2ds-9/19 — Repararea prejudiciului material
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Repararea prejudiciului material
- Temei legal
- Emiterea deciziei suplimentare
2ds-9/19 — Repararea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosar nr. 2ds-9/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud: V.Mihaila) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: N.Simciuc, I.Țurcan, I.Cotruță) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud: I.Sîrcu, D.Visternicean, G.Stratulat, D.Mardari, N.Craiu) D E C I Z I E suplimentară 27 martie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul: Tatiana Vieru Judecătorii: Maria Ghervas Galina Stratulat Dumitru Mardari Nicolae Craiu examinând cererea depusă de Eugenia Sitaru, reprezentată de avocatul Tatiana Maștalin cu privire la emiterea deciziei suplimentare, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Eugenia Sitaru împotriva lui Vitalii Gamurar, intervenient accesoriu Veronica Sitaru cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin decesul persoanei, c o n s t a t ă: La 25 iunie 2016, Eugenia Sitaru a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Vitalii Gamurar, intervenient accesoriu Veronica Sitaru cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin decesul persoanei.
În motivarea acțiunii a indicat că, la 27 august 2014, Inspectoratul de Poliție Botanica, mun. Chișinău, a pornit urmărirea penală conform elementelor infracțiunii prevăzute de art. 149 alin. (1) Cod penal în privința lui Vitalii Gamurar, deoarece ultimul, aflându-se la vânătoare a efectuat o împușcătură din armă în direcția lui Roman Sitaru, care este fiul său, provocându-i din imprudență leziuni corporale care au dus la decesul persoanei. La 25 noiembrie 2011, succesorul părții vătămate Veronica Sitaru, care este soția defunctului, a depus cerere prin care a solicitat încetarea urmăririi penale din motivul împăcării părților. Eugenia Sitaru a indicat că, nu a fost de acord cu încetarea urmării penale, nu a contestat ordonanța pe motiv că nu este parte la proces și din motive de sănătate.
1 După decesul fiului Roman Sitaru, a rămas fără sprijin material și moral, mărimea pensiei fiind de 1 495,91 de lei, necesită de tratament medical permanent, plata pentru serviciile comunale sunt enorme, iar soțul său nu lucrează. În susținerea acțiunii Eugenia Sitaru a invocat prevederile art. 1420, 1421, 1422 și 1423 Cod civil. Eugenia Sitaru a solicitat admiterea acțiunii, încasarea de la Vitalii Gamurar în beneficiul său a despăgubirii pentru prejudiciul cauzat prin decesul fiului Roman Sitaru în sumă de 2 500 de lei lunar începând cu 27 august 2014, 100 000 de lei prejudiciul moral și cheltuielile de asistență juridică.
Prin hotărârea din 14 februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, acțiunea a fost admisă parțial, s-a încasat de la Vitalii Gamurar în beneficiul Eugeniei Sitaru prejudiciul material cauzat în rezultatul decesului fiului său în mărime de 1 000 de lei lunar începând cu 27 august 2014 până la sfârșitul vieții Eugeniei Sitaru, 30 000 de lei prejudiciul moral și 4 000 de lei cheltuieli de asistență juridică. În rest acțiunea s-a respins. Prin decizia din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul declarat de Vitalii Gamurar, s-a casat integral hotărârea din 14 februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central și s-a pronunțat o nouă hotărâre de respingere a acțiunii ca nefondată.
A solicitat Eugenia Sitaru, reprezentată de avocatul Tatiana Maștalin, admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu menținerea hotărârii primei instanțe. Prin decizia din 24 octombrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis recursul declarat de Eugenia Sitaru, reprezentată de avocatul Tatiana Maștalin, s-a casat parțial decizia din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău în partea respingerii pretenției de încasarea a prejudiciului moral și s-a menținut în această parte hotărârea din 14 februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central. La 20 februarie 2019, Eugenia Sitaru, reprezentată de avocatul Tatiana Maștalin a depus cerere cu privire la emiterea hotărârii suplimentare (vol. II, f.d.86, 89-91).
În motivarea cererii a indicat că, în decizia din 24 octombrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, instanța nu s-a expus în privința cheltuielilor de judecată. A solicitat Eugenia Sitaru, reprezentată de avocatul Tatiana Maștalin emiterea hotărârii suplimentare privind încasarea cheltuielilor de judecată. Studiind cererea în raport cu materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi admisă, cu emiterea unei decizii suplimentare, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 250, alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, instanța care a pronunțat hotărârea emite, din oficiu sau la cererea participanților la proces, o hotărâre suplimentară dacă nu a rezolvat problema repartizării între părți a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, specialiștilor, interpreților sau reprezentanților cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine. Conform art. 82 Cod de procedură civilă, cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat și din cheltuielile de judecare a cauzei. Conforma art. 94 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părții care a avut câștig de cauză cheltuielile de judecată.
Dacă acțiunea reclamantului a fost admisă parțial, 2 acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporțional părții admise din pretenții, iar pârâtului – proporțional părții respinse din pretențiile reclamantului. Materialele cauzei atestă că, Eugenia Sitaru a depus cerere de chemare în judecată prin care a solicitat admiterea acțiunii, încasarea de la Vitalii Gamurar în beneficiul său a despăgubirii pentru prejudiciul cauzat prin decesul fiului Roman Sitaru în sumă de 2 500 de lei lunar începând cu 27 august 2014, 100 000 de lei prejudiciul moral și cheltuielile de asistență juridică.
Instanța de fond, prin hotărârea din 14 februarie 2017 a admis parțial acțiunea și a încasat de la Vitalii Gamurar în beneficiul Eugeniei Sitaru prejudiciul material cauzat în rezultatul decesului fiului său în mărime de 1 000 de lei lunar începând cu 27 august 2014 până la sfârșitul vieții Eugeniei Sitaru, 30 000 de lei prejudiciul moral și 4 000 de lei cheltuieli de asistență juridică. În rest acțiunea s-a respins. Instanța de apel prin decizia din 18 aprilie 2018, s-a admis apelul declarat de Vitalii Gamurar, reprezentat de avocatul Petru Coșleț, s-a casat integral hotărârea din 14 februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central și s-a pronunțat o nouă hotărâre de respingere a acțiunii.
Instanța de recurs, prin decizia din 24 octombrie 2018 a admis recursul declarat de Eugenia Sitaru, reprezentată de avocatul Tatiana Maștalin, a casat parțial decizia din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău în partea respingerii pretenției de încasarea a prejudiciului moral și a menținut în această parte hotărârea din 14 februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central. Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție prin decizia sa din 24 octombrie 2018 a omis de a se expune și în privința cheltuielilor de judecată suportate de către Eugenia Sitaru, ce se compun din cheltuielile suportate pe achitarea serviciilor de asistență juridică acordat de avocatul Tatiana Maștalin.
Or, la materialele cauzei este anexat bonul de plată seria YL nr. 109087 din 17 iunie 2016 prin care se confirmă achitarea sumei de 4 000 de lei pentru acordarea asistenței juridice. Ca urmare, Colegiul remarcă că, prin prisma art. 96 alin. (1) și alin. (11) Cod de procedură civilă, instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părții care a avut câștig de cauză cheltuielile ei de asistență juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare și rezonabile. Cheltuielile menționate la alin. (1) se compensează părții care a avut câștig de cauză dacă aceasta a fost reprezentată în judecată de un avocat. În acest context se reține că, în cauza penală intentată în privința lui Vitalii Gamurar, cât și la examinarea prezentei cauze, Eugenia Sitaru a fost reprezentată de avocatul Tatiana Maștalin.
Pe cale de consecință, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a emite o decizie suplimentară prin care să fie încasat de la Vitalii Gamurar în beneficiul Eugeniei Sitaru cheltuielile suportate pentru serviciile de asistență juridică acordate de către avocatul Tatiana Maștalin, în mărime de 4 000 de lei. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că la emiterea deciziei din 24 octombrie 2018 instanța de recurs a omis să se expună asupra cheltuielilor de judecată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite cererea și a emite o decizie 3 suplimentară prin care să fie încasat de la Vitalii Gamurar în beneficiul Eugeniei Sitaru cheltuielile de judecată în mărime de 4 000 de lei.
În conformitate cu art. 250 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se admite cererea depusă de Eugenia Sitaru, reprezentată de avocatul Tatiana Maștalin cu privire la emiterea deciziei suplimentare. Se încasează de la Vitalii Gamurar în beneficiul Eugeniei Sitaru cheltuielile de judecată în sumă de 4 000 de lei (patru mii lei). Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Maria Ghervas Galina Stratulat Dumitru Mardari Nicolae Craiu 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.