3ra-470/19 — anularea actului administrativ

3ra-470/19 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.3ra-470/2019

Prima instanță: Judecătoria Căușeni, sediul Central (S. Pleșca)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, V. Mihaila, V. Sîrbu)

Î N C H E I E R E

12 iunie 2019 mun.Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Iurie Bejenaru

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului depus de Serviciul Fiscal de Stat, Direcția

generală administrare fiscală Centru,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de întreprinderea Municipală „Servcom Căinări” împotriva Serviciul Fiscal de Stat

privind anularea actului administrativ,

împotriva deciziei din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 21 decembrie 2017 întreprinderea Municipală „Servcom Căinări” (în

continuare ÎM „Servcom Căinări”) a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la anularea deciziei nr. 247 din 16

noiembrie 2017 pe marginea contestației împotriva deciziei nr.317/1058 din 22

septembrie 2017.

În motivarea acțiunii a indicat că în perioada 24 iulie 2017 – 28 iulie 2017

inspectorul principal Tatiana Opinca și inspectorul superior Natalia Josan a

Direcției Generale Administrare Fiscală Centru, au efectuat un control operativ la

fața locului în cadrul ÎM „Servcom Căinări” în temeiul deciziei de inițiere a

controlului fiscal nr.1045 din 24 iulie 2017, urmare a căruia a fost întocmit actul de

control fiscal nr. 5-680140 din data de 28 iulie 2017 și aplicată amendă în valoare

de 500 314 de lei.

La 10 august 2017 a fost depus dezacordul împotriva actului nominalizat, care

a fost examinat de către Direcția control fiscal post operațional nr. 2 a Direcției

Generale Administrare Fiscală Centru, care a menținut actul prin decizia sa

nr.317/1058 din 22 septembrie 2017 asupra cazului de încălcare legislativă.

La 20 octombrie 2017 împotriva deciziei nr.317/1058 din 22 septembrie 2017,

asupra cazului de încălcare a legislației a Direcției control fiscal post operațional

nr.2 a Direcției generale administrare fiscală Centru a fost depusă contestație la

Serviciul Fiscal de Stat, care prin decizia nr.247 din 16 noiembrie 2017 a menținut

decizia instituției ierarhic inferioare, considerând contestația neîntemeiată.

1

Consideră reclamantul că, decizia Serviciului Fiscal de Stat nr. 247 din 16

noiembrie 2017 pe marginea contestației împotriva Deciziei nr.317/1058 din 22

septembrie 2017 emise de către Direcția Generală Administrare Fiscală Centru este

neîntemeiată ilegală.

Astfel, invocă reclamantul că, prin art. V din Legea nr. 37 din 17 aprilie 2015

pentru modificarea completarea unor acte legislative, a fost completat art. 8 alin.

(1) lit. d) Legea nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licențiere

activității de întreprinzător și în lista activităților supuse licențierii a fost introdusă

furnizarea serviciului public de alimentare cu și/sau de canalizare cu obligația

Agenției Naționale pentru Reglementare Energetică (în continuare ANRE) de a

elibera licență.

În luna februarie 2017, reprezentantul reclamantului s-a deplasat la sediul

ANRE cu tot pachetul de acte necesare în acest sens. Cu toate că în opinia

reclamantului, setul de acte era complet și nu necesita careva suplimente adăugiri,

angajatul ANRE, responsabil de recepția documentelor, a solicitat complementarea

acestuia cu prezentarea descifrării rețelelor de apeduct și canalizare cu indicarea

întinderii acestora.

Invocă reclamanta că, în urma unui control riguros a documentelor deținute de

ÎM „Servcom Căinări”, în arhiva acesteia nu s-a depistat existența astfel de

document. Menționează reclamantul că, rețeaua de apeduct și de canalizare în

orașul Căinări a fost construită și dată în exploatare în perioada anilor 1960. Astfel,

există posibilitate că aceste acte s-au pierdut în timp. Ținând cont de faptul că

obiectele sistemului de aprovizionare cu apă și sanitație sunt proprietate publică a

unității administrativ teritoriale Căinări, la 13 iunie 2017 ÎM „Servcom Căinări” s-

a adresat cu o cerere primăriei din localitate prin care solicitat prezentarea setului

de acte necesar licențierii, dar a fost obținut răspuns negativ. Totodată, au fost

întreprinse demersuri de eliberare a informației către Arhiva Națională a Republicii

Moldova și Consiliul raional Căușeni, Serviciul Arhivă.

Astfel, susține reclamantul că, motivele expuse au dus la faptul că la momentul

efectuării controlului de către Direcția Generală Administrare Fiscală Centru, ÎM

„Servcom Căinări" nu dispunea de licența necesară și a fost sancționat prin

aplicarea unei amenzi în valoare de 500 314 de lei. Suma amenzii reprezintă

totalitatea banilor încasați de către întreprindere pentru serviciul prestat pentru

perioadă de un an de zile și nu suma venitului brut, după cum au calificat

funcționarii fiscali.

Consideră reclamantul ca inadmisibilă situația în care Serviciul Fiscal Stat

califică întreprinderea municipală ca un agent economic care își desfășoara

activitatea în scopul obținerii venitului, nepercepând că ÎM „Servcom Căinari”

prestează un serviciu de interes public, competență proprie a autorității publice

1ocale delegat întreprinderii.

Totodată invocă reclamantul că, în examinarea contestațiilor de către organele

fiscale, s-a efectuat în mod unilateral, fără să fie luate în considerare aspectele

problemei, iar ultimele a fost văzute doar din punct de vedere îngust al legislației în

vigoare. În realitate problema urmează a fi examinată sensu lato pentru a înțelege

amploarea, impactul și consecințele acțiunilor Serviciului Fiscal de Stat și a

subdiviziunilor acestuia.

Menționează reclamantul că, întreprinderea a fost înființată pe 15 iulie 2016,

primul control a avut loc în luna aprilie 2017, iar în urma controlului din iulie

2

2017, contrar prevederilor art.4 alin. (10) Legea privind controlul de stat al

activității de întreprinzător nr.131 din 08 iunie 2012 a fost aplicată amenda.

Solicită ÎM „Servcom Căinări” admiterea acțiunii, anularea Deciziei nr. 247

din 16 noiembrie 2017 pe marginea contestației împotriva Deciziei nr.317/1058

din 22 septembrie 2017 emise de către Direcția Generală Administrare Fiscală

Centru.

Prin hotărârea din 13 august 2018 a Judecătoriei Căușeni, sediul Central, s-a

admis cererea de chemare în judecată depusă de ÎM „Servcom Căinări” și s-a

anulat decizia nr.317/1058 din 22 septembrie 2017 emisă de Direcția Generală

Administrarea Fiscală Centru privind aplicarea în privința ÎM „Servcom Căinări” a

sancțiunii cu amendă în mărime de 500 314 de lei, în temeiul art. 10 alin. (4) din

Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi și decizia nr. 247 din 16

noiembrie 2017 emisă de Serviciul Fiscal de Stat privind respingerea contestației

depuse de ÎM „Servcom Căinări” împotriva deciziei nr.317/1058 din 22 septembrie

2017.

Prin decizia din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins

apelul declarat de către Serviciul Fiscal de Stat ca fiind neîntemeiat, și s-a menținut

hotărârea Judecătoriei Căușeni, sediul Central din 13 august 2018, adoptată în

cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către ÎM „Servcom

Căinări" împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la anularea actului

administrativ.

Pentru a decide astfel, Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău a menționat că,

concluzia primei instanțe este justă, având la bază un cumul de dovezi

administrate, cărora le-a fost dată o apreciere juridică cuvenită, circumstanțele ce

au importanță pentru soluționarea cauzei au fost constatate și elucidate pe deplin,

legea materială fiind aplicată corect, iar cererea de apel este una neîntemeiată și

pasibilă de respingere.

La 21 februarie 2019 Serviciul Fiscal de Stat, Direcția generală administrare

fiscală Centru a declarat recurs împotriva deciziei din 05 decembrie 2018 a Curții

de Apel Chișinău, solicitând casarea integrală a deciziei instanței de apel și a

hotărîrii

În motivarea recursului, recurentul a indicat că nu este de acrod cu decizia din

05 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului,

casarea integrală a deciziei din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a

hotărârii din 13 august 2018 a Judecătoriei Căușeni, sediul Central, pronunțând o

nouă hotărâre, prin care acțiunea ÎM „Servcom Căinari” să fie respinsă ca fiind

nefondată.

A susținut că aplicabilitatea Hotărârii Curții Constituționale nr.2 din 30

ianuarie 2018, nu pot avea impact retroactiv asupra circumstanțelor deja consumate

cum ar fi aplicarea legii în spațiu și timp valabilă la data aplicării ei soldată cu

emiterea unui act administrativ menit a aplica prevederea legală.

A menționat că la momentul aplicării sancțiunii în temeiul art. 10 alin. (4) al

Legii nr.845-XII din 03 ianuarie 1992, aceasta era în vigoare și avea statut de

normă juridică aplicabilă, or, nu pot fi declarate ilegale toate deciziile organelor

competente ce au aplicat această normă de la momentul intrării în vigoare a

acesteia și până la 30 ianuarie 2018.

A specificat că atât instanța de fond cât și cea de apel au evitat a indica care

temei din rândul celor prevăzute la art.26 al Legii contenciosului administrativ, a

3

dus la nulitatea actului administrativ contestat, precum și nu au determinat care a

fost abuzul sau excesul Serviciului Fiscal de Stat, Direcția generală administrare

fiscală Centru la emiterea acestuia sau care a fost dreptul încălcat.

Conchide că prin prisma temeiurilor de nulitate a actului administrativ, este

cert că instanța de fond și de apel, eronat au anulat actul administrativ decizia din

22 septembrie 2017 asupra cazului de încălcare a legislației și decizia din 16

noiembrie 2017 emisă pe marginea contestației, examinând legalitatea acestora

prin prisma unor evenimente parvenite ulterior.

În susținerea recursului a indicat prevederile art. art. 432 alin. (1), 432 alin.

(2) lit. a), b) Cod de procedură civilă.

Prezentul litigiu a fost soluționat în baza Legii contenciosului administrativ

nr. 793-XIV din 10 februarie 2000.

Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul administrativ al

Republicii Moldova, care în conformitate cu art. 257 alin. (1) Cod administrativ a

intrat în vigoare la 01 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a

prezentului cod se abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10

februarie 2000.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) Cod administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate pînă la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în

contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare pînă la

intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica

corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a

încheierilor judecătorești.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale, însă rezultînd din

aceeași normă legală, Completul va examina admisibilitatea cererii de recurs prin

prisma prevederilor Codului de procedură civilă, avînd în vedere că prezenta

procedură de contencios administrativ a fost inițiată pînă la intrarea în vigoare a

Codului administrativ.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului atestă faptul că decizia din 05 decembrie 2018 a Curții

de Apel Chișinău a fost expediată pentru cunoștință participanților la proces la 18

decembrie 2018 (f.d. 118), iar la materialele cauzei fiind lipsă avizul de

recepționare a scrisorii.

Astfel, în circumstanțele menționate, recursul declarat Serviciul Fiscal de Stat,

Direcția generală administrare fiscală Centru la 21 februarie 2019, a fost depus în

termenul stabilit la art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2), (3) Cod de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

4

La 06 martie 2019 în adresa intimatului a fost expediată copia recursului

declarat de Serviciul Fiscal de Stat, Direcția generală administrare fiscală Centru,

cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței la recurs.

La 16 aprilie 2019 intimatul a depus referință pe marginea recursului declarat,

prin care solicită respingerea recursului lui ÎM „Servcom Căinări” și menținerea

deciziei din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, și a hotărârii din 13

august 2018 a Judecătoriei Căușeni, sediul Central.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin.(2).

Examinând admisibilitatea recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Serviciul Fiscal de Stat,

Direcția generală administrare fiscală Centru, este inadmisibil din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 432 Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de

drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

5

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Serviciul Fiscal de Stat,

Direcția generală administrare fiscală Centru, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu

soluția pronunțată de către instanțele ierarhic inferioare și nu redă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept

procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a

fi respins.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a

are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în

verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei se precizează că, în contextul normelor procedurale

din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură

civilă, însă din recursurile declarate nu rezultă încălcarea flagrantă a regulilor de

apreciere a probelor.

Cît privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de art.

6 § 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța notează că obligația

de a motiva o hotărîre judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în

cauză (a se vedea inter alia, Helle vs Finlanda, 19 decembrie 1997, parag.55;

Hansen vs Norvegia, 2 octombrie 2014, parag.71-74).

De fapt în concepția instanței europene, articolul 6 § 1 nu impune motivarea

detaliată a deciziei unei instanțe de recurs, care întemeindu-se pe dispozițiile legale

specificate, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”, ceea ce s-a

constatat în cazul de față (a se vedea, mutatis mutandis, Papaioannou vs Grecia, 2

iunie 2016, parag.45 sau Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag.46).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Serviciul Fiscal de Stat, Direcția

generală administrare fiscală Centru.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) Cod administrativ, art. 270, 433 lit. a),

440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

6

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul depus de Serviciul Fiscal de Stat, Direcția

generală administrare fiscală Centru.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Iurie Bejenaru

Victor Burduh

7