Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 11.03.2020
respins

2rc-29/20 — Încasarea datoriei

HOTĂRÂRE
11.03.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Încasarea datoriei
Temei legal
Restituirea apelului, depunerea tardivă a apelului fără a solicita repunerea în termen
Citează această cauză
2rc-29/20 — Încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2rc–29/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. A. Miron) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, (jud. L. Bulgac, A. Panov, G. Dașchevici) D E C I Z I E 11 martie 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de către SA „Dimecon-11”, reprezentată de avocatul Popescu Mihai, în cadrul cauzei civile intentate la cererea de chemare în judecată depusă de SA „Dimecon-11” împotriva SRL „Multiconstruct Grup” cu privire la încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 17 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de SA „Dimecon-11” împotriva hotărârii din 18 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), c o n s t a t ă: La 19 aprilie 2019, SA „Dimecon-11” a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Multiconstruct Grup” cu privire la încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 18 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), cererea de chemare în judecată înaintată de SA „Dimecon-11” a fost respinsă ca neîntemeiată. La 22 octombrie 2019 (prin oficiul poștal), SA „Dimecon-11”, reprezentată de avocatul Popescu Mihai, a contestat cu apel hotărârea din 18 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), invocând că hotărârea este neîntemeiată și pasibilă casării. Totodată, în cererea de apel nemotivată apelantul a invocat că cererea de apel motivată va fi depusă suplimentar după luarea de cunoștință cu hotărârea integrală. Prin încheierea din 17 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel depusă de SA „Dimecon-11” împotriva hotărârii din 18 1 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) ca depusă în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen.

La 09 ianuarie 2020, SA „Dimecon-11”, reprezentată de avocatul Popescu Mihai a declarat recurs (suplinit ulterior la 07 februarie 2020) împotriva încheierii din 17 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea încheierii recurate și restituirea cauzei la rejudecare în instanța de apel pentru examinarea apelului în fond. În susținerea recursului declarat a menționat că, a recepționat hotărârea primei instanțe abia la 04 octombrie 2019 după ce a solicitat-o expres de la instanță, iar plicul expediat la 23 iulie 2019 nu a fost livrat la biroul avocatului, or după cum reiese din răspunsul ÎS ”Poșta Moldovei” la adresa Biroului asociat de avocați Botanica a fost expediat plicul indicându-se destinatarul SA „Dimecon-11”.

Totodată, a mai menționat că depunerea cererii de apel fără a solicita repunerea în termen în nici o măsură nu-l decade pe apelant să solicite acest lucru odată cu depunerea cererii de apel motivate. Potrivit prevederilor art. 425 al Codului de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Conform art. 426 alin. (3) al Codului de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Având în vedere că, încheierea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 17 decembrie 2019, expediată recurentei la 18 decembrie 2019 fără a fi anexate probe ce ar confirma data recepționării acesteia, Colegiul consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale și declarând recursul la 09 ianuarie 2020, a acționat în interiorul termenului legal. Examinând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele cauzei și prevederile legale aplicabile speței, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SA „Dimecon-11”, reprezentată de avocatul Popescu Mihai urmează a fi respins, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 427 lit. a) al Codului de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Conform art. 10 alin. (1) al Codului de procedură civilă, sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural. În conformitate cu art. 362 alin. (1) al Codului de procedură civilă, termenul 2 de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că, norma citată prevede expres momentul începerii curgerii termenului de declarare a apelului – data pronunțării dispozitivului hotărârii. În conformitate cu art. 116 alin. alin. (1), (3) al Codului de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.).

După cum denotă actele dosarului, dispozitivul hotărârii Judecătoriei Chișinău (sediul Centru), prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată depusă de SA „Dimecon-11” împotriva SRL „Multiconstruct Grup” cu privire la încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată, a fost pronunțat la 18 iulie 2019. Recurenta SA „Dimecon-11”, a depus cererea de apel împotriva hotărârii primei instanțe, la 22 octombrie 2019, termenul limită fiind 19 august 2019, respectiv cu încălcarea termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) al Codului de procedură civilă. Or, din interpretarea corectă a prevederilor normei legale citate, este de înțeles că termenul de declarare a apelului curge de la data pronunțării dispozitivului hotărârii.

Așadar, după cum a fost reiterat supra, termenul stabilit de lege pentru exercitarea căii de atac (apelul) se calculează exclusiv din momentul pronunțării dispozitivului hotărârii, iar în cazul în care participantul la proces, la caz SA „Dimecon-11”, a omis acest termen, urma să invoce motivele omiterii (comunicarea defectuoasă a actului de procedură, recepționarea cu întârziere a hotărârii etc.) într-o eventuală cerere de repunere în termen și expres să solicite acest fapt.

Completul subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Erik ØVLISEN vs. Danemarca, hotărârea din 30 august 2006, sau Kukkonen vs. Finlanda (nr. 2), hotărârea din 13 ianuarie 2009, § 24). În același context, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art. 6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță, de dreptul de a fi audiat (a se vedea, inter alia, Lebedinschi vs. Republica Moldova, hotărârea din 16 septembrie 2015, § 32). Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că, în proceduri civile, o persoană poate cu greu să conceapă preeminența dreptului fără existența 3 posibilității de acces la instanțele de judecată (a se vedea, Golder vs. the United Kingdom, hotărâre din 21 ianuarie 1975; Z and Others vs. the United Kingdom, hotărâre din 10 mai 2001; și Kreuz vs. Poland, hotărârea din 19 iunie 2001). Totuși, „dreptul la o instanță” nu este absolut.

Acesta poate fi, prin natura sa, supus limitărilor, deoarece dreptul de acces, prin sine, cere reglementare din partea statului. Garantând părților în litigiu un drept efectiv de acces la o instanță care să hotărască asupra „drepturilor și obligațiilor lor cu caracter civil”, articolul 6 § 1 acordă statului dreptul de a alege liber mijloacele care să fie utilizate în acest scop.

În acest sens, Curtea Europeană a statuat că restricția impusă accesului la o instanță judecătorească sau un tribunal nu va fi compatibilă cu articolul 6 § 1, decât dacă aceasta urmărește un scop legitim și există o proporționalitate rezonabilă între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (a se vedea, Tinnelly & Sons Ltd and Others și McElduff and Others vs. the United Kingdom, hotărârea din 10 iulie 1998). Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție atestă că, soluția emisă de către instanța de apel este una întemeiată legal și în corespundere cu circumstanțele cauzei, or argumentele și probele invocate în susținerea cererii de recurs sunt contrare legislației procesuale și lipsite de relevanță.

Sub acest aspect, Colegiul consideră necesar de a reitera prevederile art. 56 alin. (3) al Codului de procedură civilă, potrivit căruia, participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. În situația de fapt, contrară cadrului legal relatat, în corespundere cu prevederile art. 10 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recurenta SA „Dimecon-11”, va suporta consecințele nefavorabile, adică, sancțiunile procedurale stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural, în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural.

În acest context, instanța de recurs consideră că la caz, soluția instanței de apel este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 CEDO, având în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului, ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii judecătorești emise în instanța de fond și ar leza, în acest mod principiul securității raporturilor juridice.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO (cauza Popov 2 vs. Moldova, hotărâre din 06 decembrie 2005, cauza Melnic vs. Moldova, hotărâre din 14 noiembrie 2006), Curtea a constatat că, prin neprezentarea motivelor de repunere în termenul de prescripție constituie o violare a art. 6 § 1. Jurisprudența CtEDO reiterează obligația părții de a lua măsurile necesare 4 pentru protecția drepturilor sale de acces la justiție, inclusiv prin manifestarea diligenței în exercitarea drepturilor sale procedurale și a interesului față de soarta dosarului vizat (cauza van Harn vs. Germania, hotărâre din 11 septembrie 2007, cauza Pîrnău ș.a. vs. Republica Moldova, hotărâre din 31 ianuarie 2012 și cauza SA Universul vs. Republica Moldova, hotărâre din 10 iulie 2012). Concluzionând cele expuse, Colegiul ajunge la concluzia că cererea de recurs împotriva încheierii din 17 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, urmează a fi respinsă cu menținerea încheierii instanței de apel.

Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a), art. 428 ale Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul depus de SA „Dimecon-11”, reprezentată de avocatul Popescu Mihai. Se menține încheierea din 17 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău emisă în cadrul cauzei civile intentate la cererea de chemare în judecată depusă de SA „Dimecon-11” împotriva SRL „Multiconstruct Grup” cu privire la încasarea datoriei, penalității, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-01-29
0,94
2rc-15/20 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-188/2019 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: D. Sîrbu) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: M. Guzun, G. Dașchevici, V. Buhnaci) Î N C H E I E R E 29 ianuarie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil
CSJ 2023-07-12
0,94
2rac-5/23 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rac–5/22 2-20163503-01-2rac-13012023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. A. Brăgaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, I. Dutca, D. Băbălău) Î N C H E I E R E 12 iulie 2023 mun. C
CSJ 2023-03-16
0,94
2rac-5/23 — Încasarea sumei
Dosarul nr. 2rac–5/23 2-20163503-01-2rac-13012023 Î N C H E I E R E 16 martie 2023 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, judecătorul
CSJ 2020-09-16
0,94
2ec-93/20 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2rc-93/2020 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. Al. Sandu) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. M. Anton, A. Bostan, V. Cotorobai) DECIZIE 16 septembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2020-12-16
0,94
2rc-136/20 — Încasarea datoriei
Dosar nr. 2rc-136/20 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. S.Vîşcu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. L.Bulgac, V.Buhnaci, V.Sîrbu) D E C I Z I E 16 decembrie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă