ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 09.10.2019

2r-552/19 — aminarea sau esalonarea executarii hotaririi, schimbarea modului si ordinii de executare a hotaririi

HOTĂRÂRE
09.10.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
aminarea sau esalonarea executarii hotaririi, schimbarea modului si ordinii de executare a hotaririi
Temei legal
temeiurile privind corectarea greselilor si emiterea unei decizii suplimentare nu se constata la caz
Citează această cauză
2r-552/19 — aminarea sau esalonarea executarii hotaririi, schimbarea modului si ordinii de executare a hotaririi (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2r-552/2019

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (M. Țurcan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Iu. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov)

09 octombrie 2019 mun.Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

examinând recursul declarat de Tatiana Socolova,

în cauza civilă inițiată la cererea depusă de Tatiana Socolova împotriva Nadejdei

Kolesnikova, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Evelina Marianciuc

privind amânarea sau eșalonarea executării hotărârii, schimbarea modului și ordinii de

executare a hotărârii,

împotriva încheierii din 11 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău prin care a fost

respinsă ca lipsită de temei cererea Tatianei Socolova cu privire la emiterea deciziei

suplimentare și de corectare a greșelilor,

c o n s t a t ă :

La 14 martie 2018, Tatiana Socolova a adresat cerere împotriva Nadejdei

Kolesnikova, intervenient accesoriu executorul judecătoresc Evelina Marianciuc

privind amânarea sau eșalonarea executării hotărârii, schimbarea modului și ordinii de

executare a hotărârii.

Prin încheierea din 17 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, s-

a respins ca neîntemeiată cererea depusă de Tatiana Socolova privind amînarea sau

eșalonarea executării hotărârii, schimbarea modului și ordinii de executare a hotărârii

Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 20 iunie 2017.

Nefiind de acord cu soluția instanței, la 03 ianuarie 2019 Tatiana Socolova a

declarat recurs împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 17

decembrie 2018, solicitând casarea încheierii și pronunțarea unei hotărâri noi de

admitere a cererii.

Prin decizia din 14 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins ca lipsit de

temei recursul declarat de Tatiana Socolova, cu menținerea încheierii din 17 decembrie

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

Prin încheierea din 11 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins, ca lipsită

de temei cererea Tatianei Socolova cu privire la emiterea deciziei suplimentare și de

corectare a greșelilor la decizia din 14 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău.

La 07 august 2019, Tatiana Socolova a declarat recurs împotriva încheierii din 11

iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia.

În susținerea recursului a indicat că soluționarea cauzei nu a fost efectuată în baza

1

legii, iar actele procedurale vin în contradicție cu respectarea drepturilor fundamentale.

A menționat că fiind participantă la procedura de executare nu i-a fost asigurată

calea de apărare a drepturilor și intereselor sale. Instanța de apel urma să considere

cererea de recurs ca o cerere primară, urmând să soluționeze litigiul, și nu numai o cale

de atac procedurală, însă instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra pretențiilor

formulate, ce face dovada că soluția a fost aplicată și interpretată în mod incorect, în

raport cu circumstanțele reale ale cauzei.

Astfel încheierea din 11 iulie 2019 și decizia din 14 martie 2019 a Curții de Apel

Chișinău, au fost emise cu omisiuni, care țin de calitatea procesuală și cu erori materiale

și de calcul evidente.

A specificat că prima instanță a examinat cererea în lipsa sa, deși dînsa a fost în

imposibilitate de a se prezenta fiind grav bolnavă și nu a avut posibilitate să înștiințeze

instanța despre motivele neprezentării. Prin urmare, a fost îngrădit dreptul la justiție,

prin faptul că nu și-a expus poziția în ședința de judecată, confirmate prin probe

pertinente, fiind încălcate drepturile sale constituționale. Totodată, instanța de recurs a

menținut actul judecătoresc emis de prima instanță, contrar legii.

În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a

recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Din materialele cauzei rezultă că încheierea Curții de Apel Chișinău a fost

pronunțată la 11 iulie 2019, fiind expediată în adresa părților la proces la 22 iulie 2019

(f.d. 177, vol.II), însă la materialele cauzei nu se regăsește informația privind data

recepționării încheierii.

Prin urmare recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul în

termenul stabilit de art. 425 Cod de procedură civilă, la 07 august 2019.

Potrivit prevederilor art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva

încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza

copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs,

fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Examinând temeiurile recursului, în raport cu materialele cauzei civile, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră

recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după

ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să

mențină încheierea.

Din materialele cauzei rezultă că prin încheierea din 17 decembrie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Central, s-a respins ca neîntemeiată cererea depusă de

Tatiana Socolova privind amânarea sau eșalonarea executării hotărîrii, schimbarea

modului și ordinii de executare a hotărîrii Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 20

iunie 2017 (f.d. 43-44, vol. I).

Prin decizia din 14 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins ca lipsit de

temei, recursul declarat de Tatiana Socolova, cu menținerea încheierii din 17

decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central (f.d. 234-238, vol. I).

La 16 aprilie 2019 Tatiana Socolova a depus cerere solicitând pronunțarea unei

decizii suplimentare de anulare a încheierii nr.019-3103/18 din 20 februarie 2018,

privind primirea spre examinare a documentului executoriu, intentarea procedurii de

executare, cît și corectarea greșelilor din decizia din 14 martie 2019 a Curții de Apel

Chișinău (f.d. 1-21, vol.II).

2

La 26 iunie 2019 Tatiana Socolova a depus încă o cerere de recurs suplimentară,

solicitând pronunțarea deciziei suplimentare, inclusiv anularea titlului executoriu emis

la data de 13 februarie 2018, anularea încheierii nr. 019-3103/18 din 20 februarie 2018,

privind primirea spre executare a documentului executoriu, intentarea procedurii de

executare, declararea nulității absolute a recipisei din 25 mai 2014 (f.d. 98-137, vol.II).

Prin încheierea din 11 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins, ca lipsită

de temei cererea Tatianei Socolova cu privire la emiterea deciziei suplimentare și de

corectare a greșelilor la decizia din 14 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 146-

150, vol.II).

Verificând legalitatea încheierii instanței de apel contestate, în raport cu motivele

recursului și cadrul legal aplicabil cazului, instanța de recurs constată ca întemeiată

soluția instanței de apel de respingere ca lipsită de temei cererea Tatianei Socolova cu

privire la emiterea deciziei suplimentare și de corectare a greșelilor la decizia din 14

martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, încheierea fiind emisă în concordanță cu

normele de drept procedural pertinente speței.

În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) și (2) Cod de procedură civilă,

după pronunțarea hotărârii, instanța care a adoptat-o nu este în drept să o anuleze nici

să o modifice.

La cererea participanților la proces sau din oficiu, instanța judecătorească

corectează greșelile sau omisiunile din hotărâre care țin de nume, calitatea procesuală,

orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Problema corectării unor astfel de

greșeli se soluționează în baza dosarului și/sau a materialelor anexate la cererea de

corectare a greșelilor sau a omisiunilor, fără citarea participanților la proces. Instanța

care examinează problema corectării poate dispune citarea participanților pentru a se

pronunța cu privire la temeiurile de corectare. Neprezentarea lor însă nu împiedică

examinarea corectării greșelilor.

Colegiul atestă că argumentele invocate de către recurentă în cererea de corectare

a greșelilor din 16 aprilie 2019 și 26 iunie 2019, nu constituie temei pentru corectarea

greșelilor, deoarece acestea nu se încadrează în prevederile art. 249 alin. (1) și (2) Cod

de procedură civilă.

Instanța de recurs menționează că Curtea de Apel Chișinău corect a reținut faptul

că Tatiana Socolova în cererea sa nu a invocat careva greșeli sau omisiuni privitor la

nume, calitate procesuală și nici alte erori materiale sau de calcul evidente, admise la

emiterea deciziei din 14 martie 2019.

Colegiul constată că decizia din 14 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău nu

conține greșeli sau omisiuni care țin de nume, calitatea procesuală, orice alte erori

materiale sau de calcul evidente, la caz concluzia instanței de a respinge cererea

Tatianei Socolova de corectare a greșelilor fiind corectă.

În conformitate cu art.250 alin. (1), (2) Cod de procedură civilă, instanța care a

pronunțat hotărîrea emite, din oficiu sau la cererea participanților la proces, o hotărîre

suplimentară dacă:

a) nu s-a pronunțat asupra unei pretenții formulate de către părți sau de către

intervenientul principal;

b) rezolvînd problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile

ce urmează a fi remise sau acțiunile pe care pîrîtul trebuie să le îndeplinească;

c) nu a rezolvat problema repartizării între părți a cheltuielilor de judecată ori a

omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, specialiștilor, interpreților

3

sau reprezentanților cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se

cuvine.

Problema pronunțării unei hotărîri suplimentare poate fi pusă în termenul

executării silite a hotărîrii. Instanța emite, după examinare în ședință de judecată,

hotărîrea suplimentară, care poate fi atacată în ordinea stabilită de prezentul cod.

Participanților la proces li se comunică locul, data și ora ședinței. Neprezentarea lor

însă nu împiedică examinarea problemei.

Având în vedere prevederile enunțate, instanța de recurs conchide că argumentele

invocate în cererea cu privire la emiterea unei decizii suplimentare nu pot fi reținute

drept temei de admitere a acesteia și emiterea unei decizii suplimentare.

Colegiul constată că cererea de emitere a deciziei suplimentare depusă de Tatiana

Socolova, cît și argumentele invocate de către aceasta au fost cercetate, primind

aprecierea corespunzătoare, instanța de apel prin decizia emisă și-a expus în mod clar

motivele care au stat la baza adoptării soluției, precum și norma legală aplicabilă speței,

or, solicitările recurentei incluse în cererea privind emiterea deciziei suplimentare, cît

și legalitatea actelor a căror anulare se cere, nu a constituit obiectul examinării cererii

de recurs din 03 ianuarie 2019, asupra căreia instanța de apel s-a expus prin decizia din

14 martie 2019.

Totodată motivarea cerinței de emitere a deciziei suplimentare este eronată, și care

nu poate genera temei de admitere a acesteia or, cererea în acest sens vine în

contradicție cu prevederile art. 250 Cod de procedură civilă.

Prin urmare instanța de apel corect a respins cererea Tatianei Socolova, privind

emiterea deciziei suplimentare, or la caz nu se constată temeiurile prevăzute de lege ce

ar avea aplicabilitate la caz.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea contestată

este întemeiată și conformă prevederilor legale, iar argumentele invocate de către

recurentă nu sunt întemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat, cu

menținerea încheierii instanței de apel din 11 iulie 2019.

În conformitate cu prevederile art. 427 lit. a), 428, Cod de procedură civilă,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se respinge recursul declarat de Tatiana Socolova.

Se menține încheierea din 11 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă

inițiată la cererea depusă de Tatiana Socolova împotriva Nadejdei Kolesnikova,

intervenient accesoriu executorul judecătoresc Evelina Marianciuc privind amînarea

sau eșalonarea executării hotărîrii, schimbarea modului și ordinii de executare a

hotărîrii.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-10-09
0,99
2r-552/19 — aminarea sau esalonarea executarii hotaririi, schimbarea modului si ordinii de executare a hotaririi
Dosarul nr.2r-552/2019 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Central (M. Țurcan) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (Iu. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov) Î N C H E I E R E 09 octombrie 2019 mun.Chişinău Colegiul civil, comerci
CSJ 2019-04-03
0,95
2rh-49/19 — încasarea datoriei, dobânzii de întârziere
Dosarul nr. 2rh-49/2019 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Central (M. Ţurcan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (I. Ţurcan, S. Gîrbu, N. Simciuc) Instanţa de recurs: Curtea Supremă de Justiţie (O. Sternioală, I. Bejenaru,
CSJ 2018-07-11
0,95
2r-499/18 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-499/18 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Central (jud: M. Ţurcan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: I. Ţurcan, S. Gîrbu, N. Simciuc) DECIZIE 11 iulie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de
CSJ 2018-10-17
0,95
2rh-209/18 — încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2rh-209/2018 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Central (M. Ţurcan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (I. Ţurcan, S. Gîrbu, N. Simciuc) Instanţa de recurs: Curtea Supremă de Justiţie (O. Sternioală, I. Bejenaru
CSJ 2019-10-02
0,94
2r-575/19 — constatarea legalitătii încheierii privind transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil
20 iunie 2017 emis de Judecătoria Chişinău, sediul central, privind încasarea de la Tatiana Socolova în beneficiul Nadejdei Kolesnicova a datoriei în mărime de 4 685 de euro şi 5 971, 97 lei; anularea încheierii nr. 2-968/17 din 29 martie 2
Sursă