2ri-3/19 — intentarea procedurii de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procedurii de insolvabilitate
- Temei legal
- recursul împotriva hotărârilor si încheierilor instantei de insolvabilitate
2ri-3/19 — intentarea procedurii de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2ri-3/19 prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun) DECIZIE 13 februarie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Oleg Sternioală Iurie Bejenaru Maria Ghervas Mariana Pitic examinând recursul declarat de către Jean-Piere Luis Ladet, reprezentat de către avocatul Andrei Botnari, în cauza civilă la cererea introductivă depusă de către Întreprinderea individuală „Muntean Oleg” cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de Societatea cu răspundere limitată „Paert International”, împotriva hotărârii din 08 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost aprobat bilanțul de lichidare al Societății cu răspundere limitată „Paert International” și a fost dispusă încetarea procedurii de insolvabilitate și a procedurii simplificate a falimentului față de Societatea cu răspundere limitată „Paert International”, constată: La data de 04 februarie 2015 ÎI „Muntean Oleg” a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de SRL „Paert International”.
În motivarea cererii introductive creditorul a indicat că, conform ordonanței judecătorești din 08 noiembrie 2013, Judecătoria Centru, mun. Chișinău a dispus încasarea din contul SRL „Paert International” în beneficiul său a sumei de 7950 de lei. A menționat că, conform art. 19 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, creditorul depune cerere introductivă numai după notificarea prealabilă a debitorului. A susținut că, în scopul respectării normei de drept enunțate, a expediat debitorului notificarea prealabilă, însă scrisoarea expediată la sediul debitorului, consemnat în Registrul de stat al persoanelor juridice, a fost returnată drept urmare a expirării termenului de păstrare.
1 A afirmat că, în legătură cu faptul că, debitorul nu a efectuat nici o plată în baza titlului executoriu enunțat, nici chiar după ultima notificare, această întreprindere se află în incapacitate de plată. A solicitat admiterea spre examinare a cererii introductive, intentarea procedurii de insolvabilitate față de SRL „Paert International” și numirea lui Filip Breahnă în funcția de administrator al insolvabilității. Prin încheierea din 09 februarie 2015 a Curții de Apel Chișinău a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către ÎI „Muntean Oleg” cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de SRL „Paert International” și în vederea asigurării prompte a cauzei și pentru prevenirea modificării stării în care se aflau bunurile debitorului în perioada de pînă la intentarea procedurii de insolvabilitate, au fost aplicate măsuri de asigurare, fiind desemnat Filip Breahnă în funcția de administrator provizoriu al SRL „Paert International”.
Prin hotărârea din 25 martie 2015 a Curții de Apel Chișinău a fost admisă cererea introductivă depusă de către ÎI „Muntean Oleg”, a fost constatată insolvabilitatea debitorului SRL „Paert International”, a fost dispusă intentarea procedurii simplificate a falimentului și dizolvarea SRL „Paert International”, a fost ridicat dreptul de administrare al debitorului SRL „Paert International”, a fost desemnat Filip Breahnă în funcția de lichidator al SRL „Paert International” și a fost obligat debitorul să transmită lichidatorului în cel mult 5 zile lucrătoare gestiunea patrimoniului împreună cu documentele de constituire a societății, cu certificatul înregistrării de stat al întreprinderii, cu registrele societății, cu avizele, actele auditorului și ale organelor administrării fiscale, ștampila, documentele contabile ale debitorului.
Au fost notificați creditorii despre intentarea procesului de insolvabilitate și intrarea debitorului în procedura falimentului și a fost propusă înregistrarea cererilor de validare a creanțelor pentru întocmirea tabelului definitiv, până la data de 29 aprilie 2015. A fost stabilit termenul de verificare a creanțelor de către lichidator, de întocmire și de comunicare a tabelului lor definitiv, până la data de 06 mai 2015. A fost stabilită ședința de validare a creanțelor pe data de 13 mai 2015, ora 11.30 în incinta Curții de Apel Chișinău, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare,73, bir.
110. Ulterior, lichidatorul SRL „Paert International”, în procedura simplificată a falimentului, Filip Breahnă a prezentat instanței de insolvabilitate raportul final și bilanțul de lichidare al SRL „Paert International”, solicitând aprobarea bilanțului de lichidare și încetarea procedurii de insolvabilitate, cu radierea ulterioară a SRL „Paert International” din Registrul de stat al întreprinderilor. Prin hotărârea din 08 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău a fost aprobat bilanțul de lichidare al SRL „Paert International”, au fost încetate procedura de insolvabilitate și procedura simplificată a falimentului față de SRL „Paert International” și a fost dispusă radierea SRL „Paert International” din Registrul de stat al persoanelor juridice, fără descărcarea de obligațiile, pe care le avea înainte de intrarea în procedura simplificată a falimentului.
La data de 23 noiembrie 2018 Jean-Piere Luis Ladet, reprezentat de către avocatul Andrei Botnari, a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de insolvabilitate, solicitând repunerea în termen și admiterea recursului, casarea 2 hotărârii instanței de insolvabilitate și trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de insolvabilitate. În motivarea recursului a indicat că, hotărârea instanței de insolvabilitate este ilegală, fiind emisă cu grave abateri de la legislația națională a RM și cea internațională. A menționat că, în cadrul examinării raportului final și bilanțului de lichidare al SRL „Paert International” nu a participat nici un reprezentant al debitorului, fapt care vine în contradicție cu norma legală și încalcă grav dreptul acestuia la un proces echitabil.
A susținut că, instanța de insolvabilitate nu a întreprins acțiunile necesare în vederea citării reprezentantului debitorului și participării acestuia la procesul respectiv. A afirmat că, reieșind din extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice din 03 octombrie 2013, administrator al SRL „Paert International” la data respectivă era recurentul și urma să fie desemnat de către instanța de insolvabilitate în calitate de reprezentant al acestuia. A relevat că, în legătură cu faptul că, recurentul nu a fost citat legal și nu i-a fost comunicată hotărârea contestată, acesta urmează a fi repus în termenul de declarare a recursului. A considerat că, recurentului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, iar conform art. 20 alin. (1) din Constituția RM, orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime.
A invocat că, la data de 07 mai 2012 recurentul a părăsit Republica Moldova, fiind grav bolnav și până în prezent nu a revenit, fapt confirmat prin extrasul din fișa pacientului nr. 7800 din anul 2012, din care rezultă că, în perioada 29 aprilie 2012- 07 mai 2012 recurentul a fost internat la Institutul de Medicină Urgentă, unde a fost diagnosticat cu o boală foarte gravă și la externare a fost preluat de echipa AVIASAN și transportat în Franța. A mai invocat că, la moment, recurentul este mobilizat la pat și nu se poate deplasa fără ajutorul altor persoane. A declarat că, conform scrisorii Agenției Servicii Publice a RM nr. 02-213891 din 17 august 2018, începând cu data de 03 aprilie 2013 recurentul nu mai domiciliază pe teritoriul RM, iar conform scrisorii Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. 35/7-5881 din 15 august 2018, în perioada 15 august 2013-14 august 2018 recurentul nu a traversat frontiera de stat a Republicii Moldova.
În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea cu privire la repunerea în termenul de declarare a recursului și de a respinge recursul ca fiind depus în afara termenului legal, cu menținerea hotărârii instanței de insolvabilitate din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel și, după caz, hotărârea primei instanțe.
3 Pe parcursul judecării cauzei s-a constatat că, la data de 04 februarie 2015 ÎI „Muntean Oleg” a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de SRL „Paert International”. Prin încheierea din 09 februarie 2015 a Curții de Apel Chișinău a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de către ÎI „Muntean Oleg” cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de SRL „Paert International” și în vederea asigurării prompte a cauzei și pentru prevenirea modificării stării în care se aflau bunurile debitorului în perioada de pînă la intentarea procedurii de insolvabilitate, au fost aplicate măsuri de asigurare, fiind desemnat Filip Breahnă în funcția de administrator provizoriu al SRL „Paert International”.
Ulterior, prin hotărârea din 25 martie 2015 a Curții de Apel Chișinău a fost admisă cererea introductivă depusă de către ÎI „Muntean Oleg”, a fost constatată insolvabilitatea debitorului SRL „Paert International”, a fost dispusă intentarea procedurii simplificate a falimentului și dizolvarea SRL „Paert International”, a fost ridicat dreptul de administrare al debitorului SRL „Paert International” și a fost desemnat Filip Breahnă în funcția de lichidator al SRL „Paert International”. De asemenea, s-a constatat că, lichidatorul SRL „Paert International”, în procedura simplificată a falimentului, Filip Breahnă a prezentat instanței de insolvabilitate raportul final și bilanțul de lichidare al SRL „Paert International”, solicitând aprobarea bilanțului de lichidare și încetarea procedurii de insolvabilitate, cu radierea ulterioară a SRL „Paert International” din Registrul de stat al întreprinderilor.
Ca urmare, instanța de insolvabilitate, prin hotărârea din 08 iunie 2016, a aprobat bilanțul de lichidare al SRL „Paert International”, a încetat procedura de insolvabilitate și procedura simplificată a falimentului față de SRL „Paert International” și a dispus radierea SRL „Paert International” din Registrul de stat al persoanelor juridice, fără descărcarea de obligațiile, pe care le avea înainte de intrarea în procedura simplificată a falimentului. Conform art. 1 alin. (4) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, în vigoare din 14 martie 2013, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi. Conform art. 8 alin. (1) din Legea enunțată, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.
Din materialele cauzei rezultă că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat hotărârea contestată la data de 08 iunie 2016, însă Jean-Piere Luis Ladet, reprezentat de către avocatul Andrei Botnari, a declarat recurs abia la data de 23 iunie 2018, adică în afara termenului legal prevăzut de art. 8 din Legea insolvabilității. Faptul depunerii cererii de recurs în afara termenului de atac se confirmă prin însuși solicitarea recurentului cu privire la repunerea în termenul de declarare a recursului, care se constată, însă, a fi una neîntemeiată, deoarece acesta nu a invocat niciun motiv plauzibil, în sensul art. 116 CPC, care ar justifica neîndeplinirea actului de procedură în termen și care ar constitui temei pentru repunerea recursului în termen.
Or, în conformitate cu art. 116 alin. (1) și (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în 4 termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective, etc.). Având în susținere prevederile legale enunțate, instanța de recurs reiterează că, termenul de declarare a recursului poate fi restabilit dacă persoanele îndreptățite prezintă probe veridice, ce ar confirma imposibilitatea declarării recursului în termen.
În acest context, argumentul invocat de către recurentul Jean-Piere Luis Ladet, reprezentat de avocatul Andrei Botnari, precum că, nu a fost citat legal și nu i-a fost comunicată hotărârea contestată nu poate fi reținut drept motiv întemeiat de omitere a termenului de declarare a recursului, deoarece din materialele dosarului și, anume, din extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice nr. 22863 din 03 octombrie 2013, eliberat de către Camera Înregistrării de Stat, SRL „Paert International”, administratorul căreia este recurentul, își are sediul pe str. M. Kogălniceanu,1/1, mun. Chișinău. De asemenea, din materialele dosarului rezultă că, instanța de insolvabilitate a expediat la sediul SRL „Paert International” citația pentru ședința de judecată din 08 iunie 2016 și copia hotărârii emisă la această dată.
Mai mult ca atât, conform art. 135 alin. (7) din Legea insolvabilității, dispozitivul hotărârii de încetare a procedurii falimentului și de radiere a debitorului din registrul de stat se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în termen de 10 zile din data adoptării. Prin urmare, ținând cont de faptul că, prezentul recurs a fost declarat abia la 23 noiembrie 2018, cu încălcarea evidentă a termenului prevăzut de lege, fără a fi indicat vreun motiv justificativ în vederea argumentării omiterii termenului legal, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către Jean-Piere Luis Ladet, reprezentat de către avocatul Andrei Botnari, urmează a fi respins că fiind depus în afara termenului legal.
Instanța de recurs accentuează că, o asemenea soluție este compatibilă cu standardele înserate în textul art. 6 §1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, încuviințarea exercitării unei căi ordinare în urma rămânerii definitive a actului jurisdicțional valabil adoptat în lipsa unor circumstanțe fundamentale și obligatorii ar însemna, de fapt, încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor cetățenilor părți la un proces echitabil.
În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție invocă și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Melnic versus Moldova din 14 noiembrie 2006, definitivă din 14 februarie 2007, precum și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Ponomaryov versus Ucraina din 03 aprilie 2008, definitivă din 29 septembrie 2008, unde se notează că deși în speță nu era vorba despre desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi 5 ordinare de atac, totuși reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare reprezintă o soluție, care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.
Astfel, din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea cu privire la repunerea în termenul de declarare a recursului, de a respinge recursul ca fiind depus în afara termenului legal și de a menține hotărârea instanței de insolvabilitate. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge cererea depusă de către Jean-Piere Luis Ladet, reprezentat de către avocatul Andrei Botnari, cu privire la repunerea în termenul de declarare a recursului. Se respinge recursul declarat de către Jean-Piere Luis Ladet, reprezentat de către avocatul Andrei Botnari.
Se menține hotărârea din 08 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău în cauza civilă la cererea introductivă depusă de către Întreprinderea individuală „Muntean Oleg” cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de Societatea cu răspundere limitată „Paert International”. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Oleg Sternioală Iurie Bejenaru Maria Ghervas Mariana Pitic 6
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.