile de la recepționarea prezentei încheieri pentru lichidarea neajunsurilor și anume prezentarea cererii de apel motivate. S-a explicat apelantului că în cazul în care nu vor fi lichidate neajunsurile în termen, cererea de apel va fi restituită. 1 Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 septembrie 2020 s-a restituit apelul declarat de avocatul Chiseev Dmitri în interesele lui Cocîrț Ella din motiv că, apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel.
La 15 octombrie 2020, Cocîrț Ella, reprezentată de avocatul Chiseev Dmitri a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 17 septembrie 2020 solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și restituirea cauzei spre rejudecare. În motivare, a reiterat că încheierea din 22 mai 2020, nu i-a fost expediată prin intermediul poștei electronice. În luna iunie-iulie 2020 s-a interesat de soarta dosarului, însă Cancelaria instanței i-a comunicat că cauza nu a fost repartizară spre examinare unui judecător raportor și nici pe portalul instanței nu se conținea nici o informație referitor la cauză. Recurentul a indicat că, prin restituirea apelului i s-a încălcat dreptul la apărare, fiind lipsit de examinarea cauzei în instanța de apel.
Încheierea de a nu da curs cererii de apel, nu i-a fost adusă la cunoștință. Cu soluția instanței de apel, nu este de acord, fiind neîntemeiată. Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs constată că Curtea de Apel Chișinău a emis încheierea la 17 septembrie 2020. În conformitate cu prevederilor art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Potrivit comunicării, instanța de apel a expediat încheierea participanților la proces prin intermediul poștei electronice, la 03 octombrie 2020, respectiv recursul declarat la 13 octombrie 2020, este în termenul legal (f.d.94 ) În conformitate cu art. 427 lit.a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Examinând recursul declarat, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii din următoarele considerente. Art. 110 din Codul de procedură civilă reglementează că, termenul de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. În speță, prin încheierea din 22 mai 2020, instanța de apel a acordat apelantului un termen de 10 zile de la recepționarea încheierii, pentru prezentarea cererii de apel motivate.
Încheierea din 22 mai 2020, a fost comunicată reprezentantului apelantei Cocîrț Ella, avocatului Chiseev Dmitri, conform dovezii aflate la fila 85 din dosar, la 01 iulie 2020, iar ultimul a confirmat recepționarea mesajului prin mențiunea „am primit, mulțumesc”. Deci, începând cu 02 iulie 2020, apelantul a avut la dispoziție 10 zile, adică până la 13 iulie 2020, termen limită pentru a îndeplini indicațiile instanței. 2 Art. 56 alin. (3) și 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, stipulează că părțile sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.
Totodată, și Curtea Europeană a Dreptului Omului a menționat că accesul la justiție trebuie să fie asigurat în mod efectiv și eficace. Principiul accesului liber la justiție implică și respectarea termenelor în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale. Colegiul reține că apelantul, nu s-a folosit cu bună credință de drepturile sale procesuale și nu a executat indicațiile date de instanță prin încheierea din 22 mai 2020. Or, din momentul în care Curtea de Apel nu a dat curs cererii de apel, 22 mai 2020, până la restituirea apelului, 17 septembrie 2020, s-au scurs aproximativ 3 luni, manifestând astfel o neglijență față de indicațiile instanței și propriul proces, tergiversând intenționat examinarea.
În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanța dispune restituirea cererii de apel dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). Astfel, neîndeplinirea indicațiilor instanței de apel în termenul stabilit de instanță, are ca efect pierderea unui drept procedural. La caz în condițiile în care, recurentul nu a prezentat apelul motivat în termen, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră justă și întemeiată concluzia instanței de apel privind restituirea cererii de apel. Colegiul va respinge argumentul recurentului precum că, nu a recepționat încheierea instanței la 22 mai 2020, or din materialele dosarului se atestă contraraiul, iar susținerile recurentului nu au niciun suport probator.
Regula generală stabilește că, termenul începe a curge de la momentul comunicării actului de procedură, data comunicării actului de procedură este cea înscrisă în cuprinsul dovezii de comunicare. Instanța a comunicat reprezentului apelantului încheierea din 22 mai 2020, la adresa eletronică existentă la materialele dosarului, iar la 01 iulie 2020, apelantul a confirmat instanței recepționarea corespondenței. Mai mult, contrar susținerilor recurentului, nu există nicio rațiune logică pentru care aceasta ar fi indicat că, a primit încheierea, prin e-mail, la 01 iulie 2020, în cazul în care nu o recepționa. Deci, nefiind îndeplinite indicațiile instanței în termen, intervin prevederile art. 113 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care reglementează că, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată.
Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. Pentru apelant, dreptul de a efectua actul de procedură a încetat la 13 iulie 2020, fiind termenul limită în care putea să își îndeplinească drepturile sale procedurale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, a menționat că comportamentul părților în procesul de judecată este foarte important, întrucât 3 constituie un element obiectiv și de care trebuie să se țină cont pentru a se determina dacă a fost sau nu depășit termenul rezonabil prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenție. Ceea ce li se pretinde părților este o „diligență normală” în cadrul procesului de judecată, având drept scop finalizarea acestuia.
Atunci când constată că părțile nu au dat dovadă de o asemenea diligență, acest lucru reprezintă un element obiectiv, în favoarea statului-parte la Convenție. Instanța de recurs notează că instanța de apel, corect a concluzionat despre restituirea cererii de apel declarată de Cocîrț Ella, reprezentată de avocatul Chiseev Dmitri, dat fiind faptul că ultimul fără motive temeinic justificate nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de instanță.
Astfel, din considerentele menționate, Colegiul ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 septembrie 2020. În conformitate cu art. 427 lit. (a) art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Cocîrț Ella, reprezentată de avocatul Chiseev Dmitri Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 septembrie 2020, adoptată în cauza civilă, la cererea depusă de Cocîrț Ella, persoane interesate, Agenția Servicii Publice, Procuratura Generală a Republicii Moldova și Inspectoratul de Poliție Botanica al IGP privind declararea persoanei decedată.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Mariana Pitic Iurie Bejenaru 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.