3ra-1402/19 — contestarea actului administrativ si obligarea achitarii indemnizatiei

3ra-1402/19 — contestarea actului administrativ si obligarea achitarii indemnizatiei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-1402/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. T.Avasiloaie)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V.Sîrbu, V.Mihaila, A.Minciuna)

DECIZIE

18 decembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrative lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Nina Vascan

examinând recursul depus de Tatiana Timercan,

în cauza de contencios administrativ, la acțiunea depusă de Tatiana

Timercan împotriva Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI

cu privire la repunerea în termen a acțiunii, recunoașterea ilegalității

răspunsului, obligarea achitării indemnizației pentru îngrijirea și creșterea

copilului,

împotriva deciziei din 3 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de Tatiana Timercan și a fost menținută hotărârea

din 19 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă :

La 18 iulie 2018, Tatiana Timercan a depus cerere de chemare în judecată

în ordinea contenciosului administrativ împotriva Inspectoratului General

pentru Situații de Urgență al MAI (în continuare Inspectoratul General pentru

Situații de Urgență) cu privire la repunerea în termen a acțiunii, recunoașterea

ilegalității răspunsului, obligarea achitării indemnizației pentru îngrijirea și

creșterea copilului.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că din 17 februarie 2003

activează în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, iar la 22

martie 2013 a născut al doilea copil, fiica Taisia Timercan, fapt ce se confirmă

prin certificatul de naștere nr. NA-VI 1710998 eliberat la 9 aprilie 2013 de OSC

sect. Botanica, mun. Chișinău.

Prin ordinul nr. 109 ef. din 13 septembrie 2013 a Serviciului Protecției

Civile și Situațiilor Excepționale (în prezent Inspectoratul General pentru

Situații de Urgență) i-a fost acordat concediu în conformitate cu prevederile art.

124 alin. (2) din Codul muncii pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani,

de la 15 septembrie 2013 până la 22 martie 2016.

1

Iar conform ordinului nr. 173 ef. din 19 decembrie 2014 a Serviciului

Protecției Civile și Situațiilor Excepționale dânsa a întrerupt concediul pentru

îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, intrând în exercițiul funcției de la 2

ianuarie 2015.

Având în vedere că la momentul acordării concediului de îngrijire a

copilului și nici ulterior, angajatorul nu și-a onorat obligația pozitivă de a-i

calcula și achita indemnizația pentru îngrijirea copilului prevăzută de Legea nr.

289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară

de muncă și alte prestații de asigurări sociale, la 3 iulie 2018 s-a adresat cu o

cerere prealabilă în adresa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență,

prin care a solicitat calcularea și achitarea indemnizației ce i se cuvine potrivit

legislației, însă prin răspunsul nr. 19/7-T-94 din 6 iulie 2018 cererea prealabilă a

fost respinsă, deoarece a fost înaintată cu depășirea termenului de 12 luni

prevăzut de art. 27 alin. (1) al Legii nr. 289 din 22.07.2004.

În opinia sa răspunsul enunțat este unul neîntemeiat și care urmează a fi

anulat, or, prin refuzul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență se

încalcă dreptul său de a primi indemnizația pentru creșterea copilului. Or,

indemnizația solicitată nu a fost achitată din vina angajatorului și consideră că

în această situație urmau a fi aplicate prevederile art. 27 alin. (3) din Legea

Legea nr. 289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate

temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale

Din considerentul că după cum a fost invocat în acțiune, pârâtul i-a lezat

dreptul la proprietate garantat de art. 46 din Constituția RM, ceea ce constituie

și o violare a prevederilor art. 3 și 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale și a art. 1 din Primul Protocol adițional la

Convenție, îmbinat cu art. 14 din Convenție, Tatiana Timercan a depus prezenta

acțiune, solicitând repunerea în termenul de adresare în instanța de judecată,

recunoașterea ilegalității răspunsului nr. 19/7-T-94 din 6 iulie 2018, obligarea

achitării indemnizației pentru concediul de îngrijire a copilului pentru perioada

15 septembrie 2013 – 2 ianuarie 2015.

Prin hotărârea din 19 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

cererea cu privire la repunerea în termen a acțiunii depuse de Tatiana Timercan

a fost respinsă, iar acțiunea a fost respinsă ca tardivă.

Prin decizia din 3 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Tatiana Timercan și a fost menținută hotărârea din 19 martie

2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

La 29 august 2019, Tatiana Timercan a declarat recurs împotriva hotărârii

din 19 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și a deciziei din 3

iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solictând admiterea recursului, casarea

actelor judecătorești contestate ce formează obiectul prezentului recurs, cu

pronunțarea unei decizii noi, de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului s-au indicat motivele de drept și de fapt invocate

în cererea de chemare în judecată și în cererea de apel anexate la dosar,

suplimentar invocându-se că sugestiile instanțelor iererhic inferioare cu privire

la încălcarea de către reclamanta-recurentă a termenului de prescripție de

adresare cu cerere pentru achitarea indemnizației pentru creșterea copilului sunt

2

neîntemeiate, or, nu s-a stabilit a cui este vina de a nu se calcula și achita

indemnizația lunară pentru creșterea și îngrijirea copilului, dacă aceste cerințe

sunt legale, considerându-se ca persoană asigurată în virtutea legii.

La fel, concluzia instanțelor de judecată precum că a omis termenul de

prescripție este neîntemeiată, deoarece art. 27 din Legea privind indemnizațiile

pentru incapacitatea temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale nr.

289-XV din 22.07.2004 prevede că sumele indemnizației neachitate la timp, din

vina organului care stabilește și plătește indemnizația - se plătesc retroactiv fără

nici o limită.

Cu referire la fondul cauzei, recurenta a specficat că dreptul la

indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului este un bun protejat de dreptul de

proprietate, prevăzut de art. 46 al Constituției RM și Protocolul 1 al Convenției

și constituie o sursă primară de existență a beneficiarului, având ca scop

îngrijirea și asigurarea copilului până la vârsta de 3 ani cu minimul necesar

pentru existență și prin urmare, instituirea unei limite de 12 luni pentru plata

retroactivă a indemnizației reprezintă o ingerință în exercitarea dreptului de

proprietate.

Aceste circumstanțe atestă temeinicia acțiunii reclamantei, pe când

instanțele de judecată greșit au respins-o ca tardivă, ceea ce denotă că instanțele

ierarhic inferioare s-au eschivat de la exercitarea obligației impusă prin lege, de

înfăptuire a actului de justiție, au examinat superficial circumstanțele cauzei, nu

au intrat în esența litigiului și nu au apreciat toate circumstanțele și probele

existente ale cauzei.

Prin referința depusă la 12 noiembrie 2019, Inspectoratul General pentru

Situații de Urgență a solicitat declararea recursului depus de Tatiana Timercan

ca inadmisibil, deoarece argumentele invocate în recursul enunțat se referă la

dezacordul recurentei cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu

relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material,

respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ relevă că prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, a fost adoptat

Codul administrativ al Republicii Moldova, care în conformitate cu art. 257

alin. (1) Cod administrativ a intrat în vigoare la 1 aprilie 2019.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile

de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod

se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod,

conform prevederilor prezentului cod.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărîrile curții de

apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs.

Iar conform art. 245 din același cod, recursul se depune la instanța de apel

în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu

stabilește un termen mai mic.

3

Colegiul reține că calea de atac în ordine de recurs a fost exercitată în

interiorul termenului legal, deoarece decizia instanței de apel a fost adoptată la 3

iulie 2019 (f.d.124), însă a fost notificată recurentei la 1 august 2019 (f.d.133),

iar recursul a fost depus la 29 august 2019 (f.d.134).

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ a numit recursul depus de Tatiana Timercan pentru examinare în

complet de 5 judecători.

În conformitate cu art. 247 Cod administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în

cererea de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursul, de a casa

decizia instanței de apel și de a remite cauza la rejudecare în instanța de apel.

În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. d) Cod administrativ, examinând

recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă decizie prin care casează integral

decizia instanței de apel și restituie cauza instanței de apel dacă, în baza

limitelor stabilite de lege ale examinării recursului, nu poate adopta o soluție

finală în acest caz.

După cum denotă actele cauzei, Tatiana Timercan din 17 februarie 2003

activează în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (f.d.10).

La fel, s-a constatat că la 9 octombrie 2010, Tatiana Timercan a încheiat

căsătoria cu Spiridon Timercan (f.d.6), iar la 22 martie 2013 s-a născut fiica

Taisia Timercan, fapt confirmat prin certificatul de naștere nr. NA-VI 1710998

din 9 aprilie 2013 (f.d.9).

Prin ordinul nr. 109 ef. din 13 septembrie 2013 a Serviciului Protecției

Civile și Situațiilor Excepționale, reclamantei i-a fost acordat concediu pentru

îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, de la 15 septembrie 2013 până la 22

martie 2016 (f.d.11).

Conform ordinului nr. 173 ef. din 19 decembrie 2014 a Serviciului

Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, reclamanta Tatiana Timercan a

întrerupt concediul pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, intrând în

exercițiul funcției de la 2 ianuarie 2015 (f.d.12).

Tot actele cauzei atestă că, la 3 iulie 2018 reclamanta s-a adresat cu o

cerere prealabilă Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, prin care a

solicitat achitarea indemnizației pentru concediul pentru îngrijirea copilului

pentru perioada 15.09.2013 – 02.01.2015 în mărime de 30 % din venitul mediu

lunar (f.d.6-7), însă prin răspunsul nr. 19/7-T-94/18 din 6 iulie 2018,

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a refuzat în satisfacerea

cerințelor înaintate de către reclamantă fiind invocată tardivitatea cererii (f.d.8).

Nefiind de acord cu răspunsul primit, reclamanta a depus prezenta

acțiune, solicitând repunerea în termen a acțiunii, recunoașterea ilegalității

răspunsului nr.19/7-T-94 din 6 iulie 2018 și obligarea achitării indemnizației

pentru concediul pentru îngrijirea copilului pentru perioada 15.09.2013 –

02.01.2015.

4

Fiind învestită cu judecarea cauzei în fond, prima instanță a respins

repunerea în termen a acțiunii și a respins acțiunea depusă de Tatiana Timercan

ca fiind depusă tardiv.

Judecând apelul declarat de către Tatiana Timercan, instanța de apel a

respins apelul și a menținut hotărârea primei instanțe, considerând că aceasta

este întemeiată și legală.

Pentru a se pronunța astfel, instanțele de judecată au reținut că, la caz,

termenul de prescripție pentru apărarea dreptului încălcat pentru recurentă a

început să curgă de la 22 martie 2013 – data nașterii fiicei Taisia Timercan și a

expirat la 22 martie 2014, aceasta fiind ultima zi de depunere a cererii

prealabile. Necătînd la aceasta, cererea prealabilă a fost depusă abia la 3 iulie

2018, iar cererea de chemare în judecată a fost depusă la 19 iulie 2018, astfel la

această dată reclamanta a depășit toate termenele de adresare atât în adresa

pârâtului, cât și în instanța de judecată.

La fel, instanțele de judecată au concluzionat că declanșarea unui proces

cu depășirea termenului de 12 luni de la data îndeplinirii condițiilor de stabilire

a indemnizației pentru îngrijirea copilului (nașterea copilului) și după împlinirea

vârstei de 3 ani de către copil contravine principiului securității raporturilor

juridice și o violare a art. 1 Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (cauza Dacia

SRL din 18.03.2008, cauza Străisteanu ș.a. din 07.04.2009), or, opunerea

termenului de prescripție revendicărilor înaintate, anihilează necesitatea

examinării pretențiilor înaintate, astfel încât reclamanta-recurentă Tatiana

Timercan este sancționată prin efectul legii prin stingerea elementului de

protecție juridică a dreptului său material.

Pe cale de consecință, instanțele ierarhic inferioare au menționat că,

reclamanta nu a prezentat probe, prin care s-ar fi confirmat că termenul de

prescripție a fost omis din motive întemeiate (f.d.62-63, 125-130).

Instanța de recurs conchide, însă, că o astfel de soluție rezultă din

nedeterminarea exactă a naturii juridice a litigiului, criteriu, care presupune prin

sine lămurirea completă și certă a situației de fapt sub toate aspectele, mai mult

că concluziile instanței de apel sunt bazate pe o apreciere unilaterală și arbitrară

a materialului probator, fapt ce vine în contradicție cu normele de drept

procedural.

În conformitate cu art. 49 alin. (1) și (2) din Constituția Republicii

Moldova statul facilitează, prin măsuri economice și prin alte măsuri, formarea

familiei și îndeplinirea obligațiilor ce îi revin. Statul ocrotește maternitatea,

copiii și tinerii, stimulând dezvoltarea instituțiilor necesare.

Conform dispozițiilor art. 1 din Legea privind sistemul public de asigurări

sociale nr. 489-XIV din 8 iulie 1999, indemnizația de maternitate este definită

ca o formă de protecție socială ce constă dintr-o sumă de bani acordată prin

sistemul public de asigurări sociale femeilor asigurate, precum și celor care au

încetat plata contribuției de asigurări sociale în condițiile prevăzute de lege, în

caz de naștere a copilului.

5

Iar dispozițiile art. 2 din legea menționată prevăd că dreptul la asigurări

sociale este garantat de stat și se exercită, în condițiile legii, prin sistemul public

de asigurări sociale.

Reieșind din dispozițiile art. 123 Codul muncii, concediul medical plătit

se acordă tuturor salariaților și ucenicilor în baza certificatului medical eliberat

potrivit legislației în vigoare. Modul de stabilire, calculare și achitare a

indemnizațiilor din bugetul asigurărilor sociale de stat în legătură cu concediul

medical este prevăzut de legislația în vigoare.

Conform art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea privind indemnizațiile pentru

incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale nr. 289 din

22 iulie 2004, asigurații din sistemul public de asigurări sociale au dreptul la

indemnizație pentru creșterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani.

În temeiul art. 18 alin. (1) lit. a) și alin. (6) din aceiași lege, asiguratul

care se află în concediul pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3

ani la toate unitățile în care desfășoară activități are dreptul la indemnizație

lunară pentru creșterea copilului de la data acordării concediului pentru

îngrijirea copilului și pînă la data împlinirii vîrstei de 3 ani a copilului.

Cuantumul lunar al indemnizației pentru creșterea copilului constituie 30% din

baza de calcul stabilită la art. 7 pentru fiecare copil, dar nu mai puțin decît

cuantumul indemnizației minime lunare pentru creșterea copilului a persoanei

asigurate, determinate în modul stabilit de Guvern, în cazul solicitării opțiunii

prevăzute la alin. (1) lit. a) din prezentul articol, or, baza de calcul al

indemnizației de maternitate acordate angajatului o constituie venitul mediu

lunar.

Conform prevederilor art. 124 alin. (1) și (2) din Codul muncii, femeilor

salariate și ucenicelor, precum și soțiilor aflate la întreținerea salariaților, li se

acordă un concediu de maternitate ce include concediul prenatal cu o durată de

70 de zile calendaristice (în cazul sarcinilor cu 3 și mai mulți feți – 112 zile

calendaristice) și concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice (în

cazul nașterilor complicate sau nașterii a doi sau mai mulți copii – 70 de zile

calendaristice), plătindu-li-se pentru această perioadă indemnizații în modul

prevăzut la art.123 alin.(2). În baza unei cereri scrise, persoanelor asigurate

indicate la alin. (1), după expirarea concediului de maternitate, li se acordă un

concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, cu

achitarea indemnizației din bugetul asigurărilor sociale de stat.

La rândul său, în corespundere cu art. 27 alin. (1) și (2) din Legea privind

indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și alte prestații de

asigurări nr. 289 – XV din 22.07.2004, indemnizația de asigurări sociale poate fi

solicitată, în bază de acte justificative, în termen de 12 luni calculat de la data

îndeplinirii condițiilor de stabilire a acestei indemnizații, iar ajutorul de deces –

din ziua următoare zilei de deces. Indemnizația pentru creșterea copilului pînă la

împlinirea vîrstei de 3 ani solicitată după 12 luni de la data nașterii copilului se

stabilește retroactiv, dar nu mai mult decît pentru 12 luni premergătoare datei

solicitării, dacă solicitarea a avut loc pînă la împlinirea de către copil a vîrstei de

3 ani. Indemnizația stabilită, dar neîncasată la timp se plătește retroactiv pe o

perioadă de cel mult 3 ani anteriori datei solicitării.

6

Sub acest aspect, instanța de recurs consideră însă, că concluzia

instanțelor de judecată cu privire la respingerea repunerii în termen a acțiunii și

respingerii acțiunii depusă de Tatiana Timercan ca fiind depusă tardiv este una

pripită, bazată doar pe susținerile invocate de către Inspectoratul General pentru

Situații de Urgență.

Or, conform art. 27 alin. (3) din Legea privind indemnizațiile pentru

incapacitatea temporară de muncă și alte prestații de asigurări nr. 289 – XV din

22.07.2004, indemnizația neplătită la timp din vina organului care o stabilește

sau o plătește se achită fără nici o limită în termen.

Prevederi similare se regăsesc și în pct. 10 din Regulamentul cu privire la

condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a indemnizațiilor pentru

incapacitate temporară de muncă aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 108 din

3.02.2005.

Astfel, potrivit prevederilor legal enunțate, indemnizațiile neplătite la

timp din vina organului care le stabilește și/sau le plătește se achită pentru

perioada anterioară fără nici o limitare în termen.

În asemenea circumstanțe, instanța de recurs consideră că, instanțele de

judecată, ingnorând prevederile citate, în mod superficial au trecut asupra

circumstanțelor cauzei și prematur au constatat încălcarea de către recurentă a

termenului de prescripție de adresare cu cerere pentru achitarea indemnizației

pentru creșterea copilului, or, în prezenta speță nu s-a stabilit a cui este vina în

neachitarea indemnizației, conform celor susținute de reclamantă și dacă aceste

cerințe sunt legale, ca persoană asigurată în virtutea legii.

La acest capitol, Colegiul reține că în scopul protecției sociale a familiilor

cu copii, Guvernul prin hotărîrea nr. 108 din 3.02.2005 a aprobat Regulamentul

cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a indemnizațiilor

pentru incapacitate temporară de muncă.

Așa-dar, conform pct. 12 lit. b) din Regulamentul vizat, asigurații

sistemului public de asigurări sociale au dreptul la indemnizație de maternitate.

Iar, pct. 97 lit. a) din același Regulament indică că, plata indemnizațiilor

de asigurări sociale prevăzute la pct.12 lit. b) din prezentul Regulament se

efectuează integral de la bugetul asigurărilor sociale de stat din prima zi.

Totodată, instanța de recurs reiterează la caz și art. 30 din Legea

Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale nr. 93 din 5 aprilie 2007

(în vigoare la momentul acordării concediului de îngrijire a copilului), conform

căruia colaboratorii Serviciului sînt supuși asigurării obligatorii de stat în

condițiile și în modul stabilite de legislație.

Prin urmare, Tatiana Timercan la momentul acordării concediului de

îngrijire a copilului având statut special de colaborator a serviciului, se bucura

de dreptul la valorificarea pretențiilor sale prevăzute de prevederile legale sus

menționate.

În caz contrar se va încălca principiul egalității în drepturi, or, admiterea

unei discriminări a acesteia ca persoană ce beneficiază de indemnizații pe linia

asistenței sociale este inadmisibilă într-o societate democratică unde statul

ocrotește maternitatea, copiii și tinerii, stimulând dezvoltarea instituțiilor

necesare.

7

Aceste circumstanțe au rămas fără o apreciere juridică, deși urmau a fi

verificate și analizate minuțios întru soluționarea corectă a litigiului, motiv

pentru care decizia instanței de apel urmează a fi casată, iar cauza remisă la

rejudecare.

Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție, în temeiul celor menționate, precum și a actelor legislative și normative

enumerate, consideră că instanța de apel urmează să aprecieze cu exactcitate a

cui este vina că la caz recurentei nu i s-a calculat și achitat indemnizația lunară

pentru perioada aflării sale în concediul de îngrijire a copilului Taisia Timercan,

pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, în perioada din 15.09.2013 până la 2.01.2015

(data revenirii la serviciu) în cuantumul stabilit pentru persoane asigurate, având

în vedere că Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale prin ordinul

nr. 109 ef din 13 septembrie 2013 i-a acordat Tatianei Timercan concediu

pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, pentru periaoda 15.09.2013 –

22.03.2016, însă contrar prevederilor art. 124 alin. (2) din Codul muncii nu i-a

achitat indemnizația cuvenită.

Or, la momentul survenirii riscului asigurat Serviciul Protecției Civile și

Situațiilor Excepționale avea obligația de a stabili, calcula și achita Tatianei

Timercan indemnizația pentru întreținerea/îngrijire a copilului până la vîrsta de

3 ani în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, condiție însă ce nu se atestă

la caz.

Reieșind din specificul acțiunii deduse judecării, precum și în scopul

stabilirii temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor, alături de cele constatate, era

indispensabil de a examina cauza în fond și de a verifica cerințele formulate

prin prisma particularităților instituite de Legea privind indemnizațiile pentru

incapacitatea temporară de muncă și alte prestații de asigurări nr. 289 – XV din

22.07.2004.

Ca consecință, această circumstanță este apreciată de către Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

drept o eroare judiciară, care nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Or, instanța de apel nu s-a expus asupra fondului cauzei.

În aceste circumstanțe se atestă că instanța de apel a interpretat greșit

normele de drept material cu privire la curgerea termenului de prescripție pentru

adresare cu cererea prealabailă și cu cererea de chemare în judecată și luând în

considerare că cauza a fost examinată în prima instanță și în ordine de apel doar

prin aspectul tardivității acțiunii, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a trimite

cauza la rejudecare în vederea examinării fondului cauzei.

Ca urmare, în sensul art. 6 alin. (1) al Convenției, instanța de recurs ține

să menționeze că instanțele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate

motivele pe care-și întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul

determinant al concluziilor sale să precizeze noțiunile, ce implică o apreciere a

faptelor supuse aprecierii. De asemenea, noțiunea de proces echitabil impune ca

instanța de judecată să nu-și motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze

efectiv problemele esențiale care-i sunt supuse aprecierii și să nu se

mulțumească de a proba pur și simplu concluziile uneia dintre părți.

8

În contextul dat, instanța de recurs reține că cele descrise cert indică la

examinarea superficială a apelului, fără a fi supusă controlului temeinicia și

corectitudinea soluției date de prima instanță prin prisma prevederilor legale.

În speță, prezintă relevanță și faptul că folosirea criteriilor pentru

determinarea corectă a naturii juridice a litigiului dat, reieșind din specificul

acestuia, presupune prin sine lămurirea completă și pe bază de dovezi certe a

situației de fapt, care, este diferită de la caz la caz.

Sub aspectul celor relatate se constată că soluția instanței de apel nu

conține o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării și adoptării

soluției la care s-a ajuns, astfel instanța de recurs fiind în imposibilitate să

exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluții și să verifice temeinicia

și legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de

lege.

Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite

recursul depus de Tatiana Timercan, de a casa decizia instanței de apel și de a

restitui cauza spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, într-un alt complet de

judecători.

În conformitate cu art. 247, 248 alin. (1) lit. d) și alin. (2), art. 258 alin.

(3) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor

în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul depus de Tatiana Timercan.

Se casează decizia din 3 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de

contencios administrativ, la acțiunea depusă de Tatiana Timercan împotriva

Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI cu privire la

repunerea în termen a acțiunii, recunoașterea ilegalității răspunsului, obligarea

achitării indemnizației pentru îngrijirea și creșterea copilului, cu remiterea

cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Nina Vascan

9