2ra-1937/19 — cu privire la încasarea pensiei pentru întreținerea părintelui inapt de muncă
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la încasarea pensiei pentru întreţinerea părintelui inapt de muncă
- Temei legal
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-1937/19 — cu privire la încasarea pensiei pentru întreținerea părintelui inapt de muncă (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2ra-1937/19
Instanța de fond: Judecătoria Strășeni, sediul Central – T. Andronic
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – M. Anton. I. Țurcan, V. Cotorobai
ÎNCHEIERE
30 octombrie 2019 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție,
în componența:
Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru
judecătorii Nina Vascan
Maria Ghervas
examinând admisibilitatea recursului declarat de către Alexandr Fochin, reprezentat
de către avocatul Nicolae Ciumac,
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Valentina Fochina
împotriva lui Alexandr Fochin cu privire la încasarea pensiei pentru întreținerea părintelui
inapt de muncă în formă bănească fixă,
împotriva deciziei din data de 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a
respins apelul declarat, s-a menținut hotărârea din data de 30 mai 2018 a Judecătoriei
Strășeni, sediul Central,
constată:
La 27 februarie 2018 Valentina Fochina a depus cerere de chemare în judecată
împotriva lui Alexandr Fochin, prin care a solicitat încasarea pensiei pentru întreținerea
părintelui inapt de muncă în formă bănească fixă în sumă de 800 lei și cheltuielilor de
judecată suportate în cadrul examinării cauzei.
În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că este pensionară pentru limita de vârstă,
fiindu-i alocată pensia în sumă totală de 1 960 lei. Deoarece starea sănătății este precară,
practic toată pensia o folosește pentru procurarea medicamentelor.
Valentina Fochina a menționat că are trei copii – fiicele Olga și Tatiana și feciorul
Alexandr. Fiicele o ajută în limita posibilităților, iar în legătură că are necesitatea de a fi
ajutată, s-a mutat cu traiul la fiica Olga, pe când feciorul Alexandr Fochin refuză să o ajute
material.
În opinia reclamantei este întemeiată pretenția cu privire la încasarea pensiei de
întreținere de la Alexandr Fochin, ori aceasta i-a donat casa sa, el este angajat la muncă
peste hotare și are posibilitatea de a o susține material.
Prin hotărârea din 30 mai 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central s-a admis
cererea de chemare în judecată depusă de către Valentina Fochina, s-a încasat din contul
lui Alexandr Fochin în beneficiul Valentinei Fochina pensia în formă bănească fixă în
sumă de 800 lei, începând cu data de 27 februarie 2018, a cheltuielilor de judecată în
mărime de 1 800 lei și în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 150 lei. ( f.d. 42, 62-
64)
Curtea de Apel Chișinău prin decizia din data de 16 mai 2019 a respins apelul
declarat de către avocatul Nicolae Ciumac în interesele lui Alexandr Fochin, a menținut
1
hotărârea din data de 30 mai 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central. (f.d. 157,158-
161)
Pentru ajunge la această concluzie instanțele de judecată au reținut cu trimitere la
prevederile art. 80, 97, 98 din Codul familiei că Alexandr Fochin este obligat de a-și
întreține mama, care este inaptă de muncă și care necesită un suport material din partea
acestuia. Argumentul acestuia precum că participă la întreținerea mamei sale nu este
probat. Mai mult, instanțele de judecată au reiterat că chiar și în cazul achitării benevole
de către membrii familiei sale a pensiei, persoana care necesită întreținere poate intenta
acțiune civilă, dacă între aceștia nu este un acord semnat privind plata pensiei de
întreținere.
Instanțele au concluzionat ca fiind întemeiată pretenția Valentinei Fochina cu privire
la încasarea cheltuielilor de judecată, ori prin prisma art. 94, 96 din Codul de procedură
civilă partea care a pierdut procesul este obligată să plătească părții care a avut câștig de
cauză cheltuielile de judecată, inclusiv pentru asistența juridică.
De asemenea, instanța de apel a reținut ca fiind declarativ argumentul lui Alexandr
Fochin cu privire la necitarea acestuia în instanța de fond, ori instanța de fond l-a citat
public, reieșind din faptul că corespondența remisă la domiciliul acestuia a fost restituită
instanței cu mențiunea plecat. Totodată, viciul de examinare a cauzei în lipsa pârâtului a
fost acoperit în instanța de apel, unde cauza s-a examinat în prezența avocatului său
Nicolae Ciumac.
Împotriva deciziei instanței de apel, la 15 august 2019 a depus recurs Alexandr
Fochin, reprezentat de către avocatul Nicolae Ciumac, prin care a solicitat admiterea
recursului, casarea deciziei instanței de apel, a hotărârii instanței de fond cu remiterea
cauzei la rejudecare în instanța de fond și încasarea din contul Valentinei Fochina în
beneficiul lui Alexandr Fochin cheltuielile de judecată. ( f.d. 171-178)
În motivarea recursului recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 432, alin. (3),
lit. b) și d) din Codul de procedură civilă și anume faptul că cauza a fost examinată în lipsa
unui participant la proces și a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au
fost implicate în proces.
Alexandr Fochin, reprezentat de către avocatul Nicolae Ciumac, a menționat că la
examinarea cauzei în prima instanța pentru data de 30 mai 2018, Alexandr Fochin nu a
fost citat în scris, iar citarea publică, deși a fost dispusă prin intermediul ziarului local,
aceasta a avut loc prin intermediul Monitorului Oficial, fapt ce în opinia recurentului este
o încălcare a normelor de drept procedural cu privire la citarea părții.
Din punctul de vedere al lui Alexandr Fochin instanța de fond prin faptul că nu l-a
anunțat despre necesitatea prezentării în ședința de judecată a dat dovadă de un formalism
incompatibil cu art. 6 §1 CEDO, ori recurentul este îndreptățit să dispună de un acces
efectiv la ansamblu de proceduri și trebuia să beneficieze de toate garanțiile ce decurg din
principiul contradictorialității, inclusiv dreptul de a fi citat în instanță.
Recurentul a mai indicat că instanțele de judecată, deși au știut că Valentina Fochina
mai are două fiice, Olga și Tatiana, nu le-au atras în proces. Mai mult, în speță nu a fost
respectată procedura prealabilă de soluționare a cauzei pe cale extrajudiciară și prin
mediere.
2
La 14 octombrie 2019 Valentina Fochina a depus referință la cererea de recurs depusă
de către Alexandr Fochin, solicitând respingerea recursului ca fiind neîntemeiat,
menționând că instanța de fond a întreprins toate măsurile necesare de citare a lui Alexandr
Fochin, fiind în final citat public. De asemenea, a mai indicat că argumentul lui Alexandr
Fochin, cu privire la nerespectarea procedurii prealabile este neîntemeiat, ori legislația
procesual civilă prevede anumite tipuri de litigii care în mod obligatoriu urmează a fi
respectată procedura prealabilă, iar încasarea pensiei de întreținere nu cade sub această
categorie.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă recursul se declară
în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu
prevede altfel.
Materialele cauzei atestă că decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la
16 mai 2019, a fost publicată pe portalul național al instanțelor de judecată la 25 iunie
2019, a fost expediată în adresa participanților la proces la 26 iunie 2019. Confirmare
privind recepționarea copiei deciziei de către recurent la materialele dosarului lipsește.
În aceste circumstanțe recursul depus de către Alexandr Fochin, reprezentat de către
avocatul Nicolae Ciumac, la 15 august 2019, se consideră a fi depus în termen.
Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele cauzei
civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție ajunge la concluzia, că recursul declarat de către Alexandr Fochin,
reprezentat de către avocatul Nicolae Ciumac, este inadmisibil din următoarele
considerente.
Verificând motivele de casare, invocate în recurs, completul Colegiului atestă, că
Alexandr Fochin, reprezentat de către avocatul Nicolae Ciumac, a indicat argumente ce
țin de dezacordul cu felul în care instanțele de judecată au apreciat înscrisurile probatorii
și au constatat circumstanțele cauzei. Nu pot fi reținute ca temei de admisibilitate aceste
argumente, deoarece țin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs.
Conform regulilor din Secțiunea a 2-a din Capitolul XXXVIII din Codul de
procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către
instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,
suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului
instanței de recurs.
Recursul exercitat conform secțiunii a 2 - a are caracter devolutiv numai asupra
problemelor de drept material și procesual, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu
și temeinicia în fapt.
Astfel, completul Colegiului constată că argumentele invocate în recurs nu pot
constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acesta nu se încadrează în cele expres
stabilite la art. 432, alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.
În conformitate cu prevederilor art. 432, alin. (1) din Codul de procedură civilă
părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declarare recurs în cazul în care se
invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a
normelor de drept procesual.
Aliniatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră
că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau aplicate eronat,
3
iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie
temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi
putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră
că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care
erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433, lit. a) din Codul de procedură civilă cererea de recurs se
consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute
la art. 432, alin. (2), (3) și (4).
Totodată, potrivit jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie
capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede
puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, pe când în recursul declarat de către
Alexandr Fochin, reprezentat de către avocatul Nicolae Ciumac, asemenea aspecte nu se
regăsesc.
În speță, completul Colegiului menționează, că recursul în cauză conține obiecții de
fapt și de drept, care deja au fost studiate și verificate de către instanța de apel, primind o
apreciere corespunzătoare.
În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la
soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în care
este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.
Drept urmare, se reține că argumentele invocate de recurentul nu pot constitui temei
de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea
eronată a normei de drept material sau a normei de drept procesual, așa cum formal invocă
Alexandr Fochin, reprezentat de către avocatul Nicolae Ciumac, și, respectiv, nu
constituie temei de casare a deciziei recurate.
În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul
declarat de către Alexandr Fochin, reprezentat de către avocatul Nicolae Ciumac,
inadmisibil.
Conform celor expuse, în temeiul art. 431, alin. (1) și (2), art. 433, lit. a), 440, alin.
(1) și (11) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
dispune:
Recursul, declarat de către Alexandr Fochin, reprezentat de către avocatul Nicolae
Ciumac, se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
judecătorul Tatiana Vieru
judecătorii Nina Vascan
Maria Ghervas
4