2ra-324/20 — desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliului copiilor minor, încasarea pensiei de întreținere

Dosarul nr. 2ra-324/20

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) jud: D. Crigan

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud: M. Anton, I. Țurcan, V. Cotorobai

ÎNCHEIERE

26 februarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de Anatolie Bostan,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Tatiana

Bostan împotriva lui Anatolie Bostan cu privire la desfacerea căsătoriei, stabilirea

domiciliu copiilor minori, încasarea pensiei de întreținere și compensarea cheltuielilor

de judecată,

împotriva deciziei din 3 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 29 mai 2018, Tatiana Bostan a depus cerere de chemare în judecată împotriva

lui Anatolie Bostan, solicitând desfacerea căsătoriei înregistrată la 27 mai 2006,

stabilirea domiciliului copiilor minori xxxxx și xxxxx împreună cu mama lor Tatiana

Bostan, încasarea de la pârât a pensiei de întreținere a copiilor minori xxxxx și xxxxx

în mărime de câte 1 500 lei pentru fiecare copil, în sumă bănească fixă din salariu și

alte venituri, lunar, începând cu ziua înaintării cererii de chemare în judecată până la

atingerea majoratului copiilor, încasarea de la pârât a pensiei de întreținere în sumă

bănească fixă de 2 000 lei lunar până la atingerea de către xxxxx a vârstei de 3 ani și

compensarea cheltuielilor judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că a încheiat căsătoria cu pârâtul la 27

mai 2007, fapt înregistrat de Primăria s. Dolna, r-nul Strășeni și trecută în registrul de

stare civilă la nr.5.

În căsătorie, la xxxxx, s-a născut fiica xxxxx și la xxxxx fiul xxxxx.

Tatiana Bostan a invocat că viața în comun cu pârâtul a eșuat, iar

incompatibilitatea caracterelor și viziunile contrare asupra modului și principiilor de

conviețuire au determinat-o la ferma convingere privind imposibilitatea păstrării

familiei lor, eșuând toate căile de împăcare.

Întrucât locuiește separat împreună cu copii săi educația și întreținerea acestora

fiind pe seama sa, și nu au ajuns la un acord comun cu pârâtul în privința domiciliului

copiilor, consideră că este necesar de a determina domiciliul copiilor minori împreună

cu ea.

1

Deoarece la momentul depunerii prezentei cereri pârâtul are venituri neregulate

și fluctuabile, solicită instanței stabilirea cuantumului pensiei de întreținere într-o sumă

bănească fixă, în mărime de 3 000 lei lunar, pe care o consideră rezonabilă pentru a

acoperi proporțional cheltuielile de întreținere a copiilor.

Totodată a indicat că la moment beneficiază doar de indemnizația pentru

îngrijirea copiilor și alte surse de existență nu are dat fiind faptul că este obligată să

stea acasă și să îngrijească de copiii comuni cu pârâtul.

Prin hotărârea din 4 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

admis parțial acțiunea.

S-a desfăcut căsătoria încheiată între Anatolie Bostan și Tatiana Bostan,

înregistrată la 27 mai 2004, la Primăria s. Dolna, r-nul Strășeni și trecută în registrul

de stare civilă la nr. 5.

Pentru înregistrarea desfacerii căsătoriei și eliberarea certificatului de divorț la

Serviciul Stare Civilă s-a încasat în mod solidar de la Tatiana Bostan și Anatolie

Bostan, în beneficiul statului, taxa de stat în mărime de 1000% din unitatea

convențională, ce constituie 200 lei.

S-a determinat domiciliul copiilor minori xxxxx și xxxxx, la domiciliul mamei

lor Tatiana Bostan.

S-a încasat de la Anatolie Bostan în beneficiul Tatianei Bostan, pensia pentru

întreținerea copiilor minori xxxxx și xxxxx în mărime de 2 200 lei lunar, începând cu

data adresării în instanța de judecată 29 mai 2018 - până la atingerea majoratului

copiilor minori.

S-a încasat de la Anatolie Bostan în beneficiul Tatianei Bostan suma de 140 de

lei cu titlu de taxă de stat achitată de reclamantă la depunerea cererii de chemare în

judecată și suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

În rest acțiunea s-a respins ca fiind neîntemeiată.

În motivarea soluției adoptate, prima instanță a conchis că relațiile de familie între

soți au încetat efectiv, lipsind coabitația lor, modul comun de administrare a

chestiunilor de familie, bugetului și între părți există divergențe esențiale, astfel

conviețuirea soților și păstrarea familiei în continuare sunt imposibile.

Referitor la cerința privind stabilirea domiciliului copiilor minori, instanța a

reținut vârstă fragedă a copiilor, atașamentul față de fiecare dintre părinți, dar și

posibilitatea părinților de a crea condiții adecvate pentru educația și dezvoltarea fizică,

intelectuală și spirituală, considerând necesar de a stabili domiciliul copiilor cu mama

lor, mai mult ca atât, pârâtul în referința prezentată a indicat că este de acord cu cerința

dată.

Cât privește cerința privind încasarea pensiei pentru întreținerea copiilor minori

în mărime de a câte 1 500 lei pentru fiecare copil, instanța a considerat-o parțial

întemeiată, reținând în acest sens calculele estimative ale Biroului Național de

Statistică, obligația ambilor părinți de a întreține copii, dar și faptul că tatăl nu are un

salariu regulat și nici confirmarea prezenței unor venituri suplimentare, din care

motive a dispus încasarea a sumei de 2 200 lei lunar.

Referitor la pretenția respinsă cu privire la încasarea pensiei de întreținere a

reclamantei în sumă bănească fixă lunar până la atingerea de către copilul minor xxxxx

a vârstei de 3 ani, prima instanță a reținut că la materialele cauzei nu au fost anexate

acte justificative în sensul probării faptului că reclamanta nu are un venit propriu

suficient și careva suport probator despre locul de muncă de bază a pârâtului, despre

2

salariu și/sau alte venituri ele ultimului întru confirmarea că pârâtul este în posibilitate

de a achita pensia de întreținere a reclamantei.

La 12 februarie 2019, Tatiana Bostan, fiind reprezentată de avocatul Daniela

Moraru, a contestat cu apel hotărârea primei instanțe, solicitând admiterea apelului și

casarea parțială a hotărârii, în partea încasării pensiei de întreținere a părintelui, cu

emiterea în această parte a unei hotărâri noi de admitere integrală a cererii.

Prin decizia din 3 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul

declarat de Tatiana Bostan.

S-a casat parțial hotărârea din 4 februarie 2019 Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru, în partea respingerii pretenției privind încasarea pensiei de întreținere a mamei

și în această parte s-a pronunțat o hotărâre nouă, prin care:

S-a admis pretenția înaintată de Tatiana Bostan împotriva lui Anatolie Bostan cu

privire la încasarea pensiei de întreținere a sa până la atingerea de către copil a vârstei

de 3 ani.

S-a încasat de la Anatolie Bostan în folosul lui Tatianei Bostan pensia de

întreținere a soțului la întreținerea căruia se află un copil cu vârsta sub trei ani, în

mărime de 2 000 lei lunar, începând cu data adresării cu acțiune în instanța – 29 mai

2018 și până la atingerea de către copilul minor xxxxx a.n. xxxxx a vârstei de 3 ani.

S-a încasat de la Anatolie Bostan în folosul Statului taxa de stat de la plata căreia

a fost scutită prin lege reclamanta/apelantă la depunerea acțiunii și cererii de apel, în

sumă totală de 2 052 de lei.

În rest, hotărârea din 4 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

menținut.

În motivare, instanța de apel a remarcat că respingerea cerinței privind încasarea

pensiei de întreținere a părintelui la întreținerea căruia se află copilul cu vârsta de până

la 3 ani, în sumă bănească fixă în mărime de 2 000 lunar până la atingerea vârstei de 3

ani a copilului comun al părților, contravine direct prevederilor art. art. 83 și 84 din

Codul familiei, care cert și clar indică despre dreptul fostului soț, care necesită sprijin

material, ocupat cu îngrijirea copilului comun timp de 3 ani după nașterea acestuia, de

a pretinde întreținere de la fostul soț pe cale judecătorească, cât și despre cuantumul

pensiei de întreținere încasate care se stabilește de către instanța judecătorească într-o

sumă bănească fixă plătită lunar.

Totodată, instanța de apel a reținut că potrivit răspunsului Direcției Generale

Administrare Fiscală mun. Chișinău a SFS nr. 26/2-06/3-31-313/973 din 23 mai 2019,

pentru perioada fiscală a anului 2018 Tatiana Bostan nu are înregistrate careva venituri

impozabile.

La 30 decembrie 2019, Anatolie Bostan a declarat recurs împotriva deciziei din

3 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea

parțială a deciziei instanței de apel și parțială a hotărârii primei instanțe, în partea

încasării pensiei de întreținere a soției care îngrijește de copilul minor până la vârsta

de 3 ani.

În motivarea recursului, cu referire la prevederile art. 432 alin. (2) lit. c) din Codul

de procedură civilă, recurentul a invocat că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că

la materialele cauzei nu au fost anexate careva acte justificative în sensul probării

faptului că intimata nu are un venit propriu suficient și careva suport probator despre

locul de muncă de bază a recurentului, despre salariul și/sau alte venituri ale ultimului

întru confirmarea că recurentul este în posibilitate de a achita pensia de întreținere a

intimatei.

3

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Colegiul reține că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost expediată în

adresa participanților la proces la 4 noiembrie 2019 (f.d. 91), însă dovada legală de

recepționare a acesteia de către recurent lipsește.

Din acest considerent, Colegiul consideră că recursul din 30 decembrie 2019 este

declarat în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

La 23 ianuarie 2020 în adresa intimaților a fost expediată copia cererii de recurs

depusă de Anatolie Bostan cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a

referinței la recurs.

Prin referința din 25 februarie 2020, intimata Tatiana Bostan, fiind reprezentată

de avocatul Daniela Moraru, a solicitat declararea recursului depus de Anatolie Bostan

inadmisibil.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs

cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul

judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile

4

de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși

natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință

de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot

fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de Anatolie

Bostan nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul

de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Anatolie Bostan.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Mariana Pitic

Iurie Bejenaru

5