2rac-56/19 — Recunoașterea dreptului de proprietate și încasarea cheltuielilor de judecată.

2rac-56/19 — Recunoașterea dreptului de proprietate și încasarea cheltuielilor de judecată. (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2rac-56/19

Prima instanță: Judecătoria Strășeni, sediul Călărași (A. Ucraințeva)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, V. Sîrbu și V. Muhaila)

ÎNCHEIERE

30 ianuarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Svetlana Filincova

Nicolae Craiu

examinînd admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu

Răspundere Limitată „Moara lui Mihai”,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea

cu Răspundere Limitată „Moara lui Mihai” împotriva Primăriei com. Sipoteni, r-

nul Călărași, intervenienți accesorii Consiliul com. Sipoteni, r-nul Călărași și OCT

Călărași cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate și încasarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 19 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin

care a fost admis apelul declarat de către Primarul com. Sipoteni, r-nul Călărași,

casată hotărârea din 4 mai 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași, fiind emisă

o nouă hotărâre,

c o n s t a t ă:

Societatea cu Răspundere Limitată „Moara lui Mihai” a depus cererea de

chemare la 20 decembrie 2017 împotriva Primăriei com. Sipoteni, r-nul Călărași,

intervenient accesoriu Consiliul com. Sipoteni, r-nul Călărași cu privire la

recunoașterea dreptului de proprietate și încasarea cheltuielilor de judecată.

Reclamanta în motivarea pretențiilor a indicat că la 3 iunie 1995, Primăria

com. Sipoteni, r-nul Călărași și Societatea cu Răspundere Limitată „Moara lui

Mihai” au încheiat un contract cu privire la arenda imobilului morii din satul

Sipoteni și a terenului aferent, pe un termen de 50 ani.

S-a specificat că potrivit pct. 9 din contractul de arendă, utilajul instalat,

construcțiile efectuate cu acordul Primăriei, constituie proprietatea Societății cu

Răspundere Limitată „Moara lui Mihai”.

În perioada anilor 2000-2005 Societatea cu Răspundere Limitată „Moara lui

Mihai” a ridicat cu acordul proprietarului mai multe construcții pe terenul arendat.

A precizat reclamanta că prin hotărârea din 21 martie 2007 a Curții de Apel

Economice a fost obligat OCT Călărași să înregistreze în Registrul bunurilor

imobile după Societatea cu Răspundere Limitată „Moara lui Mihai”, dreptul de

proprietate asupra bunurilor imobile construite de Societatea cu Răspundere

Limitată „Moara lui Mihai”.

La 9 august 2012 între Societatea cu Răspundere Limitată „Moara lui Mihai”

1

și Primăria s. Sipoteni, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare nr. 3571,

prin care, vânzătorul Primăria s. Sipoteni a vândut, iar cumpărătorul Societatea cu

Răspundere Limitată „Moara lui Mihai” a cumpărat bunul imobil și anume clădirea

de producere a morii cu trei anexe, cu suprafața de sol 376,2 m2, nr. cadastral

2541212043.02, situat în s. Sipoteni, r-nul Călărași.

Reclamanta a precizat că prin decizia Consiliului comunei Sipoteni, r-nul

Călărași nr. 05/12 din 8 iunie 2016 cu privire la vânzarea terenului aferent, s-a

permis Societății cu Răspundere Limitată „Moara lui Mihai” cumpărarea terenului

aferent imobilului privat cu nr. cadastral 541212043/2541000.520, cu suprafața de

0,46 ha, situat în intravilanul com. Sipoteni.

Legalitatea deciziei nr. 05/12 din 8 iunie 2016 a fost verificată de Oficiul

Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat care a considerat-o legală. Prețul

normativ de vânzare-cumpărare a terenului aferent imobilului privat a fost stabilit

în mărime de 13 548,05 de lei, care a fost achitat la 19 august 2016.

Prin încheierea protocolară din 7 martie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul

Călărași a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu OCT Călărași

(f.d. 61).

A solicită reclamanta recunoașterea dreptului de proprietate a Societății cu

Răspundere Limitată „Moara lui Mihai” asupra terenului aferent imobilului, cu

suprafața de 0,46 ha, situat în r-nul Călărași, comuna Sipoteni, str. Ștefan cel Mare,

nr. cadastral 254 1212 043, cu înregistarea dreptului de proprietate în Registrul

bunurilor imobile și încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 4 mai 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași, a fost

admisă cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu Răspundere

Limitată „Moara lui Mihai” împotriva Primăriei com. Sipoteni, r-nul Călărași,

intervenienți accesorii Consiliul com. Sipoteni, r-nul Călărași și OCT Călărași cu

privire la recunoașterea dreptului de proprietate și încasarea cheltuielilor de

judecată.

A fost recunoscut dreptul de proprietate a Societății cu Răspundere Limitată

„Moara lui Mihai” asupra terenului aferent imobilului privat cu suprafața de 0,46

ha situate în r-nul Călărași, comuna Sipoteni, str. Ștefan cel Mare, nr. cadastral 254

1212 043 cu înregistarea dreptului de proprietate în Registrul bunurilor imobile.

S-a dispus încasarea din contul Primăriei com. Sipoteni, r-nul Călărași în,

beneficiul Societății cu Răspundere Limitată „Moara lui Mihai” suma de 407 lei –

cu titlu de taxă de stat (f.d. 107, 116-118).

Primarul com. Sipoteni, r-nul Călărași a depus cerere de apel la 4 iunie 2018

împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând casarea acesteia și scoaterea cererii

de chemare în judecată de pe rol.

Prin decizia din 19 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis

apelul declarat de către Primarul com. Sipoteni, r-nul Călărași, casată hotărârea din

4 mai 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași, fiind emisă o nouă hotărâre

prin care, cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu Răspundere

Limitată „Moara lui Mihai” împotriva Primăriei com. Sipoteni, r-nul Călărași,

intervenienți accesorii Consiliul com. Sipoteni, r-nul Călărași și OCT Călărași cu

privire la recunoașterea dreptului de proprietate și încasarea cheltuielilor de

judecată a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d. 169, 170-177).

Pentru a decide astfel, instanța de apel a concluzionat că prima instanță nu a

elucidat toate circumstanțele pricinii, nu a apreciat obiectiv și sub toate aspectele

2

probele administrate la dosar și în consecință a fost emisă o soluție incorectă.

Invocînd ilegalitatea deciziei instanței de apel, Societatea cu Răspundere

Limitată „Moara lui Mihai” la 27 noiembrie 2018 a contestat-o cu recurs, solicitînd

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea hotărârii

primei instanțe.

În motivarea recursului s-a invocat că instanța de apel, nu a constatat toate

circumstanțele importante pentru soluționarea corectă a cauzei, fiind încălcate

normele de drept procedural și aplicate eronat normele de drept material.

Recurenta a specificat că instanța de apel a reținut selectiv unele probe, fără a

da o apreciere cuvenită materialului probator atașat la dosar în raport cu

explicațiile participanților la proces.

Astfel, instanța de apel nu a constatat motivul potrivit căruia Primarul

comunei Sipoteni nu și-a onorat obligațiile în perioada de timp dintre adoptarea

deciziei Consiliului comunei Sipoteni cu privire la vînzarea terenului și adresarea

reclamantei în judecată.

Potrivit art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni

este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Instanța de recurs constată că la dosar este atașată scrisoarea Curții de Apel

Chișinău din 20 septembrie 2018, prin care a fost expediată în adresa părților copia

deciziei instanței de apel (f.d. 178), însă la dosar nu sunt anexate probe care ar

certifica data recepționării de către recurent a copiei deciziei recurate.

Prin urmare, Colegiul constată că recursul declarat de către Societatea cu

Răspundere Limitată „Moara lui Mihai” la 27 noiembrie 2018, a fost depus în

termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acestuia.

Copia recursului a fost expediată în adresa intimaților la 18 decembrie 2018,

însă pînă la data stabilită pentru examinraea admisibilității recursului, în adresa

Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care intimații să-și expună

poziția față de temeiurile invocate în recurs.

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele

cauzei civile, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor a verificat dacă recursul este formulat de persoana în drept să-l declare,

dacă este depus în termen și dacă nu a fost examinat anterior, și a făcut un raport

verbal în fața completului de judecată instituit în mod legal.

Materialele cauzei certifică faptul că recursul nu a fost examinat anterior,

fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

Audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând încadrarea în

dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a temeiurilor

invocate în recurs, precum și având în vedere poziția formulată în referință,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

3

Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) Cod de

procedură civilă, din următoarele considerente.

Ab initio, în conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se

invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. În cazul respectiv, judecarea recursului exercitat

conform Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are un

caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

În același context, instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de

instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de

principiile unui proces echitabil garantate de articolul 6 parag. (1) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special, de

dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi auzit (a se vedea, de exemplu,

Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, parag. 39 – 40; Lebedinschi v. Republica

Moldova, 16 septembrie 2015, parag. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura

sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri

introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite

pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1

septembrie 2016, parag. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64;

Samardžić v. Croația, 20 iulie 2017, parag. 28).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În aceeași ordine de idei, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură

civilă prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material

sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4)

stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar

fi putut conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară

sau în cazul în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă sunt formulate

suficient de clar și urmăresc protejarea interesului părții, dar și competența

asigurării interpretării unitare a legii de către Curtea Supremă de Justiție. Aceste

limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind cerințele securității juridice și bunei-

administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v.

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Erfar – Avef, ibidem, parag. 41, Marc

Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen, ibidem, parag. 67; Trevisanato v. Italia, 16

decembrie 2016, parag. 36 – 37, Sturm v. Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36).

Din perspectiva acestor drepturi garantate de Convenția Europeană, completul

Colegiului de control judiciar își propune să verifice esența și temeiurile recursului,

4

inclusiv dacă argumentele recurentei referitoare la ilegalitatea deciziei atacate, în

limitele în care au fost formulate, întrunesc condițiile necesare pentru a declara

admisibilă cererea acestuia.

În speță, instanța observă că recurenta Societatea cu Răspundere Limitată

„Moara lui Mihai” a criticat decizia Curții de Apel Chișinău din 19 septembrie

2018 în baza articolului 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, așa

cum este prevăzut, în mod obligatoriu, la articolul 437 alin. (1), lit. f) din același

cod.

Din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu decizia

contestată/procedura în ansamblu, reiese în mod cert că recurenta a reluat criticile

formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a

pronunțat detaliat.

Pe baza celor prezentate, completul Colegiului constată că observațiile

recurentei Societatea cu Răspundere Limitată „Moara lui Mihai” nu dezvăluie nici

o aparență a încălcării normelor de drept material sau procedural, dar nici a

încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, temeiurile inserate în cererea de recurs nu pot fi calificate ca

esențiale și nu ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea de recurs

spre examinarea în fond și, eventual, să caseze/modifice hotărârea judecătorească

contestată. În mod corespunzător, punctele de vedere al recurentei nu sunt

compatibile cu cerințele prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de

procedură civilă, iar, în consecință, recursul dedus judecății nu corespunde

condiției de a fi „efectiv” (a se vedea, de exemplu, Petrovic v. Luxemburg, 17

februarie 2011, parag. 31 – 33, Sturm v. Luxemburg, ibidem, parag. 32).

Din aceste raționamente, instanța de judecată reține existența temeiului

prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. În atare situație,

conjunctura stabilită mai sus confirmă lipsa unui formalism excesiv și respectarea

unui raport rezonabil de proporționalitate dintre scopul urmărit și mijloacele

folosite, iar, în opinia instanței, însăși substanța dreptului de acces la instanță nu a

fost afectată.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de art. 6 parag. 1

din Convenție, instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească

poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v.

Finlanda, 19 decembrie 1997, parag. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002,

parag. 2; Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74). De fapt, în

concepția instanței europene, art. 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”, ceea ce s-a constatat în

prezenta cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13

ianuarie 2009, parag. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, parag. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, parag. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, parag.

45).

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

5

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

în mod unanim că recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată

„Moara lui Mihai” nu ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre

examinare în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de

procedură civilă al RM, completul Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Societatea cu Răspundere

Limitată „Moara lui Mihai”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Oleg Sternioală

judecătorii Svetlana Filincova

Nicolae Craiu

6