2ra-390/20 — încasarea datoriei

2ra-390/20 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr.2ra-390/20

Prima instanță - Judecătoria Chișinău, sediul Central ( jud. : V. Varniță)

Instanța de Apel - Curtea de Apel Chișinău (jud. : M. Guzun, V. Buhnaci, L. Pruteanu )

Î N C H E I E R E

18 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Nicolae Craiu

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere

Limitată „Tezaur-94”,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată „Mobvaro-M” împotriva Societății cu Răspundere Limitată

„Tezaur-94” cu privire la încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere și

cheltuielilor de judecată, și cererea reconvențională depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată „Tezaur- 94” împotriva Societății cu Răspundere Limitată

„Mobvaro-M” cu privire la obligarea ridicării mărfii, repararea prejudiciului

material și compensarea cheltuielilor de judecată

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 19 noiembrie 2019, prin care

s-a respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Tezaur-94” și s-a

menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 29 iunie 2018,

c o n s t a t ă :

La 12 decembrie 2016, Societatea cu Răspundere Limitată „Mobvaro-M” s-a

adresat în instanța de judecată, cu cerere de chemare în judecată împotriva Societății

cu Răspundere Limitată „Tezaur-94” cu privire la încasarea datoriei, penalității,

dobânzii de întârziere și cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată a reiterat că, la 16 iulie 2017, între

SRL „Tezaur-94”, în calitate de cumpărător, și SRL „Mobvaro-M”, în calitate de

vânzător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a mărfurilor nr. 19.

Conform pct. 7.1 al contractului, părțile au stabilit, că clauza penală constituie

3 % din valoarea sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere.

SRL „Tezaur-94” a admis față de SRL „Mobvaro-M” o datorie în sumă de 108

371,86 de lei, din motivul neachitării restanțelor scadente.

Reclamantul a indicat că, suma de bază a fost scadentă la 01 ianuarie 2015, dar

deoarece pârâta nu a executat obligația de achitare a unităților de mobilier urmează

a fi calcula dobânda de întârziere.

1

În final, prin cererea de modificare a cuantumului pretențiilor SRL „Mobvaro-

M” a solicitat încasarea din contul SRL „Tezaur-94” suma de 38 484,48 de lei cu

titlu de datorie, suma de 58 520,80 de lei cu titlu de penalitate, suma de 11 366 de

lei cu titlu de dobândă de întârziere, 3251,16 lei cu titlu de taxă de stat și suma de

3000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

La 15 februarie 2018, SRL „Tezaur-94” a depus cerere reconvențională

împotriva SRL „Mobvaro-M”, care a fost concretizată la 22 mai 2018, solicitând

obligarea SRL „Mobvaro-M” să ridice marfa ce îi aparține din vitrina magazinului

„Mâini Dibace”, încasarea din contul acesteia a sumei de 150 350 de lei cu titlu de

prejudiciu pentru folosirea în perioada martie 2017 - ianuarie 2018 a spațiului din

bunul imobil de pe bd. Dacia 49, mun. Chișinău și a cheltuielilor de judecată

suportate pentru examinarea cauzei.

În motivarea cererii reconvențională, SRL „Tezaur-94” a relatat că contractul

nr. 19 încheiat la 16 iulie 2013 cu SRL „Mobvaro-M” a fost un contract de

reprezentanță, or, SRL „Tezaur-94” primea marfa de la SRL „Mobvaro-M” pe care

o plasa în vitrina magazinului, ca după realizare să achite acesteia suma de bani

pentru marfa realizată.

Un contract de vânzare-cumpărare a mărfii cu drepturi și obligații nu există

între părți, iar drepturile și obligațiile expuse în contract confirmă faptul dat, și

anume pct. 3.2.3 care indică expres că marfa a fost livrată în exclusivitate pentru

amenajarea vitrinei.

Potrivit pct. 3.2.4 al contractului, marfa putea fi realizată doar cu acordul SRL

„Mobvaro-M”, circumstanța ce confirmă lipsa dobândirii dreptului de proprietate

asupra mărfii de către SRL „Tezaur-94”.

Conform pct. 3.2.5. al contractului, achitarea mărfii realizate, prezentate

exclusiv pentru amenajarea vitrinei, se efectua nu mai târziu de următoare zi a

realizării mărfii, astfel SRL „Tezaur-94” a fost doar un reprezentant al SRL

„Mobvaro-M” care prezenta marfa în magazinul deținut de SRL „Tezaur-94”.

Totodată, pct. 4 al anexelor la contractul nr. 19 din 16 iulie 2013, prevăd

expres că marfa urmează a fi ridicată de SRL „Mobvaro-M”, în cazul neachitării

prețului acesteia.

Reclamantul a menționat că, de nenumărate ori a comunicat SRL „Mobvaro-

M” că marfa care nu a fost realizată, urmează a fi ridicată de către ultima.

Astfel, a indicat că prin somațiile remise și recepționate de SRL „Mobvaro-M”

s-a solicitat prezentarea angajaților societății pentru ridicarea mărfii expuse în

vitrine, care însă au rămas fără răspuns, iar la apelurile telefonice reprezentanții

SRL „Mobvaro-M” au comunicat că se vor prezenta pentru a ridica marfa, fapt ce

nu a fost realizat, motiv din care de câteva ori au fost întocmite și facturi fiscale de

retur al mărfii.

Marfa păstrată în toată această perioadă de timp s-a aflat în magazinul „Mâini

Dibace” deținut de SRL „Tezaur-94”, iar suprafața care a fost ocupată de marfa

prezentată spre realizare de către SRL „Mobvaro-M” a constituit 48,5 m.p., ceea ce

a adus prejudicii întreprinderii, or, SRL „Tezaur-94” a fost în imposibilitate de a

obține profit, ori simpla dare în locațiune a suprafeței respective, ar fi adus

companiei un profit lunar în sumă de 15 035 de lei.

Astfel, în perioada martie 2017 - decembrie 2017, SRL „Tezaur-94” a ratat un

2

venit de 150 350 de lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 29 iunie 2018 cererea

de chemare în judecată depusă de SRL „Mobvaro-M” a fost admisă parțial.

S-a încasat din contul SRL „Tezaur-94” în beneficiul SRL „Mobvaro-M” suma

de 38 484,48 de lei, cu titlu de datorie, suma de 11366 de lei, cu titlu de dobândă de

întârziere, suma de 38 480 de lei, cu titlu de penalitate, suma de 3 251,16 de lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată formate din achitarea taxei de stat și suma de 3 000 de

lei, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

În rest, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Cererea reconvențională înaintată de SRL „Tezaur-94” a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a constatat că, la materialele cauzei nu

există probe pertinente și concludente care ar dovedi că SRL „Tezaur-94” și-ar fi

onorat cu diligență obligațiile contractuale față de SRL „Mobvaro-M” și că, SRL

„Mobvaro-M” a vândut SRL „Tezaur-94” mobilier în baza facturilor fiscale în

perioada 2014-2015 și care nu au fost achitate.

Cu referire la acțiunea reconvențională, instanța a conchis că, cerințele

invocate în acțiunea reconvențională privind obligarea ridicării mărfii nu se

încadrează în normele legale de returnare a mărfurilor.

Totodată, nu este certă nici cerința referitoare la venitul ratat calculat câte

15035 lei lunar, adică aproximativ 310 lei per m.p., în timp ce conform contractelor

de locațiune reclamantul percepe 214 lei per m.p.

La 17 iulie 2018, SRL „Tezaur-94” a declarat cererea de apel împotriva

hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 29 iunie 2018 solicitând casarea

acesteia cu emiterea unei noi decizii de respingere integrală a acțiunii formulate de

SRL „Mobvaro-M”, de admitere a cererii reconvenționale înaintate de SRL

„Tezaur-94” și încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2018 a fost respins

apelul declarat de SRL „Tezaur-94” și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău,

sediul Central din 29 iunie 2018.

La 15 martie 2019, SRL „Tezaur-94” a depus cerere de recurs împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2018.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 3 iulie 2019, s-a admis apelul

declarat de SRL „Tezaur-94”, s-a casat decizia Curții de Apel din 12 decembrie

2018 Chișinău și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt

complet de judecători.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 noiembrie 2019 s-a respins apelul

declarat de SRL „Tezaur-94” și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul

Central din 29 iunie 2018.

La 14 ianuarie 2020, SRL „Tezaur-94” a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a

hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi decizii de respingere a acțiunii

inițiale și admiterea cererii reconvenționale.

Totodată, a solicitat încasarea din contul intimatului a cheltuielilor de judecată

suportate la examinarea cauzei.

În motivare a invocat că, nu este de acord cu soluția instanțelor ierarhic

3

inferioare.

Instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor cerințelor și argumentelor invocate

în cererea de apel, dar a transcris poziția instanței de fond referitor la constatările

făcute, contrar normelor legale expuse.

Instanța de apel nu a dat nici o apreciere circumstanței precum că contractul de

vânzare-cumpărare a mărfii cu drepturi și obligațiile respective nu există între părți,

iar drepturile și obligațiile expuse în contract confirmă faptul dat și anume pct. 3.2.3

indică expres că marfa este livrată în exclusivitate pentru amenajarea vitrinei.

De asemenea, instanța nu a reținut că, potrivit pct. 3.2.4 al contractului marfa

poate fi realizată doar cu acordul cu SRL „Mobvaro-M”.

În cadrul rejudecării cauzei instanța de apel nu a ținut cont de concluziile

instanție de recurs, în care s-a indicat că din actele cauzei nu se denotă cert care a

fost cantitatea de marfă expusă sper vânzare, câte din mărfurile expuse spre vânzare

au fost comercializate, care mărfuri plasate la vitrină au rămas urmare a nerealizării

acestora.

Astfel, instanța nu a dat apreciere per ansamblu explicațiilor participanților la

proces cât și înscrisurilor anexate la materialele dosarului.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs

menționează că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 19

noiembrie 2019.

Conform art.434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen

de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Cererea de recurs împotriva a fost declarată la 14 ianuarie 2020, respectiv în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Astfel, prin prisma art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la 29

ianuarie 2020 instanța de recurs a comunicat intimatului recursul, informând despre

necesitatea depunerii referinței în termen de o lună de la data primirii scrisorii, fiind

recepționat la 3 februarie 2020 (f. d.64 Vol. II).

Până la data examinării recursului, referință asupra recursului intimatul nu a

depus.

Examinând temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

4

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Potrivit art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Societatea cu

Răspundere Limitată „Tezaur-94”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art.432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și drept urmare, este

5

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Societatea cu Răspundere Limitată

„Tezaur-94”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii

Nicolae Craiu

Iurie Bejenaru

6