Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ri-18/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
27 ianuarie 2016
Părțile
Lichidatorul SRL Paert International, Breahna Filip vs SRL Midnight în persoana adminstratorului Adrian Celpan
Pe scurt
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale debitorului

2ri-18/16 — Intentarea procesului de insolvabilitate

prima instanţă: M. Guzun dosarul nr.2ri-18/16 DECIZIE 27 ianuarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Tatiana Vieru Judecătorii: Sveatoslav Moldovan, Valentina Clevadî, Oleg Sternioală, Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Midnight”, în pricina civilă la cererea lui Filip Breahnă, lichidatorul Societăţii cu răspundere limitată „Paert Internaţional” cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a persoanelor cu funcţie de răspundere ale debitorului Societăţii cu răspundere limitată „Paert Internaţional”, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2015, prin care cererea lichidatorului Filip Breahnă a fost admisă, c o n s t a t ă: Creditorul ÎI „Muntrean Oleg” a depus în instanţa de insolvabilitate cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „Paert Internaţional”.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 februarie 2015 a fost admisă spre examinare cererea introductivă şi stabilită perioada de observaţie asupra activităţii debitorului SRL „Paert Internaţional”. Prin aceiaşi încheiere s-a dispus numirea lui Filip Breahnă în calitate de administrator provizoriu, punîndu-se în obligaţia acestuia întocmirea şi prezentarea raportului privind aplicarea măsurilor de asigurare şi să verifice mărimea şi componenţa masei debitoare, oportunitatea şi posibilităţile continuării activităţii economice în perioada derulării procesului de insolvabilitate. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2015 a fost admisă cererea introductivă şi s-a dispus intentarea procedurii simplificate, în calitate de lichidator a fost desemnat Filip Breahnă.

La 29 iunie 2015, Filip Breahnă, lichidatorul SRL „Paert Internaţional” a depus cerere privind atragerea la răspundere subsidiară a administratorului şi fondatorului SRL „Paert Internaţional”. În motivarea cererii Filip Breahnă a indicat că, la 13 mai 2015 a avut loc şedinţa de validare a creanţelor în cadrul căreia au fost validate creanţe cu suma totală de 434259,86 lei dintre care: creanţe de rangul III – 297820,61 lei; creanţe de rangul V -7315 lei şi creanţe de rangul VI -129124,25 lei. Menţionează că conform informaţiilor acumulate la dosar s-a stabilit că SRL „Paert Internaţional” nu dispune de bunuri sau de mijloace financiare pentru acoperirea creanţelor. Potrivit informaţiilor furnizate de Camera Înregistrării de 1 Stat , lichidatorul a stabilit univoc faptul că în calitate de fondator al debitorului insolvabil este înregistrată SRL „Midnight”, iar administrator este Ladet Jean- Pierre Louis.

Astfel, din momentul admiterii cererii introductive şi pînă în prezent administratorul nu a dat curs ordinelor care au fost expediate în adresa acesteia, prin care s-a solicitat transmiterea actelor contabile, documentelor de constituire şi a ştampilei. Menţionează că în cadrul procesului de insolvabilitate a fost validată creanţa creditorului Inspectoratul Fiscal de Stat, care, potrivit actelor anexate la materialele cauzei şi anume deciziei nr. 631/1/4 din 16 aprilie 2015 şi dispoziţiilor privind suspendarea conturilor bancare atestă faptul apariţiei creanţei Inspectoratului Fiscal de Stat în mărime de 34516 lei încă la 31 decembrie 2011. Cu toate acestea SRL „Paert Internaţional” a continuat să acumuleze datorii la bugetul de stat şi la 21 mai 2012 a fost emisă dispoziţia nr. 0200037513 privind suspendarea conturilor bancare a acestui debitor.

Dispoziţii de suspendare a conturilor bancare au fost emise şi în anul 2013 şi 2015. Astfel, este evident faptul că încă din anul 2011 debitorul se afla în incapacitate de plată şi prin urmare administratorul debitorului a încălcat obligaţia legală de a depune cererea introductivă, respectiv această inacţiune a fondatorului şi administratorului cade sub incidenţa art. 247, 248 şi este pasibilă de răspundere. Mai invocă că organul fiscal prin decizia nr. 631/1/4 din 16 aprilie 2015 a constatat irevocabil încălcarea flagrantă a prevederilor Codului fiscal şi ţinerea unei contabilităţi contrare prevederilor legale, reiese că conducerea şi fondatorul debitorului insolvabil au încălcat normele legale privind ţinerea contabilităţii, acţiunile acestora regăsindu-se în art. 248 alin. (1) lit. e) din Legea insolvabilităţii.

De asemenea indică că încălcarea art. 27 alin. (3) şi (4) din Legea insolvabilităţii de către fondatorul şi administratorul societăţii conturează univoc temeinicia şi atragerea la răspundere subsidiară a lui Ladet Jean-Pierre Louis şi SRL „Midnight” în mărimea valorii creanţelor validate ce constituie suma de 434259,86 lei. Prin urmare, cere Filip Breahnă, lichidatorul SRL „Paert Internaţional” atragerea la răspundere subsidiară a directorului SRL „Paert Internaţional”, Ladet Jean-Pierre Louis şi a unicului fondator SRL „Midnight”, precum şi încasarea de la Ladet Jean-Pierre Louis şi a unicului fondator SRL „Midnight” în beneficiul creditorilor SRL „Paert Internaţional” suma de 434259,86 lei.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2015 a fost admisă cererea depusă de lichidatorul Filip Breahnă privind atragerea la răspundere subsidiară a persoanelor cu funcţie de răspundere ale debitorului SRL „Paert Internaţional”. A fost atras la răspundere subsidiară solidară directorul SRL „Paert Internaţional”, Jean –Pierre Louis Ladet şi SRL „Midnight” în mod solidar, suma de 434259,86 lei, la un cont acumulativ deschis de lichidator pentru distribuirea ulterioară creditorilor validaţi conform tabelului creanţelor existente. La 01 decembrie 2015, SRL „Paert Internaţional” a declarat recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, cerînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii contestate cu emiterea unei noi hotărîri de respingere integrală a acţiunii sau restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de insolvabilitate.

2 Recurentul, SRL „Midnight”, în motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2015 deoarece este emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural, fără o cercetare sub toate aspectele a circumstanţelor cauzei. Menţionează că cererea privind atragerea la răspundere subsidiară a fost examinată în lipsa recurentului, iar despre existenţa acestui litigiu cît şi a hotărîrii contestate au aflat la 30 noiembrie 2015. Astfel este evident faptul că hotărîrea respectivă a fost adoptată doar prin prisma poziţiei reclamantului şi a probelor prezentate de reclamant, fiindu-i astfel încălcate drepturile sale garantate de art. 6 par. 1 CEDO şi art. 55,60 CPC.

Un moment important este şi faptul că de către prima instanţă nu a fost respectată procedura de citare legală, deoarece în conformitate cu art. 100 CPC citarea părţilor se face contra semnătură, prin scrisori recomandate sau prin alte mijloace ce confirmă recepţionarea citaţiei, pe cînd instanţa de fond a expediat părţilor doar citaţii formale. La fel, menţionează că prima instanţă greşit a ajuns la concluzia atragerii la răspundere subsidiară a fondatorului pe motiv că obligaţia de a depune cerere introductivă îi aparţine debitorului, continuarea unei activităţi ce a dus la incapacitatea de plată şi ţinerea unei contabilităţi fictive, dispariţia documentaţiei contabile actelor de constituire şi a ştampilei.

Conform art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilităţii, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recurs împotriva hotărîrii primei instanţe din 18 noiembrie 2015, la 01 decembrie 2015, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărîrii primei instanţe din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. În conformitate cu art. 356 Codul de procedură civilă, cererea de declarare a insolvabilităţii se judecă în instanţă conform normelor generale din acest cod, cu excepţiile şi completările stabilite în legislaţia insolvabilităţii. Conform art. 1 alin. (4) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în vigoare din 14 martie 2013, procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ale prezentei legi.

Pe parcursul examinării pricinii s-a stabilit că ÎI „Muntrean Oleg” a depus în instanţa de insolvabilitate cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „Paert Internaţional”. 3 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 februarie 2015 a fost admisă spre examinare cererea introductivă şi stabilită perioada de observaţie asupra activităţii debitorului SRL „Paert Internaţional”. Prin aceiaşi încheiere s-a dispus numirea lui Filip Breahnă în calitate de administrator provizoriu, punîndu-se în obligaţia acestuia întocmirea şi prezentarea raportului privind aplicarea măsurilor de asigurare şi să verifice mărimea şi componenţa masei debitoare, oportunitatea şi posibilităţile continuării activităţii economice în perioada derulării procesului de insolvabilitate.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 25 martie 2015 a fost admisă cererea introductivă şi s-a dispus intentarea procedurii simplificate de lichidator fiind desemnat Filip Breahnă. La 29 iunie 2015, Filip Breahnă, lichidatorul SRL „Paert Internaţional” a depus cerere privind atragerea la răspundere subsidiară a directorului SRL „Paert Internaţional”, Ladet Jean-Pierre Louis şi a unicului fondator SRL „Midnight”, precum şi încasarea de la Ladet Jean-Pierre Louis şi a unicului fondator al acestuia SRL „Midnight” în beneficiul creditorilor SRL „Paert Internaţional” a sumei de 434259,86 lei.

Fiind investită cu examinarea pricinii în cauză, instanţa de insolvabilitate, prin hotărârea din 18 noiembrie 2015 a admis cererea lichidatorului SRL „Paert Internaţional” Filip Breahnă şi a dispus atragerea la răspundere subsidiară solidară directorul SRL „Paert Internaţional”, Jean-Pierre Louis Ladet şi unicul fondator al debitorului SRL „Midnight” și a încasat în mod solidar de la aceştia suma de 434 259,86 lei. Instanţa de recurs constată ca legală soluţia dată de instanţa de insolvabilitate în sensul admiterii cererii lichidatorul debitorului SRL „Paert Internaţional” , Filip Breahnă cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a fondatorului şi administratorului SRL „Paert Internaţional”.

În susţinerea opiniei enunţate se vor reţine prevederile art. 247 alin. (1) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în sensul prezentei legi, membri ai organelor de conducere ale debitorului pot fi: debitorul persoană fizică ce desfăşoară activitate individuală de întreprinzător, fondatorul întreprinderii individuale sau al gospodăriei ţărăneşti (de fermier), administratorii societăţilor comerciale, membrii organelor executive, membrii consiliilor de supraveghere (de observatori), lichidatorii şi membrii comisiilor de lichidare, contabilii. Prevederile alin.(1) se aplică persoanelor care deţineau funcţiile respective la data intentării procesului de insolvabilitate, precum şi celor care au deţinut aceste funcţii pe parcursul ultimelor 24 de luni anterioare intentării procesului.

La caz, prezintă relevanţă şi prevederile art. 248 al Legii insolvabilităţii care indică că dacă în cadrul procesului sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvabilitate a debitorului, la cererea administratorului insolvabilităţii/lichidatorului instanţa de insolvabilitate poate dispune ca o parte din datoriile debitorului insolvabil să fie suportate de membrii organelor lui de conducere şi/sau de supraveghere, precum şi de orice altă persoană, care i-au cauzat insolvabilitatea prin una dintre următoarele acţiuni: a) folosirea bunurilor sau creditelor debitorului în interes personal; b) desfăşurarea unei activităţi comerciale în interes personal sub acoperirea debitorului; c) majorarea fictivă a pasivelor debitorului şi/sau deturnarea (ascunderea) unei părţi 4 din activul debitorului; d) procurarea de fonduri pentru debitor la preţuri exagerate; e) ţinerea unei contabilităţi fictive sau contrare prevederilor legii, precum şi contribuirea la dispariţia documentelor contabile, a documentelor de constituire şi a ştampilei; f) dispunerea continuării unei activităţi a debitorului care îl duce în mod vădit la incapacitate de plată; g) dispunerea, în luna precedentă încetării plăţilor, de a se plăti cu preferinţă unui creditor în dauna celorlalţi creditori;

h) nedepunerea cererii de intentare a procesului de insolvabilitate conform prevederilor art.14; i) comiterea altor acţiuni care au adus daune proprietăţii debitorului. La acest segment instanţa de recurs remarcă şi prevederile alin. (3) al normei enunţate care statuează că dacă administratorul insolvabilităţii/lichidatorul a omis să formuleze acţiunea în cauză, iar răspunderea consemnată la alin. (1) ameninţă să se prescrie, comitetul creditorilor poate cere instanţei de insolvabilitate să fie autorizat a introduce acţiunea prevăzută la alin. (1). Acelaşi articol la alin.(4) prevede că, în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin.(1) este solidară, cu condiţia ca apariţia stării de insolvabilitate să fie actuală sau anterioară perioadei în care şi-au exercitat mandatul ori au deţinut poziţia ce ar fi putut cauza insolvabilitatea debitorului.

Persoanele în cauză se pot apăra de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale debitorului, s-au opus actelor sau faptelor care au cauzat insolvabilitatea sau dacă au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvabilitatea şi au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia lor la aceste decizii. (5) Măsura prevăzută la alin.(1) se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia să fie cunoscută persoana care a cauzat starea de insolvabilitate, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărîrii de intentare a procedurii de insolvabilitate. (6) În toate cazurile, asupra acţiunii prevăzute la alin.(1), instanţa de insolvabilitate se pronunţă prin hotărîre, care poate fi contestată cu recurs de persoanele vizate în ea.

Astfel, la judecarea cauzelor ce ţin de intentarea procesului de insolvabilitate, legea care stabileşte obligaţiile asociatului (fondatorului) este Legea insolvabilităţii, care conform art. 1 alin. (2), este aplicabilă persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, întreprinzătorilor individuali, inclusiv titularilor de patentă de întreprinzător, societăţilor de asigurări, fondurilor de investiţii, companiilor fiduciare, organizaţiilor necomerciale, înregistrate în Republica Moldova în modul stabilit.

Conform art. 15 alin. (1) din Legea insolvabilităţii, în cazul insolvabilităţii debitorului din culpa fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organului executiv sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru debitor ori care pot influenţa în alt mod acţiunile debitorului (insolvabilitate intenţionată), aceştia poartă răspundere subsidiară solidară faţă de creditori în măsura în care bunurile debitorului sînt insuficiente pentru executarea creanţelor creditorilor. În condiţiile art. 15 şi 248 din Legea insolvabilităţii, este de înţeles că, în dependenţă de motivele apariţiei stării de insolvabilitate a debitorului, fondatorul (asociatul) va purta răspundere subsidiară solidară faţă de creditori sau la cererea administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, instanţa de insolvabilitate poate dispune ca o parte din datoriile debitorului insolvabil să fie suportate de asociat (fondator).

5 Analizînd circumstanţele speţei prin prisma normelor de drept invocate supra, instanţa de recurs constată că la 13 mai 2015 a avut loc şedinţa de validare a creanţelor în cadrul căreia au fost validate creanţe cu suma totală de 434259,86 lei dintre care : creanţe de rangul III – 297820,61 lei;creanţe de rangul V -7315 lei; creanţe de rangul VI -129124,25 lei. Conform informaţie prezentate de către Camera Înregistrării de Stat, în calitate de fondator al debitorului insolvabil este înregistrată SRL „Midnight”, IDNO 100360009127, iar administrator este Ladet Jean-Pierre Louis, a.n. 09 februarie 1955, cet. Franţa, PCS Paşaport Naţional al Cetăţeanului Străin/Apatridului PFRA 11A139904 eliberat la 17 februarie 2011, dom.

Franţa. Materialele cauzei demonstrează faptul că starea de insolvabilitate a debitorului au apărut cu mult înainte de depunere a cererii introductive de către creditorul ÎI „Muntean Oleg”, însuşi fondatorul Ladet Jean-Pierre Louis şi administratorul SRL „Midnigt” nu au depus în termen legal cererea introductivă. La fel, corect instanţa de insolvabilitate a stabilit că din momentul admiterii cererii introductive şi pînă la moment Jean Ladet-Pierre Louis nu a dat curs ordinelor care au fost expediate în adresa acestuia, privind transmiterea actelor contabile, documentele de constituire şi a ştampilei.

Prin urmare, incapacitatea de plată a debitorului a fost demonstrată încă din 31 decembrie 2011 fapt confirmat prin decizia Inspectoratului Fiscal de Stat nr. 631/14 din 16 aprilie 2015 şi dispoziţiilor privind suspendarea conturilor bancare, însă cu toate acestea SRL „Paert Internaţional” continua să acumuleze datorii la bugetul de stat pe parcursul tuturor anilor consecutivi, societatea devenind datoare pînă la data validării creanţei Inspectoratului Fiscal de Stat cu încă 235680,22 lei, iar pe motivul neachitării impozitelor, fondatorul şi administratorul au mărit pasivul debitorului, fapt ce a contribuit la apariţia incapacităţii de plată. Un alt temei, pentru atragerea fondatorului şi administratorului debitorului SRL „Paert Internaţional” - Ladet Jean-Pierre Louis şi SRL „Midnigt” la răspundere subsidiară patrimonială solidară este faptul că de către aceştia nu au fost prezentate, documentele solicitate de către Inspectoratul Fiscal de Stat.

În acest sens se reţine că prin decizia Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chişinău din 16 aprilie 2015 debitorul n-a prezentat organului fiscal documentele contabile. Fiind depistată lipsa acestora pentru anii 2011-2015, neprezentarea declaraţiei pe venit pentru anul 2013 şi respectiv neachitarea impozitului şi taxelor TVA. Sub acest aspect în speţă se va reţine incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (3) din Legea insolvabilităţii nr. 149/2012, care indică că, debitorul are obligaţia de a transmite administratorului provizoriu, în cel mult 3 zile lucrătoare de la cerere, informaţiile solicitate de acesta, apreciate ca fiind necesare, cu privire la activitatea şi la patrimoniul său, precum şi documentele activităţii economice şi documentele de evidenţă contabilă, inclusiv ştampila întreprinderii, care vor fi reţinute de administratorul provizoriu spre documentare.

Iar în conformitate cu art. 27 alin. (4) al Legii insolvabilităţii nr. 149/2012, în cazul în care informaţiile şi documentele prevăzute la alin. (3), inclusiv ştampila, nu sunt prezentate de către membrii organelor de conducere ale debitorului, aceştia vor fi traşi a răspundere patrimonială subsidiară şi/sau penală, sau contravenţională, în modul stabilit de lege, iar administratorul provizoriu desemnat 6 va reconstitui, în măsura posibilităţilor, informaţiile şi/sau documentele, cheltuielile urmând a fi încasate din contul persoanelor culpabile.

De asemenea sunt incidente şi prevederile art. 13 alin. (1) lit.d) Legea contabilităţii nr. 113 din 27 aprilie 2007 care stabileşte că reţinerea pentru ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară revine conducătorului entităţii, persoană care conform alin. (2) lit. a) şi h) al normei date, este obligat să organizeze şi să asigure ţinerea contabilităţii în mod continuu din momentul înregistrării pînă la lichidarea entităţii, să asigure întocmirea şi prezentarea oportună, completă şi corectă a documentelor primare etc. şi să asigure întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare în conformitate cu prezenta lege şi cu standardele de contabilitate.

Astfel, cu referire la prevederile normelor enunţate corect instanţa de insolvabilitate a reţinut că fondatorul debitorului SRL „Paert Internaţional” a ţinut o contabilitate fictivă sau contrară prevederilor legii, precum şi contribuirea la lipsa documentelor contabile, netransmiterea documentelor de constituire şi a ştampilei, temei ce indică aplicarea prevederilor art. 248 alin. (1) lit. e) al Legii insolvabilităţii nr. 149/2012. În aceste condiţii instanţa de recurs apreciază drept corecte concluziile instanţei de insolvabilitate că în speţă sunt temeiuri suficiente de atragere la răspundere subsidiară solidară a directorului debitorului SRL „Paert Internaţional” – Jean-Pierre Louis Ladet şi unicului fondator al debitorul SRL „Midnight” şi de încasare în mod solidar de la ultimii a sumei de 434 259,86 lei.

Sunt lipsite de sens şi apreciate critic de instanţa de recurs susţinerile recurentului SRL „Midnight” cu privire la faptul că lichidatorul debitorului SRL „Paert Internaţional” nu a demonstrat care obligaţiuni sunt neexecutate de către fondatorul debitorului şi cum au influenţat acestea asupra stării financiare a debitorului.

Aceasta deoarece, după cum corect a remarcat şi prima instanţă în speţă s-a demonstrat cu certitudine existenţa temeiurilor pentru atragerea directorului şi fondatorului debitorului SRL „Paert Internaţional” la răspundere subsidiară solidară şi anume, pentru dispunerea continuării unei activităţi a debitorului care îl duce în mod vădit la incapacitate de plată şi nedepunerea cererii de intentare a procesului de insolvabilitate conform prevederilor art. 14, temei prevăzut de art. 248 alin. (1) lit. h) al Legii insolvabilităţii nr. 149/2012; dispunerea continuării unei activităţi a debitorului care îl duce în mod vădit a incapacitate de plată şi comiterea altor acţiuni care au adus daune proprietăţii debitorului, temeiuri de atragere la răspundere subsidiară specificate la art. 248 alin. 1) lit. f) şi lit. i) din Legea insolvabilităţii nr. 149/2012.

Nu poate fi reţinut nici argumentul recurentului precum că instanţa de insolvabilitate la emiterea hotărîrii i-a încălcat drepturile sale procedurale prin faptul că nu l-a citat în şedinţa de judecată şi a examinat pricina în absenţa sa, deoarece din materialele dosarului şi anume conform extrasului eliberat de Camera Înregistrării de Stat din Registrul de stat al persoanelor juridice nr. 25692 din 21 octombrie 2015, întreprinderea „Midnight” SRL este cu sediul pe str. Mihail Kogălniceanu, 1/1, mun. Chişinău. Tot actele pricinii atestă că pe această adresă instanţa de insolvabilitate a expediat citaţiile pentru şedinţa de judecată şi toate actele de procedură, însă acestea fiind returnate instanţei cu menţiunea că a plecat din sediul dat.

7 Or, în conformitate cu art. 107 CPC, dacă îşi schimbă domiciliul sau sediul după pornirea procesului, partea sau reprezentantul este obligat să comunice instanţei, prin cerere, noua adresă, iar părţii adverse prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă se depune la dosar o dată cu cererea. În lipsa unei astfel de comunicări, citaţia sau înştiinţarea se trimite la ultima adresă cunoscută instanţei şi se consideră înmînată chiar dacă destinatarul nu mai locuieşte acolo. Alte argumente invocate în recursul declarat nu au relevanță deoarece nu denotă interpretarea sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural de către instanța de insolvabilitate, respectiv nu constituie temei de casare a hotărârii recurate și urmează a fi respinse.

De astfel, în lipsa probelor confirmative ce ar demonstra temeinicia solicitării înaintate, argumentele aduse în susţinerea acesteia se vor aprecia ca declarative. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că hotărârea recurată este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul și a menține hotărîrea primei instanţei. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Midnight”.

Se menţine hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2015 în pricina civilă la cererea lui Filip Breahnă, lichidatorul Societăţii cu răspundere limitată „Paert Internaţional” cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a persoanelor cu funcţie de răspundere ale debitorului Societăţii cu răspundere limitată „Paert Internaţional”. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Sveatoslav Moldovan Valentina Clevadî Oleg Sternioală Iurie Bejenaru 8

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.