2ra-1066/19 — încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată

2ra-1066/19 — încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-1066/2019

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud: V. Varaniță)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Mihaila, V. Sîrbu)

D E C I Z I E

03 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Ala Cobăneanu

Svetlana Filincova

Victor Burduh

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Tezaur-

94”,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată „Mobvaro-M” împotriva Societății cu Răspundere Limitată

„Tezaur-94” cu privire la încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere și

cheltuielilor de judecată, și

la cererea reconvențională depusă de Societatea cu Răspundere Limitată

„Tezaur- 94” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Mobvaro-M” cu privire

la obligarea ridicării mărfii, repararea prejudiciului material și compensarea

cheltuielilor de judecată.

împotriva deciziei din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 12 decembrie 2016, SRL „Mobvaro-M” a depus cerere de chemare în

judecată împotriva SRL „Tezaur-94” cu privire la încasarea datoriei, penalității,

dobânzii de întârziere și cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că la 16 iulie 2017, între SRL „Tezaur-94”, ca

cumpărător, și SRL „Mobvaro-M”, ca vânzător, a fost încheiat contractul de

vânzare-cumpărare a mărfurilor nr. 19.

Reclamanta a menționat că conform pct. 7.1 al contractului, părțile au stabilit

clauza penală care constituie 3 % din valoarea sumei datorate pentru fiecare zi de

întârziere.

La fel, a precizat că SRL „Tezaur-94” a admis față de SRL „Mobvaro-M” o

datorie în sumă de 108 371,86 de lei, cauzată de neachitarea restanțelor scadente.

A specificat că suma de bază a fost scadentă în data de 01 ianuarie 2015, dar

deoarece pârâta nu a executat obligația de achitare a unităților de mobilier urmează

a calcula dobânda de întârziere.

1

SRL „Mobvaro-M” a solicitat încasarea din contul SRL „Tezaur-94” a datoriei

în sumă de 108 371,86 de lei, a taxei de stat în sumă de 3 251,16 de lei și a

cheltuielilor de judecată în sumă de 3 000 de lei.

La 06 noiembrie 2017, SRL „Mobvaro-M” a depus cerere de modificare a

cuantumului pretențiilor și a solicitat încasarea din contul pârâtei a datoriei în sumă

de 38484,48 de lei, a penalității de întârziere în sumă de 58 520,80 de lei, a dobânzii

de întârziere în sumă de 11 366 de lei, a taxei de stat în sumă de 3251,16 de lei și a

cheltuielilor de judecată în sumă de 3000 de lei.

La 15 februarie 2018, SRL „Tezaur-94” a depus cerere reconvențională

împotriva SRL „Mobvaro-M”, care a fost concretizată la 22 mai 2018, prin care s-a

solicitat obligarea SRL „Mobvaro-M” să ridice marfa ce îi aparține din vitrina

magazinului „Mâini Dibace”, încasarea din contul acesteia a sumei de 150 350 de

lei cu titlu de prejudiciu pentru folosirea în perioada martie 2017 - ianuarie 2018 a

spațiului din bunul imobil de pe bd. Dacia 49, mun. Chișinău și a cheltuielilor de

judecată suportate pentru examinarea cauzei.

În motivarea cererii reconvențională, SRL „Tezaur-94” a relatat că contractul

nr. 19 încheiat la 16 iulie 2013 cu SRL „Mobvaro-M” a fost un contract de

reprezentanță, or, SRL „Tezaur-94” primea marfa de la SRL „Mobvaro-M” pe care

o plasa în vitrina magazinului, ca după realizare să achite acesteia suma de bani

pentru marfa realizată.

A menționat că un contract de vânzare-cumpărare a mărfii cu drepturi și

obligații nu există între părți, iar drepturile și obligațiile expuse în contract confirmă

faptul dat, și anume pct. 3.2.3 care indică expres că marfa a fost livrată în

exclusivitate pentru amenajarea vitrinei.

În continuare, a subliniat că conform pct. 3.2.4 al contractului, marfa putea fi

realizată doar cu acordul SRL „Mobvaro-M”, circumstanța ce confirmă lipsa

dobândirii dreptului de proprietate asupra mărfii de către SRL „Tezaur-94”.

Mai mult, conform pct. 3.2.5. al contractului, achitarea mărfii realizate,

prezentate exclusiv pentru amenajarea vitrinei, se efectua nu mai târziu de următoare

zi a realizării mărfii, astfel SRL „Tezaur-94” a fost doar un reprezentant al SRL

„Mobvaro-M” care prezenta marfa în magazinul deținut de SRL „Tezaur-94”.

Totodată, pct. 4 al anexelor la contractul nr. 19 din 16 iulie 2013, prevăd expres

că marfa urmează a fi ridicată de SRL „Mobvaro-M”, în cazul neachitării prețului

acesteia.

În circumstanțele date, a accentuat că de nenumărate ori a comunicat SRL

„Mobvaro-M” că marfa care nu a fost realizată urmează a fi ridicată de către ultima.

Astfel, a indicat că prin somațiile remise și recepționate de SRL „Mobvaro-M”

s-a solicitat prezentarea angajaților societății pentru ridicarea mărfii expuse în

vitrine, care însă au rămas fără răspuns, iar la apelurile telefonice reprezentanții SRL

„Mobvaro-M” au comunicat că se vor prezenta pentru a ridica marfa, fapt ce nu a

fost realizat, motiv din care de câteva ori au fost întocmite și facturi fiscale de retur

al mărfii. Marfa păstrată în toată această perioadă de timp s-a aflat în magazinul

„Mâini Dibace” deținut de SRL „Tezaur-94”, iar suprafața care a fost ocupată de

marfa prezentată spre realizare de către SRL „Mobvaro-M” a constituit 48,5 m.p.,

ceea ce a adus prejudicii întreprinderii, or, SRL „Tezaur-94” a fost în imposibilitate

de a obține profit, ori simpla dare în locațiune a suprafeței respective, ar fi adus

companiei un profit lunar în sumă de 15 035 de lei.

2

Respectiv, a susțin că în perioada martie 2017 - decembrie 2017, SRL „Tezaur-

94” a ratat un venit de 150 350 de lei.

De asemenea, a relevat că în scopul soluționării litigiului pe cale amiabilă a

remis o somație în adresa SRL „Mobvaro-M”, prin care a solicitat ridicarea mărfii

care ocupă spațiul comercial al SRL „Tezaur-94”, dar și achitarea de către ultima a

venitului ratat pentru perioada martie 2017 - decembrie 2017 în sumă de 150 350 de

lei, în termen de 7 zile din data recepționării somației, însă cu toate că somația a fost

recepționată de SRL „Mobvaro-M”, aceasta a rămas fără răspuns.

Prin hotărârea din 29 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central a fost

admisă parțial cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Mobvaro-M”; a fost

încasată de la SRL „Tezaur-94” în beneficiul SRL „Mobvaro-M” suma de 38 484,48

de lei, cu titlu de datorie, suma de 11366 de lei, cu titlu de dobândă de întârziere,

suma de 38480 de lei, cu titlu de penalitate, suma de 3 251,16 de lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată formate din achitarea taxei de stat și suma de 3 000 de lei, cu

titlu de cheltuieli de asistență juridică. În rest acțiunea a fost respinsă ca

neîntemeiată. Cererea reconvențională înaintată de SRL „Tezaur-94” a fost respinsă

ca neîntemeiată.

La 17 iulie 2018, SRL „Tezaur-94” a depus cererea de apel împotriva hotărârii

din 29 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central și a solicitat casarea

acesteia cu emiterea unei noi decizii de respingere integrală a acțiunii formulate de

SRL „Mobvaro-M”, de admitere a cererii reconvenționale înaintate de SRL „Tezaur-

94” și încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respins

apelul declarat de SRL „Tezaur-94” și menținută hotărârea din 29 iunie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a concluzionat că prima instanță a

constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei,

a interpretat și aplicat corect normele de drept material cu pronunțarea unei hotărâri

legale și întemeiate pe circumstanțele de fapt constatate nemijlocit în ședința de

judecată prin probe pertinente și concludente.

La 15 martie 2019, SRL „Tezaur-94” a depus cerere de recurs împotriva

deciziei din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a solicitat admiterea

recursului, casarea integrală a deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe

cu pronunțarea unei noi decizii de respingere a acțiunii inițiale și admiterea cererii

reconvenționale. Totodată, a solicitat încasarea din contul intimatului a cheltuielilor

de judecată suportate la examinarea cauzei.

În motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu decizia instanței de apel

și hotărârea primei instanțe, pe care le consideră ilegale, neîntemeiate și pasibile

casării.

Recurenta în susținerea poziției a invocat că instanța de fond nu a dat nici o

argumentare cerinței de obligare a intimatului de a ridica înapoi marfa nerealizată,

făcând referire doar la raporturile de locațiune, pe când aceste temeiuri au fost

invocate de SRL „Tezaur-94” cu scopul de a încasa venitul ratat produs în urma

acțiunilor intimatului.

În continuare, a subliniat că instanța de apel nu s-a expus asupra cerințelor și

argumentelor indicate în cererea de apel, dar a transcris poziția primei instanțe

referitor la constatările făcute de ultima, contrar normelor legale.

3

Astfel, a relevat că instanța de apel nu a examinat integral și nu a luat în

considerare toate probele și circumstanțele importante pentru soluționarea justă a

cauzei, iar circumstanțele menționate pot fi considerate motive întemeiate de

admitere a cererii de recurs.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 12 decembrie 2018.

Materialele cauzei atestă expedierea participanților la proces a copiei deciziei

prin scrisoarea de însoțire din 17 ianuarie 2019 (f.d. 220, Vol. I), însă lipsesc date

despre recepționarea acesteia.

Astfel, recursul declarat la 15 martie 2019, este în termen.

În conformitate cu art.439 alin.(2), (3) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul

neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin.(2).

Prin încheierea din 05 iunie 2019 a Curții Supreme de Justiție, recursul declarat

de SRL „Tezaur-94” a fost considerat admisibil.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără

a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Examinând recursul declarat de SRL „Tezaur-94”, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de

a admite recursul, de a casa decizia instanței de apel și de a transmite cauza spre

rejudecare în instanța de apel, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură dată

dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) - (2), (4) Cod de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost

încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat

legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională; c) a interpretat în mod

eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

4

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Din materialele cauzei rezultă că între SRL „Mobvaro-M” și SRL „Tezaur-94”

la 16 iulie 2013 a fost încheiat contractul nr. 19.

Conform actului de verificare a decontărilor între SRL „Mobvaro-M” și SRL

„Tezaur-94”, în data de 09 decembrie 2016, datoria SRL „Tezaur-94” constituia

suma de 108 371,86 de lei, act întocmit și semnat unilateral de SRL „Mobvaro-M”

(f.d. 11, Vol. I).

Tot materialele cauzei atestă conform actului de verificare a decontărilor între

SRL „Mobvaro-M” SRL și SRL „Tezaur-94”, în data de 31 octombrie 2017, datoria

SRL „Tezaur-94” constituia suma de 38 475,00 de lei, act întocmit și semnat

unilateral de SRL „Tezaur-94” (f.d. 71, Vol. I), iar conform actului de verificare a

decontărilor între SRL „Mobvaro-M” și SRL „Tezaur-94”, în data de 01 aprilie

2018, datoria SRL „Tezaur-94” constituia suma de 38 484,48 de lei, act întocmit și

semnat unilateral de SRL „Mobvaro-M” (f.d. 135, Vol. I).

SRL „Mobvaro-M” înaintând acțiunea în judecată împotriva SRL „Tezaur-94”,

cu concretizările ulterioare, a solicitat încasarea datoriei în sumă de 38 484,48 de lei,

penalității de întârziere în sumă de 58 520,80 de lei, dobânzii de întârziere în sumă

de 11 366 de lei, taxei de stat în sumă de 3251,16 de lei și cheltuielilor de judecată

în sumă de 3000 de lei.

Pe când, SRL „Tezaur-94” înaintând cerere reconvențională a solicitat

obligarea SRL „Mobvaro-M” să ridice marfa ce îi aparține din vitrina magazinului

„Mâini Dibace”, încasarea din contul acesteia a sumei de 150 350 de lei cu titlu de

prejudiciu pentru folosirea în perioada martie 2017 - ianuarie 2018 a spațiului din

bunul imobil de pe bd. Dacia 49, mun. Chișinău și a cheltuielilor de judecată

suportate pentru examinarea cauzei.

Fiind învestită cu judecarea cauzei, prima instanță a ajuns la concluzia de a

admite parțial cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Mobvaro-M”; a

încasat de la SRL „Tezaur-94” în beneficiul SRL „Mobvaro-M” suma de 38 484,48

de lei, cu titlu de datorie, suma de 113 66 de lei, cu titlu de dobândă de întârziere,

suma de 38 480 de lei, cu titlu de penalitate, suma de 3 251,16 de lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată formate din achitarea taxei de stat și suma de 3 000 de lei, cu

titlu de cheltuieli pentru acordarea asistenței juridice. În rest a respins ca

neîntemeiată acțiunea. Totodată, respingând ca neîntemeiată și cererea

reconvențională înaintată de SRL „Tezaur-94”.

Judecând apelul declarat de SRL „Tezaur-94”, instanța de apel a ajuns la

concluzia netemeiniciei apelului și a menținut hotărârea din 29 iunie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Chișinău a constatat că apelantul nu a

anexat la actele cauzei dovada de achitare a datoriei restante, în sumă de 38 484,48

de lei, or, se atestă că vânzătorul și-a executat obligația de livrarea și predare a mărfii,

iar cumpărătorul necătînd la faptul că a recepționat marfa, nu a achitat în mărime

deplină prețul pentru marfa procurată.

5

În asemenea condiții, instanța de apel a concluzionat asupra temeiniciei soluției

instanței de fond, prin care s-a dispus încasarea datoriei în sumă de 38 484,48 de lei.

În partea argumentului părții apelante, precum că contractul încheiat între SRL

„Tezaur-94” și SRL „Mobvaro-M” a fost un contract de reprezentanță, deoarece

SRL „Tezaur-94” primea marfa și o plasă în vitrina magazinului și după realizarea

mărfii achita cumpărătorului prețul, instanța de apel l-a apreciat ca fiind neîntemeiat.

La acest aspect instanța de apel a menționat că faptul includerii unor asemenea

condiții în contractul de vânzare-cumpărare nu se echivalează cu faptul că apelantul

se scutește de achitarea prețului pentru marfa primită, în condițiile în care se atestă

recepționarea mărfii livrate și semnarea facturilor fiscale aferente tranzacțiilor.

Colegiul Curții de Apel Chișinău nu a reținut nici argumentul părții apelante,

precum că contractul de vânzare-cumpărare a expirat de drept, iar intimatul nu poate

solicita încasarea cărorva plăți în temeiul acestuia.

A mai specificat că din facturile fiscale indicate de SRL „Mobvaro-M” se atestă

cu certitudine instituirea între părți a unor raporturi obligaționale, în temeiul cărora

SRL „Mobvaro-M” a livrat, iar SRL „Tezaur-94” a recepționat marfa după

asortimentul indicat în facturile fiscale, și prin urmare, a fost ținută să achite prețul

pentru marfa primită.

Mai mult, instanța de apel a relevat că din probele anexate la materialele cauzei

se determină cu certitudine că partea apelantă prin achitările efectuate în perioada

01 ianuarie 2015 – 27 iunie 2017 a recunoscut datoria față de intimat, aspect care

determină, la rândul său, că acțiunea înaintată nu a fost una prescrisă.

Prin prisma prevederilor art. 624, 630 Cod civil și punct. 7.1 al contractului nr.

19 din 16 iulie 2013, instanța de apel a considerat întemeiată și soluția primei

instanțe, în partea reducerii și încasării penalității de întârziere în sumă de 38 480,00

de lei.

În partea dobânzii de întârziere, instanța de apel de asemenea a considerat că

prima instanță corect a încasat suma de 11 366,00 de lei.

Totodată, instanța de apel a considerat ca întemeiată și concluzia primei

instanțe în partea respingerii ca neîntemeiate a cererii reconvenționale, deoarece

apelanta nu a invocat careva vicii la marfa transmisă, iar intimata nu și-a asumat

responsabilitatea de a ridica marfa în cazul în care aceasta nu se vinde, subsecvent

considerând neîntemeiat și cerința de încasare a venitului ratat.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție constată că decizia instanței de apel, trebuie să corespundă tuturor

normelor de drept, să fie clară, înțeleasă de părțile implicate în proces, și să răspundă

în mod expres la toate cererile și obiecțiile formulate de apelant și intimat (Principiul

nr. 6 al Recomandării nr. R (84) 5 privind principiile de procedură civilă menite

pentru ameliorarea justiției adoptată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei

la 28 februarie 1984).

Astfel, formulările din conținutul deciziei trebuie să corespundă exigențelor de

corectitudine, certitudine, deplinătate, claritate, consecutivitate, logică, elocvență,

lipsă de rezerve (necondiționalitate), oficialitate și pertinență.

În conformitate cu art. 118 alin. (1), (3) Cod de procedură civilă, fiecare parte

trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și

obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Circumstanțele care au importanță

pentru soluționarea justă a cauzei sunt determinate definitiv de instanța

judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor participanți

6

la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce urmează a fi

aplicate.

În același timp, art. 373 alin. (1) și (2) Cod de procedură civilă, stabilește că

instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor

înaintate, legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță; instanța de apel verifică

circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și

cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea cauzei,

apreciază probele din dosar și cele prezentate suplimentar în instanță de apel de către

participanții la proces.

Reieșind din limitele judecării apelului consfințite în norma enunțată, instanța

de recurs reține că contrar acestor prevederi, instanța de apel judecând apelul a trecut

în mod superficial asupra circumstanțelor cauzei, fără a examina legalitatea și

temeinicia hotărârii supusă apelului sub toate aspectele, în raport cu regulile și

legislația ce guvernează litigiul în cauză, precum și explicațiile apelantei expuse atât

în prima instanță, cât și în instanța de apel.

În asemenea împrejurări, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție relevă că contrar normelor suscitate,

instanța de apel, judecând apelul declarat de SRL „Tezaur-94” nu a dat apreciere

tuturor probelor din materialele cauzei, în raport cu cele invocate, precum și nu a

purces la argumentarea propriu zisă a admisibilității unor probe și respingerii altor

probe, iar ca rezultat a evitat combaterea alegațiilor expuse pe parcursul examinării

cauzei de către SRL „Tezaur-94”.

Totodată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție evidențiază că instanța de apel la adoptarea deciziei, prin

care a respins apelul și a menținut hotărârea primei instanțe, a ignorat explicațiile și

probele prezentate de apelantă, or, nu a dat vreun răspuns afirmațiilor SRL „Tezaur-

94” prin care a indicat că un contract de vânzare-cumpărare a mărfii cu drepturi și

obligații respective nu există între părți, iar drepturile și obligațiile expuse în contract

confirmă faptul dat, și anume pct. 3.2.3. indică expres că marfa este livrată în

exclusivitate pentru amenajarea vitrinei.

Mai mult, instanța de apel nu a reținut că conform pct. 3.2.4. al contractului,

marfa poate fi realizată doar cu acordul SRL „Mobvaro-M”.

În aceeași ordine de idei, pct. 3.2.5. al contractului, stabilește că achitarea mărfii

realizate prezentate exclusiv pentru amenajarea vitrinei se efectuează nu mai târziu

de următoare zi a realizării mărfii, fapt ce denotă că SRL „Tezaur-94” a fost doar un

reprezentant al SRL „Mobvaro-M” care prezenta marfa în magazinul deținut, spre

realizare, și anume asemenea relații de reprezentare și guvernează raporturile

juridice dintre părți.

În aceeași ordine de idei, Colegiul reține că contractul nr. 19 a fost încheiat în

data de 16 iulie 2013, pe o perioadă de un an de zile (pct. 10.1), iar, la moment

conform materialelor cauzei, între SRL „Mobvaro-M” și SRL „Tezaur-94” a fost

încheiat un alt contract de colaborare din 21 martie 2015 cu privire la expunerea în

vitrină a unității de uși.

De asemenea, instanța de recurs constată că la adoptarea soluției sale, instanța

de apel nu a reținut nici prevederile pct. 7.4. al contractului nr. 19 din 16 iulie 2013,

care prevede expres că dreptul de proprietate asupra mărfii achiziționate trece la

cumpărător din momentul achitării integrale.

7

Urmare a faptului că între părți au fost semnate numeroase Anexe la contractul

din 16 iulie 2013, care sunt parte componentă a acestuia, Colegiul ține să menționeze

că aceste anexe conțin prevederi precum că în cazul vânzării din vitrină a mărfii,

cumpărătorul se obligă să achite valoarea mărfii prin transfer în decurs de 3 zile, or,

instanța de apel nu a dat nici o apreciere prevederilor menționate.

Astfel, instanța de recurs atestă că din actele cauzei nu se denotă cert care a fost

cantitatea marfa expusă spre vânzare; câte din mărfurile expuse spre vânzare au fost

comercializate; care mărfuri plasate la vitrină au rămas în vitrină urmare a

nerealizării acestora etc.

Pe cale de consecință, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că instanța de apel nu a dat apreciere

per ansamblu, atât asupra explicațiilor participanților la proces, cât și înscrisurilor

anexate la dosar, cu toate că indisolubil la caz, urmau a fi reținute aceste aspecte.

În contextul celor expuse, argumentele invocate de către recurenta în cererea

de recurs sunt întemeiate, deoarece reieșind din specificul acțiunii deduse judecății,

precum și în scopul stabilirii temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor, alături de

cele constatate, era indispensabil de a solicita toate probele necesare și a le da o

apreciere corespunzătoare prin prisma art. 121, 122 și 130 ale Codului de procedură

civilă.

Ca urmare, în sensul art. 6 alin. (1) al Convenției, instanța de recurs ține să

menționeze că instanțele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate

motivele pe care-și întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant

al concluziilor sale să precizeze noțiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse

cercetării.

De asemenea, noțiunea de proces echitabil impune ca instanța de judecată să

nu-și motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele esențiale

care-i sunt supuse aprecierii și să nu se mulțumească de a proba pur și simplu

concluziile uneia dintre părți.

În această ordine de idei este cert că omiterea aspectelor menționate de către

instanța de apel, indică direct la examinarea superficială a apelului, fără a fi supusă

controlului temeinicia și corectitudinea soluției date de prima instanță prin prisma

prevederilor legale, aplicabile cazului.

La caz, prezintă relevanță și faptul că folosirea criteriilor pentru determinarea

corectă a naturii juridice a litigiului, reieșind din specificul acestuia, presupune prin

sine lămurirea completă și pe bază de dovezi certe a situației de fapt și de drept, care,

este diferită de la caz la caz.

În atare situație, având ca bază dispozițiile art. 130 alin. (1) - (5) Cod de

procedură civilă, instanța judecătorească apreciază probele după intima ei

convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă și nemijlocită a tuturor

probelor din dosar în ansamblu și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Niciun

fel de probe nu au pentru instanța judecătorească o forță probantă prestabilită fără

aprecierea lor. Fiecare probă se apreciază de instanță privitor la pertinența,

admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor

reciprocă și suficiența pentru soluționarea cauzei. Ca rezultat al aprecierii probelor,

instanța judecătorească este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale

privind admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea

preferinței unor probe față de altele. Proba este declarată ca fiind veridică dacă

8

instanța constată prin cercetare și comparare cu alte probe că datele pe care le conține

corespund realității.

Distinct de cele relatate, la caz, se constată că de fapt instanța de apel a examinat

superficial cauza civilă, adoptând o decizie contradictorie și fără argumentare clară,

aprecierea probelor dată de instanța judecătorească fiind arbitrară și duce la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar instanța de recurs

este în imposibilitatea de a înlătura neajunsurile invocate supra.

Având în vedere circumstanțele relatate, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că decizia

instanței de apel urmează a fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare în fond în

instanța de apel, or, toate circumstanțele invocate raportate la normele juridice

respective nu pot fi înlăturate de instanța de recurs.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate

și rejudecând cauza, să emită o hotărâre întemeiată și legală.

În conformitate cu art. 442, 444, 445 alin. (1) lit. c) și alin. (3) Cod de procedură

civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Tezaur-94”.

Se casează decizia din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere

Limitată „Mobvaro-M” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Tezaur-94” cu

privire la încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere și cheltuielilor de

judecată, și la cererea reconvențională depusă de Societatea cu Răspundere Limitată

„Tezaur- 94” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Mobvaro-M” cu privire

la obligarea ridicării mărfii, repararea prejudiciului material și compensarea

cheltuielilor de judecată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel

Chișinău, în alt complet de judecători.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Ala Cobăneanu

Svetlana Filincova

Victor Burduh

Galina Stratulat

9