Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 17.04.2019
respins

2r-253/19 — cu privire la repararea prejudiciului material, moral și a cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
17.04.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la repararea prejudiciului material, moral şi a cheltuielilor de judecată
Temei legal
Termenul de declarare a apelului. Repunerea în termen. Restituirea cererii de apel
Citează această cauză
2r-253/19 — cu privire la repararea prejudiciului material, moral și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2r-253/19 Instanța de fond: Judecătoria Strășeni, sediul Central – T. Andronic Instanța de apel: CA Chișinău – M. Anton. I. Țurcan, V. Cotorobai DECIZIE 17 aprilie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru judecători Nina Vascan Maria Ghervas examinând recursul declarat de către Vera Puia, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Elena Ghinda împotriva Verei Puia cu privire la repararea prejudiciului material, moral și compensarea cheltuitelor de judecată, împotriva încheierii din data de 21 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins cererea Verei Puia cu privire la repunerea în termen a apelului, s-a restituit apelul ca fiind depus în afara termenului legal, constată: La 02 iulie 2018 Elena Ghinda s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Verei Puica, prin care a solicitat încasarea prejudiciului material în mărime de 9 840 lei, cauzat prin comiterea infracțiunii de către minorul xxxxx, a prejudiciului moral în mărime de 30 000 lei și a cheltuielilor de judecată suportate pe parcursul examinării cauzei.

Prin hotărârea din data de 25 octombrie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de către Elena Ghinda, s-a încasat din contul Verei Puia în beneficiul Elenei Ghinda prejudiciul material în mărime de 9 840,0 lei, prejudiciul moral în mărime de 1 500 lei și cheltuielile de judecată în mărime de 2 011,50 lei, în rest pretențiile au fost respinse. ( f.d.35) Împotriva hotărârii instanței de fond, la data de 18 februarie 2019 a depus apel Vera Puia, prin care a solicitat admiterea apelului, repunerea în termen de depunere a apelului, casarea hotărârii Judecătoriei Strășeni, sediul Central din data de 25 octombrie 2018 cu emiterea unei noi hotărâri privind remiterea cauzei la rejudecare sau respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

(f.d. 40-41) Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din data de 21 martie 2019 a respins cererea Verei Puia cu privire la repunerea în termen de declarare a apelului, a restituit cererea de apel ca fiind depusă în afara termenului legal. ( f.d. 57-59) 1 La 01 aprilie 2019 Vera Puia a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu repunerea în termen de declarare a apelului, remiterea cauzei la rejudecare sau soluționarea problemei în fond. ( f.d. 63-67) În motivarea recursului recurenta a indicat dezacordul cu încheierea instanței de apel privind respingerea cererii de repunere în termen a apelului și restituirea apelului ca fiind tardiv.

În susținerea cererii de repunere în termen a apelului Vera Puia a indicat că nu a primit citația privind examinarea cauzei în instanța de fond, iar cu hotărârea primei instanțe a făcut cunoștință la executorul judecătoresc, care a intentat procedura de executare. Argumentul instanței de apel, precum că Vera Puia a recepționat citația, nu este întemeiat, ori aceasta nu a recepționat nici o scrisoare parvenită de la Judecătoria Strășeni și nici nu cunoaște cine a semnat avizul de recepție. Mai mult, prin certificatul eliberat de către Primăria com. Micleușeni se confirmă că în sat sunt mai mult de 20 de persoane cu familia Puia. Astfel, este incertă situația cine de fapt a primit actele remise de către judecătoria Strășeni.

În conformitate cu art. 425 al Codului de procedură civilă termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la data de 21 martie 2019. Recursul declarat de către Vera Puia la data de 01 aprilie 2019 este depus în termen. Conform art. 426, alin. (3) al Codului de procedură civilă recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din data de 21 martie 2019. În conformitate cu art. 427, lit. a) al Codului de procedură civilă instanța de recurs, după ce judecă recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Instanța de recurs a constatat că la 18 februarie 2019 Vera Puia a depus apel împotriva hotărârii din data de 25 octombrie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central. ( f.d. 40-41) Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din data de 21 martie 2019 a respins cererea Verei Puia cu privire la repunerea în termen de declarare a apelului, a restituit cererea de apel ca fiind depusă în afara termenului legal.

( f.d. 57-59) Articolul 369, alin. (1), lit. b) al Codului de procedură civilă prevede că instanța de apel restituie printr-o încheiere cererea, dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Colegiul reține corectă concluzia instanței de apel cu privire la respingerea cererii privind repunerea în termen a apelului și restituirea apelului ca fiind tardiv din considerentele ce preced. 2 Conform prevederilor art. 362, alin. (1) al Codului de procedură civilă termenul de declarare a apelului este de 30 zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

În speță, se reține că prin prisma art. 110 al Codului de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege, în interiorul căruia participanții la proces trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură. Articolul 113 al Codului de procedură civilă stipulează că dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. Prin prisma normelor enunțate, se constată că Judecătoria Strășeni, sediul Central a pronunțat dispozitivul hotărârii la data de 25 octombrie 2018, termenul limită de depunere a apelului fiind 26 noiembrie 2018, însă Vera Puia a depus cererea de apel la 18 februarie 2019, respectiv, cu încălcarea termenului prevăzut de art. 362, alin. (1) al Codului de procedură civilă.

Instanța de recurs nu poate reține ca fiind întemeiat argumentul recurentei precum că nu a fost citată în instanța de fond, iar despre hotărârea contestată a aflat de la executorul judecătoresc după intentarea procedurii de executare. Prin prisma art. 102, alin. (6) al Codului de procedură civilă citația sau înștiințarea se trimite la adresa menționată de parte sau de un alt participant la proces. La caz, Judecătoria Strășeni, sediul Central a trimis citația la adresa pârâtei Vera Puia, r-nul Strășeni, s. Micleușeni, indicată în cererea de chemare în judecată, iar prin avizul de recepție citația a fost înmânată pârâtei la 14 iulie 2018. ( f.d 31) Argumentul Verei Puia precum că în sat sunt mai multe persoane cu numele de familie „Puia”, iar semnătura de pe avizul de recepție nu-i aparține, nu poate fi reținut ca temei de anulare a încheierii instanței de apel, ori corespondența remisă de instanța de fond a fost adresată Verei Puia, nu oricărei familii Puia.

Totodată, prin prisma pct. 82 al Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulilor privind prestarea serviciilor poștale nr. 1457 din 30 decembrie 2016 trimiterile poștale cu mențiunea „Predarea în mâna proprie”, „Citație” sau „Înștiințare” se înmânează personal destinatarului. În lipsa acestuia, în cutia poștală individuală se lasă avizul de sosire pentru primirea trimiterii în unitatea poștală. Conform art. 205, alin. (6) al Codului de procedură civilă dacă nu îl va găsi pe destinatar la domiciliu sau la locul de muncă, persoana împuternicită să înmâneze citația sau înștiințarea o va înmâna unuia dintre membrii adulți ai familiei care locuiește împreună cu destinatarul și care și-a dat acordul să o primească.

Prin prisma pct. 81 al Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulilor privind prestarea serviciilor poștale nr. 1457 din 30 decembrie 2016 trimiterile poștei de scrisori înregistrate, pot fi eliberate fără procură membrilor familiei de gradul întâi, care au atins vârsta majoratului, la prezentarea unuia dintre documentele de legitimare, indicate la pct.96 și a documentului care confirmă relațiile de rudenie, pe borderoul de livrare fiind indicată relația de rudenie (mamă, tată, fiu, fiică, soț, soție, frate, soră). În urma celor relatate instanța de recurs reține că obligația de a înmâna trimiterea poștală destinatarului aparține colaboratorului oficiului poștal. Astfel, Judecătoria Strășeni, sediul Central, recepționând avizul nr. DS3701071843AS, 3 corect a considerat că Vera Puia a fost legal citată pentru data de 25 octombrie 2018, dată la care a pronunțat dispozitivul hotărârii.

Prin urmare, instanța de recurs menționează că termenul de declarare a apelului este de 30 zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, indiferent de faptul dacă partea a fost sau nu prezentă la pronunțarea dispozitivului hotărârii. În conformitate cu art. 116, alin. (1) al Codului de procedură civilă persoanele care, din motive întemeiate au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. Colegiul constată că recurenta, depunând apel împotriva hotărârii Judecătoriei Strășeni, sediul Central din data de 25 octombrie 2018, a solicitat repunerea apelului în termen, indicând că a făcut cunoștință cu hotărârea contestată la data de 06 februarie 2019, când a fost citată de către executorul judecătoresc.

Referitor la argumentul indicat privind omiterea termenului de depunere a recursului instanța de recurs reține ca fiind corectă concluzia instanței de apel privind respingerea acestuia, indicând că dispozitivul hotărârii a fost expediat în adresa destinatarului Puia Vera Gheorghe, care corespunde cu datele de identitate ale recurentei, iar motivul de omitere a termenului de declarare a apelului este pur declarativ, ori potrivit avizului de recepție aceasta a recepționat dispozitivul hotărârii la data de 22 noiembrie 2018. ( f.d. 42) În urma celor constatate Colegiul menționează că exercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea din drept, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să efectueze acțiunea în termen.

Conform jurisprudenței CEDO participanții procesului de judecată urmează să-și asume un rol activ, urmărind cu diligență derularea procesului său și să dispună cu bună-credință de drepturile sale procedurale. Conform art. 56, alin. (3) al Codului de procedură civilă participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. Buna-credință prezumă că partea este obligată la intervale rezonabile de timp să manifeste diligență și să se intereseze de soarta dosarelor despre care cunosc cu certitudine că se află pe rolul instanței cu participarea lor și să respecte termenele prevăzute de lege.

Colegiul reamintește că termenul de apel este considerat un termen imperativ, absolut și peremptoriu, astfel că nerespectarea lui atrage după sine decăderea părții din dreptul de a mai exercita această cale de atac. Prin urmare, instanța de recurs consideră că soluția instanței de apel este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii judecătorești emise în instanța de fond și ar leza, în acest mod, principiul securității raporturilor juridice.

Ținând cont de cele menționate și având în vedere faptul că încheierea instanței de apel este legală, iar argumentele invocate sunt neîntemeiate, Colegiul 4 civil, comercial și de contencios administrativ ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel. Reieșind din cele expuse, în baza art. 427 lit. a) al Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul declarat de către Vera Puia. Se menține încheierea din data de 21 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Nina Vascan Maria Ghervas 5

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-06-05
0,94
2ra-1033/19 — repararea prejudiciului material și moral, încasarea cheltuielilor de judecată
dosar nr. 2ra-1033/2019 prima instanță, Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, judecător: (O. Cernei) instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău judecători: (A. Panov, V. Cotorobai, M. Anton) Î N C H E I E R E 05 iunie 2019 mun. Chișinău Col
CSJ 2019-10-30
0,94
2r-618/19 — repararea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la judecare în termen rezonabil
Dosarul nr. 2r-618/19 Prima instanţă : Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. : S. Vîşcu) Instanța de apel : Curtea de Apel Chișinău ( jud. : M. Anton, I. Ţurcan, V. Cotorobai ) D E C I Z I E 30 octombrie 2019 mun. Chişinău Colegiul Civi
CSJ 2018-01-31
0,94
2ra-154/18 — Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executare într-un termen rezonabil
Dosarul nr. 2ra–154/18 Prima instanţă: Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău, judecător C. Valah Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători A. Pahopol, V. Negru, V. Sîrbu ÎNCHEIERE 31 ianuarie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, com
CSJ 2020-07-22
0,94
2r-295/20 — repararea prejudiciului material si moral.
Dosarul nr. 2r-295/20 Prima instanţă: Judecătoria Ungheni, sediul Central: (jud.: M. Stratan) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău: (jud.: M. Guzun, Gr. Dașchevici, V. Clima) Î N C H E I E R E 22 iulie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil
CSJ 2019-02-20
0,94
2ra-266/19 — cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil a cauzei, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ra-266/19 Instanţa de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani – D. Dulghieru Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău – N. Budăi, A. Malîi, I. Muruianu ÎNCHEIERE 20 februarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă