2rac-165/19 — încasarea datoriei

Dosarul nr. 2rac-165/19

prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Central (A. Cerbu)

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (Gh. Scutelnic, D. Corolevschi, D. Stănilă)

ÎNCHEIERE

15 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Iurie Bejenaru

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de

Societatea cu răspundere limitată „Stim Expres” și de reprezentantul acesteia

avocatul Aliona Manea-Proni,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

răspundere limitată „Stim Expres” împotriva Societății cu răspundere limitată

„Salviana” cu privire la încasarea datoriei,

împotriva deciziei din 22 noiembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, prin care a

fost respins apelul declarat de SRL „Stim Expres”, reprezentat de avocatul Aliona

Manea-Proni și a fost menținută hotărârea din 09 iunie 2017 a Judecătoriei Bălți,

sediul Central,

c o n s t a t ă:

La data de 04 aprilie 2016, Societatea cu răspundere limitată „Stim Expres” a

depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu răspundere limitată

„Salviana” cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii a indicat că la data de 29 august 2015 și ulterior la 01

octombrie 2015 între Societatea cu răspundere limitată „Stim Expres” și Societatea

cu răspundere limitată „Salviana” a fost încheiat contractul-comandă privind

acordarea serviciilor de transport auto internațional de mărfuri.

Conform prevederilor contractuale, pentru o singură transportare a mărfii,

suma serviciilor constituie 4 500 de dolari SUA.

La data de 23 septembrie 2015 și 01 octombrie 2015 Societatea cu răspundere

limitată „Salviana” a comandat serviciile de transport de la Societatea cu răspundere

limitată „Stim Expres”, pentru transportarea mărfii din or. Edineț, Republica

Moldova în Uralsk Kazahstan.

Reclamantul a indicat că în temeiul trăsurilor de transport internațional CMR,

Societatea cu răspundere limitată „Stim Expres” și-a îndeplinit toate obligațiile

contractuale și a transportat marfa din Republica Moldova în Kazahstan, însă

Societatea cu răspundere limitată „Salviana” nu a achitat prețul serviciilor acordate.

Reclamantul a solicitat încasarea sumei de 9000 de dolari SUA cu titlu de

datorie, precum și încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 09 iunie 2017 a Judecătoriei Bălți, sediul Central acțiunea

depusă de Societatea cu răspundere limitată „Stim Expres” a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la data de 10 iulie 2017,

Societatea cu răspundere limitată „Stim Expres” a declarat apel împotriva hotărârii

din 09 iunie 2017 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, solicitând casarea hotărârii

primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin decizia din 08 mai 2018 a Curții de Apel Bălți a fost admis apelul declarat

de Societatea cu răspundere limitată „Stim Expres”, a fost casată hotărârea din 09

iunie 2017 a Judecătoriei Bălți, sediul Central și a fost emisă o nouă hotărâre prin

care acțiunea depusă de Societatea cu răspundere limitată „Stim Expres” a fost

admisă cu încasarea de la Societatea cu răspundere limitată „Salviana” în beneficiul

Societății cu răspundere limitată „Stim Expres” suma de 9000 de dolari SUA cu

titlu de datorie.

La data de 02 iulie 2018, Societatea cu răspundere limitată „Salviana” a

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

Prin decizia din 03 octombrie 2018 a Curții Supreme de Justiție a fost admis

recursul declarat de SRL „Salviana”, a fost casată integral decizia instanței de apel

cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel.

Prin decizia din 22 noiembrie 2018 a Curții de Apel Bălți a fost respins apelul,

declarat de SRL „Stim Expres” și a fost menținută hotărârea primei instanțe.

Instanța de apel și-a întemeiat concluzia pe prevederile art. 754 alin. (1), 980

alin. (1) și (5), art. 1021 alin. (1) Codul civil și a stabili că părțile SRL „Silviana”, ÎI

„Iadova Inna Victor” și SRL „Stim Expres” au convenit asupra transportării merelor

proaspete de specia „Aidared” și „Ravena”, roada anului 2015, fiind eliberate 2

scrisori de transport internațional.

A stabilit instanța de apel că din conținutul scrisorilor de transport internațional

anexate la dosar, care prin sine demonstrează că din contractul de transport nu

rezultă că cheltuielile de transport urmează a fi suportate de către SRL „Salviana”.

Instanța de apel a reținut că o dovadă a achitării sumei de 9000 de dolari SUA,

eliberată de ÎI „Iadova Inna Victor” prin care ultima a achitat SRL „Stim Expres”

suma de 9000 de dolari SUA, pentru rutele de transport efectuate la 24 septembrie

2015 și 05 octombrie 2015. Or, dovada nominalizată fiind confirmată prin invoice

nr. 129 din 24 septembrie 2015, invoice nr. 132 din 05 octombrie 2015, cât și prin

actele Biroului Vamal, deoarece condițiile de livrare au fost specificate ca fiind

FCA.

La fel, instanța de apel a stabilit că părțile sunt în drept să stipuleze în contract

cine va suporta cheltuielile de vînzare a bunului. Dacă părțile nu au stipulat în

contract cine va suporta cheltuielile de vînzare, atunci cheltuielile de predare a

bunului vor fi suportate de vînzător, iar cheltuielile de preluare și transport vor fi

suportate de cumpărător. Referitor la cheltuielile de transport a remarcat instanța de

apel că acestea depind de locul încheierii contractului, deoarece dacă părțile nu au

stipulat expres în contract cine va suporta cheltuielile de transport, atunci

cumpărătorul, în baza art. 754 alin. (1) este obligat să suporte cheltuielile de

transport de la locul încheierii contractului și până la destinație. Astfel, în situația în

care contractul a fost încheiat la sediul vînzătorului, cumpărătorul va suporta

cheltuielile de transportare de la sediul vânzătorului, iar când contractul a fost

încheiat la sediul cumpărătorului, obligația de transportare a bunului până la locul

2

încheierii contractului revine vânzătorului. În acest caz, cumpărătorul va suporta

cheltuielile de transport de la sediul său până la locul de destinație.

Astfel, a concluzionat instanța de apel că soluția primei instanțe cu privire la

respingerea acțiunii este întemeiată și legală.

La data de 14 februarie 2019 și la 15 februarie 2019, SRL „Stim Expres” și

reprezentantul acesteia avocatul Aliona Manea-Proni au declarat recursuri împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursurilor, casarea deciziei instanței

de apel și a hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere

integrală a acțiunii.

În motivarea recursurilor au indicat că nu sunt de acord cu decizia instanței de

apel și hotărârea primei instanțe, deoarece SRL „Stim Expres” a prezentat

contracte-comenzi confirmate de ambele părți contractuale, înaintate de SRL

„Salviana” prin intermediul poștei electronice, actele semnate de către

administratorul SRL „Salviana” cu aplicarea ștampilei întreprinderii și trimise

confirmate în adresa SRL „Stim Expres”, fapt confirmat prin extrasele din

emailurile ambelor părți, anexate la dosar. Legalitatea acestor contracte nu a fost

contestată de către SRL „Salviana”, nu a fost constatată nulitatea contractelor nici

de către instanța de judecată.

Au menționat că este neîntemeiată poziția intimatului referitor la falsificarea

actelor juridice prezentate de către SRL „Stim Extres”, ori contraprobe în

confirmarea poziției nu au fost prezentate.

Au considerat recurenții că în cazul în care există contract de transportare a

mărfurilor încheiat între SRL „Salviana” în calitate de Comandatar și SRL „Stim

Expres” în calitate de Transportator, nu a fost prezentat alt contract de transport pe

aceiași rută, astfel este neîntemeiată referirea intimatului și a instanței de apel la

Condițiile Incoterms 2010, FCA.

Conform definiției condițiilor Incoterm, în orice contract de vînzare se pune

problema stabilirii modalităților de livrare, a transferului riscurilor și a repartizării

între vînzător și cumpărător a cheltuielilor aferente transportului mărfurilor. Însă, de

fapt, Contractul de transport a mărfurilor poate fi încheiat atât de cumpărător, cât și

de către vânzător, la indicația cumpărătorului. În cazul dat, conform conținutului

contractului de livrare a mărfurilor, cheltuielile de transport au fost puse în sarcina

cumpărătorului, însă, contractele de transportare a mărfurilor au fost încheiate de

către vânzătorul mărfii SRL „Silviana”, fapt confirmat prin probe corespunzătoare.

Au menționat ca instanțele anterioare neîntemeiat și-au motivat concluzia în

temeiul prevederilor contractului de livrare a mărfurilor, cât și invoisurilor, care n-

au nici o legătură cu executarea contractelor de transportare a mărfurilor.

Nu sunt de acord nici cu soluția instanței de apel precum că reieșind din

condițiile Incomterms și din conținutul scrisorilor de transport internațional CMR

anexate la dosar, care prin sine demonstrează că din contractul de transport nu

rezultă că cheltuielile de transport urmează a fi suportate de către SRL „Salviana”,

deoarece scrisoarea internațională de transport CMR nu prevede ca obligațiile de

plată a transportării mărfii trebuie să fie efectuate de către cumpărătorul mărfii, iar

CMR este un document care confirmă însăși faptul transportării internaționale a

mărfii, în care nu se indică toate condițiile contractului de transport. Condițiile

CMR se aplică în cazul în care între părți nu a fost semnat un contract de transport.

3

Instanța de apel a mai indicat în decizia contestată că intimatul a prezentat

dovada achitării sumei de 9000 dolari SUA, eliberată de ÎI „Iadova Inna Victor”,

prin care ultima a achitat SRL „Stim Expres” suma de 9000 dolari SUA, pentru

rutele de transport efectuate la 24 septembrie 2015 și 05 octombrie 2015. Dovada

nominalizată fiind confirmată prin invoice nr. 129 din 24 septembrie 2015, invoice

nr. 132 din 05 octombrie 2015 cât și prin actele Biroului Vamal, deoarece condițiile

de livrare au fost specificate ca fiind FCA.

Au invocat că și această apreciere a instanței de apel ca neîntemeiată, deoarece

o simplă scrisoare privind eliberarea mijloacelor bănești unui agent economic nu

poate servi dovada plății. În cadrul examinării cauzei în prima instanță nu au fost

prezentate alte probe în confirmarea achitării serviciilor de transport.

Recurentul a considerat neîntemeiată referirea instanțelor de judecată la

prevederile pct. 5.2 a contractului de furnizare nr. 12092014 din 16 septembrie 2015

încheiat între SRL „Salviana” și ÎI „Iadova Inna Victor”, contract care de fapt nu a

fost semnat de recurent.

Astfel, au indicat că instanța de apel a examinat superficial cauza, fără o

apreciere a tuturor circumstanțelor și fără un răspuns la toate argumentele invocate

de recurent.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului atestă că decizia Curții de Apel Bălți a fost emisă la 22

noiembrie 2018 și a fost comunicată recurentului la data de 28 decembrie 2018, fapt

confirmat prin avizul de recepție a scrisorii (vol. I, f.d. 240).

În circumstanțele date, recursul declarat de SRL „Stim Expres” la data de 15

februarie 2019, este depus în termenul prevăzut de lege.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este

inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursurile declarate de SRL „Stim Expres” și de

reprezentantul acesteia avocatul Aliona Manea-Proni nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

4

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Astfel, în sensul dat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu

se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr.26561/1995).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție ține să menționeze că potrivit jurisprudenței CEDO, recursul

trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Asito vs Republica Moldova, 10 iulie 2010, Meyer vs Germania, 22

martie 2016), însă motivele recursului, invocare în speță sunt similare celor invocate

în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate

de SRL „Stim Expres” și de reprezentantul acesteia avocatul Aliona Manea-Proni ca

inadmisibile.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursurile declarate de Societatea cu răspundere limitată „Stim Expres” și de

reprezentantul acesteia avocatul Aliona Manea-Proni, se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Iurie Bejenaru

5