2rac-91/19 — încasarea datoriei ș.a.

2rac-91/19 — încasarea datoriei ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2rac-91/19

prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Central (Dumitru Gherasim)

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (Eugeniu Bejenaru, Aurelia Toderaș, Ana Albu)

ÎNCHEIERE

06 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Dumitru Mardari

Mariana Pitic

examinând admisibilitatea recursului declarat de întreprinderea individuală

„Chetrari Stanislav”,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

întreprinderea de stat „Vamservinform” împotriva întreprinderii individuale

„Chetrari Stanislav”, intervenient accesoriu societatea cu răspundere limitată

„Forward International” cu privire la încasarea datoriei și compensarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 13 noiembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a

respins apelul declarat de întreprinderea individuală „Chetrari Stanislav” și s-a

menținut hotărârea din 11 aprilie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, prin

care s-a admis acțiunea depusă de întreprinderea de stat „Vamservinform”,

constată:

La 17 noiembrie 2017, întreprinderea de stat „Vamservinform” (în continuare

ÎS „Vamservinform”) a depus cerere de chemare în judecată împotriva

întreprinderii individuale „Chetrari Stanislav” (în continuare ÎI „Chetrari

Stanislav”), intervenient accesoriu societatea cu răspundere limitată „Forward

International” (în continuare SRL „Forward International”) cu privire la încasarea

datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată (f.d. 3-5, 17).

În motivarea acțiunii a menționat că, la 28 august 2015, pârâtului ÎI „Chetrari

Stanislav”, ca transportator al mărfii agentului economic SRL „International”, i-au

fost prestate servicii de intrare și staționare temporară a unităților de transport

pentru controlul vamal al mărfii și a mijloacelor de transport în zona de control

vamal Petricani, loc aprobat de organul vamal și aflat sub supravegherea acestuia.

Antrepozitul vamal Petricani este administrat și gestionat de către

ÎS „Vamservinform” în baza autorizației deținute.

În acest sens reclamantul a invocat că, drept temei de înaintare a prezentei

acțiunii servește permisul nr. 7927 din 28 august 2015 înregistrat în Registrul de

evidență a intrărilor/staționărilor a transportului cu numărul de înmatriculare

xxxxx, ce aparține ÎI „Chetrari Stanislav”. Deopotrivă, șoferului Igor Toma i-a fost

eliberată, sub semnătură, factura fiscală nr. EUG000258872 din 09 septembrie

2015 și care ulterior a fost prezintată ÎI „Chetrari Stanislav” pentru a o achita.

1

Distinct acestor circumstanțe, ÎI „Chetrari Stanislav” nu și-a executat

obligațiile față de ÎS „Vamservinform” și a acumulat o datorie în sumă de 700 de

lei.

Astfel, în scopul soluționării litigiului pe cale amiabilă, la 29 iulie 2016, a

expediat în adresa ÎI „Chetrari Stanislav” reclamația nr. 328/01-02, însă ultimul

refuză să achite datoria invocând drept motiv faptul că plata pentru serviciile de

intrare și staționare temporară a unităților de transport pentru controlul vamal al

mărfii în zona de control vamal urmează să fie suportate de către agentul economic

SRL „Forward International”, deoarece acestuia îi aparținea marfa. La rândul său,

SRL „Forward International” susține că prin comanda atașată la contractul

transportării șoferul transportatorului i-a fost solicitat ca la vămuire să nu intre cu

camionul pe teritoriul zonei de control vamal.

În această ordine de idei, reclamantul ÎS „Vamservinform” a solicitat

admiterea acțiunii și încasarea din contul ÎI „Chetrari Stanislav” în beneficiul său a

datoriei în sumă de 700 de lei și compensarea cheltuielilor de judecată în sumă de

270 de lei.

Prin hotărârea din 11 aprilie 2018 a Curții de Apel Bălți s-a admis acțiunea

depusă de ÎS „Vamservinform” și s-a încasat din contul ÎI „Chetrari Stanislav” în

beneficiul ÎS „Vamservinform” datoria în sumă de 700 de lei și suma de 270 de lei

cu titlu de compensare a cheltuielilor de judecată (f.d. 62, 73-75 recto-verso).

Prin decizia din 13 noiembrie 2018 a Curții de Apel Bălți s-a respins apelul

declarat de ÎI „Chetrari Stanislav” și s-a menținut hotărârea din 11 aprilie 2018 a

Judecătoriei Bălți, sediul Central (f.d. 107, 108-117).

Prima instanță și instanța de apel și-au argumentat concluziile prin faptul că,

în baza contractului-comandă de transport nr. 1 din 24 august 2015, ÎI „Chetrari

Stanislav” a transportat marfa agentului economic SRL „Forward International”.

Totodată, conform contractului, șoferul a fost atenționat să nu intre cu camionul pe

teritoriul terminalului vamal. Această solicitare este determinată de faptul că

agentul economic SRL „Forward International” care a comandat serviciile de

transport ÎI „Chetrari Stanislav”, este deținător de certificat AEOF, ce-i acordă

privilegii la vămuirea mărfii.

Sub acest aspect, Curtea de Apel Bălți a remarcat că, la preluarea

documentelor anexate la scrisoarea de trăsură sau înmânate direct cărăușului,

acesta nu este obligat să verifice dacă documentele sau indicațiile sunt

corespunzătoare și suficiente. În schimb, cărăușul poartă riscul pierderii sau

utilizării necorespunzătoare a documentelor anexate la scrisoarea de trăsură sau

înmânate lui. Astfel, legislația instituie imperativ răspunderea cărăușului pentru

aceste fapte.

La 04 ianuarie 2019, ÎI „Chetrari Stanislav” a declarat recurs împotriva

deciziei din 13 noiembrie 2018 a Curții de Apel Bălți (f.d. 124-127).

În motivarea recursului a invocat că instanța de apel a interpretat eronat legea

și a comis alte încălcări care au dus la soluționarea greșită a cauzei, menționând în

acest sens că, deși instanțele inferioare au reținut că SRL „Forward International”

este deținătorul certificatului AEOF, nu au indicat probele în baza cărora și-a

format această concluzie, cu trimitere la foaia dosarului unde s-ar afla această

probă.

Totodată, conform legislației în vigoare, cheltuielile de transport și de

vămuire le achită clientul din contractul de transport, în speță SRL „Forward

International”.

La fel, recurentul a relevat că staționarea transportului timp de 3 zile în zona

de control vamal s-a datorat regimului de lucru al ÎS „Vamservinform”, deoarece

2

transportul a intrat în zona de control vamal în zi de vineri și așa cum în acea dată

nu s-a reușit efectuarea controlului vamal, iar zilele de sâmbătă și duminică sunt

nelucrătoare, ÎI „Chetrari Stanislav” a fost impus de situație să intre pe teritoriul

terminalului vamal întru asigurarea integrității mărfurilor pe timpul zilelor

nelucrătoare.

Referitor la aprecierea instanței de apel a clauzei contractuale „Rugăm

insistent la vămuire șoferul să nu intre cu camionul în terminal”, recurentul a

indicat că această clauză are un caracter dispozitiv nu imperativ, adică părțile

contractante prin voința insuficient exprimată, îngăduie să se deroge de la

dispozițiile stabilite. Respectiv, această clauză contractuală admite, în caz de

necesitate, derogarea de la conduita prestabilită.

Cu atât mai mult că, permisul de intrare nr. 7927 din 28 august 2015 a fost

eliberat pe numele clientului din contractul de transport – SRL „Forward

International”, care dealtfel este înscris și în Registrul de evidență al permisurilor

de intrare, unde figurează suma de plată. Deci intrarea în zona de control vamal s-a

făcut pe numele clientului care a comandat transportul și a cărui marfă se

transporta.

Finalmente, recurentul a învederat că instanțele inferioare s-au pronunțat

asupra unui mijloc de transport ce nu aparține ÎI „Chetrari Stanislav”, și anume cel

cu n/î „BLD925”, pe când n/î corect este „BLDK925”.

În această ordine de idei, recurentul ÎI „Chetrari Stanislav” a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei din 13 noiembrie 2018 a Curții de Apel Bălți

și a hotărârii din 11 aprilie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, cu

pronunțarea unei hotărâri noi în sensul respingerii acțiunii depuse de

ÎS „Vamservinform”.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi vs Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

3

ordinară (a se vedea, inter alia, cauzele Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie

2016, § 34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić vs Croația,

20 iulie 2017, § 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de

procedură civilă, completul de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de

dispoziție recurat poate constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă

judecății este formulată de persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în

mod repetat și dacă a fost declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 13 noiembrie

2018 a Curții de Apel Bălți, care intră în categoria de acte specificate în articolul

429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii vs Franța, 23 octombrie 1996, § 40; Tricard vs

Franta, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag vs Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 1 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul

de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare

datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard vs Franta,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa vs România, 9 decembrie 2014, § 16; Tence vs

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov vs Ucraina, 3aprilie 2008, § 41;

Ustimenko vs Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Din avizul de recepție a corespondenței DS3118095987AS (f.d. 119) se atestă

că decizia din 13 noiembrie 2018 a Curții de Apel Bălți a fost comunicată

ÎI „Chetrari Stanislav” la 27 decembrie 2018. Respectiv, prin prisma articolului

111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul de atac în ordine de recurs a

deciziei din 13 noiembrie 2018 a Curții de Apel Bălți a început să curgă la 28

decembrie 2018, iara data fiind ziua de 28 februarie 2019, ora 24.00.

Respectiv, în speță, calea de atac în ordine de recurs se consideră demarată în

interiorul termenului legal, deoarece cererea de recurs a fost depusă la 04 ianuarie

2019.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

4

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând

în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza cererii

de recurs depusă de ÎI „Chetrari Stanislav” rezultă că acesta nu a evidențiat

memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se la reiterarea

unor circumstanțe faptice ale cauzei și transpunerea normelor legale.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

5

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii

față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru

care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume

imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept,

precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură civilă,

aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și

aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din Codul de

procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare, nu

urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece ÎI „Chetrari Stanislav” nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanțele

inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de ÎI „Chetrari Stanislav” nu

s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de

șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia

recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce ÎI „Chetrari Stanislav” a avut posibilitatea

de a fi auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a

avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations

Services” împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

6

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de ÎI „Chetrari Stanislav” împotriva deciziei din 13 noiembrie

2018 a Curții de Apel Bălți, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de întreprinderea individuală

„Chetrari Stanislav” împotriva deciziei din 13 noiembrie 2018 a Curții de Apel

Bălți, adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

întreprinderea de stat „Vamservinform” împotriva întreprinderii individuale

„Chetrari Stanislav”, intervenient accesoriu societatea cu răspundere limitată

„Forward International” cu privire la încasarea datoriei și compensarea

cheltuielilor de judecată.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Dumitru Mardari

Mariana Pitic

7