2rc-129/19 — Încasarea datoriei

2rc-129/19 — Încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2rc–129/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul central) (jud. T. Sîrcu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, V. Buhnaci, L. Pruteanu)

D E C I Z I E

13 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Galina Stratulat

Svetlana Filincova

Examinând recursul declarat de către SRL „Milescu”,

În cadrul cauzei civile intentate la cererea de chemare în judecată depusă

de SC „Novelis-Impex” SRL împotriva SRL „Milescu” cu privire la încasarea

datoriei și a cheltuielilor de judecată,

împotriva încheierii din 21 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respinsă cererea SRL „Milescu” privind repunerea în termenul de declarare a

apelului și restituită cererea de apel depusă de SRL „Milescu”, împotriva hotărârii

din 20 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul central),

c o n s t a t ă:

La 15 martie 2018, SC „Novelis-Impex” SRL a depus cerere de chemare în

judecată împotriva SRL „Milescu” cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor

de judecată.

Prin hotărârea din 20 septembrie 2018 a Judecătoria Chișinău (sediul central),

acțiunea a fost admisă parțial.

A fost încasat de la SRL „Milescu” în beneficiul SC „Novelis-Impex” SRL

suma de 25 785,40 lei cu titlu de avans achitat.

A fost încasat de la „SRL „Milescu” în beneficiul SC „Novelis-Impex” SRL

cheltuieli de judecată în mărime de 834,76 lei, constituite din: suma de 773,56 lei,

cu titlu de taxa de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată și suma

de 61,20 lei, cu titlu de cheltuieli pentru eliberarea documentelor.

În rest, pretenția privind încasarea de la „SRL „Milescu” în beneficiul SC

„Novelis-Impex” SRL a sumei de 25 785,40 lei, a taxei de stat în mărime de

773,56 lei, a fost respinsă, ca neîntemeiată.

La 15 februarie 2019, SRL „Milescu” a depus apel împotriva hotărârii

instanței de fond, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii

instanței de fond, cu restituirea pricinii spre rejudecare.

În motivarea cererii de apel a indicat că, în luna martie 2018 a recepționat

prin poștă de la Judecătoria Chișinău citație, prin care a fost înștiințat că, este

chemat în judecată la 09 august 2018, ora 11:30, în legătură cu examinarea cauzei

1

civile în baza cererii de chemare în judecată depusă de SC ,,Novelis-Impex” SRL

privind restituirea avansului. La 09 august 2018, s-a prezentat la ședința de

judecată, iar grefierul l-a informat că ședința de judecată nu va avea loc, urmând să

fie citat pentru participare la ședința următoare prin citație, care urma a fi expediată

prin poștă.

În acest sens, a indicat că, a așteptat să primească citația pentru a participa la

următoarea ședință de judecată în procedură de mediere, dar nu a primit-o și nici

telefonic nu a fost informat.

Prin încheierea din 21 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă

cererea SRL „Milescu” privind repunerea în termenul de declarare a apelului și

restituită cererea de apel depusă de SRL „Milescu”, împotriva hotărârii din 20

septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul central).

La 29 iulie 2019, SRL „Milescu” a declarat recurs (concretizat pe parcurs)

împotriva încheierii din 21 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău solicitând casarea

acesteia, repunerea în termenul de declarare a apelului și remiterea cauzei la

instanța de apel pentru judecarea apelului în fond.

În susținerea recursului declarat a menționat că, prima instanță a expediat în

adresa SRL „Milescu” hotărârea abia peste 7 luni de la emiterea acesteia,

considerând că instanța de apel eronat a ajuns la concluzia că cererea de repunere

în termen a apelului este neîntemeiată.

A mai menționat că, instanța de apel la soluționarea cererii de repunere în

termenul de atac nu a ținut cont de prevederile art. 100 alin. (3) al Codului de

procedură civilă, mai mult nu i-a permis recurentei să-ți probeze cele expuse în

ședință.

În contextul acestei imposibilități recurenta a menționat că nu a fost înștiințată

legal pentru ședințele ce au avut loc în cadrul examinării cauzei în prima instanță.

La 22 octombrie 2019, SC ,,Novelis-Impex” SRL a depus o referință

(concretizată pe parcurs) la recursul declarat de către SRL „Milescu”, solicitând

respingerea acestuia și menținerea încheierii contestate.

În conformitate cu art. 425 al Codului de procedură civilă, termenul de

declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea

încheierii.

Având în vedere că, încheierea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 21

mai 2019, expediată părților la 19 iunie 2019, fără a se cunoaște cu certitudine

despre recepționarea acesteia de către părți, însă fiind cert că SRL „Milescu” a luat

cunoștință de materialele cauzei la 18 iulie 2019, instanța de recurs consideră că

recursul declarat la 29 iulie 2019, a fost depus cu respectarea termenului legal.

Studiind materialele dosarului în raport cu cele invocate în recurs și

prevederile legale aplicabile speței, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SRL

„Milescu” urmează a fi admis din următoarele motive.

Conform art. 426 alin. (3) al Codului de procedură civilă, recursul împotriva

încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe

baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței

la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Astfel, recursul s-a examinat fără înștiințarea participanților la proces, însă

data și ora ședinței a fost plasată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție.

2

Colegiul judiciar a decis inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele expuse

în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite

instanței controlul actelor judecătorești contestate. Mai mult, nici un participant nu

a solicitat audierea publică a cauzei sale (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Auza

Vilho Eskelinen și alții vs Finlanda, hotărârea din 19 aprilie 2007, § 72 – 75, cauza

Eriksson vs Suedia, hotărârea din 12 aprilie 2012, § 66, 72, cauza Pönkä vs

Estonia, hotărârea din 08 noiembrie 2016, § 33 – 34).

În conformitate cu art. 427 lit. b) al Codului de procedură civilă, instanța de

recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită

recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind spre rejudecare

problema soluționată prin încheierea casată.

În conformitate cu art. 362 alin. (1), (3) al Codului de procedură civilă,

termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării

dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Repunerea în termen de apel

se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art.116.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție menționează că, norma citată prevede expres momentul începerii curgerii

termenului de declarare a apelului – data pronunțării dispozitivului hotărârii.

În conformitate cu art. 116 alin. alin. (1), (3) al Codului de procedură civilă,

persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act

de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în

termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.

Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să

fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.).

După cum denotă actele dosarului, dispozitivul hotărârii Judecătoriei Chișinău

(sediul central), prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de

SC „Novelis-Impex” SRL împotriva SRL „Milescu” privind încasarea sumei și a

cheltuielilor de judecată, a fost pronunțat la 20 septembrie 2018, iar cererea de apel

a fost depusă la 15 februarie 2019.

Totodată, este cert faptul că reprezentantul SRL „Milescu” nu a fost prezent la

ședințele de judecată care au avut loc în cadrul examinării cauzei în prima instanță,

fapt confirmat prin procesele-verbale ale ședințelor de judecată.

În conformitate cu prevederile art. 100 alin. (3) al Codului de procedură

civilă, în cazul amânării judecării cauzei, nu este necesară citarea participanților la

proces prezenții la ședință. Participanții la proces care au fost citați și nu au

participat la ședința de judecată la care a fost amânată judecarea cauzei vor putea

invoca lipsa citării ulterioare numai în cazul în care vor demonstra că au fost în

imposibilitatea de a cunoaște data judecării cauzei.

După cum a fost menționat supra, temeinicia cererii de repunere în termenul

de atac a fost bazată, după cum a declarat SRL „Milescu”, pe nerespectarea

procedurii citării legale în prima instanță. Astfel, prima ședință după acceptarea

cererii de chemare în judecată a fost fixată pentru data de 09 august 2018, părților

fiind expediate citații cu aviz de recepție, însă ședința nu a avut loc din motivul

implicării judecătorului într-o altă activitate.

Prin încheierea judecătorului din 09 august 2018 a fost stabilit următorul

termen de judecată pentru 11 septembrie 2018, totodată dispunându-se notificarea

despre această ședință participanții la proces.

3

Reținând prevederile art. 100 alin. (3) al Codului de procedură civilă și

dispozițiile din încheierea enunțată, participanții la proces urmau în mod

obligatoriu să fie înștiințați cu respectarea regulilor de comunicare a actului de

procedură consfințite în legislația procesuală, iar în cazul eșuării să repete acest

procedeu.

Din materialele cauzei se atestă, însă, că despre ședința din 11 septembrie

2018 a fost înștiințat legal doar reprezentantul SC „Novelis-Impex” SRL, nefiind

în nici un mod înștiințată partea adversă, la caz SRL „Milescu”. În continuare,

instanța de recurs constată că de fapt, nici la o ședință care a avut loc în realitate,

reprezentantul societății pârâte nu a fost citat.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează dreptul oricărei părți în

cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și

mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și

argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația

instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate

verifica respectarea lor.

Conform jurisprudenței CEDO, noțiunea de proces echitabil presupune ca o

instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși

în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și

simplu concluziile unei instanțe inferioare (cauza Helle vs Finlanda, hotărârea din

19 decembrie 1997).

Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în

raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistența motivării.

Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de

părți este justificată, întrucât numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi

realizat un control public al administrării justiției (cauza Hirvisaari vs Finlanda,

hotărârea din 27 septembrie 2001).

Potrivit jurisprudenței sale constante, CtEDO reamintește că instanțele

judecătorești naționale au obligația de a-și motiva deciziile (cauza Van de Hurk vs.

Olanda, hotărâre din 19 aprilie 1994). Întinderea obligației de a motiva hotărârea

poate varia în dependență de caracterul deciziei și trebuie determinată în lumina

circumstanțelor cauzei (cauza Ruiz Torija vs. Spania, hotărâre din 9 decembrie

1994). Deși articolul 6 § 1 din Convenție nu obligă instanțele de judecată să ofere

răspunsuri detaliate la toate argumentele invocate, totuși din hotărâre trebuie să

reiasă clar că elementele esențiale ale cauzei au fost examinate (cauza Taxquet vs.

Belgia [MC], nr. 926/05, § 91, CEDO 2010).

În plus, Curtea a decis că articolul 6 din Convenție nu obligă statele

contractante să instituie instanțe de apel sau de recurs. Cu toate acestea, un stat

care dispune de astfel de instanțe judecătorești are obligația să se asigure că

justițiabilii se bucură în fața acestora de garanțiile fundamentale prevăzute de

articolul 6 (a se vedea, printre altele, cauzele Delcourt vs. Belgia, hotărâre din 17

ianuarie 1970, și Erfar-Avef vs. Grecia, hotărâre din 27 martie 2014).

În pofida acestor fapte, instanța de apel la pronunțarea asupra argumentelor

din cererea de repunere în termenul de atac, urma în conformitate cu prevederile

legii să se dedice unei analize efective a temeiurilor, argumentelor și propunerilor

de probatoriu, fără a prestabili pertinența acestora.

În cazul de față, instanța de apel a evitat să examineze temeinicia cererii de

4

repunere în termenul de atac în raport cu circumstanțele cauzei, însușind prioritar

cele invocate de reprezentantul intimatului în ședința de punere pe rol a apelului.

Mai mult ca atât, verificând temeinicia celor expuse în recurs, reținând că

pentru plenitudinea procesului-verbal al ședinței de judecată se efectuează

înregistrarea audio, Colegiul a încercat să supună unei analize mersul procesului în

prima instanță, încercare care nu s-a scontat cu rezultat din cauza lipsei

înregistrărilor audio la dosar.

De fapt, instanța de apel la soluționarea cererii apelantei-recurente cu privire

la repunerea în termenul de atac, urma să verifice temeiul invocat de SRL

„Milescu” în susținerea solicitării, fără a se limita formal la înscrierile din

procesul-verbal, verificând respectarea procedurii de citare în raport cu cadrul legal

aplicabil speței.

Așadar, prin lipsa examinării temeiniciei argumentelor invocate mai sus, se

constată că instanța de apel a dat dovadă de un formalism excesiv în această parte.

Or, prin prisma principiului contradictorialității și egalității în arme, instanța de

apel era obligată să asigure un echilibru just a intereselor ambelor părți implicate în

proces. În esență, motivarea Curții de Apel Chișinău a pus într-o situație de

dezavantaj SRL „Milescu” față de adversarul său (a se vedea cauza Donadze vs.

Georgia, hotărârea din 7 martie 2006, § 35 – 36).

Constatând toate cele relatate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție, conturează o opinie tendențioasă a

instanței de apel de respingere formală a cererii, fără a da o apreciere tuturor

probelor în ansamblu, fără a răspunde la toate temeiurile invocate de SRL

„Milescu”, ignorând nemotivat unele afirmații sau cel puțin nemotivând prevalarea

unor circumstanțe, pe care s-a bazat soluția emisă, asupra celorlalte probe existente

la dosar.

În atare situație, instanța de recurs apreciază că recurentei SRL „Milescu” nu

i-a fost asigurat dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu

dreptul la un recurs efectiv. De fapt, în cazul când există suspiciuni privind

încălcarea echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că

recurenta nu a reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și

raționamentele pe care le considera necesare în vederea apărării punctului ei de

vedere (cauza Blücher vs. Republica Cehă, hotărârea din 11 ianuarie 2005, cauza

Carmel Saliba vs. Malta, hotărârea din 29 noiembrie 2016, § 65).

În acest sens, Colegiul lărgit reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (cauza Doorson vs. Olanda, hotărârea din 26 martie 1996).

Concluzionând cele expuse, instanța de recurs apreciază ca fiind întemeiat

recursul declarat de către SRL „Milescu”, motiv pentru care acesta necesită a fi

admis, casată încheierea din 21 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, iar reținând că

erorile judiciare analizate în speță sunt esențiale și nu pot fi corectate în această

fază, cauza urmează a fi restituită spre rejudecare la etapa de punere pe rol a

apelului.

Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 427 lit. b), art. 428 ale Codului

de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

5

Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de către SRL „Milescu”.

Se casează încheierea din 21 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SC „Novelis-Impex” SRL

împotriva SRL „Milescu” cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de

judecată și se remite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în același

complet de judecată la etapa de punere pe rol a cererii de apel.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Galina Stratulat

Svetlana Filincova

6