2ac-294/19 — obligarea eliberarii informatiei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- obligarea eliberarii informatiei
- Temei legal
- conflict de competenta jurisdictionala
2ac-294/19 — obligarea eliberarii informatiei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2ac-294/19 Î N C H E I E R E 11 decembrie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componență: Președintele ședinței, judecătorul Mariana Pitic Judecătorii Nicolae Craiu Iurie Bejenaru examinând conflictul de competență dintre Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani și Judecătoria Cahul, sediul Central, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Constantinov Nadejda împotriva Direcției Teritoriale Inspectare Financiară Cahul, Instituția Publică Școala Profesională nr.2 Cahul, Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor a Republicii Moldova, terț Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova cu privire la obligarea eliberării informațiilor oficiale , c o n s t a t ă: La 27 septembrie 2019 Constantinov Nadejda a depus cerere de chemare în judecată împotriva Direcției Teritoriale Inspectare Financiară Cahul, Instituția Publică Școala Profesională nr.2 Cahul, Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor a Republicii Moldova, terț Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova cu privire la obligarea examinării dezacordului a Raportului privind rezultatele inspectării financiare efectuate la Școala Profesională nr.2 Cahul din 20 martie 2018 emis de către Direcția Teritorială Inspectare Financiară Cahul, precum și obligarea eliberării informațiilor oficiale.
A solicitat reclamanta anularea refuzului Direcției Teritoriale Inspectare Financiară Cahul nr.27-17-86 din 20 august 2019 precum și anularea refuzului Inspecției Financiare nr.27-12-14/928 din 09 septembrie 2019 de examinare a dezacordului Nadejdei Constantinov a Raportului privind rezultatele inspectării financiare efectuate la Școala Profesională nr. 2 Cahul din 20 martie 2018 emis de către Direcția Teritorială Inspectare Financiară Cahul; obligarea Direcției Teritoriale Inspectare Financiară Cahul și a Inspecției Financiare de a examina dezacordul Nadejdei Constantinov a Raportului privind rezultatele inspectării financiare efectuate la Școala Profesională nr. 2 Cahul din 20 martie 2018 emis de către Direcția Teritorială Inspectare Financiară Cahul; anularea raportului privind rezultatele inspectării 1 financiare efectuate la Școala Profesională nr. 2 Cahul din 20 martie 2018 efectuat de Direcția Teritorială Inspectare Financiară Cahul; obligarea Direcției Teritoriale Inspectare Financiară Cahul să furnizeze următoarele acte: Programul de activitate elaborat, unde Școala Profesională nr. 2 Cahul este inclusă în control; actul de formare a grupului de inspectori de control, tematica; toate actele anterioare de control a inspecției financiare a Școalii Profesionale nr. 2 Cahul; actul de delegare a grupului de inspectori spre control la Școala Profesională nr. 2 Cahul;
toate anexele expuse în Raportul din 20 martie 2018; decizia autorității competente pe marginea rezultatelor controlului; dezacordurile (dacă există) a persoanelor cu funcție de răspundere și hotărârile inspecției; anexele la Raport; documentul care a servit inițierea controlului conform art. 5 (3) din Regulament; obligarea Inspecției Financiare și a Școlii Profesionale nr. 2 Cahul de a furniza informații Nadejdei Constantinov cu trimiterea copiilor autentificate a tuturor actelor care au stat la baza inspectării financiare incluse în Raportul din 20 martie 2018, și a rapoartelor de inspectare financiară emise anterior de Direcția Teritorială Inspectare Financiară Cahul în privința Școlii Profesionale nr. 2 Cahul și a deciziilor, prescripțiilor etc, emise în baza Raportului privind rezultatele Inspectare Financiară efectuată de la Școala Profesională nr. 2 Cahul din 20 martie 2018 de către Direcția Teritorială Inspectare Financiară Cahul; încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 02 octombrie 2019 a Judecătoriei Cahul, sediul Central a fost declarată inadmisibilă acțiunea depusă de Constantinov Nadejda împotriva Direcției Teritoriale Inspectare Financiară Cahul, Instituția Publică Școala profesională nr. 2 Cahul, Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor a Republicii Moldova, terț Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova în partea pretențiilor înaintate împotriva Școlii Profesionale nr. 2 Cahul.
Prin încheierea din 02 octombrie 2019 a Judecătoriei Cahul, sediul Central s-a obligat Direcția Teritorială Inspectare Financiară Cahul, Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor a Republicii Moldova, Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, să prezinte referința cu privire la acțiunea în contencios administrativ, dosarul administrativ și probe confirmative, a fost solicitată părților formularea, în termen 15 zile de la data comunicării prezentei încheieri, toate cererile, demersurile, obiecțiile și excepțiile de procedură, prezentarea informațiilor despre alte persoane care ar avea un interes în soluționarea prezentei cauze, a căror drepturi sunt afectate de prezentul litigiu, pentru a decide chestiunea atragerii lor în proces, în corespundere cu art. 205 Cod administrativ.
La 24 octombrie 2019 Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor a depus referință. Totodată, Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor a Republicii Moldova a depus demers privind strămutarea acțiunii înaintate de Constantinov Nadejda către Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, potrivit competenței teritoriale.
2 Prin încheierea din 30 octombrie 2019 a Judecătoriei Cahul, sediul Central s-a strămutat acțiunea în contencios administrativ depusă de Constantinov Nadejda către Direcția Teritorială Inspectare Financiară Cahul, Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, terț Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, cu privire la obligarea la examinarea dezacordului la Raportul privind rezultatele inspectării financiare efectuate la Școala Profesională nr. 2 Cahul din 20 martie 2018, emis de către Direcția Teritorială Inspectrae Financiară Cahul, precum și obligarea eliberării informațiilor oficiale, spre judecare la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani.
Prin încheierea din 20 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani s-a suspendat procesul în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Constantinov Nadejda împotriva Direcției Teritoriale Inspectare Financiară Cahul, Instituția Publică Școala Profesională nr.2 Cahul, Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, terț Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova. S-a transmis dosarul la Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că competentă să judece cauza de contencios administrativ, este Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, unde urmează a fi remisă, din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 196 alin. (1) Cod administrativ, acțiunea în contencios administrativ se depune la instanța de judecată în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea publică care a desfășurat activitatea administrativă contestată, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit art. 198 alin. (2) Cod administrativ, dacă constată că nu este competentă teritorial sau material, instanța de judecată transmite acțiunea în contencios administrativ instanței de judecată competente printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs. În conformitate cu art. 2 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Inspecției financiare din subordinea Ministerului Finanțelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului privind organizarea activității de inspectare financiară nr. 1026 din 02.11.2010, 1) Inspecția financiară este autoritate administrativă de specialitate din subordinea Ministerului Finanțelor și efectuează inspectări (controale) financiare.
2) Inspecția financiară este persoană juridică, finanțat din contul mijloacelor bănești alocate de la bugetul de stat, dispune de cont trezorerial, de ștampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova și denumirea în limba de stat, de formular cu antet și de alte atribute ale persoanei juridice.
Iar, art. 12 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Inspecției financiare din subordinea Ministerului Finanțelor prevede că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, directorul: c) delimitează sarcinile și atribuțiile, stabilește responsabilitățile 3 directorilor adjuncți și șefilor subdiviziunilor structurale; d) deleagă în scris atribuțiile sale directorilor adjuncți și șefilor subdiviziunilor structurale; e) aprobă regulamentele de activitate ale subdiviziunilor structurale din cadrul Inspecției financiare, fișele postului pentru funcțiile publice, precum și obiectivele individuale de activitate și indicatorii de performanță ale funcționarilor publici; f) aprobă programul de activitate; g) aplică sancțiuni pecuniare, în urma inspectărilor (controalelor) efectuate de către Inspecția financiară și alte organe abilitate, în baza materialelor primite de la acestea, anulează sau modifică hotărîrile și deciziile adoptate, dacă ele cdntravin legislației; h) emite ordine, indicații, decizii, dispoziții, aprobă regulamente, instrucțiuni și norme metodologice pentru îndeplinirea funcțiilor Inspecției financiare; i1) numește în funcții, modifică, suspendă și încetează raporturile de serviciu, în condițiile legii, a funcționarilor publici din cadrul Inspecției financiare, angajează și eliberează din funcție personalul contractual al Inspecției financiare,
în condițiile legislației muncii; 1) aprobă statul de personal. La caz, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată, că Constantinov Nadejda a depus cerere de chemare în judecată împotriva Direcției Teritoriale Inspectare Financiară Cahul, Instituția Publică Școala Profesională nr.2 Cahul, Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor a Republicii Moldova, terț Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova. Prin urmare, pârâtul Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor a Republicii Moldova își are sediul în mun. Chișinău, strada Alexandru cel Bun, 48. Or, Direcția Teritorială Inspectare Financiară Cahul este subdiviziunea Inspecției Financiare și nu este persoana juridică.
Astfel, sediul pârâtului este mun. Chișinău, strada Alexandru cel Bun, 48, care se află în raza de jurisdicție a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. Relaționând starea de fapt constatată, din aprecierea probelor dosarului, la normele de drept supra nominalizate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, va soluționa conflictul negativ de competență, prin constatarea competenței teritoriale la examinarea și soluționarea cauzei de contencios administrativ, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani.
În conformitate cu art. 200 alin. (3), 230, 258 alin. (3) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se constată competența Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, la judecarea cauzei de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Constantinov Nadejda împotriva Direcției Teritoriale Inspectare Financiară Cahul, Instituția Publică Școala Profesională nr.2 Cahul, Inspecția Financiară din subordinea Ministerului 4 Finanțelor a Republicii Moldova, terț Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova cu privire la obligarea eliberării informațiilor oficiale.
Cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Constantinov Nadejda împotriva Direcției Teritoriale Inspectare Financiară Cahul, Instituția Publică Școala Profesională nr.2 Cahul, Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor a Republicii Moldova, terț Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova cu privire la obligarea eliberării informațiilor oficiale, se remite Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani pentru examinare. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Mariana Pitic Judecătorii Nicolae Craiu Iurie Bejenaru 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.