Publicat la 26 septembrie 2022 SECȚIUNEA 5 Cerere nr. 53712/21 Yann STREIFF împotriva Franței introdusă la 27 octombrie 2021, comunicată la 6 septembrie 2022, ÎNTÂMPLAREA se referă la lipsa de prescripție în materie de urmărire disciplinară a avocaților. Reclamantul, avocat în baroul Parisului, a făcut obiectul a două proceduri disciplinare. O primă procedură disciplinară a fost inițiată de către judecătorul de ordine al avocaților din baroul din Paris cu privire la o primă cauză referitoare la o plângere depusă de văduva unui anticariat, care încredințase reclamantului apărarea intereselor sale în cadrul soluționării succesiunii soțului ei. Printr-un decret din 29 decembrie 2015, Consiliul de disciplină a ordinii avocaților din baroul din Paris a declarat că reclamantul și-a încălcat principiile esențiale ale profesiei care rezultă din: art. 1.3 din Regulamentul de procedură național al profesiei de avocat (RIN), art. 3 din Legea din 31 decembrie 1971 și art. 183 de decret din 27 noiembrie 1991. El a pronunțat împotriva sa sancțiunea pentru interdicția temporară de a exercita pe o perioadă de trei ani. În același timp, a fost inițiată o a doua procedură disciplinară. În conformitate cu această procedură, el a fost recuzat pentru implicarea sa într-o a doua cauză, conform căreia, printr-o hotărâre din 27 mai 2014, devenit irevocabil ca urmare a respingerii recursului în casare printr-o hotărâre din 4 noiembrie 2015, tribunalul din Paris a anulat pentru fraudă sentințele arbitrale care au concluzionat că fundația era îndatorată moștenitorilor unui artist și plastician cu suma de aproximativ 22 334 622 EUR (EUR) (146 505 520 franci francezi). Curtea de apel reține cu această ocazie instituirea unui arbitraj simulat în scopul de a favoriza interesele moștenitorilor în detrimentul celor ale fundației. Printre cele șase elemente reținute de instanța de apel, se numără faptul că instanța arbitrală nu a fost compusă din nici un specialist în piața specifică a operelor de artă și că singurul care știa că a fost ascultat în cadrul procedurii de arbitraj a fost reclamantul care nu avea competență specială în domeniul pieței de laart și era însărcinat, în plus, de moștenitorii apărării intereselor lor. Printr-un decret din 30 noiembrie 2016, Consiliul de Disciplină a Ordinului Avocaților din Baroul de la Paris a declarat că reclamantul și-a făcut vinovat de nerespectarea principiilor esențiale ale profesiei care rezultă din art. 1.3 din RIN. El a pronunțat împotriva sa sancțiunea de radiere a tabloului de ordine al avocaților. După ce a ordonat reunirea celor două cauze, tribunalul de apel din Paris, printr-o hotărâre din 22 martie 2018, a confirmat cele două hotărâri din 29 decembrie 2015 și 30 noiembrie 2016 și a pronunțat, în prima cauză, o interdicție temporară de exercitare pe o perioadă de trei ani și, în a doua cauză, o radiere a tabloului de ordine al avocaților. Prin hotărârea din 30 iunie 2021, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului. Cu privire la motivul invocat în a doua cauză întemeiat pe încălcarea articolului 1 din Convenție ca urmare a lipsei de prescripție a procedurilor disciplinare, aceasta a arătat că, în cazul în care faptele reproșate în a doua cauză sunt vechi, cauza a suferit o revenire esențială odată cu decizia Tribunalului de apel din Paris din 27 mai 2014. Curtea de Casație deduce că Tribunalul de Primă Instanță și-a justificat în mod legal decizia, luând în considerare data la care Curtea de Casație din 4 noiembrie 2015 a respins recursul împotriva acestei hotărâri. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge, în primul caz, de o lipsă de independență și de imparțialitate a organelor disciplinare care și-au instrumentat și judecat cauza și, în al doilea caz, de lipsa termenului de prescripție a procedurilor disciplinare, din moment ce sancțiunea a fost pronunțată în 2016 pentru fapte care datează din 1995. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI În special, judecătorii tribunalului din Paris au fost judecați în mod echitabil în legătură cu contestația privind drepturile și obligațiile de natură civilă ale reclamantului? sunt suficient de independenți și de imparțiali în ceea ce privește competențele consiliului de disciplină în materie de ordine a avocaților în baroul din Paris în materie de disciplină a avocaților ( mutatis mutandis Ramos Nunes de Carvalho e Sá c. Portugalia [GC], n 55391/13 și 2 alții, § 157-165, 6 noiembrie 2018 și Denisov c. Ucraina [GC], n 76639/11, §§ 79-80, 25 septembrie 2018)? A existat, în speță, necunoașterea drepturilor de apărare ale reclamantului și a principiului securității juridice, astfel cum a fost garantat prin art. 1 din convenție, din cauza lipsei de termene de prescripție a procedurilor disciplinare inițiate în 2015 ( mutatis mutandis Oleksandr Volkov c. Ucraina, n 21722/11, § 135-140, CEDH 2013, și Camelia Bogdan c. România, 36889/18, § 38-48, 20 octombrie 2020)
Publié le 26 septembre 2022
Requête n
o
53712/21
Yann STREIFF
contre la France
introduite le 27 octobre 2021
communiquée le 6 septembre 2022
La requête concerne
l’absence de prescription en matière de poursuites disciplinaires des avocats.
Le requérant, avocat au barreau de Paris, fit l’objet de deux procédures disciplinaires.
Une première procédure disciplinaire fut ouverte par le bâtonnier de l’ordre des avocats au barreau de Paris à propos d’une première affaire concernant une plainte déposée par la veuve d’un antiquaire, ayant confié au requérant la défense de ses intérêts dans le cadre du règlement de la succession de son époux. Par un arrêté du 29 décembre 2015, le conseil de discipline de l’ordre des avocats au barreau de Paris dit que le requérant s’était rendu coupable de manquements aux principes essentiels de la profession résultant de l’article 1.3 du règlement intérieur national de la profession d’avocat (RIN), de l’article 3 de la loi du 31 décembre 1971 et de l’article
183 de décret du 27 novembre 1991. Il prononça à son encontre la sanction de l’interdiction temporaire d’exercice pour une durée de trois ans.
Parallèlement, une seconde procédure disciplinaire fut ouverte. Aux termes de cette procédure, il lui était reproché son implication dans une seconde affaire aux termes de laquelle, par un arrêt du 27
mai 2014, devenu irrévocable à la suite du rejet du pourvoi en cassation par un arrêt du 4
novembre 2015, la cour d’appel de Paris annula pour fraude les sentences arbitrales ayant conclu que la fondation était redevable à l’égard des héritiers d’un artiste et plasticien de la somme d’environ 22
334
622 euros (EUR) (146
505 520 francs français). La cour d’appel retint à cette occasion la mise en place d’un arbitrage simulé dans le but de favoriser les intérêts des héritiers au détriment de ceux de la fondation. Parmi les six éléments retenus par la cour d’appel, figure le fait que le tribunal arbitral n’était composé d’aucun spécialiste du marché spécifique des œuvres d’art et que le seul sachant ayant été entendu à l’occasion de l’arbitrage était le requérant qui n’avait pas de compétence particulière dans le domaine du marché de l’art et était chargé, par ailleurs, par les héritiers de la défense de leurs intérêts.
Par un arrêté du 30 novembre 2016, le conseil de discipline de l’ordre des avocats au barreau de Paris dit que le requérant s’était rendu coupable de manquements aux principes essentiels de la profession résultant de l’article
1.3 du RIN. Il prononça à son encontre la sanction de radiation du tableau de l’ordre des avocats.
Après avoir ordonné la jonction des deux affaires, la cour d’appel de Paris, par un arrêt du 22 mars 2018, confirma les deux arrêtés des 29 décembre 2015 et 30 novembre 2016 et prononça, dans la première affaire, une interdiction temporaire d’exercice pour une durée de trois ans et, dans la seconde affaire, une radiation du tableau de l’ordre des avocats.
Par un arrêt du 30 juin 2021, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant. Sur le moyen soulevé dans la seconde affaire tiré de la violation de l’article
6
§
1 de la Convention du fait de l’absence de prescription des poursuites disciplinaires, elle indiqua que l’arrêt de la cour d’appel relève que, si les faits reprochés dans la seconde affaire sont anciens, l’affaire a connu un rebondissement essentiel avec la décision de la cour d’appel de Paris du 27 mai 2014. La Cour de cassation en déduit que la cour d’appel a légalement justifié sa décision en prenant en considération la date de l’arrêt de la Cour de cassation du 4 novembre 2015 rejetant le pourvoi contre cet arrêt « comme étant la date à laquelle le dommage est apparu dans toute son ampleur, le délai écoulé entre cette date et l’engagement de la poursuite disciplinaire n’apparaît pas excessif et contraire aux exigences d’une procédure équitable ».
Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint, dans la première affaire, d’un défaut d’indépendance et d’impartialité des organes disciplinaires ayant instruit et jugé son affaire et, dans la seconde affaire, de l’absence de délai de prescription des poursuites disciplinaires dès lors que la sanction a été prononcée en 2016 pour des faits remontant à 1995.
1.
La contestation sur les droits et obligations de caractère civil du requérant a-t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article
6
§
1 de la Convention ? En particulier, les juges de la cour d’appel de Paris étaient
‑
ils suffisamment indépendants et impartiaux eu égard aux compétences du conseil de discipline de l’ordre des avocats au barreau de Paris en matière de discipline des avocats (
mutatis mutandis
,
Ramos Nunes de Carvalho e Sá c. Portugal
[GC], n
os
55391/13 et 2 autres, §§ 157-165, 6
novembre 2018, et
Denisov c. Ukraine
[GC], n
o
76639/11, §§ 79-80, 25
septembre 2018) ?
2.
Y-a-t-il eu, en l’espèce, méconnaissance des droits de défense du requérant et du principe de la sécurité juridique, tel que garanti par l’article
6
§
1 de la Convention, du fait de l’absence de délai de prescription des poursuites disciplinaires engagées en 2015 (
mutatis mutandis
,
Oleksandr Volkov c. Ukraine
, n
o
21722/11, §§ 135-140, CEDH 2013, et
Camelia Bogdan c.
Roumanie
, n
o
36889/18, §§ 38-48, 20 octobre 2020)
?